Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Autobuzul cu măști

Printre jucăriile mele de copil, într-o Republică Populară cenușie care începuse a construi socialismul după model stalinist, se număra un autobuz de tablă, vopsit în culori țipătoare, care m-a fascinat și mi-a stăruit multă vreme în amintiri. La ferestrele autobuzului meu se arătau chipuri venite dintr-o lume străină: copii-păpușă, cu părul pieptănat fără cusur, bunicuțe proaspete, cu ochelari pe nas și clasicul coc pe ceafă, bătrânei roșii în obraz, cu părul alb și mustața răsucită, dar și adulți îmbrăcați impecabil, plini de aplomb, care se vedea de la o poștă că în viața de zi cu zi se ocupau cu treburi importante, inaccesibile mie. Îmi plăcea să-mi imaginez pentru fiecare dintre ei o poveste, un destin. Cu toate acestea, mă neliniștea imobilitatea, aerul lor inflexibil, ca o amenințare, dincolo de zâmbetul monolitic optimist. Ce n-aș fi dat să pot arunca o punte vizuală măcar cu fetița aceea cu codițe aurii și ochi albaștri, sau cu băiețelul de alături, cu privire serioasă și obraji bucălați! Cât despre cei mari, era imposibil să-mi imaginez un dialog cu ei. Aceste fețe priveau dincolo de mine, ca și cum ar fi văzut ceva ce eu nu puteam vedea, ridicând o barieră de netrecut. Atunci am înțeles că eu nu voi fi niciodată acolo, dar nu am încetat să mă întreb cine sunt ei, de unde vin, încotro se îndreaptă. 

După aceea, autobuzul de tablă, vopsit în culori țipătoare a trecut de nenumărate ori prin viața mea, stârnind o uimire și o teamă comparabile cu acelea de odinioară. L-am observat în Decembrie ‘89, furișându-se printre umbrele trecutului; apoi adesea în timpul acestei interminabile tranziții, în ‘90, ‘91 și ‘99; în toiul mineriadelor, grevelor generale și frământărilor de tot felul; bântuie la mitinguri, crize economice sau politice. Își taie drum printre noi, peste noi, și de fiecare dată lasă în urmă răni grele, ca o molimă puturoasă. În acest sarcofag aproape etanș nimeni nu pătrunde, în afară de ei și ai lor, iar privirile lor țintesc dincolo de noi, ridicând bariere de netrecut. Sunt la fel de imobile și de nepătruns ca pe vremuri, numai că acum, dezbrăcate de misterul ce le disimula, au redevenit ceea ce au fost dintotdeauna: doar niște măști.

Astăzi, cu aceeași nedumerire, nu încetez a mă întreba: Ce caută ei aici? De unde vin? Încotro se îndreaptă?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Corina check icon
    Probabil că era o jucărie din străinătate autobuzul acela, că prea seamănă a operă de artă, cu atâtea detalii expresive. :) Altfel, mă mir că retrăiți sentimentul de excludere. Azi, la noi autobuzul e al săracului, al omului simplu în genere. Mă bucur foarte mult că o persoană ca dumneavoastră s-a hotărât să scrie pe Republica. E deosebit, mi-a plăcut.
    • Like 0
  • Ce coincidenta, tocmai am comentat pe Adevarul (la un articol bun al lui Liviu Avram), unde, din nenorocire, nu poti respira de un trol ingrozitor care se izteste mereu si otraveste atmosfera cu o rautate de reptila revenita din paleolitic. M-a dus cu gandul la regimul anterior din Romania. Toti cei care s-au prins ca in acea societate e suficient sa minti si sa joci teatru ca esti cu partidul si chiar sa-i torni pe cei care erau cinstiti si spuneau adevaruri incomode, au ajuns bine, au intrat in mafia lor. Acea mafie era formata din toti profitorii de prostia maselor indobitocite care-si vedeau de munculita lor si-si castigau painea cinstit. Desigur ca marsavia a transpirat si tot mai multi oameni au fost corupti la nemunca, la spaga, la furat, incat societatea noastra devenise locul unde se fura propria caciula...Dar indivizi lipsiti de bun simt si de scrupule descendenti din fosta mafie au proliferat in perfecte conditii dupa '89, au capatat un aplomb de neimaginat. CUM SA-TI MAI FACI SPERANTE ca tara asta se va civiliza vreodata cand haladuiesc atatea elemente de acest gen in libertate si ranjesc la noi!!! De aceasta factura sunt cei care au fost in stare sa-si traga foloase din tranzitie dupa '89 fara sa se gandeasca la mii si mii de suflete care au avut de suferit din cauza actiunilor lor...Acestia sunt cei care urasc ideea de justitie, de anticoruptie, de insanatosire a climatului politic, adminsitrativ, social, educational. Lor le place sa traiasca in CLOACA INFRACTIUNILOR in care ei sunt tartorii si au pus mana pe toate mijloacele de prostire in masa, jucandu-se cu soarta acestei tari. Si in aceasta plaga a societatii se situeaza, desigur, fostii agenti sovietici care si-au asigurat stafeta mai departe. Cam stim unde vor ei sa ajunga!
    • Like 3
vezi toate comentariile
Subiecte din acest articol
Îți recomandăm

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon BT Business Talks - Corina Cojocaru, CEO BT Pensii

Într-un nou episod din BT Business Talks, podcastul economic și financiar al Băncii Transilvania, am stat de vorbă cu Corina Cojocaru, CEO BT Pensii, despre sustenabilitatea sistemului public, importanța pilonului III și deciziile care ne pot defini calitatea vieții… peste zeci de ani.

Citește mai mult
Citește în continuare pe republica.ro