Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

România care strălucește în lume: cum au ajuns Rihanna, Beyonce, Michelle Obama și Lady Gaga să poarte bijuteriile Narcisei Pheres

Narcisa Pheres

Narcisa Pheres este din România. A plecat în 1997 din țară pentru că s-a îndrăgostit de un japonez pe care l-a urmat în Țara Soarelui Răsare. A devenit una dintre cele mai faimoase creatoare de bijuterii din lume. Lucrează cu diamante, mai cu seamă cu diamantele colorate. Da, știu, piatra aceea căreia nu-i rezistă nimeni și care a ajuns a fi extrasă cu sacrificii omenești, uneori. Nu peste tot, e adevărat…

Narcisa Pheres s-a apucat de bijuterii acum 20 de ani. Totul a pornit de la faptul că era îndrăgostită de antichități și de artă veche. Și unii colecționari o rugau să le restaureze bijuterii de epocă. Așa a ajuns să creeze ea însăși bijuterii, inspirația sa fiind deseori venită din operele de artă pe care le iubește. Este faimoasă în lume, este numită Regina diamantelor rare și am întâlnit-o la București la prezentarea câtorva piese impresionante. Vrea să fie cunoscută acum și în Estul și Sud Estul Europei.

Narcisa, pasiunea asta de a face bijuterii a venit pur și simplu?

Nu, nimic nu vine pur și simplu… Am făcut comerț cu artă, antichități și vinuri de colecție. Am început din 2000.

Te-a atras luxul?

Nu, numai luxul, ci arta, frumosul, antichitățile, arhitectura… Și totdeauna am considerat că ce s-a întâmplat pe timpuri e mult mai frumos decât ce se întâmplă acuma. La 15, 16 ani visam o Madame Bovary…

Și cum ai trecut la bijuterii?

Dintre colecționarii cu care am lucrat, mulți mi-au cerut să redesenez piesele pe care le cumpărau, pentru că mulți voiau doar piesa centrală din ce cumpărau. Și, încercând încet încet, am observat că ceea ce fac le place și mi-am zis, iată, și mie îmi place și mă pricep la asta. Și m-am întrebat: ce ar fi dacă aș face și alte piese decât cele comisionate de colecționari. Dar, ca orice om cu conștiință de sine, mi-a zis că nu pot face așa ceva dacă nu am și pregătire în domeniu. Așa că am făcut studiile de design de bijuterie la Institutul Gemologic American din Carlsbad și apoi studii de gemologie.

Diamantul este și rămâne piatra cea mai prețioasă. Peste el nu se situează nimic…

Dacă ne uităm pe scală și vedem care este cea mai durabilă din toate punctele de vedere, nu se sparge, nu arde etc, da, rămâne cea mai importantă. În plus, fiecare diamant este ca o ființă umană, este unic, are un ADN al lui. Eu pot să mă uit la două pietre și să le identific ca fiind diferite cu ajutorul unei lupe și să spun și care sunt diferențele dintre ele.

Și montura asta specială, cine o face?

Nu o fac eu, avem firme speciaizate care se ocupă cu asta. Este complicată, este o meseria aparte…

Pe ce se montează cel mai bine diamantul?

Aur sau platină, dar acum se folosește mult ceramica, titanium, au apărut multe materiale…

Cu ce îți place să lucrezi?

Cu diamante colorate.

Ce perioadă a picturii te inspiră?

Impresionismul, Rembradt, Van Gogh… Hyeronimus Bosch… Am foarte multe piese inspirate din ce înseamnă clasic și stau de aceea foarte mult timp în muzee. E fac piese care aduc cu bijuteriile vechi.

Un exemplu din ce vezi aici:


Această tiară care are 1800 de dimante, este a Prinței Olga Romanoff și am realizat-o după modelul unor tiare vechi europene. Fiecare piesă are o poveste. Frumusețea este în ochii celui care se uită, firește, dar o să vedeți la mine bijuterii inspirate din cultura japoneză, din florile japoneze, altele vă pot duce cu mintea către Middle East, altele au influențe asiatice, indiene…

Deci nu se poate face bijuterie fără cultură…

(râde) Nu, cu siguranță nu, ar rezulta o copie tristă a realității..

Cât muncești pe zi?

12, 14 ore… dar nu le simt, pentru că bijuteria nu este doar o pasiune, ci o parte din mine, ca artist. Eu nu creez bijuterii pentru simplul fapt că vreau să fac un business cu ele, ci creez bijuterii și colecții ca orice artist care face o pictură și o expune pe piață.

Ce vedete sunt dependente de tine?

Nimeni nu e dependent de mine (râde), dar, dacă vorbim de cele care preferă bijuteriile mele, am putea spune despre Rihanna, Beyonce, Michelle Obama, Lady Gaga… Săptămânal, dacă nu la două zile, avem pe cineva care poartă bijuteriile noastre pe red carpet. Bijuteriile sunt fie păstrate, fie doar închiriate de vedete.

Ce e mai frumos? Un gât impecabil, dar fără bijuterii, sau unul ornat cu coliere?

Depinde când mă întrebi asta și în ce cultură mă întrebi asta. Eu sunt adepta simplității, stoicismului. În ceea ce privește bijuteriile, frumosul este subiectiv, fiind conectat cu trecutul și îți dau exemplul meu personal. Ce mi-a plăcut acum 20 de ani nu-mi mai place acum. De ce? Pentru că m-am schimbat datorită a ceea ce am învățat, citit, experiențelor trăite…

Unde locuiești?

Între Honk Kong și Tokyo.

Adică între cultura opulenței și cea a simplității.

Exact.

Articol publicat pe site-ul autoarei, cristinastanciulescu.ro.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Cristian Păun - ASE

„Magistrații sunt puși să valideze constituțional o măsură care e împotriva lor. (…) E un conflict de interese evident, care nu știu cum se poate rezolva.” Foto: Facebook Cristian Păun

Citește mai mult

Educatie-

Vă scriu dintre bănci încă pline de firimituri, foi mototolite și carioci fără capac. E liniște acum, copiii sunt la ora de sport, dar am în urechi încă agitația lor de dimineață, cu ghiozdane care se trântesc și întrebări puse pe fugă: „Domnu’, azi citim din poveste?”, „Domnu’, mi s-a rupt creionul, pot să iau altul?”

Citește mai mult

Transformare digitală

Digitalizarea în România avansează cu viteze diferite în sectorul public și cel privat. Firmele private în special din industriile bancară, sănătate sau retail au fost forțate de împrejurări concurența acerbă să se transforme digital, dar instituțiile de stat sunt încă prinse în inerția birocrației și lipsa de viziune strategică. În mediul privat, digitalizarea nu mai este un moft, ci o necesitate pentru scalare și eficiență. În sistemul public lipsa bugetelor multianuale și absența ownership-ului fac implementarea proiectelor de IT un proces greoi sau chiar eșuează (foto: Shutterstock).

Citește mai mult

”Cravata galbenă”

”Cravata galbenă”, filmul regizat de Serge Ioan Celebidachi, fiul marelui dirijor, Sergiu Celibidache, este o biografie cinematografică și, în același timp, o confesiune; o ”partitură” a memoriei naționale scrisă cu ”notele” unui destin încercat. Dincolo de cronologia unei vieți extraordinare, filmul este o introspecție despre libertate și identitate și despre România care a dăruit lumii figuri emblematice și genii; dar pe care nu a prea știut să le păstreze acasă.

Citește mai mult