Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Ana Maria Popescu are și alte talente

Cristian Tudor Popescu

Performanțele cu spada ale doamnei Ana Maria Popescu sunt mari și incontestabile, dar nu pot să spun că mă umple de admirație comportamentul ei ca om. Să-i spui ministrului Sportului să se ducă să ia el medalie de aur în locul tău e o zicere pe cât de agresivă, pe atât de ieftină, ca să nu zic prostească. Bugetul scrimei românești este cu siguranță insuficient, ca, de altfel, al multor altor discipline, dar să refuzi să dai mâna cu același ministru, venit să-i întâmpine la aeroport pe sportivii întorși de la Tokyo, mi se pare deja tupeu de mahala, pe care nu cred că dna Popescu l-a învățat din nobila artă a mușchetarilor.

Nu știu care va fi viitorul în scrimă al dnei Popescu, însă, cu astfel de talente, cred că ar putea face o carieră remarcabilă și în încăierarea politică dâmbovițeană. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Scaun in groapa / sursa foto: Alex Livadaru

Aceasta este capitala, sfâșiată de 6 primari de sector care pun borduri și panseluțe la suprapreț și care au tocat în ultimul deceniu miliarde de euro ca să vopsească gardurile pe afară. Nu-i mai pomenim pe Sorin Oprescu și Gabriela Firea, care au îngropat Bucureștiul în datorii și i-au diminuat șansele de a se dezvolta.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

„Mi-e rușine de rușinea lui”. Zicala asta românească mi-a venit în minte în vreme ce mă uitam la sforțările plug în trotuar ale televiziunilor de știri de a zugrăvi deplasarea președintelui Dan la menajeria de dictatori a regelui Trumpf ca pe un triumf.

Citește mai mult

Balet incluziv / sursa foto: arhiva personala

Mulți dintre părinții copiilor cu dizabilități din România au renunțat de mult să spere că pot să se bucure de beneficiile artei fără să fie respinși, judecați, etichetați ironic. În vârtejul multelor griji și greutăți pe care le au de dus, mersul la spectacol, la muzee, la teatru a devenit un ideal utopic. Rareori există programe adaptate, tururi senzoriale, ore „relaxate” în care zgomotele neașteptate să fie acceptate. În puținele cazuri în care există astfel de oferte, rareori ajung și la urechile părinților. Accesibilitatea e înțeleasă preponderent fizic – rampă, lift – dar nu și senzorial, emoțional sau social.

Citește mai mult