Preocuparea pentru formarea gândirii economice în școli evoluează încă pe terenuri de căutări și de încercări. Fie că scopul este educația financiară sau cea antreprenorială, fie economia generală sau mai specialele cursuri de contabilitate în colegiile economice, misiunea profesorilor care și-au asumat predarea acestor discipline este extrem de dificilă. Din cel puțin două motive.
Mai întâi pentru că, în tematicile de la bacalaureat, nu se regăsește niciuna dintre aceste discipline. Așa că, potrivit … “cutumei”, interesul elevilor - și mai cu seamă al multor părinți - pentru orele de economie…e scăzut. Din ce în ce mai scăzut!
Apoi, s-a dus buhul că studierea economiei ar fi greu digerabilă, chiar plicticoasă. Iar această percepție, incontestabil subiectivă, poate deveni întru totul obiectivă în acele cazuri - ce nu sunt deloc puține - în care la catedre urcă profesori fără vocația de a aduce în clasă, în timp real, la orele de economie, vuietul planetei.
POȚI INDUCE EMOȚIE VORBIND DESPRE…CERERE și OFERTĂ?
Culorile pot genera emoții. Și muzica! Mai complicat, deși posibil, este să produci emoții, potrivind cuvinte. Asta în general. În particular, dacă bunăoară ești profesor de economie și vorbești în fața unor elevi ce sunt în clasă din obligație, îți trebuie și artă, nu doar știință, ca să atragi interes - potrivind cuvinte - despre cerere și ofertă, despre deficitul ori excedentul balanței comerciale sau despre inflație.
Apropo de inflație! Într-un timp în care lumea toată e lovită dramatic de dezordinea prețurilor de consum, ce toacă nervii și banii miliardelor de locuitori ai planetei, rolul de toată ziua al profesorului de economie, de intermediar între manual și elevi, se încarcă de accente cu totul speciale. În seriile de profesori cu care dialoghez din 2019, la edițiile de perfecționare organizate de ARB și IBR cu sprijinul BNR, mulți dintre cursanți vin cu o înțelegere adecvată a misiunii lor la catedră. Știind că manualul, oricât de bine ar fi scris, îl solicită pe profesor ca interpret. Noțiune cu noțiune, idee cu idee vor fi descifrate de elevi și înțelese în esența lor numai în măsura în care profesorul va contura din cuvinte imagini care să-i facă expunerea clară și atractivă. Metoda implică, de cele mai multe ori, participarea întregii clase, antrenarea elevilor în dezbateri neconvenționale, care să le stârnească interesul, și să le dezvolte creativitatea.
Manualul, însă, e inevitabil incomplet, în sensul că nu are cum să surprindă viața economică în timp real. Explicațiile, bazate pe teorii și principii generale, nu au cum să descrie etapele de crestere economică ori de contracție, bulele și crahurile ce se interferează pe piețele financiare, crizele în curs. Desigur, modelele abstracte au importanța lor. Parcurgând, în lecția din manual, subcapitole cum sunt “Dimensiunea inflației”, “Cauzele inflației”, “Consecințele inflației”, elevul va aduna în clasă, cu ajutorul profesorului, o sumă de cunoștințe ce îl va ajuta să înțeleagă mai bine zgomotul lumii în care trăim.
Despre inflație, de exemplu, începând cu…începutul actualului ciclu inflaționist. Cu primăvara lui 2020, când criza sănătății publice se întindea pe întregul glob. Era evident, atunci, că vor urma căderi economice în lanț. Dar cine și-ar fi putut imagina - iar dacă și-ar fi imaginat cum ar fi putut proba - că, în cazul în care criza economică si socială se va prelungi, va fi dublată, în lumea bogată, de cea mai puternică inflație globală din ultimele patru decenii?! Și că, mai departe, inflația nu doar că avea să cuprindă și restul lumii, ci își va dezvălui toate înfățișările hâde: perfidia, persistența, galopul.
Două argumente tari erau de natură să susțină mai degrabă contrariul. Primul era legat de petrol. În 2020, în martie, prețul barilului de petrol coborâse în Europa sub 30 de dolari, cel mai jos nivel din 1999; iar în Statele Unite, pe fondul unei crize a capacităților de depozitare, prețurile au căzut dramatic, nivelurile fiind negative (sub zero) timp de câteva zile. Al doilea argument, și mai tare, viza deflația din SUA și, cu deosebire, din Zona Euro. În decembrie 2020, 13 țări din UE încă se mai războiau cu o dinamică sub zero a prețurilor de consum, iar alte șase înregistrau rate cu mult sub nivelul optim de 2 la sută. Din ce să se fi născut, în numai câteva luni, în prima parte a anului 2021, o inflație galopantă care să antreneze întreaga lume?! Dar iată că s-a născut! Din scumpiri excentrice la electricitate, la gaze naturale și la combustibili. În cele din urmă, toate prețurile au fost antrenate într-un vârtej inflaționist, ce nu avea să se încheie în 2021, cum au prognozat Fed, BCE si alte mari bănci centrale. Acum știm că, în 2023, abia dacă vom vedea inflația scăzând la jumătate…Așa arată inflația actuală în timp real! Manualul nu are cum să-i surprindă nici dramatismul, nici consecințele. Profesorul însă, dacă are bagajul de cunoștințe care să-l ajute să-și facă propriile analize, să înțeleagă bine mersul lumii în aceste vremuri și, în plus, dacă are arta de a schița din cuvinte tablouri explicite, sugestive… atractive, cu care să-și incite elevii, își va îndeplini rolul de interpret autorizat al manualului.
NU ORICE LECȚIE ESTE DEMNĂ DE A FI ÎNVĂȚATĂ
Incertitudinea e parte o momentului. Dinspre Fed vin îndemnuri să nu ne grăbim să considerăm inflația deja învinsă. E posibil ca lupta cu prețurile în urcare să dureze mai mult decât ne-am așteptat. La fel gândește și BCE, care nu se grăbește să anunțe încheierea ciclului de înăsprire a politicii monetare. Iar marile publicații din lumea largă, în linie cu astfel de previziuni, susțin că soluții simple nu există. Pentru că nu doar inflația provoacă dureri de cap. Se mai adună pericolul recesiunii, care încă nu a trecut, chiar dacă mai multe prognoze, inclusiv cele ale FMI, sunt optimiste. Plus datoriile publice. Plus perioadele îndelungate de dobânzi joase și bani ieftini din trecutul apropiat, ce ne ajung din urmă și pe care le regăsim acum drept cauze ale inflației prelungite, pe care băncile centrale se văd nevoite s-o contracareze cu dobânzi ridicate, cu bani scumpi și cu grijă maximă ca prin intervențiile lor să nu provoace recesiuni și să nu facă mai mult rău decât bine.
Incertitudinea - ce “face casă” potrivită cu riscurile si cu vulnerabilitățile, formând triunghiul răului în aceste vremuri de criză - este astăzi subiectul “răsfățat” al jurnaliștilor de pretutindeni. Săptămâna trecută a intrat în atenția unei mari publicații, care de peste 160 de ani și-a găsit drumul cel mai direct către mintea și interesul cititorului. Și care le pretinde angajaților și colaboratorilor “să scrie ca și cum ar sta de vorbă la gura sobei cu un prieten inteligent”. Am în vedere publicația The Economist, ce apare la Londra și e citită în întreaga lume.
Săptămâna trecută, editorii publicației au folosit o metafora pentru fenomenul economic global de astăzi pe care îl numim “Incertitudine”, echivocul surâs al Giocondei. Al cărui sens, a cărei decriptare a rămas si astăzi un mister. Cu mii de ipoteze! Sigur, poate fi riscantă folosirea tehnicii …sfumato - prin care geniul lui Leonardo da Vinci a dat de lucru câteva secole criticilor și istoricilor de artă - pentru a sugera …nesiguranța unui diagnostic economic.
Incertitudinea economică, ca și surâsul “Mona Lisei , a provocat și provoacă “bursele” de ipoteze și de soluții ale tuturor statelor lumii. Ale analistilor financiari, ale politicienilor, jurnaliștilor, ale comunităților academice. .
Doamnelor și domnilor profesori, când le vorbiți elevilor, în orele de economie, căutați modele care să li se potrivească noțiunilor pe care le explicați. Căutați-le în viața reală, în cultură, în tot ce le este accesibil elevilor! Le veți găsi!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.