Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Casa pe care o vedeți în imagine este în România, a costat 70.000 de euro și se poate închiria. Povestea unui business făcut de doi tineri care au avut curaj și imaginație

Cabana Șapte, Brașov

Undeva în județul Brașov, pe un teren înconjurat de munți aflat în apropierea unui râu, se află o cabană cu ferestre mari, care te duce cu gândul la un sat aflat mult mai departe de aici, pe undeva prin Scandinavia. Botezată azi Cabana Șapte, casa cu geamuri mari din Breaza de Brașov, pe care turiștii au îndrăgit-o de la prima postare pe Facebook, arăta cu totul altfel atunci când au găsit-o doi frați, Teofil și David Pârvu. Au dat de ea pe OLX, în timp ce căutau un loc în care să-și ridice o cabană a lor. 

Foto: Cabana Șapte, înainte și după renovare.

„Provocarea a fost că proprietarul ne-a vândut-o așa cum era, cu tot cu mobilă. Ne-a dat cheile și ne-a spus: De acum, vă descurcați!”, povestește David Pârvu. Casa atât de luminoasă astăzi avea ferestre mici, gratii la geam, mochetă lipită pe jos, pereți roz, mobilier ale cărui vremuri trecuseră demult. Pasionați de design, David și soția sa, o franțuzoiacă pe nume Grace, au transformat-o în patru luni în ceea ce este acum. 

Foto: Grace și David. Arhivă personală.

„Trebuie să ai un pic de imaginație și viziune”

Teofil și David au pus în urmă cu 10 ani bazele unei afaceri care oferea o soluție economică de printare, imprimante care se reîncărcau ieftin cu cerneală. Ideea i-a venit pe când era student Biologie și avea nevoie să își printeze cursuri. Afacerea a mers, dar, după un timp, Teofil a început să își dorească o altfel de viață. S-a mutat într-un sat uitat de lume și a decis să intre în programul Teach for Romania, care le dă șansa la educație de calitate copiilor care au de înfruntat sărăcie, izolare, probleme de familie, discriminare. Timp de doi ani a predat, iar apoi s-a decis să deschidă, împreună cu fratele său, un nou capitol. Au început să caute un loc frumos pentru cabana lor. Și l-au găsit. 

„Trebuie să ai un pic de imaginație și viziune. Am fost cu ei când au vizitat-o și mi-a plăcut din prima. Era lângă râu, înconjurată de munți. Pe jos era lemn, acoperit de o mochetă oribilă. Dar faptul că era lemn dedesubt îți arăta că poți să faci ceva în stilul scandinav, care mie îmi plăcea foarte mult. A fost un element promițător”, povestește Grace. 

Și o provocare, pentru că David și Grace s-au hotărât să păstreze multe dintre obiectele de mobilier care erau în casă. 

Foto: Interiorul cabanei, înainte și după renovare.

„Am început să înlocuim toate geamurile, care erau mici și aveau gratii. Lumina nu intra în camere, erau multe perdele, pe acelea le-am aruncat imediat. Am vopsit în alb toți pereții, care erau de diferite culori, portocaliu, roz. Am dat jos neoanele și am pus lumină directivă, s-a îmbunătățit instantaneu. Când am dat lac pe lemn, începuse să fie frumos”, spune ea. Ca să fie așa cum au visat-o, casa avea nevoie de o extensie, de un living cu geamuri de sus până jos. Au reușit să găsească un furnizor mai accesibil de ferestre la Ploiești. 

„Am fost surprinși când am văzut câtă valoare este într-un lucru care pare de aruncat”

Au adăugat detalii, precum lemnul lipit pe pereți, o idee pe care au încercat-o atunci când și-au construit propria casă. Au folosit Pinterest ca sursă de inspirație și au avut ajutor din partea unor prieteni care lucrau în construcții.

Apoi David a început să recondiționeze mare parte din mobilierul pe care l-a găsit în casă. A făcut asta cu ajutorul tatălui său, iar atunci când a fost nevoie a apelat la serviciile unui tapițer. 

„Am fost surprinși când am văzut câtă valoare este într-un lucru, despre care la prima vedere spui OK, ăsta trebuie aruncat. După ce începi să te uiți mai atent la el, începi să îi vezi valoarea”, explică el. 

Unele piese, precum masa mare din sufragerie au fost construite de ei, altele cumpărate. 

„Am reușit să terminăm casa la începutul lui decembrie, înainte de prima ninsoare. Ăsta este motivul pentru care curtea a rămas următorul proiect, de care ne voi apuca în primăvară”, spune David.

„La două zile după ce am făcut primele postări pe Facebook s-a ocupat toată luna decembrie”

Terenul și cabana veche au costat 35.000 de euro și tot 35.000 de euro a costat și renovarea, iar cei doi frați estimează că își vor recupera investiția totală în proiect. Atunci când casa cu 5 dormitoare, un living și capacitate maximă de 13 persoane, a fost gata, au început să o promoveze pe Facebook, prețul pentru închirierea ei în totalitate fiind între 210 și 250 de euro pe noapte.

„La două zile după ce am făcut primele postări pe Facebook s-a ocupat toată luna decembrie. Până în mai este aproape fiecare weekend rezervat, avem deja foarte mare cerere pentru decembrie, oamenii vor să rezerve deja pentru Crăciun, pentru Revelion”, explică acesta.

Un alt vehicul de promovare a casei este Airbnb. „Airbnb este o platformă bazată pe încredere și de aceea este foarte important să ai toate verificările care se pot obține de la ei, emailul, poza de profil, documente oficiale. Apoi, sunt foarte importante fotografiile și descrierea. Tot foarte important este felul în care se face primirea oaspeților, astfel încât cei aflați în fiecare grup să simtă că au venit la o casă a lor, nu neapărat la ceva închiriat. Sistemul lor de review-uri contează, firește. Publicarea unui review se face abia după ce ambele părți, atât gazdele cât și oaspeții își scriu impresiile”, explică Teofil Pârvu.

Un apartament, 11 oameni și multe amintiri

Cei doi frați vor să continue povestea Cabanei Șapte. Pentru că aceasta poate fi închiriată doar grupurilor, acestea vor să construiască cabane mai mici, construite în același stil, pentru cupluri. Iar David și Grace, care este graphic designer, își doresc să ofere servicii de design interior. 

Înainte să existe Cabana Șapte a existat un apartament pe care cei doi frați nu îl vor uita niciodată si care a folosit ca sursă de inspirație pentru nume. Tot timpul ne-a plăcut cifra șapte, noi am crescut în București în apartamentul șapte. Eram 11 oameni, opt frați, o fată care a crescut împreună cu noi, mama și tata, într-un apartament în care s-au născut cele mai frumoase amintiri. Și, cumva, s-a născut și dorința asta de evadare, pe care am moștenit-o de la tatăl nostru, care și-a dorit toată viața să evadeze, să plece din oraș.

Articolul face parte din seria Generația B. Generația B este generația românilor care și-au luat destinul în propriile mâini. Ei sunt motorul evoluției, sunt cei care depășesc obstacole și cei care fac lucrurile să se întâmple. Oriunde s-ar afla, în țară sau în afara ei, acești oameni arată imaginea unei Românii care merge înainte.

Îi scoatem în față, le facem portretele, îi prezentăm pentru ca alții să își găsească inspirația în exemplele lor. De la ei vei învăța cum să faci un business, vei vedea ce înseamnă viziune, inovație și dorința de a reuși.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Văzînd numai fotografia am avut impresia că este o casă din nu știu ce film american . Felicitări tinerilor care au avut această idee ! Și la mai multe !☺
    • Like 1
  • E minunat ce a iesit dintr-o cabana romaneasca banala.
    • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Ondrej Safar, CEO Distribuție Oltenia

L-am avut invitat pe Ondrej Safar, CEO Distribuție Oltenia, la podcastul Habits by Republica. O conversație captivantă, cu accent pe transformarea sectorului energetic din România în ultimii treisprezece ani, pe revoluția prosumatorilor, felul în care funcționează leadership-ul într-o companie cu mii de angajați și motivul pentru care energia a devenit una dintre industriile strategice ale Europei.

Citește mai mult

Adina Cuturela si fiul

Sunt mai puțin de două săptămâni până la Evaluarea Națională de clasa a VIII-a și, ca părinte, simți presiunea din aer. Creștem numărul orelor de meditații, calculăm note și medii, facem scenarii. Copiii învață până târziu și toți aleargă spre un finish line al cărui sens nu e întotdeauna clar pentru ei. foto: arhiva personala Adina Cuturela

Citește mai mult

Eugen Tomac

Vă propun să ne oprim puțin din toată nebunia care se desfășoară pe scena politică și să încercăm să ne imaginăm România în postura unui om capabil să-și sacrifice propria bunăstare de dragul unui frate aflat în nevoie. A unui om dispus să-și ardă propria mână, poate chiar și un picior, ca să-și scoată fratele din foc și să trăiască restul vieții cu cicatrici, dar cu satisfacția că a făcut o faptă bună și că, poate, generațiile viitoare vor trăi mai bine... împreună. foto: Profimedia

Citește mai mult

Eugen Rădulescu

Terminasem anul I de facultate când “poporul” ne-a trimis să construim, patriotic, Canalul Dunăre- Marea Neagră, toată vara anului 1979. În colonia unde ne duceam existenţa erau multe categorii de oameni; unii erau mai certăreţi şi aveau un “je ne sais quoi” împotriva studenţilor din aceeaşi tabără. Aşa că profesorul care ne însoţea avea, printre altele, misiunea de a aplana un conflict mocnit între “noi” şi “ei”.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Campionatul Mondial 2026 / sursa foto: Profimedia

Cupa Mondială organizată în SUA, Canada și Mexic în câteva zile poate genera o activitate economică de peste 30 de miliarde de dolari, au estimat analiștii FIFA, care se bazează pe valul de turiști cu venituri ridicate. Totuși, în realitate, este posibil ca cifrele să zugrăvească un alt tip de tablou, având în vedere actuala situație economică. foto: Profimedia

Citește mai mult