Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Atacul din Turcia. 41 de persoane au fost ucise la Istanbul, inclusiv străini, alte 239 au fost rănite

UPDATE. Bilanțul victimelor crește: 41 de persoane au fost ucise la Istanbul, inclusiv străini, alte 239 au fost rănite.

Știrea inițială

Cel puţin 36 de persoane au fost ucise, dar şi trei kamikaze, iar alte 147 au fost rănite, în atacul de marţi seara de pe aeroportul Ataturk - cel mai sângeros din metropola turcă, vizată de trei ori anul acesta - a anunţat în noaptea de marţi spre miercuri premierul turc Binali Yildirim, relatează The Associated Press şi AFP, potrivit News.ro

Toate indiciile sugerează, până acum, că gruparea jihadistă Statul Islamic se află în spatele atacului, a spus premierul.

Atacatorii au venit la aeroport cu un taxi şi s-au detonat după ce s-a deschis focul asupra lor, a adăugat Yildirim.

Întrebat dacă un al patrulea atacator ar fi scăpat, şeful Guvernului a răspuns că autorităţile turce nu au o asemenea evaluare, dar iau în considerare orice posibilitate.

Între victime se află străini.

În ceea ce îi priveşte pe răniţi, mulţi au răni uşoare, însă unii au fost răniţi grav, a declarat el.

Yildirim a apreciat că aceste atacuri au avut loc în contextul în care Turcia înregistrează succese în lupta împotriva terorismului şi încearcă să-şi normalizeze relaţiile cu Rusia şi Israelul.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a îndemnat la o "luptă comună" internaţională împotriva terorismului, într-un comunicat publicat după atac, relatează AFP.

Potrivit autorităţilor, explozii au avut loc mai întâi la intrarea în terminalul pentru zboruri internaţionale, către ora locală 22.00 (22.00, ora României). Atacatorii au mitraliat pasageri şi poliţişti aflaţi în post, a avut loc un schimb de focuri, iar atacatorii s-au detonat.

Una dintre explozii, surprinsă de o cameră de supraveghere

Camerele de supraveghere de pe aeroportul Ataturk din Istanbul au surprins momentul în care unul dintre cei trei sinucigaşi care au comis atentatul terorist s-a aruncat în aer, imaginile fiind difuzate de mai multe posturi de televiziune.

Premierul albanez ateriza pe pista aeroportului Atartuk în momentul atacului terorist

Aeronava prim-ministrului Albaniei, Edi Rama, a aterizat pe pista aeroportului internaţional Atartuk în timpul atacului terorist. Rama a venit la Istanbul pentru o vizită de lucru oficială şi urma să se întâlnească cu premierul turc Binali Yildirim, scrie RT.

Aeroport redeschis, cursa Tarom reluată

Compania aeriană de stat Tarom a decis să opereze cursa Bucureşti - Istanbul programată pentru miercuri dimineaţă, cu plecare la ora 8.35, după ce iniţial anulase cursa, în urma notificărilor primite de la autorităţile turce, care au închis şi apoi au redeschis aeroportul Ataturk.

Victor Ponta: „Suntem băftoși! La Bruxelles Daciana era pe drum spre aeroport, aici eu eram în mașină la 10 minute”

Fostul premier al României, Victor Ponta, a declarat pentru Digi24 că se afla în apropierea aeroportului în momentul atacului: „Eu am fost mai norocos, eram în maşină, aproape de intrare. Ne-au întors din drum şi am plecat. La toate aeroporturile din Turcia există control suplimentar, nu poţi să intri înainte de control. Nu pot să mă gândesc că dacă se întâmpla la un aeroport european, atentatul ar fi avut loc înăuntru şi ar fi fost mult mai multe victime. Turcia are cele mai avansate măsuri de securitate. Nu poţi să intri să aştepţi pe cineva fără să treci prin control de securitate. Este o tragedie şi sper să înţelegem că nimic nu e mai important pentru lumea civilizată decât să fie solidară în combaterea terorismului. Eu aveam biletul pentru ora 12 (miezul nopţii – n.r.), sunt peste 100 de români care urmau să fie în această cursa. Eu n-am ajuns la aeroport, n-am rămas blocat în aeroport. Îmi pare foarte rău că lucrurile acestea se întâmplă într-un oraş foarte iubit de români."

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Je suis Istanbul, Je suis Bagdad!
    “Am fost Charlie,Paris”, “Am fost Bruxelles”, dar am uitat sa fim oameni in urma ultimelor atentate. Aceste ultime atentate au dovedit poate mai mult de cand oricand ipocrizia europeanului, a romanului, care a uitat ca oamenii care au murit in urma recentelor atentate sunt tot fratii lui. Unde au fost prietenii mei globalistii si umanistii convinsi cand fratele turc si fratele irakian aveau nevoie de solidaritatea noastra. Unde sunt prietenii mei cu steagul Frantei la profil? Nu ei au cerut sa fie invadati de vest pe fel si si fel de motive care au cauzat pana la urma crearea fenomenului terorist.
    In mare noastra indolenta si ipocrizie ne lasam captivi unor ganduri indoielnice spre exemplu: “Sunt teroristii lor!”, “Ce ma intereseaza pe mine de ei?”. Dar suntem oare constienti de faptul ca “teroristii lor” sunt de fapt “teroristii nostri”, suntem oare constienti ca toate acestea nu sunt nimic altceva decat rezultatul marilor actiuni salvatoare, ale marilor puteri occidentale.
    Fara sa realizam insa, este de fapt vina fiecaruia dintre noi (“Toti vor sa schimbe lumea, nimeni nu vrea sa se schimbe pe el insusi!”), pentru ca marea democratie mondiala este creuzetul din care au rasarit si oamenii capabili sa comita astfel de atrocitati in Orientul apropiat, fara sa ne dam seama ca acestia erau manati doar de orgolii personale si de interese economice. Ce au primit irakienii dupa ani de razboi civil cauzat de presupuse bombe? Au primit rapoartele americanilor care recunosteau cu nonsalanta faptul ca motivul “invadarii” lor nu a fost justificat si niste scuze penibile ale marelui George Bush (sa nu uitam familia Bush si firmele de casa au afaceri importante in domeniul petrolier, iar noi asteptam inocenti proiectul automobilului electric de atata vreme). Ce s-a intamplat cu acest George Bush? Isi traieste viata linistit in timp ce altii trag ponoasele si sufera consecintele. America isi planteaza regimurile politice fidele, isi infiltreaza agentii in posturile cheie, isi protejeaza piata petrolului din Orient (importuri ieftine, mentenanta, service), ranjeste superior Rusiei, iar Europei ii pozeaza in politistul cel bun. Cheltuielile militare SUA in 2015 (buget aprobat la o prezenta militara in peste 150 de tari) a fost de 1.014 miliarde de dolari, America are un buget anual alocat armatei cât China, Rusia, Marea Britanie, Japonia, Franţa, India şi Germania la un loc, in timp ce Rusia nu depaseste 100 miliarde de dolari (Atentie: cei mai mari furnizori mondiali de armament sunt SUA: 29% din exporturile mondiale si Rusia: 27% !). America si Rusia sunt mari iubitori de pace (?!), dar comertul cu armament este un bussines rentabil, imoral cei drept, dar la care nu pot renunta.
    E trist ca eu si tu suntem multime ce se doreste a fi cuminte, o cireada controlata de butoane apasate de cativa bildenbergisti, iluminati sau masoni care doresc controlul financiar, generand crize economice sau conflicte armate, ca sa-si regleze succesul cabotin si propria mediocritate pusa in sluja banului. Trebuie sa trecem de aceasta etapa pudibonda, de a ne pune poalele in cap, si sa oferim solutii, prin implicare, determinare si actiune. Societatea progreseaza prin leaderi, care din pacate nu-i avem, sunt inca in germinatie sau sunt izolati de propria lipsa de a indrazni. Sa cautam sa ne informam correct, sa decelam adevarul de minciuna, sa educam tinara generatie care trebuie sa promoveze o revolutie morala, apoi sa se organizeze rapid si ieftin, pe Internet, iar din multime sunt convins nu vor intarzia sa apara oameni cu charisma si idei deopotriva.
    Da, si tu si eu traim aceste consecinte, traim amenintarea terorista, traim aceasta perioada marcata de valuri de migranti proveniti din tari decimate de razboaie civile, majoritatea create sau sustinute de mareata Europa si mareata America.
    In ignoranta noastra acceptam aceste lucruri si nu le judecam tocmai de frica sa nu realizam ca este si greseala noastra sau pt ca inca nu ne-au atins personal. In loc sa aratam macar un mic sentiment de compasiune fratilor nostri de pe alte meleaguri, alegem sa fim indiferenti sa zicem clasicul “Doamne ajuta-I, Doamne iarta-i” si sa ne intoarcem indiferenti la banalul cotidian, la vietile noastre monotone. Daca s-ar intampla asa ceva in Romania noastra imediat am cersi atentia, compasiunea si ajutorul intregii lumi, dar am picat testul maturitatii in momentul in care am spus pas acestor oameni.
    Desi tarziu, haideti sa aratam ca ne trezim un pic la crunta realitate si macar sa postam pe wallurile noastre acest mesaj:
    “Je suis Istanbul, Je suis Bagdad!”.
    • Like 0
  • Gruber check icon
    Dupa atentatele de anul trecut din Ankara, lucrurile scapa vizibil de sub control. Cu toate astea, egocentricul Erdogan nu pare prea interesat de acest aspect.
    • Like 0


Îți recomandăm

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon  BT Business Talks - Corina Cojocaru, CEO BT Pensii

Într-un nou episod din BT Business Talks, podcastul economic și financiar al Băncii Transilvania, am stat de vorbă cu Corina Cojocaru, CEO BT Pensii, despre sustenabilitatea sistemului public, importanța pilonului III și deciziile care ne pot defini calitatea vieții… peste zeci de ani.

Citește mai mult