Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Am trecut prin potop și la final am găsit „celebrul mesaj” scris cu roz fosforescent pe asfalt

Secăria

Aveam de dat un pătuț de copil, iar în satul unde ne refugiem pentru o gură de tihnă și normalitate la final de săptămână nu era niciun doritor. M-am ambiționat și am început să caut. Până la urmă, în Secăria, mai sus de Comarnic, am găsit un centru de tip familial unde mi-au spus că sunt bucuroși să primească un pat. L-am dezasamblat, l-am încărcat în mașină printre copii (sau, mai exact, copiii printre tăbliile patului, sertare și saltea) și am pornit la drum.

În Comarnic a pornit o furtună care ne-a însoțit pe drumurile abrupte, până la destinație. Primisem indicații precise la telefon: când ajungeți, faceți dreapta înainte de pod. Am ajuns, urmăriți de cea mai furioasă rafală de ploaie pe care am trăit-o vreodată. Dar când să facem dreapta, drumul nu mai exista: râul ieșise din albie și apa bătea direct la porțile oamenilor.

- Ar fi bună o barcă, a constatat înțelept băiatul meu.

Am privit neputincioși întinderea de ape și pe băbuța care venea șontâc spre poartă, la prima casă. Am coborât geamul să mă asigur că suntem unde trebuie, dacă tot era să navigăm la dreapta. Ploaia tropăia pe capotă, ca la potop.

- Săru’-mâna, e un centru de copii mai sus pe stradă?

- Sunt surdă, maică, nu mai aud!

Din fericire, câteva case mai încolo, am zărit niște mânuțe care ne făceau cu mâna de la geam. În chiotele de bucurie ale copiilor, am pornit încet prin apă.

- Sunteți cu biroul?, ne-a întrebat o doamnă când ne-am apropiat de casă.

- Nu, noi suntem cei cu patul!, am răspuns, savurând din plin umorul de situație.

- La cealaltă ușă!, ni s-a răspuns prompt.

În ploaie, un domn cu un zâmbet larg ne făcea deja semn să ocolim casa.

- Am adus patul!, am spus triumfătoare.

- Poftiți, poftiți, vă așteptam!

Ca prin minune, ploaia s-a mai domolit și cât am descărcat patul apele au început să se retragă câte puțin. Am găsit o casă curată, extrem de îngrijită, cu bocanci de diferite mărimi aliniați perfect la intrare. Un loc pe care opt băieți orfani îl numesc „acasă” pentru că aici sunt îngrijiți și educați de niște asistenți maternali care sunt singurii „părinți” pe care îi vor avea vreodată. Acum cel mai mic copil are șapte ani, dar patul e binevenit pentru că nu se știe niciodată când mai primesc un copil.

La întoarcere, în satul nostru de la capătul lumii, unde strada se termină direct în livezi, pe asfaltul colorat doar de vacile care se întorc domol în fiecare seară de la păscut, am găsit un mesaj roz fosforescent care a încheiat apoteotic o zi ireală.


Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Thrill check icon
    Felicitări pentru gest și abnegația de a-l duce până la capăt în ciuda adversităților multiple.
    Nu pot trece cu vederea finalul: roz, apoteotic și relaxant.
    • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Ștefan Briceag

De la externarea din spital, Ștefan Dănuț Briceag a făcut totul ca să poată relua controlul asupra propriei vieți. În februarie 2018, la 6 luni după accident, s-a mutat împreună cu prietena sa, Iulia, care care i-a fost și îi este alături. „Nu știam că există acest gen de femeie. Iar când cunoști o fată ca ea, te întrebi: Chiar există? După un astfel de accident, când te aștepți ca și mama să plece de lângă tine, ea mi-a zis: Plec când vreau eu, nu când vrei tu.” (Foto: Alexandra Pandrea)

Citește mai mult

Am mulţi cunoscuţi, prieteni si multe rude care au emigrat şi au demonstrat că pot fi cei mai buni evoluând în deplasare. Au demonstrat-o prin muncă asiduă, seriozitate şi perseverenţă. (Foto: Ionel Pop Doncilă)

Maradona din Bacău
Citește mai mult