Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Am trecut prin potop și la final am găsit „celebrul mesaj” scris cu roz fosforescent pe asfalt

Secăria

Aveam de dat un pătuț de copil, iar în satul unde ne refugiem pentru o gură de tihnă și normalitate la final de săptămână nu era niciun doritor. M-am ambiționat și am început să caut. Până la urmă, în Secăria, mai sus de Comarnic, am găsit un centru de tip familial unde mi-au spus că sunt bucuroși să primească un pat. L-am dezasamblat, l-am încărcat în mașină printre copii (sau, mai exact, copiii printre tăbliile patului, sertare și saltea) și am pornit la drum.

În Comarnic a pornit o furtună care ne-a însoțit pe drumurile abrupte, până la destinație. Primisem indicații precise la telefon: când ajungeți, faceți dreapta înainte de pod. Am ajuns, urmăriți de cea mai furioasă rafală de ploaie pe care am trăit-o vreodată. Dar când să facem dreapta, drumul nu mai exista: râul ieșise din albie și apa bătea direct la porțile oamenilor.

- Ar fi bună o barcă, a constatat înțelept băiatul meu.

Am privit neputincioși întinderea de ape și pe băbuța care venea șontâc spre poartă, la prima casă. Am coborât geamul să mă asigur că suntem unde trebuie, dacă tot era să navigăm la dreapta. Ploaia tropăia pe capotă, ca la potop.

- Săru’-mâna, e un centru de copii mai sus pe stradă?

- Sunt surdă, maică, nu mai aud!

Din fericire, câteva case mai încolo, am zărit niște mânuțe care ne făceau cu mâna de la geam. În chiotele de bucurie ale copiilor, am pornit încet prin apă.

- Sunteți cu biroul?, ne-a întrebat o doamnă când ne-am apropiat de casă.

- Nu, noi suntem cei cu patul!, am răspuns, savurând din plin umorul de situație.

- La cealaltă ușă!, ni s-a răspuns prompt.

În ploaie, un domn cu un zâmbet larg ne făcea deja semn să ocolim casa.

- Am adus patul!, am spus triumfătoare.

- Poftiți, poftiți, vă așteptam!

Ca prin minune, ploaia s-a mai domolit și cât am descărcat patul apele au început să se retragă câte puțin. Am găsit o casă curată, extrem de îngrijită, cu bocanci de diferite mărimi aliniați perfect la intrare. Un loc pe care opt băieți orfani îl numesc „acasă” pentru că aici sunt îngrijiți și educați de niște asistenți maternali care sunt singurii „părinți” pe care îi vor avea vreodată. Acum cel mai mic copil are șapte ani, dar patul e binevenit pentru că nu se știe niciodată când mai primesc un copil.

La întoarcere, în satul nostru de la capătul lumii, unde strada se termină direct în livezi, pe asfaltul colorat doar de vacile care se întorc domol în fiecare seară de la păscut, am găsit un mesaj roz fosforescent care a încheiat apoteotic o zi ireală.


Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Thrill check icon
    Felicitări pentru gest și abnegația de a-l duce până la capăt în ciuda adversităților multiple.
    Nu pot trece cu vederea finalul: roz, apoteotic și relaxant.
    • Like 0


Îți recomandăm

Maria Drăghici

Maria Drăghici n-a împlinit nici doi ani și are deja trei operații pe cord deschis. Culmea, e un copil vesel, care știe să se bucure de fiecare moment și, mai mult decât orice altceva, e un copil iubit. De fratele ei și de părinții ei, care, de la nașterea copilei, trăiesc cu ochii deschiși un coșmar adevărat.

Citește mai mult

Eco-creatorii de energie

Mă bucur să descopăr astfel de inițiative care ne dovedesc încă o dată că educația și formarea cetățenilor de mâine este un efort comun al familiei, al școlii, al ONG-urilor și al companiilor private responsabile. Semințele plantate acum ne vor arăta probabil peste 10-20 de ani dacă țara asta va fi mai bună și mai curată.

Citește mai mult