Lumea modei adunată toată în săptămânile dedicate celor mai importante showuri și colecții este surpinsă într-un fel particular de Andreea Macri, fotograful revistei Vogue Paris cu acoperire Vogue International (fotografiile sale apărând și în Vogue Germania sau Italia)
A ajuns să lucreze cu prestigioasa revistă după ce a insistat scriindu-le an după an celor din redacție. Dar nu numai lor, ci și celor de la Style.com, sau Self Service, sau Wallpaper. Voința celor care doresc să se afirme este imposbil să nu miște munții, așa că munții s-au mișcat și Andreea Macri semnează fotografiile din showurile de modă- decor, casting, atmosferă- pentru Vogue Paris, de 5 ani încoace. În fața ei au stat nume mari ale modei și showbizului internațional. Nu există un wow moment pentru ea, deși participă la cele mai mari spectacole de modă, decât acelea în care primește felicitări de la echipă pentru ceea ce a făcut.
Nu pare genul care râde, e foarte serioasă și mereu concentrată.
Când a fost ultima oară când ai râs în hohote?
La Paris. Întotdeauna râd când merg la Fashion Week.
Ce te înveselește acolo?
Atmosfera, personajele și unele situații care sunt chiar amuzante pentru că e o diferență dintre ce ajunge în fotografie și ce este în spatele ei. Însă cel mai tare râd cu fiul meu. Face 6 ani la finalul anului și cu el râd așa… din toată inima!
Nu mi-ai părut niciodată genul care râde…
Ah, dacă îmi întrebi prietenii, ei îți vor spune că sunt amuzantă, că spun glume, poate nu neapărat bune mereu, dar râd…
Are importanță felul de a fi al fotografului în meseria asta?
Sigur. De fapt are importanță felul în care te privești pe tine, dar și pe subiecții tăi. Despre asta este vorba în fotografie, nu despre aparate, obiective, filtre… E vorba despre o relație, și relația asta o vezi în privirea omului care este fotografiat, pentru că privirea nu te minte, pentru că ea este strict legată de relația pe care o are cu fotograful…
Noi, când ne uităm la o fotografie sau la un tablou, simțim mai întâi ceva ce este în noi. De aceea ne place sau nu
Ce vrei să surprinzi din personajele pe care le fotografiezi, pentru că tu faci fotografii din viteză, oarecum, acolo, în backstage-ul showurilor de modă, sau la venirea celebrităților…
Da, din viteză, dar „pândesc momentul”, sunt un animal de pradă:) Adică da, se face în viteză uneori, nu ai timp, dar în orice caz încerc să surprind latura umană a celor pe care îi fotografiez. Pentru că, de cele mai multe ori, ei se prezintă așa cum vor ei, sau cum vrea PR-ul lor, nu știu, în timp ce eu vrea să arăt că, in the end, it s just a game, e fun, suntem oameni. Asta încerc.
Au ajuns să te cunoască?
Da. Lucrez de aproape 5 ani cu Vogue Paris care trimite mereu un brief foarte clar, iar ei știu că eu vin de la Vogue Paris. Și sunt relaxați, mă cunosc, știu că nu voi surprinde niciodată nimic senzaționalist și nu voi merge pe exagerare…
Este lumea modei o lume chinuită de diete, de dealineuri, de tensiunile showurilor?
Nu neapărat, „chinul” acesta despre care vorbești îl simt mai degrabă în România și nu numai în lumea modei, ci în orice domeniu. Pentru că el vine dintr-o lipsă a educației. Nu știm să menținem un echilibru și să ne gestionăm orgoliile, oriunde am munci și orice am face. Și acolo sunt orgolii, dar există o limită peste care nu se trece.
Mă impresionează mai mult spectacolul, îți spun sincer, nu prea mă uit la haine.
Crezi că revistele mai fac educație?
În România nu mai știu, dar în străinătate revistele fac educație și mă refer mai întâi la Vogue Paris, că pe ea o cunosc cel mai bine. Ceea ce au diferențiat ei foarte clar este felul în care este revista și felul în care este construit websiteul. Informația din revistă este într-un anume fel, pentru un anume public, iar pe website se întâmplă altceva, pentru un public mai tânăr, probabil. Digitalul și printul merg împreună, nu trebuie să se canibalizeze, lucrurile sunt foarte clare. Când cumpăr o revistă știu la ce să mă aștept, cumpăr pentru un anume gen de informații, dacă vreau popcorn, mă duc pe net. Dar am observat că și pe internet există bloguri pe care poți citi interviuri lungi și captivante.
Când aud complimente, refuz să le ascult până la capăt, că mă cam intimidez..
Cum a fost săptămâna modei în toamna asta?
Am fost foarte fericită sezonul ăsta. Am avut un feedback foarte bun de la redacția Vogue Paris, ceea ce m-a făcut foarte fericită.
Care au fost highlight-urile sezonului?
Ca spectacol a fost YSL, Louis Vuitton, showurile mari… Mă impresionează mai mult spectacolul, îți spun sincer, nu prea mă uit la haine.
Ce este moda pentru tine?
Pentru mine, moda este un context. Ea reflectă exact situația societății din momentul respectiv. Pe mine nu mă interesează piesele sezonului, timpul trece atât de repede, cine mai știe care a fost piesa sezonului trecut? Dar, dacă văd un spectacol grandios, cu scenografie impresionantă și un spirit care se regăsesște în machiaj, haine, casting, decor, sunt fericită.
Ce ți se spune că ai adus în fotografiile tale?
Nu știu, asta ei trebuie să răspundă, dar în general spun că iubesc fotografiile mele, că sunt fresh, naturale, că tot timpul conțin mai multe planuri. Când aud complimente, refuz să le ascult până la capăt, că mă cam intimidez… Dar faptul că mă cheamă sezon de sezon e cel mai important, pentru că până la urmă, dacă mă întrebi, există o singură măsură în modă: să fii constant. Nu am spus eu asta, ci Franca Sozzani, fosta redactoră șefă a Vogue Italia. Trăgeam cu urechea în backstage și o auzeam vorbind.
Au existat oameni care te-au intimidat din marea modă?
Nu… Nu mă intimidează nimeni, pentru că sunt atât de concentrată să iasă bine ceea ce fac, iar ei sunt atât de profesioniști, încât… Cred că mai mult am fost intimidată de unele personaje din România, dar acolo, nu. Sigur, sunt situații stresante, e viteza, te gândești că trebuie să faci fotografii care să fie conform briefului, dar intimidarea despre care vorbești, nu am întâlnit-o…
Ești un #peopleperson. Ce calitate ai?
Am mult răbdare. Nu mă reped niciodată, pentru că știu că lucrurile se așează.
Câte fotografii faci per sezon?
Nu știu… enorm! Merg la multe showuri, fac foarte mult fotografii, dar, de fapt, dacă stau să mă gândesc nu fac chiar atât de multe… Știu exact când am fotografia, în momentul în care trag. Nu mă arunc, nu fac mii de cadre pe minut, ci stau și aștept și atunci când simt, apăs.
Ce ți se cere exact pentru Vogue? Atmosfera, backstage, decor…
Depinde. Sunt sezoane în care mi se cer toate, sunt sezoane în care mă concentrez pe atmosferă, celebrities…
Ce exprimă atmosfera unui show?
Viziunea designerului care prezintă mai mult decât niște haine, prezintă caractere, un stil. Un stil de viață, de fată, nu neapărat genți și pantofi. Și fiecare invitat care vine la show respectă stilul și vibeul showului la care merge, în funcție de designer și de brand.
Cine vine la aceste showuri de modă?
Fiecare designer are apropiații lui, este evident. Sunt câteva personaje cum este Catherine Deneuve care merge și la Celine și la YSL și la Louis Vuitton.
Știu că ai intrat în echipa Vogue după multe insistențe.
Da, le scriam și lor, dar și altora. Și de fiecare dată lucram cu altă revistă. Am început cu Interview magazine, cu Style.com care era primul site al lui Vogue, Wallpaper, W, dar nu aveam acoperită Franța. Și am început s-o acopăr cu Self Service și în fine cu Vogue Paris, care cred că a venit la momentul potrivit. Cred că am avut și șansă, pentru că trebuie să fii omul de care ei au nevoie, la momentul la care au nevoie.
De ce mor revistele?
Afară nu prea mor. Iar la Paris ele vorbesc despre un lifestyle care… există, în primul rând. Aici nu există. Și la noi partea advertorială e un pic mai mare decât cea editorială. Iar oamenii se uită după conținut. Un echilibrul trebuie să fie foarte bine menținut, nu trebuie ca revistele să devină publicitare.
Te-ai gândit să faci o carte cu tot ce ai fotografiat până acum?
Nu, nu-am gândit la o carte, dar recunosc că m-am gândit la o expoziție. Mi-aș dori ca studenții de la arte, sau tinerii, în general, să aibă ocazia să vadă o expoziție care să-i „atingă” cumva. Eu cred că fotografia trebuie să circule și să bucure omul.
Ce ai învățat despre tine și cum ai evoluat de când faci treaba asta?
Am învățat să fiu mai sinceră cu mine, pentru că, cu cât lucrezi mai mult în străinătate, cu atât devii mai sincer cu tine. Iar ce am învățat de la ei a fost că e bine să ai răbdare. Și mereu am avut ceva de învățat și asta se vede și în evoluția fotografiei. Și eu vreau să fiu mai bună în ficare sezon față de sezonul trecut.
Un fotograf de genul acesta trebuie să aibă o cultură vizuală foarte puternică.
Am avut o perioadă lungă în care nu ratam niciun muzeu, nicio țară, niciun spectacol. Dar acum mă antrenez fiind foarte atentă la oamenii din jurul meu. Pe urmă, privesc albume de fotografii vechi, am diferite librării unde le găsesc, dar acum sunt mult mai atentă la oamenii din jurul meu, pentru că secretul este să fii mereu atent la ce se întâmplă în jurul tău.
Ești în competiție cu ceilalți fotografi? Se fac comparații între ce face unul și ce face celălalt?
Foarte rar, iar eu nu sunt în competiție cu nimeni, poate doar cu mine… Când este o criză de timp, când apare o vedetă deosebită, care are o anume intrare, devine un pic tensionat, dar, de cele mai multe ori, primești likeuri, nu invidie, de la ceilalți fotografi.
Cum știi că starea pe care ai surprins-o e cea mai bună în fotografia ta?
Fiindcă e în mine. Noi, când ne uităm la o fotografie sau la un tablou, simțim mai întâi ceva ce este în noi. De aceea ne place sau nu. Trebuie să te regăsești. Iar fotografia pe care o consider a fi cea mai bună este exact așa cum mi-am imaginat eu că ar fi acea persoană.
Și de fiecare dată ți-a ieșit bine?
Nu neapărat, că e ca un tango, trebuie ca și celălalt să vrea să danseze. Dar de cele mai multe ori, da.
Au fost și momente grele?
Da, mai ales la început când au fost momente grele mai ales la nivel emoțional, pentru că puneam singură presiune pe mine să fiu bună, să le fac pe toate cum trebuie…
Și care a fost the wow moment?
Nu am așa ceva, poate că wow moment ar putea fi acela în care primesc o felicitare sau un mail de mulțumire de la echipa Vogue.
Ești un om organizat?
Da, sunt ca un soldat! Când vine vorba de fashion week, sunt soldat, pentru că altfel nu aș putea funcționa!
Care au fost echipele cu care ți-a plăcut cel mai mult să lucrezi?
Cu echipele de la Self Service, Wallpaper, Style.com și firește, Vogue Paris care e de departe echipa pe care o cunosc cel mai bine și cu care am lucrat cel mai mult.
Articol publicat pe site-ul autoarei, cristinastanciulescu.ro.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
" Moda trece, stilul ramane"