Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Arhitectul Omid Ghannadi și-a făcut un „vis la cheie” în România: „Mă simt dator acelui moment în care am venit în România pentru viața pe care o am azi, pentru familia pe care o am, pentru lucrurile pe care le-am făcut”. GENERAȚIA B

Omid Ghannadi, arhitectul care construiește, alături de colegii săi, „Visuri la cheie”, a ajuns în România pe când avea 14 ani. A studiat apoi timp de un an la un liceu din Elveția. Apoi s-a întors în România, fără să știe că în acel moment îi va schimba destinul într-un fel pentru care este recunoscător și astăzi. 

„M-am bucurat întotdeauna că m-am întors în România, pentru că viața mea a luat o altă turnură. Probabil că, dacă nu m-aș fi întors, aș fi lucrat într-o bancă în Anglia sau în Elveția și de fiecare dată mă simt dator acelui moment în care m-am întors în România pentru viața pe care o am astăzi, pentru familia pe care o am, pentru lucrurile pe care le-am făcut. Dacă aș fi rămas în Elveția, ar fi fost o cu totul altă carte”, spune Omid Ghannadi. 

„Eram însetat de exprimare, pentru că am crescut într-o conjunctură în care prea multe nu aveai voie să spui”

Pe vremea când era în Iran, nu își descoperise vreun talent ori vreo înclinație specială. „Mama mea a avut o perioadă destul de grea în timp ce mă creștea pe mine și nu a avut timp neapărat să descopere lucruri în mine, să mă dea la sporturi, muzică, desen. Lucruri cu care noi încercăm să le umplem astăzi timpul copiilor, ca să stea cât mai puțin fără să facă ceva. Ulterior, venind în România am început să descopăr lucruri pe care puteam să le fac”, povestește arhitectul.

Iar cu cât era mai apreciat de cei din jur pentru ceea ce făcea, cu atât devenea mai bun. A practicat cu succes echitația o vreme, apoi, sub influența Ilincăi, fata care avea să îi devină soție, a ales arhitectura. De fapt acesta este unul dintre motivele pentru care a decis să devină student la Facultatea de Arhitectură. Pentru că a mai fost ceva. „Explicația rațională era că știam că Ilinca dă la arhitectură și întotdeauna am avut un mare respect față de ceea ce face ea și față de persistența pe care o avea ea. Motivul mai filozofic a fost că eram însetat de exprimare, pentru că am fost crescut într-o cultură și într-o conjunctură în care prea multe nu aveai voie să spui. Ca un copil într-o familie în care prea multe nu-ți venea ție rândul să spui. Și, cumva, mi se părea că eram pus pe hold, până la un moment dat când o să termin facultăți și abia atunci o să pot să spun și eu ceva. Nu mi se dădea creditul de a-mi exprima opinia. Atunci asta mi s-a părut varianta cea mai la îndemână”, explică Omid Ghannadi.

„Când ne-a venit nouă rândul, cineva ne-a tras preșul de sub picioare”

Omid Ghannadi și soția lui, Ilinca Rădulescu, au făcut facultatea în timpul „boom-ului” economic, când economia României „duduia”. Și au terminat-o în plină criză, când piața imobiliară se prăbușise și nimeni nu mai construia. 

„Tocmai când trebuia să prinzi experiență și să vezi cum se fac lucrurile, exact atunci piața era jos, nu găseai de lucru, cel puțin pe mine m-a marcat mult că am terminat facultatea în timpul crizei economice”, își amintește Ilinca Rădulescu. „Când ne-a venit nouă rândul, cineva ne-a tras preșul de sub picioare. Ne uitam la alții pe care-i admiram, știam istoria lor profesională și cât de ușor lucrurile s-au așezat ca să fie mari profesioniști. Și noi, cu toată bunăvoința, cu tot talentul și munca pe care o depuneam, nu aveam ocazia să facem asta. Mulți care aveau șansa să ajungă cineva s-au reprofilat. Facultățile erau pline, copiii terminau pe capete și nimeni nu avea nevoie de ei”, povestește Omid Ghannadi. El unul a lucrat în acei ani după un principiu simplu: îi făcea gratuit casa oricui îi dădea voie să o facă. Privind în urmă, a văzut că, deși a lucrat gratuit în acei ani, nu a lucrat degeaba. Pentru că lucrările pe care le făcea i-au adus experiență și i-au deschis uși către noi clienți. 

De la „SOS, arhitectura”, la prima lucrare importantă

Multă vreme, Omid și Ilinca nu au lucrat împreună: ca să fie siguri că nu depind de aceeași sursă de venit, ea s-a angajat la un birou de arhitectură, iar el a continuat pe cont propriu. „Eu o tot curtam pentru biroul nostru de arhitectură: Te rog frumos, vino, pentru că eu știu că, cu capacitatea pe care o ai tu, noi putem să schimbăm pagina, putem să trecem la nivelul următor”, spune arhitectul.

La început erau un fel de birou „SOS, arhitectura”, unde oamenii ajungeau în situații disperate, cu proiecte făcute pe bani puțini sau greșite de alții pentru care trebuiau să găsească o soluție: „Și oricâte greșeli ar exista într-o clădire deja construită, soluția nu este demolarea”, crede arhitectul.

„Nivelul următor” a venit în urmă cu aproximativ cinci ani, când cei doi au câștigat cea mai importantă lucrare a lor de la acea vreme: două farmacii concept pentru care au primit de la client mână liberă. 


„Am reușit să facem un lucru diferit, într-o nișă în care lucrurile se fac mereu la fel. Să faci o farmacie care să arate cu totul și cu totul a altceva și să povestească despre o epocă, despre rădăcinile unui laborator, să aibă lucruri vechi înăuntru, să aibă o poveste este extraordinar”, spune el. Apoi, pentru că făceau echipă foarte bună împreună, lucrurile au mers tot mai bine. „Eu am nevoie de Ilinca în ceea ce fac, e foarte important să ai discuții cu cineva în care ai încredere. Cred că cel mai mare avantaj în domeniul nostru este să ai lângă tine un om pe care poți să îl întrebi dacă este potrivită acea culoare. Emisiunea „Visuri la cheie” (care se difuzează la PRO TV, n.n.) este un job foarte solicitant, din orice punct de vedere. Iar meseria noastră nu e una în care poți să tragi pe dreapta opt luni de zile și să lucrezi trei. Noi avem nevoie ca biroul să funcționeze în paralel cu emisiunea și dacă nu ar fi fost Ilinca rămâneam fără birou”, spune Omid. 

Aflată la o a doua sarcină și cu un băiețel în vârstă de doi ani și jumătate acasă, Ilinca a condus biroul până în luna a noua, a proiectat case, a predat la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu”, a lucrat la teza de doctorat.

„Mi-am dorit foarte mult să fac casa asta”

Când termină un proiect, Omid este reticent să îl pozeze până când nu este finisat 100%, grădina nu este terminată, lumina nu cade într-un anumit fel. Recent a postat pe Instagram o fotografie cu o casă micuță, nu mai mare de 50 și ceva de metri pătrați, cu aspect nordic. 

A fost o casă făcută într-un sat pentru doi frați în emisiunea „Visuri la cheie”, o casă la care arhitectul s-a gândit multă vreme. 

„Mi-am dorit foarte mult să fac casa asta, o replică a unui trend nordic de căsuțe individuale, chiar din primul episod din emisiunea Visuri la cheie. Pentru că e altceva, mi-am asumat că probabil nu o să fie apropiată de publicul general, pentru că era o casă neobișnuită pentru România. Și acum avem niște clienți cu care lucrăm pe niște proiecte de case individuale și prima dată când le-am arătat în ce direcție vrem să mergem erau destul de zguduiți. Ca să stabilești un lucru ca fiind frumos pentru oameni trebuie să îl introduci în viața lor de zi cu zi și să îl pui într-un context potrivit, să-l apreciezi în fața lor ca, încet-încet, acel lucru să reprezinte frumosul. Altfel e doar diferit”, crede el.

Spre deosebire de anii 2000, când s-a construit haotic și clădirile odioase au împânzit zone foarte frumoase din orașe, lucrurile au început să se miște într-o direcție mai rațională, crede Omid Ghannadi. „Cred că astăzi este rușine pentru tine, ca dezvoltator, dacă construiești o clădire urâtă pe un teren valoros”, spune el.

„Important este ca atunci când ajunge cineva la tine acasă, pentru câteva minute, să-și dorească să trăiască viața ta în casa respectivă”

În ceea ce privește relația românilor cu propria casă, există un soi paradox. Pe de-o parte, foarte mulți dintre ei vor să fie neapărat proprietari. Pe de alta, din câte a remarcat Omid, cei mai mulți și-ar petrece timpul oriunde altundeva decât acasă. „Am mânca în restaurante, am merge în vacanțe, ne-am întâlni cu prietenii noștri în cluburi, noi nu avem activități sociale la noi acasă, asta îndepărtează puțin omul de casa lui. Am auzit de multe ori de la clienții mei: Nu mi se pare atât de important dormitorul, că ce faci acolo? Doar dormi. Doar dormi, dar dormi un sfert dintr-o zi. Eu cred că acolo unde tragi frâna de mână și te odihnești și ești cel mai curat, e un loc sacru. Important este ca atunci când ajunge cineva la tine acasă, pentru câteva minute, să-și dorească să trăiască viața ta în casa respectivă”, explică el. „Până la urmă, ajunge o dovadă de respect de sine felul în care locuiești. Asta nu înseamnă că lucrurile să fie scumpe, dar să funcționeze, să fie cald, să te simți bine, să ai spațiu bun de depozitare, să trăiești curat. Când nu e casa în ordine, psihic ești apăsat”, spune și Ilinca.

Inside Academy: Cursul de design interior susținut de Alina Vîlcu și Omid Ghannadi

Împreună cu Alina Vîlcu, colega sa de la „Visuri la cheie”, Omid Ghannadi a pus bazele Inside Academy, un curs de design interior în care să împărtășească celor pasionați de acest domeniu din cunoștințele adunate în experiența lor profesională. 

„Am vrut să transmitem efectiv lucrurile pe care noi am considerat, după ani de muncă, că sunt cheie pentru domeniul nostru”, spune Omid, despre cursul care nu este dedicat specialiștilor în design, ci altor categorii de participanți: cei care își fac casă cu ajutorul unui arhitect. Sau cei care își amenajează locuința pe cont propriu. Sau cei care, după o carieră de succes într-un alt domeniu, vor să facă o schimbare și să devină designeri de interior. „Eu, dacă eram un om bogat și urma să îmi fac casă, aș fi făcut cursurile astea. Merită din plin o asemenea investiție ca să pot să comunic mai bine cu acel arhitect și să obțin ceea ce mi se potrivește de la el, pentru că avem o mare, mare problemă cu comunicarea. Cursurile sunt și pentru cei care au ambiția să își facă propria casă, iar a treia categorie de cursanți probabil va fi formată din cei care au practicat o altă meserie, și-au arătat competența în viața profesională, dar au pasiune pentru design interior. Sunt oameni care știu ce înseamnă să faci bani, să livrezi, au seriozitatea construită, știu să își facă buget, știu care sunt valorile față de client”, spune el.

Cursurile, care vor începe pe 12 aprilie vor avea 12 module, și au creat o mare așteptare încă de când au fost anunțate pe Facebook. „Și lucrurile nu se opresc aici. Noi ne dorim ca proiectul acesta să fie proiecția noastră. De aceea, vorbeam cu Alina și spuneam că noi nu facem acel design și acea arhitectură obișnuite în ochii oamenilor. Pentru că suntem implicați în proiectul „Visuri la Cheie”, unde arhitectura are un alt scop decât cea obișnuită, avem activități în zona umanitară, ne implicăm în proiecte umanitare și, dacă realmente să facem ceva din suflet, ar trebui să o facem complet. Am avut o discuție cu organizația Hope and Homes for Children și vrem să direcționăm către ei o parte din taxa de înscriere. Ne dorim ca autorii celor două sau trei cele mai apreciate proiecte individuale de la curs să facă echipă cu noi și să amenajăm una dintre locuințele pe care le construiește HHC”, spune Omid Ghannadi. 

Fotografiile fac parte din arhiva personală a lui Omid Ghannadi.

Articolul face parte din seria Generația B. Generația B este generația românilor care și-au luat destinul în propriile mâini. Ei sunt motorul evoluției, sunt cei care depășesc obstacole și cei care fac lucrurile să se întâmple. Oriunde s-ar afla, în țară sau în afara ei, acești oameni arată imaginea unei Românii care merge înainte.

Îi scoatem în față, le facem portretele, îi prezentăm pentru ca alții să își găsească inspirația în exemplele lor. De la ei vei învăța cum să faci un business, vei vedea ce înseamnă viziune, inovație și dorința de a reuși.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Nicolle Birta

- Maman, c'est du vrai chocolat? (mami, este ciocolată adevărată?). Întocmai ca în povești, băiețelul își lipise nasul roșu, înghețat de frig, de geamul vitrinei frumos decorate, cu prilejul Sărbătorilor de iarnă. - Mais bien sûr c'est du vrai chocolat, (desigur că este ciocolată adevărată), îi răspunsese mama.

Citește mai mult

Povestile Cristinei autografe

„Pe cerul albastru, într-o casă de nori mare și albă, trăiau șase norișori frați. Cinci dintre ei erau gri, iar unul era roz. Cei gri făceau mereu glume pe seama celui roz, pentru că era altfel. Nu numai că era roz, dar atunci când norișorii făceau ploaie, el nu putea să stoarcă nici măcar o picătură. Oricât de tare se străduia. Și toți norișorii râdeau de el...”

Citește mai mult

Eataly

„Am lucrat mulți ani pentru a alege mici furnizori excelenți din Sicilia, Sardinia, Calabria, din toate regiunile din Italia. Am reușit să conving furnizorii să producă mai mult, dar la același standard de calitate. Și să le scriu și spun povestea, să le creez noi ambalaje și tot programul tehnic pentru a face față birocrației. Acum avem 2.000 de furnizori, foarte, foarte mici”, spune Oscar Farinetti.

Citește mai mult