Am muncit cincisprezece ani și ceva în Belgia. Am început de cât de jos se poate, și nu mi-e rușine s-o spun. Ba chiar e bine cunoscut printre prieteni faptul că sunt mândru că am cules și căpșuni și că am stat și la aceeași masă unde se luau decizii ce implicau cheltuieli foarte mari și hotărâri care afectau zeci, dacă nu sute de oameni. foto Getty

Sunt mult mai disciplinat. Îmi organizez mai bine timpul, reușesc să găsesc resurse atât pentru job, cât și pentru mine. foto: Profimedia

Când am plecat în Elvetia, la optsprezece ani, nu ştiam… Nu știam ce și cât înseamnă oamenii și locurile în sufletul omului. Şi nici nu am înţeles în primii ani. (Foto: Profimedia Images)

Totul a pornit într-o zi când, chemată la o ședință cu părinții la liceul unde învăța fiul ei, doi dintre profesori au luat-o deoparte și i-au spus că fiul ei, care participase la mai multe olimpiade, are o minte sclipitoare și că ar fi bine să investească în viitorul lui. Dar cum, când, cu cele trei joburi pe care le avea – la o fabrică de mobilă, vânzătoare la un chioșc de ziare în Galați vreo 10 ani și menajeră – abia reușea să își achite facturile și să pună ceva de mâncare pe masă. De aici până la decizia de a pleca din țară, imediat când s-a ivit ocazia, nu a mai fost decât puțin. Foto: Sergiy Serdyuk / Alamy / Alamy / Profimedia

Nu știu cum am supraviețuit primei zile, celei de-a doua, primei săptămâni, primei luni în noua mea viață, într-o casă ticsită din estul Londrei, împărțind cu alți trei bărbați o cameră ce nu se aerisea niciodată, mirosind în permanență a picioare nespălate, stând la rând pentru a folosi dușul, așteptând cuminte să se elibereze masa din bucătărie pentru a lua cina, cum am depășit groaza primei zile pe șantier. Foto - Profimedia Images

În acel moment, în Valencia am avut sentimentul mai acut ca niciodată noi, românii, trăim într-o țară care se dezvoltă mai mult la suprafață, decât la interior, mai mult la orizontală decât pe verticală. Sigur, umor ca-n România niciunde nu găsești. Sunt și alte lucruri bune aici, de exemplu tunelul dacic, dar cred că peste tot există avantaje și dezavantaje. Foto - Profimedia Images

Cunosc băieți isteți care preferă să care saci cu ciment decât să facă un curs de recalificare, care le-ar aduce joburi mai puțin solicitante și mai bine plătite. Bărbați sosiți în Anglia în urmă cu 5, 10 sau 15 ani, care încă fac curățenie pe șantier. La fel, românce care continuă să spele toalete, deși au mai bine de un deceniu în țara asta. (Foto: Profimedia Images)

(Este rău?) Nu e rău. Au posibilitatea să studieze în strâinătate, nu e rău în sine, Este îngrijorător pentru mine, ca director de școală, că ei nu simt că e nevoie de ei în această țară. Unii dintre ei sunt extraordinar de capabili. Foto: Getty Images

Oamenii pleacă pentru că nu se simt ascultați, pentru că nu simt că aparțin, pentru că nu se simt respectați, pentru că au nevoie să se privească în oglindă și să se vadă ca pe ceva mai mult decât niște instrumente care ajută la atingerea unor ținte. Foto: Getty Images

De când trăiesc în Belgia sunt mai afectuoasă cu țara mea și mai atașată de ea, cu toate metehnele ei. Cred că e nedrept să fie părăsită, ca o haină veche și netrebuincioasă. (Foto: Getty Images)