Doi cetăţeni români au fost răniţi în urma atacului comis la Nisa, iar în prezent sunt spitalizaţi în oraşul francez, a anunţat, vineri, ministrul român de Externe Lazăr Comănescu. "Ştim doar că există doi cetăţeni români care trăiesc în Franţa şi care sunt răniţi, dar sunt îngrijiţi în spitalele de acolo, de la Nisa", a sdeclarat oficialul.
Președintele Franței, François Hollande: Caracterul terorist al acestui atac nu poate fi negat.
Aveți mai jos înregistrarea video a declarației.
Bilanțul victimelor a ajuns la 84 de persoane, a anunțat Ministerul de Interne, iar numărul răniților rămâne mare, în jur de 150. Potrivit mărturiilor celor de față, atacatorul înarmat a condus camionul cu viteză mare doi kilometri prin mulțime. „Aproape am murit. Era halucinant... camionul mergea în zigzag, nu puteai să îți dai seama încotro se va duce. Soția mea, dacă era un metru mai încolo, era moartă. Camionul a distrus totul în cale...stâlpi, copaci. Unii oameni se agățaseră de ușă și încercau să îl oprească”, a povestit un martor citat de The Guardian.
Premierul Manuel Valls a declarat, după Consiliul Național de Apărare: „Suntem în stare de război. Nu vom ceda în fața terorismului”. Acesta a spus că Franța va prelungi cu încă trei luni nivelul maxim de alertă și că va declara trei zile de doliu național
Potrivit unor surse din poliție citate de Reuters, atacatorul avea 31 de ani, era de origine franco-tunisiană, născut în Tunisia. Bărbatul nu se afla în atenția serviciilor secrete franceze pentru activități teroriste, dar era cunoscut polițiștilor pentru infracțiuni precum furturile și violența. Forțele de securitate franceze l-au ucis pe atacatorul care, potrivit unor martori, purta haine albastre precum polițiștii. Poliția a găsit la bordul camionului arme și grenade.
Pe stradă, se aflau pentru sărbători ziua Franței, multe familii cu copii. La spitalul de pediatrie Lenval mulți copii sunt supuși unor „intervenții chirurgicale serioase”. Un portar al unei clădiri de pe strada unde s-a produs atacul relatează, printre lacrimi scene de coșmar. „Erau cadavre peste tot. Copii, mame... Un bărbat din clădire aproape și-a pierdut copiii...Nu înțeleg”.
Dimineața, poliția patrula pe străzi închise și refuza să lase angajații hotelurilor de pe Promenade des Anglais și pe jurnaliști să intre în zonă.
Autoritățile italiene au întărit controalele de la granița cu Franța/ Premierul Spaniei, Mariano Rajoy, a asigurat că Spana va da Franței întreg sprijinul pentru prinderea și pedepsirea teroriștilor și a tuturor celor care îi sprijină.
În presa locală din Nisa apar și povești emoționante. O familie și-a recuperat bebelușul de opt luni, pierdut în busculada creată după atac, postând pe Facebook. Micuțul a fost găsit și returnat teafăr familiei.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Un camion a intrat în mulțimea strânsă pentru a asista la focul de artificii organizat de municipalitate.
A parcurs o distanță de peste doi kilometri, lăsând în urmă victime pe parcursul acestei distanțe.
Atacatorul a fost oprit de forțele de ordine cu focuri de armă. O celulă de criză a fost convocată de președintele François Hollande, de altfel șeful statului se întoarce de urgență în capitala Franței.
Autoritățile se feresc să vorbească despre un act terorist și spun că investighează cazul, în presa franceză apar însă mai multe informați neoficiale care vorbesc despre focuri de arme trase din camion și descriu că în interiorul mașinii ar fi fost găsite arme de foc și grenade.
Sunt în acest moment și peste 120 de răniți.
Revenim cu detalii. Până atunci vă invit să vedeți și să citiți informații în timp real din presa franceză.
Mai jos aveți mai multe imagini din care puteți înțelege cum arăta locul tragediei.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Taisir era un tip de 24 de ani, student la medicină în Bucureştiul anilor '80. Sirian de obârşie, crescut în rigorile islamice, descoperise în România (unde era de ceva ani buni, pentru că "aprofundase" studiul), alcoolul, fetele, şi muzica pop-rock a vremii.
Aveam cam aceleaşi pasiuni, în altă ordine, de aceea am devenit apropiaţi pentru o perioadă.
La vremea respectivă, cântam într-un bar, Taisir era mai mult pe-acolo decât la facultate; vorbeam câte-n lună şi-n stele, despre ce se petrecea în piaţa muzicală, în restul lumii şi-n universul lui Allah.
Educat, spre erudit chiar, am petrecut multe nopţi în preajma unei sticle de whiskey, taclălind despre Pink Floyd, Beatles, Zeppelin, parcurgând drumul caravanelor din vremea califului din Bagdad până la Damascul în care se născuse.
Hafez al-Assad tocmai reprimase revolta Frăţiei Musulmane, se contura sediul mişcării Hamas în Damasc, lumea arabă era atunci, ca de-a lungul întregii istorii, un cazan în clocot, sub o aparenţă de prosperitate.
Într-o seară, puţin agitat, mi-a spus că urmează să-l viziteze fratele mai mare, însoţit de nişte prieteni, şi-ar dori să mă invite la Inter, respectivul - pentru prima dată în România - arătându-se interesat să cunoască pe cineva din anturajul mezinului. Mi-a explicat, stânjenit, că nu trebuie să pomenim de băutură, cârciumi, muzică, fete, şi restul ingredientelor care-i colorau cotidianul dâmboviţean.
Am văzut atunci un om total diferit de cel pe care-l cunoscusem; Taisir, care n-avea nici o problemă să se ia la harţă cu interlopii vremii care frecventau centrul Bucureştiului de atunci, devenise un fel de servitor umil, încercând să anticipeze dorinţele stăpânului.
Peste o săptămână, vizitatorii au plecat, şi-am aflat care sunt regulile de funcţionare a societăţii musulmane, adică ierarhia imam, tată, unchi, frate mai vârstnic, cărora te supui orbeşte, indiferent despre ce-ar fi vorba. "Adică dacă frate-tău îţi zice să-mi iei gâtul, o faci ?" Fără să ezite, prietenul meu întru desluşirea tainelor lumii mi-a raspuns rece, plictisit, ca unui copil prost, că aşa trebuie.
Anul următor, i-am cunoscut pe cei doi Zeid - i-am botezat "Prim" şi "Secund", pentru că-i chema la fel. Tot la medicină, scăpaseră de încorporare (era în vremea războiului dintre Iraq şi Iran) datorită studiilor. Mândri de poziţia progresistă a lui Saddam, versus primitivismul lui Khomeini, preferaseră, totuşi, să fie la adăpost de tranşeele ce urmau să configureze o nouă lume arabă.
Vândusem un pian electric, o căruţă de bani la vremea respectivă, şi le-am dat 50.000 de lei să-şi achite taxele de şcoală, pentru că banii de-acasă întârziaseră, şi erau în pericol de-a fi exmatriculaţi. A fost un impuls de moment, i-am văzut disperaţi, abia ulterior am realizat că nici măcar nu le ştiu numele de familie, nici în ce cămin locuiesc. Mai surprinşi decât mine (umblaseră la toate cunoştinţele din campus), mi-au înapoiat banii peste vreo săptămâna şi au devenit fraţii mei pe viaţă şi pe moarte, după spusele lor.
La scurtă vreme, aveam să aflu că dacă imamul, tata, etc.
Europa, şi nu numai, este plină de Taisiri şi Zeizi: educaţi, deja la a doua generaţie, obişnuiţi cu civilizaţia occidentală. Nu toţi arabii sunt terorişti, da-i suficient unul din 10.000, căruia dacă-i zice imamul, tata, fratele mai mare...
Şi-am încălecat pe-o centură de explozibil, şi v-am zis povestea mea.