Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Australianul care ne-a reînvățat cum e să câștigăm. La un final, o amintire cu Darren Cahill

Darren Cahill - Simona Halep

(Foto Guliver/Getty Images)

Chiar dacă e australian, Darren Cahill va fi perceput în istoria sportului românesc pe același podium cu Mircea Lucescu, Emeric Jenei ori Anghel Iordănescu. Și asta datorită faptului, că pentru români, fosta sa elevă nu este doar o mare jucătoare de tenis, ci o adevărată eroină.

Simona Halep nu înseamnă doar un sportiv. Ea a substituit în inimile românilor, prin performanțele sale, echipe naționale de fotbal, de handbal ori de gimnastică. Simona a reușit să elibereze toate trăirile ce au fermentat decenii întregi în așteptarea unui campion. A unui star mondial.

Australianul a reușit să fie asimilat de publicul de la noi pentru că a digerat mentalitatea suporterului român obișnuit cu înfrângerea.

Darren a dezamorsat tipul de presiune specifică, explozivă, pe care suporterul român o pune pe un sportiv și a luat-o de pe umerii Simonei pe umerii săi. La început, când pierdea Simona, primul luat la țintă era Cahill. Ne îndoiam de indicațiile sale din timpul meciurilor, inclusiv de capacitatea lui de a scoate din Simona cel mai bun tenis.

Țiriac l-a tras deoparte pe antrenorul Simonei, explicându-i că trăirile suporterului mioritic sunt verticale și că foamea de a avea un idol a devenit cronică în România. Îndoctrinat de o secetă a performanțelor, fără niciun orizont din cauza condițiilor economice și politice din țară, suporterul român își pierduse de mult speranța de a avea un campion care să îl inspire, la fel cum au aveau cei de „dincolo”.

La puțin timp după finala de la Paris, l-am văzut pe Darren Cahill stând la o masă de pe terasa salonului de primire al arenei de la Roland Garros, camuflat de un gard viu. Ecoul românilor fericiți acoperea elegantul complex.

Antrenorul privea tăcut, epuizat, la valiza de pe masă, în care era replica trofeului. În ochii lui obosiți puteai citi cu ușurință aceeași bucurie pe care o aveau Covaliu, Hagi ori Nadia, ce semnau de zor la ieșirea de pe Philippe Chatrier, pentru mulțimea în delir.

Privea de sub șapca lui, cum totul devenise posibil chiar și atunci când doar el mai credea, deschizând un drum de care aveam nevoie ca națiune.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Domnule, Simona a castigat Roland Garros pentru ca a vrut sa-l castige si a avut tenacitatea sa-l castige. Mai tarziu, anul acesta am vazut un meci jucat de Simona cu o chinezoaica. O chinezoaica ce desi era la un moment dat condusa, a stat si a luptat cu aceeasi darzenie, iar din pacate Simona a pierdut acel meci. Vedeti? Talentul combinat cu vointa si tenacitate descurajeaza adversarul. Simona are talent , vointa, insa cu tenacitatea nu stiu. Are o constitutie fizica slabuta, sa speram ca va fi sanatoasa fizic. M-am bucurat mult pentru succesele ei si sper sa mai castige turnee in viitor.
    • Like 0
  • mike mike check icon
    Pacat...de ce oare s-a retras Cahill chiar acum cand Simona este pe val si lider WTA? Credeam ca au incredere unul in altul si Cahill este sprijinul ei in tot ce face. Este ca si cum ar pleca unchiul Tony din echipa lui Nadal...
    • Like 1
    • @ mike
      Intamplator, unchiul Toni chiar a plecat din echipa lui Nadal :) Insa din cu totul alte motive: sa se ocupe de academia lui Rafa, afacere de familie.
      • Like 1


Îți recomandăm

AI act conținut inteligență artificială / sursa foto: Profimedia

Într-o încercare de a accelera colaborarea dintre companiile de AI și societatea civilă, UE a recrutat anul trecut un grup de cercetători în domeniul media și AI care au fost rugați sa redacteze un Cod de bune practici, un document cu niște măsuri concrete ce pot fi adoptate de platformele digitale.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon sursa foto: romania.europalibera.org

Adulții s-au închis iar în camera mică, locul privilegiat care reunește două obiecte foarte prețioase: un radio mare și magnetofonul. Ies din când în când misterioși, șoptindu-și diverse vorbe, ne zâmbesc și se închid din nou în cameră. Mai sosesc și prietene de-ale mamei din vecini, care sunt primite rapid în spatele ușilor închise. Acest „ritual“ nu este deloc nou pentru noi, îi cunoaștem deja etapele și emoția: din când în când, radioul devine punctul central al casei, adulții se îngrămădesc lângă el, închid ușile și ne îndeamnă să ne vedem liniștiți de joacă.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Risipa alimentara / sursa foto: Profimedia

În fiecare zi vorbim despre costuri, marje, stocuri, pierderi. Mai rar vorbim despre pâinea, laptele, fructele, mesele gătite și produsele bune pentru consum care ies din circuit și ajung, pur și simplu, gunoi. Iar asta se întâmplă într-o țară în care există copii care se culcă fără o masă sigură, vârstnici care își numără pensia la sfârșitul lunii și asociații care încearcă să țină în viață, la propriu, atât oameni, cât și animale abandonate.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult