FURTUNA CREIERELOR. Îngeri și nerușinați

Camelia Popa, psiholog, jurnalist, scriitor si profesor, autoarea romanului Regina nebunilor - “care a surprins pe toată lumea” cum remarca, într-un interviu, editoarea cărții - regretă “zăpezile de altădată”. Într-o reacție pe Facebook, la întâmplările de săptămâna trecută - într-un liceu din București și într-o școală din județul Prahova - ce au scandalizat opinia publică, invocă anii în care era ea elevă…când “rușinea avea rol de pârghie în procesul educativ”.

Dezbaterea e încinsă. Au intervenit autorități cu responsabilități în sistemul de învățământ, profesori, sociologi, psihologi, politicieni. Nerușinarea a fost insistent adusă în discuție, ca factor agravant, dar faptele penale din cele două școli (atac cu cuțitul asupra unei profesoare, “pentru că a îndrăznit să dea un extemporal”, și umilirea altei profesoare, în timpul orei, cu gesturi obscene) au dus la concluzia “că s-a mers prea departe”. 

CE-I DE FĂCUT!?

Cifrele aduse în dezbaterea publică sunt îngrijorătoare. Actele de violență, în școlile din toată țara, se numără cu zecile de mii. Cazurile în care profesorii nu mai sunt în siguranță s-au înmulțit. Cum s-au înmulțit și tentațiile multor elevi de a tulbura orele, prin acte “de bravadă”, deseori în admirația unor colegi.

În dezbaterea publică este repetat, ca un laitmotiv, cuvântul “bulling”, ce exprimă gesturile sau atitudinile … nerușinate în școli: ostilitate, terorizare, luare în derâdere, umilire, intimidare. Victimele fiind elevi fără apărare sau profesori. Autoritățile din învățământ, îngrijorate de extinderea fenomenului, au inițiat consultări în vederea găsirii unor soluții. Discuțiile sunt purtate cu specialiști din Ministerul de Interne, din instituțiile cu atribuții în protecția copilului, cu asociațiile părinților și ale elevilor. Prea târziu! Sau prea puțin! Și, mai cu seamă, începutul nu a fost făcut cu…începutul.

Da, e prea puțin! Școala, singură, nu va reuși să întoarcă actualele tendințe dinspre rău spre bine! Are nevoie de implicarea întregii clase politice, a statului în ansamblu, a cercetării pedagogice, a mass-media.

De unde ar urma să fie luat startul într-o nouă cursă în școala românească? De unde se pot adună date relevante referitoare la ceea ce viciază învățământul?

Institutul Național de Statistică publică, în fiecare trimestru, un document ce ar fi trebuit să dea de mult alarma: “Veniturile și cheltuielile medii în gospodăriile populației”. Sunt date care țin de domeniul nivelului de trai al populației, cu deosebire de calitatea vieții. Aflăm, din acest document, pe deoparte cum se adună veniturile și pe alta cum sunt structurate cheltuielile. Ambele capitole semnalizează de mult timp un sistem păgubos în care se adună veniturile și se fac cheltuielile în gospodăriile populației.

Peste 88 la sută din totalul veniturilor, în medie, vin din salarii și din prestații sociale - pensii, burse, alocații și ajutoare sociale. Cele mai multe modeste. Alte opt procente sunt venituri în natură (muncă prestată contra bunuri) sau din activități agricole. În jur de un procent sunt venituri din vânzări de case și terenuri și în jur de încă un procent sunt “venituri diverse”. Total: 96 la sută! Mai rămâne loc doar de patru procente, din care…două (!) pentru venituri din “activități independente”. Atât! Pentru că numai două procente sunt adunate în bugetul familiei medii din România din venituri independente…acele venituri care, în țările ce știu să facă bani, se exprimă prin două cifre. E vorba de acele venituri care asigură acumularea unei avuții materiale și financiare îndestulătoare pentru o masă critică a populației. Capitol la care noi ocupăm unul dintre locurile din urmă ale topului UE.

Cum sunt cheltuiți acești bani? Să pornim de la principala sursă de avuție calculată ca medie - investițiile. Aici intră: 1) cumpărări sau construcții de locuințe; 2) cumpărări de terenuri; 3) cumpărări de echipamente pentru producția în gospodărie; 4) participații la capitalul unor firme, la fondurile de investiții, cumpărări de acțiuni și obligațiuni. Adunând doar…0,5 la sută din totalul cheltuielilor! Lângă 60,5 la sută cheltuieli de consum; 1,8 la sută cheltuieli de producție; 33,7 la sută impozite și taxe și 3,5 la sută alte cheltuieli. De luat aminte că, în totalul consumului gospodăriilor, cheltuielile (adunate laolaltă) pentru îmbrăcăminte, încălțăminte, educație (!) și asigurări…nu le depășesc pe cele pentru băuturi alcoolice și țigări.

Ce să înțelegem de aici? Cu numai 0,4 la sută cheltuieli pentru educație se ajunge ușor la o pondere semnificativă a consumului de alcool și de țigări în foarte multe case! Și de aici, mai departe, la un mediu familial problematic, în care crește o parte deloc neglijabilă a tineretului școlar, cu drum deschis către droguri și comportament nerușinat ori chiar penal.

Copiii se nasc îngeri! Ei sunt minunile lumii în care trăim. O lume care - în aceste vremuri dominate de riscuri geopolitice și energetice, de atâtea incertitudini și de atâtea vulnerabilități - alterează mediul în care ei cresc: mediul global. Când însă le este ostil și mediul familial… drumul către eșec se scurtează. Cum se poate ieși din această capcană? Răspunsul va putea fi găsit numai dacă societatea în general, și familiile în particular, vor accepta să se înhame pe termen lung la un efort uriaș. De înțelegere, în primul rând.

E VREO LEGĂTURA CU LECȚIILE DE ECONOMIE?

Una esențială, desigur! Economia, ca știință, este socotită aridă. Alecsandri, în cercul lui de prieteni, nu putea să suporte momentele în care erau puse în discuție teme economice. Excepțional însă, când vorbea Ion Ghica, îl asculta fascinat.

Ion Ghica, economist, matematician, dascăl, academician, fost prim-ministru în mai multe rânduri, între anii 1859 și 1871, era un savant care învățase să predea economia în așa fel încât nu doar să se facă înțeles de orice auditoriu, ci să trezească și un interes deosebit pentru expunerile lui. Firește că nu bănuia, pe atunci, că peste 160 și ceva de ani, în vremea noastră, marile universități din lume vor dispune de catedre de comprehesiunea publică a științelor - deja cu oarecare vechime - ce vor promova metodologia înțelegerii și vor pregăti profesorii pentru expuneri prin care să se facă înțeleși repede și exact. Înțelesese însă, după ce ascultase mari profesori din universități europene ale vremii lui, încotro bate vântul și s-a adaptat curentului ce tindea să domine viitorul.

Arta vorbirii în public, a vorbirii de la catedră, a predării deci, îi preocupă și pe economiști. L-am amintit pe Ion Ghica. Exemplele sunt însă nenumărate. Unul, strălucit, este cel al lui Mervyn King, fost guvernator al Băncii Angliei. Despre accesibilitatea expunerii si argumentări ideilor din cartea lui - “Sfârșitul alchimiei” - au vorbit personalități de vârf ale lumii academice. Incitant este faptul că însusi autorul rezumă în două fraze doar, obligația de a furniza texte clare și ușor de înțeles. Adăugând: “Deși mi-aș dori ca și colegii mei economiști să citească această carte, în speranța că vor dezvolta unele dintre ideile prezentate, publicul țintă este reprezentat de cititorii care n-au pregătire economică”.

“Publicul țintă” al profesorului de economie îl reprezintă, invariabil, o clasă de elevi fără pregătire economică. Dar care sunt obligați, prin programe școlare, s-o dobândească. Mai mult: să dobândească si să-si dezvolte o gândire economică avansată. Provocarea e de neocolit. Cum le vorbiți acestor elevi, doamnelor și domnilor profesori?… Tot de neocolit este și asigurarea atmosferei în care elevii ascultă cum le vorbesc profesorii. Pentru că totul e ratat când - într-o oră de economie ca și într-o oră de engleză - lecția este tulburată de câțiva nerușinați care transformă sala de clasă într-o sală de…”bulling”.

E cert că, în astfel de situații, responsabilitatea nu poate fi numai a profesorilor. Sau numai a școlii. Problema e a întregii societăți.                                                        

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp