După plecarea lui Ashleigh Barty, această minune din Tunisia, Ons Jabeur, e una dintre foarte puținele jucătoare care mă mai țin să mă uit la tenis. La tenisul înțesat de servicii bombă și izbit mingea la rupere pe forehand și backhand. Așa joacă majoritatea în circuit. Iar Elena Rybakina este campioană în proba de măciuci, dar nu în gimnastica artistică...
M-a durut sufletul să văd cum câștigă atâtea puncte directe cu serviciul catapultat de la 1,84 m. Un punct din ăsta este egal cu o bijuterie de scurtă slice de rever sau de dreapta, forehand în unghi ascuțit sau – astăzi, multe și formidabile – backhand lung de linie, lucrată de Ons, care valorează tot un punct. Ceea ce mi se pare nedrept.
Ons Jabeur a cheltuit atâta creativitate, finețe tehnică și simț de anticipație pentru a reveni și învinge, după ce a fost condusă cu 1 set la 0, pe care Rybakina l-a smuls în tie-break dând cu pietre la serviciu.
Dacă meciul Ons-Elena s-ar fi desfășurat cu un singur serviciu, nu cu două, se termina în două seturi, cu același rezultat. Dar diriguitorii tenisului țin în continuare gaia-mațu de anacronicul serviciu 2, o relicvă de la începuturile acestui sport, când serva era o lovitură de punere a mingii în joc, nu un producător de puncte cu preț redus. Până și denumirea „as” este aiurea – există multe alte lovituri mai pretențioase decât serviciul, care pot friza perfecțiunea în tenis – un smash de rever câștigător, de pildă, cum ar trebui numit? Ass?
Iar pe Ons, un om frumos ca numele, o așteaptă acum în semifinala Wimbledonului altă măciucară, poate și mai rea – Sabalenka...
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
