V-am spus anul trecut povestea IT-stului care a făcut o „reconfigurare de traseu” în carieră: sătul de orele pierdute în trafic în București, s-a întors „la țară”, lângă Turnu Măgurele, să facă agricultură bio. Marfa lui se găsește azi pe rafurile de la Lidl, fiind unul dintre sutele de producători români care furnizează fructe și legume proaspete pentru marele retailer.
Articolul a fost „viral”, zeci de mii de oameni au citit povestea, cititorii l-au felicitat pe Silviu, inclusiv profesorii din facultate i-au trimis mesaje de susținere pentru „curaj”.
În limbaj corporatist, a face „downshifting”, adică a te muta la țară, sună romantic. Pentru publicul larg, un tânăr care se întoarce la agricultură, adică la munca de jos, e un „patriot”. Profesorii de la facultate au nimerit-o însă cel mai bine: e nevoie de un curaj inconștient să-ți lași jobul bine plătit în birourile de sticlă de pe Barbu Văcărescu, centrul Capitalei, și să te apuci de agricultură în Teleorman, unul dintre cele mai necăjite județe din România.
„Sincer, îți vine să te lași?”, l-am întrebat zilele trecute, la aproape un an de la publicarea articolului, pe Silviu Crăcea, tânărul corporatist care azi cultivă mure, zmeură și căpșuni bio la ferma Solar Resources de pe DN52, la câteva minute înainte de intrarea în Turnu Măgurele. „Tot timpul”, mi-a spus cu o sinceritate dezarmantă.
Când tragi linie la finalul anului, constați că nu te îmbogățești. Și atunci de ce nu se lasă? „Pentru că sunt responsabil pentru oamenii care lucrează în fermă și pentru că dorința de libertate pe care o am ca antreprenor bate orice”, răspunde simplu. Dă vina pe vârsta pe care o are (30 de ani) pentru nerăbdarea de a reuși și e convins că va da lovitura cu următorul proiect pe care-l va dezvolta în fermă (pepeni eco).
Ideea cu pepenii ecologici i-a venit după ce a constatat că produsele pe care le are în fermă nu pot merge la export dintr-un motiv simplu: murele, zmeura și căpșunele eco au o viață scurtă, prin urmare nu pot fi transportate pe distanțe lungi. E nevoie de un fruct mai rezistent care să poată suporta 24 de ore de transport. „Ambiția noastră? Să ajungă marfa românească pe masa celorlalți europeni cu ajutorul Lidl, care are acest proiect în desfășurare”.
Nu e o utopie, deoarece producătorii români, dacă au sămânță de antreprenor în ei, au toate șansele să livreze și pe piața internă, și la export. Condiția, spune Silviu, e să profite la maximum de banii europeni care le sunt puși la dispoziție. Solar Resources n-ar fi existat dacă n-ar fi fost finanțarea europeană: totul a început în momentul în care un consultant i-a spus lui Silviu că există fonduri de la UE pentru culturile ecologice. „Fondurile există și sunt transparente. E un mit că nu le accesezi decât dacă dai șpagă sau cunoști pe cine trebuie. E un ghid care-ți dă un punctaj. Totul e de o transparență totală”, își amintește Silviu. Până acum, Solar Resources a câștigat două granturi europene. Primul, de 550.000 de euro, i-a oferit o finanțare de 90% din investiție. Cu banii ăștia s-au făcut solariile și ferma. Pentru al doilea proiect, de 2 milioane de euro, Uniunea Europeană a pus 65 % din sumă. Vom face în faza a doua un solar „pe steroizi”, glumește Silviu. Îmi povestește de diverși indicatori tehnici, de aerisire mai performantă, de mult-visatul „sistem de ceață” și de o linie automatizată de ambalare.
Anul trecut, când l-am vizitat la fermă, avea planuri mari: să cumpere un „sistem de ceață” în solarii, pentru că, altfel, căldura excesivă, pe care cu toții o cunoaștem vara în Sudul României, „stresează” căpșunii și să aducă muncitori din străinătate.
Ceața” o va cumpăra cu fonduri europene. Între timp, în fermă lucrează oameni din localitățile din preajmă, de care Silviu s-a atașat. Și muncitorii au aflat că „la fermă” e un loc de muncă pe termen lung și că se plătește cu contract, nu la negru, că e pe bani europeni. Prin urmare, muncitorii, despre care Silviu spune că are o responsabilitate, au sentimentul că fac parte dintr-o familie, chiar dacă uneori o mai dau în gard.
„Pentru producătorul român, Lidl e ca o gură de aer”
„Mi s-a întâmplat ca Lidl să-mi refuze toată marfa, pe motiv că fructele noastre nu aveau fermitatea standard. M-am interesat, aveau dreptate, fetele noastre care ambalează nu au fost atente și atunci au pus în caserole mure și zmeură zdrobite”, își amintește Silviu. „Le-am luat atunci o lampă cu led ca să facă lumină mai bună și să vadă mai bine când ambalează fructele”, zâmbește antreprenorul. Ca să fie furnizor pentru Lidl, Silviu a trebuit să atingă o grămadă de indicatori de calitate. În plus, în fiecare an i se prelevează probe din fermă, pentru certificarea culturii ecologice.
Cu toate că sunt situații - rare - în care îi refuză marfa, Silviu nu e supărat pe Lidl. „Pentru producătorul român, Lidl e ca o gură de aer. Au marea calitate că fac plățile la timp”.
Îmi povestește amuzat cum odată i-a bătut la poartă un coleg de la Lidl care cutreiera Sudul țării în căutare de producători români pe care să-i „aducă pe raft”. „I-a plăcut mult ferma, ce facem aici, ne-a spus că suntem potriviți pentru ei, dar el nu știa că noi eram deja partenerii lor și îi încurajam și pe alți agricultori să facă pasul acesta”.
Îmi place la Silviu că nu e doar pentru el. De pildă, îi consiliază pe toți cei care pornesc o afacere în agricultură și vor să-i ceară sfatul. Vrea să creeze un „ecosistem” de producători români de legume și fructe cu care să se ducă nu doar în supermarketurile din marile orașe, ci și la export.
„Este un mit că de la țărani e mai sănătos”
Marfa pe care o cumpără de pe raft clienții de la Lidl este mult mai verificată decât cea din piață sau decât cea vândută „la poarta țăranului”, îmi spune Silviu. „Este un mit că de la țărani e mai sănătos. Nu știu dacă aveți cunoștință, dar în Olt e o practică des întâlnită: în multe gospodării sunt două solarii: unul pentru consum propriu și unul pentru vânzare. Diferența stă în pesticide”. Unii pur și simplu greșesc dozajul la pesticide, pentru că văd că nu pot scăpa de dăunători. Și atunci îți vând niște produse care arată bine, dar sunt nesănătoase.
Îți poți da seama ce fruct a fost tratat cu pesticide în cultura tradițională și ce fruct e eco? l-am întrebat. „De la prea multe pesticide, se bășică limba atunci când mănânci fructe”.
Cum scapi de „scuipatul cucului”
„Noi am inventat o substanță specială ca să scăpăm de dăunători”, mă pregătește Silviu tot un zâmbet. „Care?” întreb. „Se numește distrugere manuală”, explică. Adică?! Adică căpșunii au o boală, care se numește „scuipatul cucului”. Sunt niște larve care sug seva din tulpină și în locul ăla se face o spumă „ca-n baie”. „Ei, 5-6 zile stăm și culegem larvele alea manual, plantă cu plantă”.
În final, Silviu îmi spune un lucru care unora le-ar putea suna destul de supărător: „Fără UE n-am mânca sănătos”. Dacă n-ar fi controalele nenumărate de certificare a calității impuse de UE, dacă supermarketurile n-ar verifica tot ce pun pe rafturi, piața ar fi invadată de mâncare nesănătoasă.
Sigur, „bio” înseamnă un preț cu 25-30% mai mare. „Dar când e vorba de copilul tău, vrei să-i dai mâncare eco”, îmi spune Silviu, în timp ce mi-l prezintă pe „micul său fermier”, David Claudiu, care face un an și este mare amator de zmeură ecologică.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.