Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Am văzut niște norvegieni intrând din greșeală în curtea unui român stabilit în țara nordică. Ce a urmat spune multe despre noi

Oslo

Locuiesc în sudul Norvegiei de trei ani. Am copilărit în București, pe strada Existenței, cartierul Andronache. În anii 80 făceam 10 minute pe jos până la școală și cinci minute până la cimitirul Andronache, parcul nostru de atunci. Obișnuiam să mergem la scăldat la gârlă, iar dacă treceam calea ferată ajungeam în Pădurea Andronache unde, între două adăpări de la cișmelele din cimitir, pe drum, băteam mingea pe un teren denivelat ale cărui porți erau patru copaci așezați doi câte doi sub formă de poartă. Nu existau accidente rutiere, în afară de câteva cărucioare de butelii care se bușeau poate, din când în când, la colț de stradă, din grabă sau neatenție.

Am mers cu bicicleta toată copilăria, cu un Pegas mic, apoi cu un Pegas mare. Mă duceam la coadă la pâine pe ea, mă duceam la alimentara, mă duceam peste tot, salutând toți vecinii care îmi ieșeau în cale, primind înapoi un simplu „Să crești mare, Bogdane!”

De acolo, după 40 de ani, viața m-a adus mai spre nord cu 2.500 km, unde sunt și azi. De câteva zile mă gândesc la ce avem noi, românii, diferit față de cei de aici și, mai ales, ce ne diferențiază în bine.

Înainte de a începe, țin să scriu că nu cred absolut deloc în generalizări ca „românii sunt, norvegienii nu sunt”, etc. Cu bune și cu rele, suntem cum suntem, indiferent de țara unde ne-am născut.

Revenind la oile mele: prin comparație cu norvegienii, am întâlnit mulți români aici care sunt mai ospitalieri, mai empatici și mai veseli decât norvegienii pe care i-am cunoscut. Norvegienii folosesc, în limbaj de lemn, formularea „diferențe culturale”. Nu despre români în particular, ci despre imigranți, în general. Nu o zic neapărat depreciativ, ci doar constatator.

O diferență culturală între cele două abordări o vezi la orice chef: noi nu avem nevoie de tabele cu cine ce aduce de băut/de mâncat, ei au nevoie.

Scurtă povestire norvegiană cu norvegieni și români: aici, în orașul de 50.000 de locuitori în care stăm, există un domn venit din România care locuiește într-o casă chiar vizavi de un hotel de patru stele. Practic, clienții parchează mașinile la poarta domeniului pe care este hotelul și merg pe jos trei minute până la clădirea unde sunt recepția, sălile de conferințe sau restaurantul. În aceste trei minute trec pe lângă casa omului, o casă cu o curte mare, de vreo 2.000 de metri pătrați. Un grup de norvegieni venit pentru prima dată la hotel tocmai parcase, apoi, după un minut, îi întreabă pe ai noștri dacă aici e hotelul. Ai noștri erau la masă în curte cu ceva prieteni, nu știu dacă români, polonezi, norvegieni sau vietnamezi, nu contează. Ai noștri le-au zis că acolo e, i-au poftit înăuntru, le-au pus o carafă de vin, le-au dat ce aveau pe masă de mâncare, au vorbit, au povestit ceva timp, iar la final, norvegienii au întrebat cât îi costă și au scos portofelele să plătească. Au aflat cu uimire abia atunci că recepția e mai departe cu două minute de mers pe jos. Au mulțumit cu obișnuitul „tussen takk” („mii de mulțumiri”) și au pornit spre hotel bucuroși și recunoscători pentru ceea ce avea cumva, în ADN, legătură cu pâinea și sarea cu care era primit până și Ceaușescu oriunde în anii 80 în Republica Socialistă România.

Sigur că mai sunt și români care cerșesc prin Oslo și sigur că există chiar lângă Gara Centrală din Oslo microbuze de România cu șoferi care, nonșalant, mototolesc cu un gest de lehamite și de dispreț amenda primită pe parbriz, dar există și oameni ca vecinul meu, așa cum există și colegi medici ai soției, medici români care își fac treaba foarte bine și, în plus, aduc și aceste „diferențe culturale” care, poate, oferă un punct de vedere aparte asupra unor comportamente la care norvegienii poate că nu s-ar gândi.

„Noi, românii, ei norvegienii” - astea sunt formulări pe care cred că viața reală le contrazice destul de des. La fel cum „voi, diaspora, faceți și dregeți” poate fi, de multe ori, o generalizare lipsită de adevăr.

„Ibsen versus Caragiale”, scor egal. Pauză de hidratare. Va continua.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • domnul contributor a greșit poarta: nu pentru cetitori scrie ci pentru contributorii care cam des apasă accelerația generalizării.
    • Like 1
  • mg check icon
    ..în loc de diferențe culturale, eu aș merge pe diferențe de educație, începând cu cei 7 ani de-acasă. Iar asta e pe persoană fizică..
    De acord deci cu dvs când spuneți că există români și români.
    Așa cum sunt și norvegienii, italienii, francezii, nemții, ungurii...etc

    Să ne relaxăm deci, mai ales că e și duminică.
    Și pentru că evocați un București de acum mai bine de 40 de ani, vă propun un mic documentar filmat în 1934, pe muzica celor de la Phoenix.
    E "Pseudo-Morgana", cu care se încheie "Cei ce ne-au dat nume" :

    https://www.youtube.com/watch?v=AKfwyUVRpxg
    • Like 2


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Daniela Gladei

Dar faptul că găsisem domeniul potrivit nu însemna că eram și pregătită pentru el. Îmi amintesc primele exerciții pe Illustrator. Mă uitam la program și, sincer, îmi venea să plâng. Eram speriată că nu voi reuși niciodată să-l învăț. Părea atât de complicat, iar eu aveam idei pe care voiam să le văd transformate în ceva concret. Așa că a trebuit să aleg între două lucruri: frica de a nu ști sau dorința de a crea. Am ales a doua variantă. Am dat frica la o parte și am început să învăț. Iar replica „nu știu să folosesc Illustrator” — care la început era un motiv real de panică — a devenit, în timp, o glumă. Pentru că ideile mele creative aveau nevoie să fie materializate. Și, dacă voiam să le văd existând în lumea reală, trebuia să învăț instrumentele care mă puteau ajuta să le construiesc.

Citește mai mult

dispozitive gasite acasa la Călin Georgescu

Două dispozitive neobișnuite, găsite de procurori în casa lui Călin Georgescu, ridică o serie de întrebări: unul poate acoperi conversațiile cu un zgomot care face înregistrările greu de înțeles, iar celălalt poate bruia telefoanele și conexiunile wireless. Ce sunt aceste aparate, cum funcționează și, mai ales, cine i le-a dat și cine l-a învățat să le folosească?

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon gradinita in sudul Norvegiei

Locuiesc în sudul Norvegiei de trei ani. În acești trei ani eu și soția mea i-am făcut adaptarea celui mic la trei grădinițe diferite. În acest articol voi scrie despre aceste experiențe. sursa foto: Bogdan Dumitrescu

Citește mai mult