Adrian Vasilescu

Am purtat recent un dialog cu un tânăr jurnalist, la un post de televiziune, care gândește – și nu e nicidecum singurul – că Banca Națională, supusă constant testului unor tensiuni publice, a devenit un vas sub presiune. I-am sugerat să rețină câteva idei contrare acestei viziuni, pe care le-am și argumentat. (Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)

Legea consfințește că poate fi numit colaborator acela care, prin ce a scris ori a spus, a pus în pericol viața, libertatea, cariera sau onoarea altei (altor) persoane. Prin delațiune, deci! Or, delator (denunțător) n-am fost niciodată. (Foto: Guliver/Getty Images)

Legea 312/2004 consfințeste că Banca Națională administrează rezerve de aur, pe care le depozitează în țară ori în străinătate. Legal, așadar, 61 de tone din rezerva de aur a României sunt la Banca Angliei. (Foto: Guliver/Getty Images)

Într-o recentă emisiune, la România TV – pe care am văzut-o în reluare, pe un flux de știri de miercuri seara, unde era și comentată – Sorin Roșca Stănescu a avut o intervenție surprinzătoare prin vehemență. Și, totodată, prin maniera în care un jurnalist cu îndelungată și solidă experiență aruncă acuzații extrem de grave, fără să aibă probe prin care să se convingă mai întâi pe el însuși și să convingă publicul că tot ce spune este adevărat. (Foto: Guliver/Getty Images)

Mai multe publicații sau emisiuni TV, în edițiile de astăzi, fac abuz de cuvântul scandal, referindu-se la dezbaterile din Comisia Economică a Senatului privind arenele BNR din Parcul cu platani. (Foto: Inquam Photos/Octav Ganea)

O nouă paradigmă a prețurilor, diferită de aceea din perioada 2014 – septembrie 2017, cu care ne obișnuisem, capătă contur în acest sfârșit de toamnă. (Foto: Guliver/Getty Images)

Ideea că masa monetară a crescut în trei ani cu 100 de miliarde de lei, stârnind „saltul inflaționist din octombrie”, nu stă în picioare. Inainte de a dezvolta subiectul, invoc o butadă care a făcut epocă în istoria economiei: „A afirma că inflația este un fenomen monetar este totuna cu a susține că o crimă săvârșită prin împușcare este un fenomen balistic”.

Că „ifeneurile” au sărit calul, e un adevăr! Au prins oameni ajunşi în necaz și au urcat dobânzile până unde le-a permis imaginația. Şi cum la unele împrumuturi dobânzile anualizate au urcat până la peste 7000 la sută, nu poate fi decât revoltător. (Foto: Marin Raica / Inquam Photos)

Datele privind impozitele pe care le plătesc ori nu le plătesc băncile nu sunt ascunse. Sunt toate la vedere – pe site-ul Ministerului Finanțelor – singura instituție a statului obligată și singura îndreptățită să se ocupe de impozite. Inclusiv de cele ale băncilor! (Foto: Inquam Photos/ Alexandru Bușcă)

Aşadar, cum să topim decalajele dintre România şi ţările dezvoltate? Cum să redobândim locul nostru de drept în ierarhia economică a Europei? (Foto Guliver/Getty Images)

Ce s-ar putea întreprinde în România pentru ca economia să iasă dintr-un dualism periculos: în declaraţii, toată lumea evocă nevoia de investiţii care să ducă la creşterea ofertei de bunuri şi servicii din producţie proprie, în timp ce de fapt modelul PIB-ul bazat pe consum proliferează? (Foto Guliver/Getty Images)

„Ce-i deosebeşte pe austrieci de nemţi?” A zâmbit. „Nemţii, mi-a răspuns, trăiesc ca să muncească. Austriecii, în schimb, muncesc ca să trăiască... Să trăiască bine”. (Foto: Guliver/Getty Images)

Văd că a prins, în comentariile din „Republica.ro”, ideea că viaţa ar fi mai simplă şi mai bună fără bănci. (Foto Guliver/Getty Images)

Viaţa e martoră că singura cale cinstită către bunăstare o asigură munca, performanţa, câştigul. Mai e însă o cerinţă, la nivelul societăţii: buna gospodărire a resurselor. (Foto: Guliver/Getty Images)

Episoadele dedicate băncilor, în cuprinsul analizei educaţiei economice din „Republica.ro”, capătă treptat un format interactiv. Datorită, desigur, comentariilor cititorilor. Sunt deci dator să răspund. (Foto: Marin Raica / Inquam Photos)

Le mulţumesc tuturor celor care au simţit nevoia să mă judece, aducând argumente ce nu pot fi trecute cu vederea. Inclusiv celor care au exprimat opinii contrare.

Acum se caută un drum nou al creditării. Negăsit încă. Până una-alta, creditarea continuă să fie un fenomen cu două feţe: una care râde şi alta care plânge. (Foto Guliver/Getty Images)

Când clientul va intra în încetare de plată, banca nu va mai închide ochii. Va veni să-l execute…(Foto Guliver/Getty Images)

După ce, în comentariul de miercuri, am descris tabloul de ansamblu al educaţiei economice, trecând acum la detalii… încep cu creditarea. (Foto Guliver/Getty Images)

Nu credeam, pe când tot fixam „borne de hotar”, că la această aniversare –un deceniu de la admiterea noastră în U.E. – nu vom fi și în zona euro. (Foto: Guliver/Getty Images)

Motto: „Calomniaţi, calomniaţi, ceva tot va rămâne!” (Pierre de Beaumarchais, Bărbierul din Sevilla) (Foto: Guliver/Getty Images)

Acum, în 2017, este certă contribuţia consumului la creşterea economică a României. Iar când spun consum, socotesc toate gurile care înghit bunuri fizice şi servicii: ale populaţiei, ale unităţilor bugetare şi ale bugetului în totalitate, ale companiilor lucrative. (Foto Inquam Photos)

„Europa cu două viteze” nu mai sună bine. Conceptul poate duce la confuzii. (Foto: Guliver/Getty Images)

Vineri, de la Statistică, au venit două comunicate. Importanţa lor este cardinală. Fiindcă ne dau noi indicii, semnificative, despre dezvoltarea ţării. Şi, totodată, despre standardul de viaţă al populaţiei României.(Foto Guliver/Getty Images)

Încotro va merge cursul leu-euro? Sunt mulţi cititori în stele, gata să ne spună că ştiu ei ce va fi şi cum va fi, dar dacă ne uităm la ce ne-au spus cu un an ori cu doi ani în urmă, vedem că s-au înşelat de fiecare dată. Adevărul este că decizia, în ultimă instanţă, e a pieţei. (Foto: Alberto Groșescu)

Creditarea n-a fost niciodată în exces, cum se bate câmpii astăzi. Intermedierea financiară în România a fost și a rămas la cel mai jos nivel din Uniunea Europeană. (Foto: Inquam Photos / Cornel Putan Alin)

Pentru UE nu va fi mai bine fără Regatul Unit. Va fi mai bine, poate, pentru liderii europeni, fiindcă Marea Britanie este un partener incomod. (Foto Guliver/Getty Images)

Am tot fost întrebat: De ce nu dă BNR banii pentru a fi cumpărată „Cumințenia pământului”? Răspunsul e simplu: pentru că legea îi interzice Băncii Naționale să facă astfel de finanțări. (Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)

Emisiune TV, acum vreo cinci săptămâni. „O dezvăluire șocantă!” – zice moderatoarea. „Reporterii noștri au descoperit că partea cea mai mare din rezerva de aur a BNR se află în străinătate!”... (Foto Inquam Photos / Justinel Stavaru)

Ieri dimineață însă, spre surprinderea și amărăciunea mea, un trecător mi-a strigat, nu doar interogativ, ci reprobativ, cum este când încasezi 30.000 de euro în fiecare lună. (Foto Inquam Photos)

Zi de zi, fiecăruia dintre noi i se servește, la fiecare masă, câte „o porție de... PIB”. Și cu cât PIB-ul e mai mare, sporește și șansa ca bucata din farfurie să fie mai mare. .(Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)

Nu greșește poporul niciodată? (Foto Guliver/Getty Images)

Poate că, dacă vor citi acest comentariu, mulți dintre patronii de astăzi, de la noi, vor zâmbi ironic. Îi întreb totuși: știu ei o altă modalitate de a scote la lumină cele câteva sute de mii de companii românești ce merg sub linia de plutire și sunt gata să se înece? (Foto Inquam Photos / Octav Ganea)

Banca centrală poate influenţa creditarea. Dar n-o determină. Ea stabileşte doar „regulile jocului”, fără să iasă din limitele impuse de legile ţării. Şi fără să se amestece în chestiuni ce au în vedere eficienţa activității bancare, dependentă numai de acţionari şi de grupurile manageriale. (Foto: Marin Raica / Inquam Photos)

Problema va fi cum va reuşi Guvernul României să-și organizeze strategiile în aşa fel încât să obţină un PIB sănătos, cu un ritm de creştere sustenabil, făcând faţă riscurilor şi incertitudinilor cu care se confruntă economia noastră.

Textul legii le sugerează celor expuși să-și piardă casa familială prin darea în plată, că… nu-și vor pierde locuințele. Pentru că băncile, imediat ce vor fi notificate cu intenția de a le fi puse în brațe case în loc de bani, se vor grăbi să deschidă negocieri cu debitorii restanțieri, oferind condiții blânde de returnare a datoriilor. Dar cine ar putea să știe, astăzi, cum vor reacționa băncile, ce strategii vor adopta?! (Foto Inquam Photos / Liviu Florin Albei)

Legea ajunge sub incidenţa unei noţiuni care ne dă frisoane: riscul. Acel risc major ce ar putea împinge băncile către o „încetinire” simțitoare a procesului de creditare, în pericol cu deosebire fiind noua strategie de locuire.

Săptămâna trecută, în Comisia Juridică a Camerei Deputaților, a fost repusă pe rol „darea în plată”. La capătul unei ședințe lungi, cu multe momente tensionate, s-a anunțat că rămâne deschisă „cutia poștală” pentru amendamente și propuneri noi. (Foto: Guliver Getty Images)

România a trăit, la un moment dat al istoriei ei, experiența unui model care a propulsat-o între primele 11 țări din Europa ca pondere în PIB-ul mondial. (Foto Guliver/Getty Images)

Eu gândesc că nu creditul lui x sau cel al lui y ori creditul dat de banca x sau de banca y sunt bunuri publice. Dimpotrivă, ele sunt bunuri private. Dar creditul ca instituție, ca valoare socială, ca șansă de creștere economică și de bunăstare este un bun public. (Inquam Photos / Liviu Florin Albei)

21 martie 2016 bate la ușă. Este data până la care Directiva 17/2014 pretinde celor 28 de state UE – inclusiv României, deci – să-și armonizeze legislația națională în scopul umanizării pieței creditelor. (Foto Guliver/Getty Images)

Banii disponibili pentru plata muncii sunt foarte puţini. Necazul e că preţul modest al muncii se transformă într-un bumerang ce tinde acum să-i lovească pe cei ce-l învârt pe deasupra economiei. (Foto Guliver Getty Images)

Un director în Banca Naţională relata uimit că, la un astfel de concurs, candidaţii au adus atâtea titluri, atâtea diplome şi atâtea recomandări, încât s-ar fi putut umple un vagon. Dar nici unul dintre ei nu a putut fi admis, pentru că era o şocantă diferenţă între ce scria în hârtii şi pregătirea lor. (Foto Guliver /Getty Images)

Reducerile de taxe și impozite, pornite din buna intenție de a spori puterea de plată a firmelor din economie și a populației, nu-și mai ating scopul. Piaţa îşi încasează totdeauna impozitul pe nepricepere şi pe erori.(Foto Guliver Getty Images)

Din peste 6 milioane de împrumutați la bănci, 90 la sută dintre ei sunt la zi cu plata datoriilor. Dintre restanțieri, unii nu pot să plătească (lor le este necesară legea), iar alții nu vor să plătească. (Foto Guliver Getty Images)

Sper ca premierul Cioloș să fi judecat în stil japonez, spunându-și că atunci când împrejurările îți sunt favorabile e ușor să obții rezultate bune. Or, important este să obții rezultate bune atunci când împrejurările sunt împotriva ta.

Salariul minim va îngheța în 2016 dacă nu vor fi create noi surse de bani. Deși cheltuielile bugetare pentru anul viitor la capitolul „personal bugetar” vor fi cu 13 miliarde de lei mai mari decât în acest an, banii nu ajung și pentru creșterea salariului minim. Deocamdată!

Câștigul mediu al unei familii - adunat din salarii, din pensii, din ajutoare sociale, din munca la negru, din stipendiile trimise acasă de cei peste trei milioane de concetățeni plecați în lume, din alte surse - abia însumează 2200 de lei.

Și iată cum PIB-ul cu care ne lăudăm că este peste media europeană, ne apare ca rezultat al unei nedreptăți cumplite: 250.000 de companii profitabile trag pentru enorma parte neprofitabilă a economiei.

Politicieni, profesori de economie, avocaţi, analişti au atacat public proiectul de lege. Mulţi fără ca măcar să-l fi răsfoit.

A fost aruncată în spaţiul public o petardă – că respectivul Comitet ar emite “recomandări obligatorii”. Sintagmă inexistentă în textul proietului de lege.