(Foto Guliver/Getty Images)
Îl cunosc pe Andrei Roșca de mulți ani, și încă de pe atunci era foarte interesat de performanță și de motivarea echipei pe care o conducea. Anul trecut mi-a devenit și coach, într-o perioadă dificilă din punct de vedere profesional și personal, iar interacțiunea cu el a fost mereu extrem de folositoare – mi-a adus lumină, m-a calmat în momente cheie sau mi-a oferit resurse prețioase pentru acasă.
Este antreprenor de ani buni (puteți citi mai multe despre el aici), a studiat cu Tony Robbins sau Richard Bandler și are un podcast despre evoluție personală numit Zero Plus. Last but not least, este unul dintre oamenii cei mai echilibrați pe care îi cunosc. Așa că l-am luat la o discuție mai profundă despre ce-l pasionează cel mai mult: schimbarea. Mai jos, partea a doua a discuției. Poți citi partea 1 aici.
Hai să vorbim despre zona de confort. Citeam într-un articol că zona de confort e bună, că uneori ne forțăm să ieșim din ea constant. Cum faci schimbarea cu grijă față de zona de confort care are totuși un rol de protecție?
Există 2 curente mari aici. Este curentul american, care spune că zona de confort este negativă, ca să poți crește, trebuie să ieși din ea. E o singură problemă aici: oamenii care vin cu ideea asta se raportează mult la performanță și nu se uită la prețul ei. Și asta pentru că, de cele mai multe ori, prețul nu este imediat vizibil. Faci ceva, ai rezultate, toată lumea consideră că merge. Da, dar în câțiva ani ajungi epuizat și stresat. E ca și cum esti un punct în mijlocul unui cerc (zona ta de confort). Ia-ți avânt, sari în afara lui. Vei ajunge într-un loc total necunoscut, unde va fi înfricoșător, o să doară, dar, dacă reușești să stai acolo suficient de mult, va crește încet, încet o mică zonă de confort în jurul tău. Despre ce nu vorbesc ei este faptul că acestea sunt niște traume, iar întrebarea care se pune este dacă nu cumva pierzi mai mult în viitor decât ai câștiga prin ieșirea puternică de acum.
O altă abordare, estică, spune că e ok să stăm în zona de confort, dar avem nevoie sa ne asigurăm că suntem la limita zonei de confort. Odată ce ne-am dus cât mai aproape de limita noastră, să începem să impingem în pereții cercului și să îl mărim, dar întotdeauna din zona de confort.
Poți să dai un exemplu concret? De exemplu, vreau să mănânc sănătos.
O soluție e să-ți faci o listă cu lucrurile pe care le mănânci, să afli care sunt cele nesănătoase și dintre astea să alegi să elimini 1 pe lună. Nu zahărul, ci, de exemplu, biscuiți. De astăzi nu mai mănânci niciodată biscuiți. E gestionabil. Scoate ce ți-e mai ușor. Dacă faci asta în mod constant, stilul tău de mâncat va arăta total diferit. Poate îți va lua un an să scoți zahărul, dar ai făcut-o treptat.
Schimbare planificată vs schimbare șoc. De exemplu – dat demisia șoc într-o zi sau cu plan? Știu că există tendința de a spune că cea planificată e mai bună, dar cum îți explici totuși că și schimbarea șoc aduce niște rezultate bune, din locuri total neașteptate?
Mi se pare riscant să crezi asta, pentru că aștepți să se alinieze ceva. S-ar putea, dar nu ai control pe asta.
Tocmai asta e ideea, să nu ai o certitudine, să lași controlul…
Oamenii au tendința să se ducă acolo tocmai pentru că simt că nu au control. Și atunci da, are sens să te duci acolo. Dar dacă poți controla, aș da drumul lucrurilor treptat. Problema cu săritul în gol este că nu este o schimbare strategică. Uite, iau un exemplu: vreau să schimb jobul, dar nu reușesc să mă motivez, să fac un pas în direcția asta. La un moment dat paharul se umple, și de la un punct încolo încep sa visez cum ar fi să plec mâine. Unii fac asta, ori își iau demisia, ori iau o ofertă total diferită. Uneori e chiar o decizie bună. Dar, dacă ai răbdare, ca să-ți pregatești decizia asta, să ai niste plase de siguranță, vei avea mai multe șanse ca locul în care aterizezi să-ți fie bun.
Dar există și tot mai multe mesaje în online înspre mai mult curaj, mai multă aruncare în gol fără multe planuri și strategii…
Cred că există acest bias și uneori avem nevoie de asta. Doar că avem nevoie de fluiditate în decizii. Până la un nivel mă folosesc de ce am, am nevoie de curaj pentru a sări și e bine ca săritura să nu fie fragmentată. Fluiditatea înseamnă că mă pregătesc să sar, mă duc la câteva interviuri, mă folosesc de placa pe care stau deja ca să sar.
O altă situație este atunci când îți schimbi cariera și o faci într-un mod care nu capitalizează pe ce ai făcut înainte. Și asta pentru că oamenii ajung să urască ce făceau și nu mai vor să audă de nimic. Dar, din punct de vedere al fluidității, este o fractură acolo. Dacă ai peste 25 de ani, orice schimbare radicală care nu capitalizează pe ceva: skill-uri, network, va fi o pierdere, pentru că va dura prea mult să ajungi din nou acolo. Mult mai deștept ar fi să te întrebi care sunt punctele tale forte, să spargi jobul tău în bucăți, pentru că poate unele îți plac încă, pentru a-ți da un boost în noua carieră. Vine din cum gândim, gândim sacadat, din cauza ritmului rapid în care trăim.
Ok, dar ne e teamă și pentru că nu avem competențe în noul job și știm că un angajator va vedea asta în cv. Ce putem face?
Ieși din capul tău. Vorbește cu niște oameni, pentru a-ți lua feedback din mediu pe niște idei. Mulți oameni suferă de o stimă de sine scăzută. Nu știu dacă au competențe, supraestimează ce ar presupune jobul nou. Așa că ai nevoie să întrebi dacă ești bun în acel domeniu, să ceri feedback despre cum ești tu pentru un job. Îți anulează niște întrebări și îți subliniază altele. Aplicăm filtre mentale care țin de trecutul nostru și nu suntem conștienți ce filtre frecvente aplicăm, iar asta distorsionează modul nostru de a gândi. În capul nostru lucrurile par foarte reale.
Ce convingeri despre lume sau despre viața ți-ai schimbat în ultimii ani?
Am conștientizat că nu avem nicio șansă sa funcționăm de unii singuri. Sunt foarte independent și nu am avut des nevoie de ajutor, iar asta m-a făcut să păstrez mult timp ideea că putem sta singuri în picioare. Nu mai cred asta – inclusiv biologia ne spune că avem nevoie să stăm în grupuri. Vor fi momente când vom avea nevoie de ajutor și ar fi bine să recunoaștem aceste momente. Prieteni, familie, coach, avem nevoie să nu fim aroganți încât să credem că ne putem descurca întotdeauna singuri.
Și mai e ceva – suntem 100% responsabili pentru tot ce se întâmplă cu noi. Iar asta nu înseamnă că nu ni se pot întâmpla lucruri care sunt în afara controlului nostru, dar întotdeauna există ceva ce putem face ca să ne fie mai bine: chiar și atunci când pare că nu avem ce face, putem să cerem ajutorul.
Articol preluat de pe blogul autorului
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.