De ani buni, s-au tot adunat dovezi - si încă dintre cele mai semnificative - ce pun în valoare piața noastră valutară ca stâlp de stabilitate al economiei românești. Și ca probă certă a sănătății leului.
Vremurile în care moneda noastră - în cursa cu dolarul - se deprecia dramatic de la o zi la alta sunt acum istorie. Un timp, și din martie 2003, când am trecut la referința euro, am mai avut parte de parități ce descriau zigzag-uri dezlânate, cu deprecieri accentuate și aprecieri nu doar palide, ci și rare. Până când, după intrarea în NATO și din perspectiva aderării la euro, valuta ce începuse să vină în valuri în România a schimbat radical arhitectura pieței valutare.
Leul, mai cu seamă după trecerea la convertibilitatea deplină, s-a apreciat excesiv. Vârful de apreciere din iulie 2007, cam excentric, saluta totuși primul an al pieței noastre valutare în Uniunea Europeană.
APOI AU URMAT CRIZELE…
Nu eram pregătiți nici să le înțelegem, nici să le stăpânim! Ne-am acomodat însă din mers cu noul stil de viață. Faptul că n-au căzut bănci, n-au fost înregistrate turbulențe financiare ne-a ajutat să facem față recesiunilor din 2009, 2010 și 2020, deficitelor și valurilor de inflație. Cursul valutar - care după momentele de apreciere excesivă s-a depreciat excesiv fiind unul dintre canalele prin care criza din 2008 a intrat în România - și-a găsit echilibrul.
A trecut ceva vreme de când, în cursa cu euro, leul se mișcă într-un zig-zag strâns, foarte strâns, aprecierile și deprecierile fiind măsurate de cele mai multe ori nu în zeci de bani sau în bani, ci în părți de ban. A devenit chiar…plictisitoare această
cursă, pe a cărei dinamică sănătoasă n-au reușit să i-o tulbure nici pandemia, nici inflația globală și nici amenințările cu stagflația. Într-un deceniu și jumătate, singurele momente de panică de pe piața valutară, cele din jurul datei de 24 februarie 2022, când a început războiul din Ucraina, s-au stins în câteva zile. În aceste împrejurări, în care dominantă e starea de normalitate, poate fi explicabilă tentația ca și o adiere de vânt să fie confundată cu…o furtună! Iar sintagma “maximă istorică” să fie grabnic reactivată, chiar repetată cu insistență, pentru a da amploare… “căderii leului”.
Un astfel de vânticel a suflat peste piața noastră valutară între 10 și 19 mai. În prima zi, leul s-a depreciat cu…19 părți de ban. Prețul mediu al monedei unice europene, în raport cu moneda noastră, a urcat de la 4,9202 lei la 4,9221 lei. Absolut nesemnificativ. În ziua următoare deprecierea a fost de…73 de părți de ban. Iar peste încă o zi a depășit un “prag psihologic” - cum e socotită creșterea cu o unitate a celei de-a doua zecimale dintre cele patru care apar după virgulă în componența cursului de schimb. Și astfel, o deprecierea de numai 30 de părți de ban, doar pentru că a sărit peste un prag, a devenit… “maximă istorică”.
Agitația a crescut între 16 și 18 mai, când în numai trei zile bancare au fost depășite patru praguri psihologice, euro scumpind-se de la 4,9365 lei la 4,9731 lei. O creștere de 3 bani și 79 de părți de ban. Șirului de deprecieri i s-a mai adăugat una, în 19 mai, de numai 52 de părți de ban, în pragul psihologic de 4, 97 83 lei pentru un euro. Ultima din acest “serial” al deprecierii leului, care a durat 8 zile bancare. Și despre care s-a spus și s-a scris, cu accente grave, că…a zguduit piața valutară.
CRITERII RAȚIONALE ȘI “CONVINGERI” EMOȚIONALE
Leul s-a depreciat față de euro, în 8 zile, cu mai puțin de 1 la sută! E mult? E puțin? În bilanțul dezbaterilor publice, cu activele și pasivele lui, pare mult. Pe piețele valutare internaționale, inclusiv pe piața euro-dolar, unde sunt sunt întâlnite frecvent deprecieri zilnice de 1 la sută, înseamnă puțin.
Explicația este de ordin psihologic. Pentru că la noi, nu de acum, ci încă din februarie 1991, de când avem piață valutară, mișcările cursului de schimb – la început leu-dolar, în vremea în care în importurile și exporturile României predominau plățile în monedă americană, și pe urmă din martie 2003, după ce moneda unică europeană a monopolizat plățile în schimburile noastre cu străinătatea – criteriile raționale apar preponderent în analizele din documente oficiale sau în studii de specialitate. Publicul și, din păcate, formatorii de opinii, percep mișcările cursului dintr-o cu totul altă perspectivă. Luând ca repere, cu deosebire, disconfortul altfel firesc al celor pe care și o depreciere de câțiva bani îi obligă să suporte unele pierderi la nivelul averii lor individuale: rata la bancă a împrumuturilor lor în valută crește (nu are nicio importanță cu cât) iar chiriile, nota la telefonul mobil, prețurile la alimente, la țigări, la energie termică sau la transportul urban ori aerian suportă presiunea deprecierii monedei.
Numai că acest disconfort este resimțit efectiv - și nu ca simple impresii - în acele împrejurări în care deprecierea leului, față de valute, are durate semnificative. Și, mai ales, când piața valutară este dezorganizată pe termen lung. Nu după o adiere de vânt de câteva zile, urmată de îndată de un șir de zile apreciere, în care leul a primit înapoi ce a pierdut.
Există însă și o altă abordare, cea a argumentelor raționale. Dacă analizăm nu doar cele opt zile bancare de depreciere, ci o perioadă mai lungă, de două luni bunăoară, vom vedea și cealaltă față a monedei. Pentru că piața valutară a funcționat normal în lunile aprilie si mai. În tot acest timp, numărul zilelor în care leul s-a apreciat față de euro a fost mai mare decât cel al zilelor în care leul s-a depreciat.
Cursul de schimb, la început de aprilie, era de 4,9419 pentru un euro. În 4 aprilie, a coborât un prag, până 4,9380. Și a rămas în acest prag până în 12 aprilie. În 13 aprilie - doar pentru o zi! - a revenit în pragul de 4 lei și 94 de bani, pentru ca până la sfârșitul lunii să tatoneze, pe rând, pragurile de 4 lei și 93 de bani și de 4 lei și 92 de bani. Acest din urmă curs - de 4 lei și 92 de bani - fiind păstrat din 2 până în 11 mai! Piața funcționând în zigzag, aprecierile dominând deprecierile, a făcut dovada sănătății sale. De altfel, piața noastră valutară nu și-a pierdut stabilitatea nici în vremea crizei, nici după criză și nici în vremea crizelor de după crize ce a debutat în 2020.
Un tablou cu deosebire semnificativ îl oferă și perioada 10 - 30 mai, ce a debutat cu trecerea cursului de schimb peste un nou prag psihologic. Când judecăm însă mișcările din piața noastră valutară, analiza nu poate fi ruptă de realitățile din patrulaterul care reprezintă regiunea noastră: România, Cehia, Polonia, Ungaria. Or, ce vedem? Că, în perioada analizată, toate monedele acestor patru țări au cunoscut deprecieri. În timp ce însă leul s-a depreciat cu sub 1 la sută în toată această perioadă, zlotul și forintul au avut momente în care deprecierile au fost într-o singură zi de un procent. La masa comună leul înregistrează pe toate planurile cea mai mică depreciere.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.