Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Australianul care ne-a reînvățat cum e să câștigăm. La un final, o amintire cu Darren Cahill

Darren Cahill - Simona Halep

(Foto Guliver/Getty Images)

Chiar dacă e australian, Darren Cahill va fi perceput în istoria sportului românesc pe același podium cu Mircea Lucescu, Emeric Jenei ori Anghel Iordănescu. Și asta datorită faptului, că pentru români, fosta sa elevă nu este doar o mare jucătoare de tenis, ci o adevărată eroină.

Simona Halep nu înseamnă doar un sportiv. Ea a substituit în inimile românilor, prin performanțele sale, echipe naționale de fotbal, de handbal ori de gimnastică. Simona a reușit să elibereze toate trăirile ce au fermentat decenii întregi în așteptarea unui campion. A unui star mondial.

Australianul a reușit să fie asimilat de publicul de la noi pentru că a digerat mentalitatea suporterului român obișnuit cu înfrângerea.

Darren a dezamorsat tipul de presiune specifică, explozivă, pe care suporterul român o pune pe un sportiv și a luat-o de pe umerii Simonei pe umerii săi. La început, când pierdea Simona, primul luat la țintă era Cahill. Ne îndoiam de indicațiile sale din timpul meciurilor, inclusiv de capacitatea lui de a scoate din Simona cel mai bun tenis.

Țiriac l-a tras deoparte pe antrenorul Simonei, explicându-i că trăirile suporterului mioritic sunt verticale și că foamea de a avea un idol a devenit cronică în România. Îndoctrinat de o secetă a performanțelor, fără niciun orizont din cauza condițiilor economice și politice din țară, suporterul român își pierduse de mult speranța de a avea un campion care să îl inspire, la fel cum au aveau cei de „dincolo”.

La puțin timp după finala de la Paris, l-am văzut pe Darren Cahill stând la o masă de pe terasa salonului de primire al arenei de la Roland Garros, camuflat de un gard viu. Ecoul românilor fericiți acoperea elegantul complex.

Antrenorul privea tăcut, epuizat, la valiza de pe masă, în care era replica trofeului. În ochii lui obosiți puteai citi cu ușurință aceeași bucurie pe care o aveau Covaliu, Hagi ori Nadia, ce semnau de zor la ieșirea de pe Philippe Chatrier, pentru mulțimea în delir.

Privea de sub șapca lui, cum totul devenise posibil chiar și atunci când doar el mai credea, deschizând un drum de care aveam nevoie ca națiune.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Domnule, Simona a castigat Roland Garros pentru ca a vrut sa-l castige si a avut tenacitatea sa-l castige. Mai tarziu, anul acesta am vazut un meci jucat de Simona cu o chinezoaica. O chinezoaica ce desi era la un moment dat condusa, a stat si a luptat cu aceeasi darzenie, iar din pacate Simona a pierdut acel meci. Vedeti? Talentul combinat cu vointa si tenacitate descurajeaza adversarul. Simona are talent , vointa, insa cu tenacitatea nu stiu. Are o constitutie fizica slabuta, sa speram ca va fi sanatoasa fizic. M-am bucurat mult pentru succesele ei si sper sa mai castige turnee in viitor.
    • Like 0
  • mike mike check icon
    Pacat...de ce oare s-a retras Cahill chiar acum cand Simona este pe val si lider WTA? Credeam ca au incredere unul in altul si Cahill este sprijinul ei in tot ce face. Este ca si cum ar pleca unchiul Tony din echipa lui Nadal...
    • Like 1
    • @ mike
      Intamplator, unchiul Toni chiar a plecat din echipa lui Nadal :) Insa din cu totul alte motive: sa se ocupe de academia lui Rafa, afacere de familie.
      • Like 1


Îți recomandăm

blocuri - Bucuresti

Locuiesc într-un bloc de 4 etaje. Unii i-ar spune “bloc comunist”, pentru că e construit înainte de cutremurul din 1977, pe care l-am și prins, de altfel, aici. În urmă cu aproape 20 de ani, la câteva zeci de metri de blocul alăturat, tot de 4 etaje, un dezvoltator străin a construit un complex rezidențial, care include și un turn de 20 de etaje. (Foto: Inquam Photos / George Călin)

Citește mai mult

Alex Livadaru

Cu sau fără referendum propus de Nicușor Dan (altfel discutabil din punct de vedere procedural & legal)- puterea judecătorească trebuie să accepte că e nevoie să fie controlată | verificată | auditată (în sensul de ”checks & balances”) de celelalte 2 puteri (legislativă | executivă). Așa cum puterea legislativă trebuie și poate să le controleze pe celelalte două (legislativă | executivă).

Citește mai mult

Daniel van Soest - Suceava

Totuși, văd o diferență. PNL arată o anumită capacitate de autocurățire — altfel domnul Bolojan nu ar fi devenit prim-ministru. PSD, în schimb, s-a băgat în tranșee ca să lupte până la capăt, transformându-se într-un partid-zombie, pe care pare să-l mai poată îndrăgi doar un alt partid insalubru, precum AUR.(În imagine, Daniel van Soest)

Citește mai mult

Crăciun

Mă gândeam zilele trecute că anul ăsta și anul anterior au fost cei mai răi ani pe care i-am trăit eu vreodată. Și da, nu m-am născut ieri. Am prins și pandemia, și debutul invaziei din Ucraina, și joaca lui Dragnea de-a puterea, și mandatul de premier al lui Adrian Năstase. Am prins cam toate plăgile ultimelor trei decenii și jumătate, dar tot mi se pare că anul ăsta și anul trecut au fost cei mai răi ani ai vieții mele.

Citește mai mult

Revoluția

Stăteam chitiți, cu lumina stinsă, încercând să ghicim la ce distanță se trăgea. Focurile de armă se auzeau surd. Apoi, dintr-odată, o ploaie de metal a căzut peste casă. Tata ne-a apucat pe mine și pe sora mea de câte o aripă și ne-a zvârlit în pivniță. Acolo am stat o vreme, desculțe, învelite într-un preș vechi, în beciul care mirosea a varză murată, până când nu s-au mai auzit nici împușcături, nici maşini.

Citește mai mult