Ar trebui sa nu fie lăsați să candideze cei care sunt arestați preventiv sau trimiși în judecată?

Imaginaţi-vă că sunteţi un manager la o companie privată. Aţi angaja, spre exemplu, într-o funcţie de director economic sau la compartimentul financiar contabil pe cineva despre care aveţi cunoştinţă că este trimis în judecată sau a fost arestat pentru evaziune fiscală, chiar dacă nu a fost încă condamnat definitiv?

Sau aţi angaja într-o instituţie publică, ca responsabil de resurse umane, la compartimentul achiziţii publice, pe cineva despre care vi se dă relaţii sau este de notorietate publică că acea persoană a fost arestată preventiv sau este trimisă în judecată pentru infracţiuni de corupţie?

Sau şi mai simplu, aţi angaja ca şofer o persoană ce ar fi cercetată penal pentru că ar fi condus în stare de ebrietate? V-aţi lăsa soarta în mâinile unei astfel de persoane?

Dacă ţineţi la interesul companiei ori al instituţiei sau chiar la propria siguranţă a postului în cadrul acestora vă asigur că nu aţi accepta acest lucru. Şi aţi înscrie printre condiţiile de angajare şi această condiţie pentru persoanele care ar aplica pentru post: de a nu fi în curs de judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni sau arestat preventiv în acea cauză, chiar dacă nu este condamnat definitiv.

Sunt diferite autorităţi publice care prin lege prevăd ca cei care candidează pentru posturi să nu aibă un astfel de „istoric” în cazierul judiciar. Spre exemplu, pentru a fi poliţist sau jandarm o condiţie, pe lângă cea de a avea un comportament corespunzător în societate, este înscrisă şi cea de a nu fi în curs de urmărire penală sau de judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni;

Este alta situaţia celui care este ales în autorităţi locale sau în Parlamentul României? Putem lăsa destinele unei comunităţi locale sau ale celei naţionale în mâinile unei persoane care a fost arestată preventiv, chiar dacă încă nu a fost condamnată definitiv, sau a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni de care este legat tocmai serviciul public în care s-a angajat respectiva persoană? Adică, aşa, la o enumerare rapidă, infracţiuni de evaziune fiscală, cele legate de gestiune fondurilor publice sau provenite de la Uniunea Europeană, de corupţie, abuz în serviciu.

Cum e posibil ca persoane a căror notorietate e dată de implicarea în scandaluri şi dosare penale pentru luări de mită să ajungă să gestioneze sume publice importante, să semneze, în calitate de primar, contracte, uneori, de milioane de euro? Sau cum e posibil ca parlamentari, cei care au decizia legislativă în vârful degetelor cu care votează, acuzaţi şi chiar, o perioadă, arestaţi preventiv, pentru infracţiuni de trafic de influenţă, abuz în serviciu, luare de mită etc. să facă legi şi să decidă politic cine să conducă anumite instituţii publice?

Faptul că îi votează alegătorii nu reprezintă o justificare suficientă. Sunt multe argumente care ar putea conduce la concluzia aceasta, atât legea pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale – adică, primari, consilieri locali, consilieri judeţeni – cât şi legea privind alegerea Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Înainte de a prezenta pe scurt de ce cred că este posibilă tehnic modificarea celor două legi, Legea nr. 115/2015 pentru alegerea administraţiei publice locale şi Legea nr. 208/2015 pentru alegerea Senatului şi Camerei Deputaţilor, şi introducerea condiţiei negative de a nu fi trimis în judecată sau arestat preventiv, chiar dacă nu e definitivă hotărârea de condamnare, pentru ca o persoană să fie aleasă în astfel de demnităţi publice, iată câteva raţiuni care conduc, zic eu, la o astfel de concluzie:

• Există multă emoţie publică şi discuţii pe măsură în spaţiul public, cum de e posibil ca persoane controversate datorită acuzaţiilor grave de natură penală, unele chiar în stare de arest preventiv – situaţie inimaginabilă pentru oricare stat membru al Uniunii Europene -, să poată fi alese primari, consilieri locali/judeţeni sau parlamentari. De aici şi interesul public manifest pentru societatea românească pentru o astfel de temă, care, încă, a rămas doar la stadiul de dezbatere. Este în interesul societăţii româneşti, a generaţiilor viitoare ca o astfel de temă să se concretizeze în restrângerea dreptului de a fi ales pentru cei cu probleme penale? Fără îndoială că răspunsul nu poate fi decât pozitiv. Societatea românească a dat semne clare, evidente, că funcţionarea ei nu mai trebuie să depindă de penali care o ţin captivă. Exemplul „Colectiv” e revelator. Societatea românească, ca orice societate asociată unui stat membru UE, are ca principiu de funcţionare asumat prin tratatele de constituire UE existenţa statului de drept. Or, statul de drept este definit în epoca modernă ca fiind acel regim politic în care puterea statului se află încadrată şi limitată de drept (Jacques Chevallier), ceea ce înseamnă că dreptul poate interzice cuiva care are probleme penale să conducă un dezmembrământ al statului tocmai pentru că e în interesul societăţii să poată încredinţa puterea cuiva care nu o fură;
  
• Prezervarea democraţiei. Oamenii ăştia, cei care au probleme cu legea penală – corupţii, evazioniştii – şi care-şi doresc accederea sau menţinerea funcţiilor publice aşa – zis alese au, fără excepţie, la îndemână infrastructură şi arhisuficiente fonduri băneşti adunate … tot ca urmare a îndeplinirii funcţiei publice. Cu aşa instrumente la îndemână evident că este sufocată orice competiţie onestă, mai ales în zonele unde civismul e greu de practicat, iar democraţia are de suferit. Or, în condiţiile în care cei care nu beneficiază de infrastructură umană, tehnică, financiară pentru simplul motiv că nu au acumulat averi din funcţii publice, pornesc cu un handicap major;
  
• Morala publică – îmi cer scuze pentru redundanţa sintagmei, e folosită însă de Constituţia României – cere ca persoanele care deţin puterea locală sau parlamentară ori care ocupă orice alte demnităţi publice, să fie dincolo de orice bănuială sau dubiu că nu respectă valorile morale ale unei societăţi europene. Dacă planează o bănuială în ce priveşte moralitatea unei persoane, tocmai pentru faptul că astfel de persoane conduc şi gestionează destinele unei comunităţi, este bine ca o perioadă, până ce persoana în cauză îşi clarifică situaţia penală, acesteia să i se restrângă dreptul la vot;
  
• Drepturile şi libertăţile cetăţenilor, apărarea acestor drepturi, a celor cinstiţi, reclamă ca statul să restrângă dreptul de a fi ales pentru corupţi şi cei acuzaţi de fapte grave penale. E un mijloc eficient de apărare şi protecţie a cetăţenilor de a nu deveni captivi la reţele corupte şi de crimă organizată. Dacă veţi întreba orice român sănătos la cap, cel care munceşte onest şi cinstit zi de zi, vă va răspunde fără ezitare că da, este nevoie de o astfel de interdicţie, că, până la urmă, nu doar cei care au probleme penale sunt calificaţi să conducă o primărie sau să ajungă parlamentari şi să ridice mâna în Parlament când trebuie să voteze o lege. Că mai sunt şi oameni cinstiţi calificaţi pentru astfel de treburi publice şi care ar trebui să fie încurajaţi să participe la alegeri. Or, tocmai conduita statului în a nu interveni prin restrângerea dreptului de a fi ales pentru persoane acuzate de fapte grave descurajează pe cei cinstiţi să ia decizia de a fi aleşi în administraţiile locale sau Parlament.
  

Iată şi argumentele de natură tehnică care dau posibilitatea modificării celor două legi, privind alegerea administraţiei publice locale şi a Senatului şi Camerei Deputaţilor, care, cred eu, fac posibilă restrângerea dreptului la vot:

• Legea nr. 115/2015 pentru alegerea administraţiei publice locale, precum şi Legea nr. 208/2015 pentru alegerea Senatului şi Camerei Deputaţilor prevăd condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care participă ca şi candidaţi pentru a fi aleşi în autorităţile locale şi în Parlament.

Astfel, condiţiile pentru ca o persoană să poată fi aleasă sunt legate de vârstă (23 de ani pentru autorităţile locale; 23 de ani pentru Camera Deputaţilor şi 33 de ani pentru Senat), de cetăţenie română şi de a avea domiciliu în România şi, ca o condiţie negativă, să nu facă parte din categoria persoanelor care îndeplinesc alte funcţii publice: judecători ai Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică.

Condiţiile prevăzute de cele două legi (pentru acurateţe precizez şi textele de lege: art. 4 alin. 1 şi 2, art. 6 alin. 2 din Legea nr. 115/2015 şi art. 2 alin. 6 din Legea nr. 208/2015) sunt preluate fără nicio modificare din Constituţia României: art. 16 alin. 3 din Constituţie care se referă la cetăţenie şi domiciliu, art. 37 alin. 2 referitor la vârstă, art. 40 alin. 3 din Constituţie referitor la interdicţia de a îndeplini anumite funcţii publice sau de demnitate publică.

Un lucru este clar: faptul că aceste condiţii minimale din cele două legi sunt preluate din Constituţia României nu face ca legiuitorul să nu poată prevedea şi alte condiţii, care chiar pot restrânge conţinutul dreptului de a fi ales, pentru că aceste condiţii prevăzute de Constituţie sunt baza, sunt minime reguli de la care se porneşte, nu epuizează conţinutului dreptului de a fi ales.

Şi asta pentru că dreptul de a fi ales nu este un drept absolut, adică care nu poate fi circumscris inclusiv prin lege. Că este aşa o demonstrează articolul 53 din Constituţia României care prevede condiţiile în care exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns.

Pentru a nu exista dubii în ceea ce vreau să spun, în scurta mea prezentare „tehnică” (evident, argumentele „tehnice” sunt mult mai multe, inclusiv legate de practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, dar nu e rostul şi nici spaţiul de a le detalia aici), redau textul constituţional:

Articolul 53 Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Pentru a vedea dacă e justificată restrângerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice locale şi în Parlament a celor care sunt urmăriţi penal şi au fost arestaţi preventiv în cauză (sau dacă s-a pus în mişcare acţiunea penală, ar mai fi o variantă) ori a celor care au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni grave – de corupţie, de crimă organizată, de abuz în serviciu, de evaziune fiscală şi exemplele pot continua – trebuie văzut dacă fiecare condiţie ar fi îndeplinită:

• Condiţia ca restrângerea să fie prevăzută prin lege. Nu e greu de făcut dacă există determinare politică. Legile 115/2015 şi 208/2015 pot fi modificate printr-un consens politic care profită nu numai mediului politic, dar întregii societăţi româneşti, adică alegătorilor;
  
• Restrângerea dreptului de a fi ales se impune pentru apărarea ordinii constituţionale, a moralei publice, dar şi a libertăţilor cetăţenilor. Am explicat anterior când am vorbit de raţionamentele care conduc la necesitatea restrângerii dreptului de a fi ales, aşa că fac trimitere la argumentele prezentate anterior;
  
• Restrângerea este necesară pentru prezervarea societăţii democratice. Am explicat anterior, cel puţin dintr-o perspectivă, de ce este necesară pentru democraţie o astfel de măsură: mediul onest, cinstit, bazat pe valori morale sănătoase, dar şi pe o competiţie corectă pe care să se bazeze alegerile pentru autorităţile locale şi pentru Parlament reprezintă de fapt o condiţie sine qua non pentru ca aceste autorităţi constituţionale să funcţioneze într-un cadru democratic. Altfel, dacă este viciat acest mediu, avem orice altceva decât un regim democractic: dictatură, oligarhie etc.;
  
• Măsura restrângerii dreptului de a alege este una proporţională cu situaţia care a determinat-o: există o frământare în societatea românească, dar şi în cea europeană cu privire la această situaţie în care persoane controversate, supuse unor anchete penale, arestate preventiv pentru fapte grave, trimise în judecată pentru astfel de fapte generează o neîncredere a cetăţenilor în însuşi statul de drept din România. Cu grave consecinţe pe termen lung, inclusiv pentru pasivitatea cetăţenilor – „nu pot face nimic, de ce să mă implic” – sau pentru imitarea unor astfel de comportamente sociale care încalcă valori morale – „dacă politicianul cutare poate să fure, să mintă, de ce eu nu pot face la fel?”. Ce vreau să spun: situaţia, la care face referire Constituţia României, există, e uşor de perceput, ne indignă pe toţi. Sau, mă rog, pe marea majoritate a românilor. Şi atunci de ce să nu fie restrâns dreptul de vot al celor faţă de care se aduc acuzaţii serioase de furt şi minciună? Cel puţin până sunt clarificate acuzaţiile. Ce să mai vorbim că nu am auzit de demisii, în ceea ce îi privește pe politicienii români, decât în foarte puţine situaţii;
  
• Măsura este evident nediscriminatorie: se aplică tuturor celor care se află în situaţia de a fi urmăriţi penal şi arestaţi preventiv (sau faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală) ori care sunt trimişi în judecată pentru infracţiuni grave. Nu se pune problema, cum ar susţine unii, că există discriminare cu acei candidaţi care participă la alegeri pentru a fi aleşi şi care nu au problemele de natură penală de care am discutat mai sus. Această din urmă categorie, adică marea majoritate, îşi bazează candidatura pe onestitate, cinste, adică valori morale, valori care sunt puse sub semnul întrebării la prima categorie. Alţii ar susţine că prima categorie ar trebui să beneficieze de prezumţia de nevinovăţie. Nimic mai greşit: prezumţia de nevinovăţie nu valoarea ca o garanţie de moralitate; în al doilea rând, prezumţia de nevinovăţie funcţionează în interiorul procesului penal, ca sistem de garanţii procesuale, în aşa fel încât să nu existe abuzuri procesuale ale organelor judiciare;
  
• În fine, şi ultima condiţie ar fi îndeplinită, cea ca măsura restrângerii dreptului de a fi ales să nu aducă atingere existenţei dreptului: pentru raţiuni de interes public dreptul de a fi ales este, practic, suspendat în exercitarea lui şi nu în existenţa acestuia.
  

Ar mai fi multe de spus, sunt convins. Însă, dincolo de actualitatea temei, societatea românească trebuie să găsească căile potrivite pentru a ieşi dintr-o situaţie fără precedent, care-i subminează chiar valorile morale pe care e construită şi după care ar trebui să se guverneze. E necesar să existe o dezbatere publică pe tema restrângerii dreptului de a fi ales în situaţiile mai sus-pomenite. Iar societatea civilă, dacă clasa politică nu e în stare, ar trebui să fie motorul care să propună în dezbatere publică o astfel de temă atât de importantă pentru însănătoşirea naţiunii.

Dacă nu, există pericolul ca prin conservarea puterii de către corupţi, persoane controversate acuzate şi chiar condamnate penal pentru infracţiuni grave să pună stăpânire pe toate mecanismele statului de drept şi să ajungem într-o fundătură istorică.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp