Foto Inquam Photos/Octav Ganea
Într-o lume în care, de la cumpăna secolelor XX și XXI, turbulențele s-au ținut lanț - începând cu Japonia, continuând cu Asia de Sud-Est și cu Rusia, urmate de Marea Recesiune Globală și de …”crizele peste crize” izbucnite în 2020 fără să se fi încheiat încă - faimoasele “bule” economice ori financiare au devenit fenomene “obișnuite”. Toate au explodat! Conjuncturi în care “raidurile” Statului în teritoriile economiei de piață sunt tot mai frecvente. Inclusiv, dacă nu în primul rând, în Statele Unite ale Americii. În opiniile multor analiști, Piața Liberă - artizan al bunăstării în ultimele secole - e în pericol.
PIEȚELE LIBERE SUB “SABIA LUI DAMOCLES”
În toamna lui 2020, când pandemia făcea ravagii, analiștii de la Saxo Bank - bancă daneză cu bună reputație internațională - au redeschis dezbaterea despre soarta piețelor lumii. A celor libere, desigur, pentru că în țările cu economii închise statele încalcă sistematic teritoriile piețelor. Era un timp în care pe cerul economiei de piață tuna și fulgera.
Se repeta istoria din 2008, când Marea Recesiune a tuflit exuberanța de după căderea Zidului Berlinului - eveniment care - în mai puțin de două decenii - făcuse ca economia de piață să se extindă spectaculos si să ocupe trei sferturi din suprafața Planetei. Boom ce adusese numeroase piețe într-o prea grăbită “infatuare”.
Imperativul atunci, în 2008, era să nu se repete istoria din 1929 - când “bula” speculativă alimentată de himerele de pe Wall Street a fost lăsată să explodeze. Soluției rezonabile a FED - “Să fie oprit focul cât timp cuprinsese doar primele etaje, și nu când va ajunge la etajul 10…”- i s-au opus Președintele și Trezoreria, adepți ai teoriilor economiștilor clasici din secolul al XVIII-lea, care credeau în puterea de autoreglare a piețelor. În capacitatea lor de a se autoajusta, de a intra în reziliență, restabilindu-și singure echilibrul pierdut. N-a fost așa! Și nu avea cum să fie așa! Focul s-a întins în toată lumea.
În 2008, umbrelele bugetare, cu deosebire în țările bogate, au fost larg deschise. Numeroase bănci mari și mari companii au fost salvate cu banii contribuabililor, adunați în bugetele locale. Liderii companiilor din piețele libere au recunoscut în surdină că, pentru a scăpa din capcana propriilor erori, “s-au înfrățit cu dracul”, cu Statul deci. S-au aliat cu Keynes, teoreticianul ieșirii din crize cu bani guvernamentali, care să susțină cererea de consum. Uitându-l pe Friedman, radicalul susținător al piețelor libere, care gândea că intervențiile guvernelor în economie fac mai mult rău decât bine.
Înfrățirea piețelor cu statul fusese gândită, în 2008, pe termen scurt. Până va trece…criza. Viața însă a curs altfel. Crizele pornite în 2020 au dovedit că liderii companiilor salvate de state cu 12 ani în urmă au fost…niște visători. Pentru că n-au mai apucat…să treacă lacul. Nici lacul nu a fost trecut, nici legăturile stat-piețe nu au slăbit. Mai mult, aceste legături au devenit mai numeroase și mai puternice.
Acesta era contextul în care Saxo Bank a dat alarma. După ce au fost analizate comportamentele guvernelor sub impactul pandemiei. Concluzia: “Când Germania s-a aliniat statelor care, pentru a salva economiile în criză au sporit cheltuielile fără restricții, am știut că piețele libere sunt în pericol”.
De unde venea pericolul? De la banii bugetari, cu care erau susținute economiile. Bani ce produceau datorii și, în plus, amenințau să producă inflație…De aici a fost reluată dezbaterea. Și de la pericolul resimțit în toată lumea, provocat de umbrelele bugetare ce se deschideau în tot mai multe locuri, făcând ca stimulentele fiscale să devină… practică globală.
VÂNTUL DEGLOBALIZĂRII A SMULS CÂTEVA “ACOPERIȘURI”
În 2020, când deruta era mare, într-o primă fază, s-au răspândit profețiile potrivit cărora națiunile îsi vor aduna interesele în propriile curți si îsi vor rezolva singure problemele, fără să le intereseze restul lumii. La un moment dat, vântul ăsta – întreținut de curente născute în țări dintre cele mai puternice – reușise chiar să smulgă “acoperișurile” unora dintre edificiile economiei globale, punând în pericol piețele libere. Prin reînvierea protecționismului.
Ideea deglobalizării, deși încurajată din multe părți, a fost mai mult propagandă decât realitate. Pandemia însăși s-a manifestat ca fenomen global. Și a impus soluții globale. Inflația galopantă, ce și-a intrat în rol în 2021, de asemenea. Digitalizarea, cu munca de acasă si cu comerțul online, a intrat în istorie ca primul mare fenomen economic global. Nu atât din perspectiva spațiului cucerit - pentru că toate revoluțiile industriale si tehnologice au devenit cu timpul globale, unele în zeci , altele în sute de ani – cât sub aspectul vitezei cu care actuala revoluție tehnologică a cuprins întreaga planetă. Mai mult chiar, într-un singur an, digitalizarea a depășit tot atât de repede teritoriul economiei, cucerind învățământul, medicina, cultura si, mai cu seamă, diplomația. Aproape toate reuniunile diplomatice importante au devenit virtuale. Și redeschiderea dezbaterii despre soarta piețelor libere tot ca fenomen global a urcat pe scena prezentului.
Desigur, într-o cu totul altă conjunctură decât acum 245 de ani, când au deschis-o corifeii gândirii economice clasice. Adam Smith - descoperitorul rolului “mâinii invizibile” în ordonarea activității economice – fiind primul dintre ei. Postulatul clasicilor era fără nuanțe: “cu piețe libere spre creștere economică”! Statele neaflându-și vreun rol în acest proces, pentru că, intervenind, n-ar produce decât dezechilibre, fiindcă nu au cum să înfluențeze în bine prețurile, oferta, cererea si distribuția... Această temă se tot dezbate, întoarsă pe toate părțile, sub influența concepțiilor dominante ale diferitelor etape istorice.
AUTONOMIA PIEȚELOR LIBERE NU E INFAILIBILĂ
Keynes a pus tunurile pe concepțiile ce susțineau că, în toate împrejurările, piețele libere se pot…autoajusta. Eșecul dramatic al piețelor americane, din toamna lui 1929, l-a ajutat să înțeleagă că autonomia piețelor liberă nu este infailibilă. Și a rostit răspicat: “Pentru a supraviețui, și pentru a funcționa eficient, economia de piață trebuie să fie sprijinită de stat”.
În “Teoria generală a mâinii de lucru, a dobânzilor și a banilor”, s-a uitat și înapoi, la crizele de după războaiele napoleoniene, analizate de Malthus. Acesta concluziona că dacă, într-o anumită conjunctură, consumatorii reduc drastic consumul, producătorii nu mai au rațiune să producă. Și atunci se reduc locuri de muncă, se reduce producția, creșterea economică intră în contracții puternice și astfel lumea se trezește în criză.
Cu această teorie, Malthus - corifeu al economiei clasice - ieșise din rând. La contrat puternic Ricardo - tot un vârf al clasicismului economic - cu argumentele francezului Say, că oferta își crează…propria cerere. După un secol, în “Teoria Generală”, Keynes i-a dat dreptate lui Malthus. Afirmând că un astfel de automatism al piețelor nu există. Keynesianismul a înlocuit economia clasică și neoclasică cu o nouă paradigmă intelectuală. Subliniind rolul guvernelor în restabilirea echilibrelor economice…în conjuncturile în care piețele pierd partida.
PIAȚA: CA O “LUMINĂ SOLARĂ”?
Desigur, nu rămân în afara dezbaterii ideile americanului laureat Nobel Milton Friedman, în - probabil - cea mai tulburătoare lucrare de metodologie economică scrisă vreodată. El observa că, în natură, frunzele sunt mai dese și mai mari acolo unde e mai mult soare. Folosind metafora Soarelui pentru rolul stimulator al pieței în economie, vedea cum apar mai multe locuri de muncă, mai mult profit, mai multe salarii mari, mai multă bunăstare acolo unde piața e liberă și funcționează bine.
Câțiva ani mai târziu, în „Liber să alegi”- o carte scrisă împreună cu soția sa, Rose, tot despre rolul pieţei în economie - afirma că „schimbul liber nu este o condiţie suficientă pentru prosperitate şi libertate”. Amendând: „Aceasta este, pe cât se ştie cel puţin până acum, lecţia istoriei”. Argumentul forte fiind acela că multe societăţi bazate predominant pe schimbul liber nu au dobândit nici prosperitate, nici libertate. Ceea ce înseamnă că ar mai fi nevoie de ceva. Dar de ce anume?
Într-o carte care a făcut epocă, ideea de piaţă liberă n-ar avea nicio problemă să ne pară fascinantă. Iar ideea liberei iniţiative n-ar putea să fie decât atractivă. Numai că, în practica vieții economice, formula succesului are mai multe componente. Toate fiind mai puţin atrăgătoare, dar indispensabile: inițiativa, ordinea, munca grea, de fapt munca performantă și, nu în ultimul rând, maximizarea profitului, indicator pe care unii economiști îl “ascund” în noțiunea de eficiență.
*
Keynes și Friedman au amprentat pregnant istoria economiei. Trăind în epoci diferite și promovând idei diferite. Keynes și-a publicat opera fundamentală după numai doi ani de la sfârșitul crizei interbelice; era deci firesc să fie preocupat de eșecul piețelor în restabilirea echilibrului economic sfărâmat de turbulențele anilor 1929-1933 și de “politica de așteptare” a guvernului american. Scrierile lui au revoluționat gândirea economică ortodoxă prin aducerea în prim-plan a nevoii de politici dominate de intervenția statului în economia de piață. Paradigma keynesiană privind desfacerea cât mai largă a “umbrelei bugetare”, citată insistent de Krugman, și-a găsit aplicare în politica de stimulente fiscale practicată în toată lumea din 2008 până în prezent. Friedman, în schimb, care a murit în 2006, a plecat în eternitate lăsându-ne moștenire imaginea boom-ului economic favorizat de libertatea piețelor. El nu a mai apucat criza izbucnită în 2008. Savurase însă răspândirea largă a piețelor libere în toată lumea, ce începuse în 1990. Desigur, va fi citit cum mari economiști americani propovăduiau că noua realitate a pus capăt crizelor economice. Și că omenirea intră într-o nouă eră, fără turbulențe, o eră de prosperitate. Ce iluzie! Din 2008, crizele vin în valuri. Iar dezbaterea legată de paradigma stat-piețe, începută cu 245 de ani în urmă, continuă.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
E interesant de urmărit filmul “Inside Job” din 2010, documentar despre cum a fost generată criza financiară din 2008. Totul pare foarte clar explicat. Cei care au avut rolul cel mai important în declanșarea crizei (prin coruperea celor care ar fi trebuit să reglementeze piața derivatelor bancare și a altor instrumente cu risc foarte mare pentru investitori, sau prin alte mijloace), nu doar că au ieșit bine din criză, fără vreo condamnare, dar și-au umflat și conturile bancare, pariind în toiul crizei exact împotriva acțiunilor pe care tot ei le declarau lipsite de risc. Un film care merită studiat pentru a ne aminti de ticăloșiile celor bogați, care devin și mai bogați pe spinarea celor care din săraci devin și mai săraci.
Desigur, este interesant de studiat fiecare criză care a lovit omenirea, dar acest studiu nu ar trebui să se limiteze doar la piața liberă și la incapacitatea ei de ieșire din criză ci, mai degrabă, la identificarea adevăratelor cauze care au stat în spatele fiecărei crize.