Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
P. P. Carp, politician conservator cu vederi de stânga - de două ori prim-ministru…și ministru al finanțelor în primele două decenii ale secolului al XX-lea - într-o dezbatere în guvern pe marginea bugetului statului a insistat să fie consemnat că “românul se naște bursier, își petrece viața activă ca salariat și moare pensionar”. Vrând să spună că, la noi, în bugetele gospodăriilor populației, veniturile din capital erau o rara avis.
După mai bine de o sută de ani, structura veniturilor din gospodăriile populației a trecut prin prea puține schimbări. După deceniile în care statul monopolizase mijloacele de producție, piața muncii și serviciile, cei 33 de ani de trecere de la piața închisă, de comandă, la piața liberă și, mai departe, la economia de piață funcțională…au produs doar schimbări timide de tip capitalist, în gospodăriile populației.
De patru ori pe an, Statistica oficială publică rezultatele analizelor în gospodăriile populației. În 2023, la jumătatea anului, veniturile medii se adună cam în maniera la care se referea P.P.Carp: 67 la sută din salarii iar 21 la sută din prestații sociale. În total - 88 de procente. Ceea ce înseamnă că veniturile din capital sunt înghesuite în doar 12 procente.
CÂȘTIGUL MEDIU…DOAR O SPERANȚĂ MATEMATICĂ
România - după recensământ - numără 19 milioane de suflete. Împărțite în vreo șapte milioane de gospodării. În jur de patru milioane sunt plecați și fac PIB pentru alte țări. Din ce câștigă își ajută și familiile din țară. Înainte de criza izbucnită acum 15 ani, în 2007 și în 2008, trimiteau câte 7 miliarde de euro pe an. Remiterile, cum sunt contabilizați în balanța de plăți acești bani, au scăzut în timpul crizei la mai puțin de jumătate. De prin 2014-2015 au început să crească, dar vârful de dinainte de 2009 n-a mai fost atins, chiar dacă de Paști, de Crăciun și mai ales de Sfânta Maria o bună parte din diaspora vine acasă, schimbă valută și dau un plus de oxigen leului. INS-ul nu adună acești bani în veniturile gospodăriilor. Ei au însă un rol important: dincolo de ajutorul dat familiilor care îi primesc se regăsesc în PIB-ul țării, făcând să crească într-o primă fază cererea internă, care stimulează consumul și mai departe producția.
Venitul pe o gospodărie (6910 lei, lunar) este modest. Unui locuitor al României îi revin doar 2392 de lei. Atât! Cea mai importantă sursă de venituri, la nivelul unei gospodării, o constituie câștigurile salariale brute și alte câștiguri asociate: 4604 lei. Urmată de suma de 1440 de lei reprezentând prestațiile sociale: pensii, alocații pentru copii, burse pentru elevi și studenți, ajutoare sociale. În total: 6044 lei. Diferența de 866 de lei, față de suma totală de 6910 lei, este formată din venituri în natură; venituri din agricultură; venituri din activități neagricole; venituri din proprietăți; venituri din vânzări de active din patrimoniul gospodăriei.
Vedem, în acest tablou, una din cauzele cu pondere mare ale dificultăților cu care se confruntă gospodăriile populației. Pentru că se impune să ținem seama de o anume realitate: aceea că atât salariile și pensiile, cât și modestele venituri din capital, sunt exprimate în indici medii. Venitul total de 6910 lei este o medie lunară. Or, o medie – cum îi plăcea academicianului Moisil să repete și să nuanțeze – nu poate fi mai mult decât o speranță matematică. Trecând însă cu analiza dincolo de această generalitate, vom vedea în detalii o polarizare dramatică: gospodării cu încasări de zeci de mii, sute de mii sau milioane de lei pe lună lângă masa critică a celor cu câteva sute sau câteva mii de lei pe lună.
De fapt, vedem una din cauzele dificultăților cu care se confruntă țara. Pentru că în ceea ce priveşte esenţa economiei, scopul ei final – bunăstarea! – în topul Uniunii Europene suntem încă rămași în urmă. Desigur, ne ţin în loc reformele întârziate, la care s-a referit recent și delegația FMI care a analizat starea financiară a României. N-am ajuns încă la bunăstarea posibilă (pentru care avem resurse) tocmai din cauza acestor întârzieri. Și pentru că economia încă pierde bani. În consecință, si gospodăriile pierd bani. Această realitate o plătim scump. Munca încă nu şi-a redobândit stimulentele. În consecinţă, creşte prea lent puterea de cumpărare, și nu din cauza inflației, care oricum a trecut în dezinflație de câteva luni bune. Ne învârtim într-un cerc vicios. Munca dezorganizată se soldează cu salarii modeste. Si cu pensii modeste. La rândul lor, salariile neîndestulătoare descurajează munca. Şi, prin urmare, anemiază producţia. E clar, aşadar, că ecuaţia în care încă mai este integrată relaţia producţie-consum a expirat. Dar societatea nu poate scăpa de această povară fără reforme radicale.
ÎN FOND CE VREM?
O bunăstare decentă! Dacă o vom avea… vom avea şi coeziune socială. Altfel nu vom reuşi să ne potrivim ceasurile cu timpurile care vin; şi mai departe, nu vom asigura o bună funcţionare a economiei.
Dacă vrem într-adevăr să fim competitivi, e timpul să nu mai confundăm efectele cu cauzele. Bunăoară, la nivelul societăţii e în toi o dezbatere legată de creşterea câştigurilor. Dar veniturile n-au cum să crească numai pentru că…dezinflația înseamnă tot creșteri de prețuri…dar mai lente. Preţurile şi veniturile sunt însă efecte. Veniturile indică până la ce cote se poate urca plata muncii; în acelaşi timp, preţurile arată valoarea pe care pieţele o recunosc rezultatelor muncii, fie bunuri economice, fie servicii. E împotriva logicii economice să facem din dinamica preţurilor o cauză pentru sporuri de venituri. Cauza poate fi numai munca recunoscută de piaţă. Ori de câte ori salariile au crescut fără a fi însoţite de eficienţă, companiile nu au putut obţine profit decât prin explozia preţurilor. Prin inflaţie!
Mai departe, în ecuaţie intră cifrele de afaceri. Dacă ele sunt mici, salariile n-au cum să fie mari. Din compensări, din indexări, din angajarea de comenzi de stat pentru companiile cu pierderi n-au cum să iasă venituri îndestulătoare. Unda de bunăstare se frânge astfel în faţa unor mărunte interese promovate de marile ori de micile companii. Dacă aceste companii nu fac mult profit, nici nu se investeşte mai mult, nu apar locuri de muncă, nu obţinem mai multă eficienţă. În acest fel, salariile cresc încet şi de multe ori fără acoperire în performanţe economice iar bunăstarea nu-i altceva decât o Fata Morgana.
Lucrurile devin şi mai complicate când cresc salariile în companiile cu pierderi. De fapt, ce pierd? Bani, fără îndoială! În orice companie normală, oricare ar fi natura ei, fiecare secundă se socoteşte în bani: cât s-a încasat, cât s-a cheltuit, ce profit s-a realizat. Fiecare decizie este evaluată în bani: cât este costul şi cât va fi câştigul. Această logică economică este valabilă și în gospodăriile populației.
MIZA PE CONSUM
În topurile competitivităţii economice n-avem un loc de invidiat. Iar mulţi dintre cei care văd posibilă o schimbare de locuri invocă – ignorând legea producţiei de bunuri şi de servicii, inclusiv a exporturilor şi investiţiilor – o unică soluţie: stimularea consumului. Dar pentru asta, întâi şi întâi, e nevoie de bani mai mulţi. De unde?
In 1935, Virgil Madgearu scria despre marile dureri ale economiei româneşti de după Primul Război Mondial: productivitatea sub media europeană, randament scăzut al maşinilor, calitate slabă a multor produse. Dureri actuale şi acum. Acum - ca si atunci - creşterea veniturilor populaţiei fiind singura soluție. Dar avertiza marele economist, care era Madgearu, că voluntarismul în economie se răzbună cumplit. În toate împrejurările! Și că pe această cale nu se poate înainta prin pomparea de bani şi prin umflarea veniturilor fără legătură cu productivitatea şi eficienţa muncii.
Logica economică ne conduce spre o ecuaţie simplă: atât timp cât nu vor fi reînnoite structurile economice, organizarea muncii şi sistemul intereselor, a forţa motoarele consumului, în speranţa că vom avea mai mult PIB, ar însemna să ne afundăm şi mai rău. Pentru că numai într-un climat economic sănătos, competiţional, mai mult consum ar însemna şi mai multă valoare adăugată.
Da, mai multă valoare adăugată. Dar PIB-ul nostru, după valori ridicate în 2021 și 2022, de 5,8 și respectiv 4,7 la sută, în anul curent a înregistrat doar 2,4 la sută în trimestrul întâi și 1,1 la sută în cel de al doilea. Când industria, care participă cu 22 de procente la formarea PIB-ului, nu doar că nu a crescut, a înregistrat “o creștere minus”- o scădere de 0,7 la sută. Ce a fost mai departe? Consumul, cu deosebire consumul gospodăriilor populației, a contribuit la creșterea PIB-ului din trimestrul al doilea cu numai 0,2 la sută.
Să fim înţeleşi: e greu să ajungem la mai multă bunăstare fără mai mult consum. Or, ţara s-a confruntat în trimestrul al doilea cu o incomodă rată minimă de consum. Este și o consecinţă a crizei, dar și a unui nedorit dezechilibru între cerințe și realități. Suferă, mai cu seamă, calitatea consumului în gospodăriile populației. Iar o cauză grea este procentajul de numai 0,5 la sută din totalul cheltuielilor de consum pentru…educație. Și, mai departe, cel de 1,2 la sută pentru investiții. Ca să nu mai comentăm sumele cheltuite în gospodăriile populației pentru îmbrăcăminte și încălțăminte egale cu cele cheltuite pentru țigări și băuturi alcoolice.
Timp de 33 de ani, tema productivității muncii (și – nota bene – cea a productivității capitalului) a produs angoase, a dus la disperare politicienii şi a enervat opinia publică. Or, viaţa ne-a arătat, în toţi aceşti ani, că investiţiile, finanţările, creşterile economice sănătoase şi, deci, bunăstarea sunt legate de productivitate.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-26597687-bnr-numarat-banii-pusi-saltea-romani-suma-respectiva-putea-cumpara-locuintele-dintr-intreg-oras.htm
Escaladăm problema mai sus la centrala băncii unde aflăm că la cererea ANAF a fost blocat cardul din cauza unei adrese emisă de un consiliu local. Sunăm la ANAF-ul local unde aflăm că dispoziția de blocare era pentru niște majorări de întârziere la niște taxe locale generate de sistem în sumă de 326 de lei deși pe card erau cam 5000 de euro. Sunăm din nou la centrala băncii să oprească suma de 326 de lei și să deblocheze restul sumei de pe card. Ni s-a răspuns că nu se poate până nu primesc altă adresă de deblocare de la ANAF care durează. Sunăm la un vecin care se duce și plătește cei 326 lei la fisc după care depune chitanța la bancă. Nici o rezolvare deoarece cardul nu se deblochează până nu se emite adresa de deblocare semnată și înregistrată la fisc iar șeful e în concediu. Rezolv situația prin faptul că am avut ideea salvatoare de a lua cu mine niște bani cash. Revenim în țară după sejur mergem la fisc să vedem situația deoarece plătisem chitanța dar șeful tot nu s-a întors din concediu și o domnișoară ne explică suav că acele majorări nu trebuiau plătite deoarece a fost o eroare de sistem și se vor anula. Ok zic vă rog să-mi restituiți suma plătită în plus dar a zis că nu se poate și se va scădea din taxele viitoare. Ok zic și adresa de deblocare ? Când se întoarce șeful. Pățania asta e așa ca să aveți în vedere când se mai cere limitarea plăților cu cash și când se promovează agresiv tehnicile de plată electronică să aveți în vedere nu doar afirmațiile gratuite că poți dispune la orice oră de banii tăi din cont și nu poate avea nimeni acces la ei că în realitate sunt o grămadă de agenții sau instituții , inclusiv primării care îți pot bloca sau lua banii din cont fără să te întrebe sau să te anunțe și fără vre-o hotărâre judecătorească definitivă.
Foarte adevărat. Dar tot adevărată este și reciproca: E împotriva logicii economice să crească prețurile fără ca bunurile/serviciile să aducă valoare suplimentară.
De exemplu, ce plus valoare a adus consumatorilor scumpirea energiei electrice o dată cu facturile mărite?
Suntem așadar într-un cerc ilogic al creșterilor de prețuri și salarii care fac greu decelabilă cauza acestor creșteri. La nivel macroeconomic se poate constata totuși cine are mereu de câștigat din acest cerc vicios: bogații devin și mai bogați iar săracii se înmulțesc și devin și mai săraci.