Printre jucăriile mele de copil, într-o Republică Populară cenușie care începuse a construi socialismul după model stalinist, se număra un autobuz de tablă, vopsit în culori țipătoare, care m-a fascinat și mi-a stăruit multă vreme în amintiri. La ferestrele autobuzului meu se arătau chipuri venite dintr-o lume străină: copii-păpușă, cu părul pieptănat fără cusur, bunicuțe proaspete, cu ochelari pe nas și clasicul coc pe ceafă, bătrânei roșii în obraz, cu părul alb și mustața răsucită, dar și adulți îmbrăcați impecabil, plini de aplomb, care se vedea de la o poștă că în viața de zi cu zi se ocupau cu treburi importante, inaccesibile mie. Îmi plăcea să-mi imaginez pentru fiecare dintre ei o poveste, un destin. Cu toate acestea, mă neliniștea imobilitatea, aerul lor inflexibil, ca o amenințare, dincolo de zâmbetul monolitic optimist. Ce n-aș fi dat să pot arunca o punte vizuală măcar cu fetița aceea cu codițe aurii și ochi albaștri, sau cu băiețelul de alături, cu privire serioasă și obraji bucălați! Cât despre cei mari, era imposibil să-mi imaginez un dialog cu ei. Aceste fețe priveau dincolo de mine, ca și cum ar fi văzut ceva ce eu nu puteam vedea, ridicând o barieră de netrecut. Atunci am înțeles că eu nu voi fi niciodată acolo, dar nu am încetat să mă întreb cine sunt ei, de unde vin, încotro se îndreaptă.
După aceea, autobuzul de tablă, vopsit în culori țipătoare a trecut de nenumărate ori prin viața mea, stârnind o uimire și o teamă comparabile cu acelea de odinioară. L-am observat în Decembrie ‘89, furișându-se printre umbrele trecutului; apoi adesea în timpul acestei interminabile tranziții, în ‘90, ‘91 și ‘99; în toiul mineriadelor, grevelor generale și frământărilor de tot felul; bântuie la mitinguri, crize economice sau politice. Își taie drum printre noi, peste noi, și de fiecare dată lasă în urmă răni grele, ca o molimă puturoasă. În acest sarcofag aproape etanș nimeni nu pătrunde, în afară de ei și ai lor, iar privirile lor țintesc dincolo de noi, ridicând bariere de netrecut. Sunt la fel de imobile și de nepătruns ca pe vremuri, numai că acum, dezbrăcate de misterul ce le disimula, au redevenit ceea ce au fost dintotdeauna: doar niște măști.
Astăzi, cu aceeași nedumerire, nu încetez a mă întreba: Ce caută ei aici? De unde vin? Încotro se îndreaptă?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.