„Nu m-am gândit că, dacă nu poți să mergi, asta o să îți dea și probleme de echilibru și n-o să fie foarte simplu din prima să ridici brațele să iei ceva de pe un raft sau să îți prinzi părul. Am constatat că nu mai puteam să mă pieptăn singură”, spune Erika Garnier.

La un moment dat, din spatele croșetului, aud: „Nu vrei să mă razi în cap?”. Mă uit la ea uluită, încercând să îmi dau seama dacă glumește.

Escrocii și panglicarii de la conducere nu au scrupule morale. Au pielea tăbăcită, nu își pun probleme filosofice prea multe. Ei iau ce li se oferă. Dacă vidul democratic este real, ei se coalizează și îl umplu; dacă statul este slab, îl controlează; dacă oamenii sunt slabi, îi manipulează. (Foto Inquam Photos/ Octav Ganea)

Am conștientizat că nu avem nicio șansă sa funcționăm de unii singuri. Sunt foarte independent și nu am avut des nevoie de ajutor, iar asta m-a făcut să păstrez mult timp ideea că putem sta singuri în picioare. Nu mai cred asta – inclusiv biologia ne spune că avem nevoie să stăm în grupuri. (Foto Guliver/Getty Images)

Deși, raportat la nivelul de trai, aici câștigăm mai mult decât în străinătate, totuși trăim mai prost. Ne-a fost greu să identificăm motivul, cred că explicația reală stă în noțiuni de economie pe care noi nu le stăpânim foarte bine. Însă, parte din explicație este faptul că în București trebuie să plătim preț de lux pentru un trai mediu. (Foto: Guliver/Getty Images)

Întȃmplarea mea favorită era una cu lupi. Îl puneam să o repete aproape ȋn fiecare seară. (Foto: Guliver/Getty Images)

Oamenii fără vise vor încerca mereu să-i oprească pe cei care cred că pot să-și depășească limitele. (Foto: Guliver/Getty Images)

Muzică clasică într-o hală industrială. Într-o berărie. Într-un atelier de reparații auto-moto. În tipografie. În cetate. În librărie. Într-un magazin de biciclete.

„Hărţuirea ia multe forme şi e atât de ubicuă şi insidioasă, că începem să o acceptăm ca pe un fapt al vieţii”. (Foto: Facebook/Florina Presadă)

Mai întâi, a pornit la drum alături de o prietenă de aceeași vârstă. Au cumpărat lămâi și portocale, s-au apucat de treabă și au improvizat un stand. (Foto Guliver/Getty Images)

Turiştii de pe plaja din Eforie Nord au făcut un lanţ uman într-un gest de solidaritate pentru a salva două surori care riscau să se înece. (Foto captura video)

Există mulți oameni care visează că într-o bună zi vor face ceva măreț; că viitorul le rezervă ceva al lor, ceva care poate face diferența. Din păcate, puțini fac pasul necesar pentru asta; puțini fac pasul spre ceea ce își doresc. (Foto Guliver/Getty Images)

„Dacă ar fi să aflu că mâine am să mor, ce mi-aș reproșa că nu am făcut?”

De aproape doi ani pasiunea ei o aduce dimineața la job mai devreme de ora 8:00, cu zâmbetul pe buze prin trafic și o ține acolo până seara târziu.

Întrebarea i-a fost adresată de Simon Cowell, celebrul producător de televiziune, lui Flavian Glonț, la „Britain’s got talent”. Flavian i-a uimit pe britanici după ce, în cadrul show-ului de televiziune, a reușit să rezolve, legat la ochi, nu un singur cub Rubik, ci trei.

Un business inedit de 20.000 de euro, care a pornit de la o glumă cu prietenii.

Ana și Adina, două tinere antreprenoare, au investit 25.000 de euro într-o afacere inedită. Într-o vilă din zona Unirii, în București, au amenajat o cameră de 40 de metri pătrați, pe care au umplut-o cu 100.000 de bile albe, moi, din polietilenă, aduse cu vaporul din China. În primul an se așteaptă la o cifră de afaceri de 65.000 de euro.

Pasiunea pentru supe și asocieri inedite, precum și aspirația către un stil de viață sănătos au ajutat-o pe Olivia Zahalca, un arhitect gurmand, în vârstă de 30 de ani, să creeze Soup Loop.

De fiecare dată când Simona Halep pierde un meci se întâmplă ceva ciudat: internetul abunda de comentarii insultatoare la adresa acestei sportive, invective pline de venin, jigniri îngrozitoare și absolut deplasate. Și autorii nu sunt străini. Sunt români. (Foto Guliver/ Getty Images)

„Ăștia mă exploatează ca pe un prost. Ăsta e bonus?! E bătaie de joc. Mai bine fac bani pentru mine...” (Foto Guliver Getty Images)

Viitorii morți ajungeau pe picioarele lor la salvări sau cărați de prietenii lor la fel de arși. Erau întinși pe asfalt și așteptau să-i tragă cineva la sorți pentru un loc la spital. (Foto Facebook/Colectiv)

Câțiva cercetători români care lucrează în SUA au reușit să aducă în zilele noastre hoverboard-ul din filmul „Back to the Future” – „Înapoi în viitor”. (Foto arcaspace.com)

Acest proiect a pornit după ce am observat cum, în fiecare an, în București luminițele de Crăciun se schimbă cu totul.

În România, societatea civilă a aşteptat să fie chemată la Cotroceni, nu a avut ea însăși capacitatea de a genera un val de încredere care să se transforme într-o forță generatoare de inițiative proprii.

Părinții care trimit pachete cu mâncare copiilor plecați la studii la oraș - o realitate românească pe care trei tineri s-au gândit să o transforme într-o oportunitate de business (Foto Facebook)

Ești pe malul unui râu la un picnic. E o zi minunată de vară și ai parte de o priveliște paradisiacă, cu iarbă verde, înaltă și moale, umbră, apă rece și rapidă la doi pași de tine. Tocmai ți-ai instalat mâncarea pe o pătură și te pregătești de ospăț. Atunci vezi un bebeluș plutind pe râu în jos spre tine. Ce faci? (FOTO: Guliver Getty Images)

Poveşti din care să învăţăm avem destule. Dar oameni care să rescrie poveştile astea mai găsim, mai apar? (Foto Guliver Getty Images)

„E un lanț al lăcomiei. Antreprenorul este lacom, apoi îl intâlnește pe cel de dă avize care este lacom, apoi primarul de sector e lacom, primarul Capitalei e lacom, premierul e lacom, și dacă măcar unul dintre ei și-ar fi făcut treaba, tragedia nu ar fi apărut”

Și iată cum PIB-ul cu care ne lăudăm că este peste media europeană, ne apare ca rezultat al unei nedreptăți cumplite: 250.000 de companii profitabile trag pentru enorma parte neprofitabilă a economiei.

Cu oamenii trebuie să reînvăț să vorbesc, într-un efort pe care-l socotesc necesar, fundamental, al întoarcerii de la creștinismul obiectiv la cel uman. Pentru că e limpede că în România nu ne-am pierdut creștinismul, cât omenia. (Foto Guliver Getty Images)