Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Disputa Stat versus Piață își continuă cursa … de 245 de ani

Adrian Vasilescu - BNR

Foto Inquam Photos/Octav Ganea

Într-o lume în care, de la cumpăna secolelor XX și XXI, turbulențele s-au ținut lanț - începând cu Japonia, continuând cu Asia de Sud-Est și cu Rusia, urmate de Marea Recesiune Globală și de …”crizele peste crize” izbucnite în 2020 fără să se fi încheiat încă - faimoasele “bule” economice ori financiare au devenit fenomene “obișnuite”. Toate au explodat! Conjuncturi în care “raidurile” Statului în teritoriile economiei de piață sunt tot mai frecvente. Inclusiv, dacă nu în primul rând, în Statele Unite ale Americii. În opiniile multor analiști, Piața Liberă - artizan al bunăstării în ultimele secole - e în pericol.

PIEȚELE LIBERE SUB “SABIA LUI DAMOCLES”

În toamna lui 2020, când pandemia făcea ravagii, analiștii de la Saxo Bank - bancă daneză cu bună reputație internațională - au redeschis dezbaterea despre soarta piețelor lumii. A celor libere, desigur, pentru că în țările cu economii închise statele încalcă sistematic teritoriile piețelor. Era un timp în care pe cerul economiei de piață tuna și fulgera.

Se repeta istoria din 2008, când Marea Recesiune a tuflit exuberanța de după căderea Zidului Berlinului - eveniment care - în mai puțin de două decenii - făcuse ca economia de piață să se extindă spectaculos si să ocupe trei sferturi din suprafața Planetei. Boom ce adusese numeroase piețe într-o prea grăbită “infatuare”.

Imperativul atunci, în 2008, era să nu se repete istoria din 1929 - când “bula” speculativă alimentată de himerele de pe Wall Street a fost lăsată să explodeze. Soluției rezonabile a FED - “Să fie oprit focul cât timp cuprinsese doar primele etaje, și nu când va ajunge la etajul 10…”- i s-au opus Președintele și Trezoreria, adepți ai teoriilor economiștilor clasici din secolul al XVIII-lea, care credeau în puterea de autoreglare a piețelor. În capacitatea lor de a se autoajusta, de a intra în reziliență, restabilindu-și singure echilibrul pierdut. N-a fost așa! Și nu avea cum să fie așa! Focul s-a întins în toată lumea.

În 2008, umbrelele bugetare, cu deosebire în țările bogate, au fost larg deschise. Numeroase bănci mari și mari companii au fost salvate cu banii contribuabililor, adunați în bugetele locale. Liderii companiilor din piețele libere au recunoscut în surdină că, pentru a scăpa din capcana propriilor erori, “s-au înfrățit cu dracul”, cu Statul deci. S-au aliat cu Keynes, teoreticianul ieșirii din crize cu bani guvernamentali, care să susțină cererea de consum. Uitându-l pe Friedman, radicalul susținător al piețelor libere, care gândea că intervențiile guvernelor în economie fac mai mult rău decât bine.

Înfrățirea piețelor cu statul fusese gândită, în 2008, pe termen scurt. Până va trece…criza. Viața însă a curs altfel. Crizele pornite în 2020 au dovedit că liderii companiilor salvate de state cu 12 ani în urmă au fost…niște visători. Pentru că n-au mai apucat…să treacă lacul. Nici lacul nu a fost trecut, nici legăturile stat-piețe nu au slăbit. Mai mult, aceste legături au devenit mai numeroase și mai puternice.

Acesta era contextul în care Saxo Bank a dat alarma. După ce au fost analizate comportamentele guvernelor sub impactul pandemiei. Concluzia: “Când Germania s-a aliniat statelor care, pentru a salva economiile în criză au sporit cheltuielile fără restricții, am știut că piețele libere sunt în pericol”.

De unde venea pericolul? De la banii bugetari, cu care erau susținute economiile. Bani ce produceau datorii și, în plus, amenințau să producă inflație…De aici a fost reluată dezbaterea. Și de la pericolul resimțit în toată lumea, provocat de umbrelele bugetare ce se deschideau în tot mai multe locuri, făcând ca stimulentele fiscale să devină… practică globală.

VÂNTUL DEGLOBALIZĂRII A SMULS CÂTEVA “ACOPERIȘURI”

În 2020, când deruta era mare, într-o primă fază, s-au răspândit profețiile potrivit cărora națiunile îsi vor aduna interesele în propriile curți si îsi vor rezolva singure problemele, fără să le intereseze restul lumii. La un moment dat, vântul ăsta – întreținut de curente născute în țări dintre cele mai puternice – reușise chiar să smulgă “acoperișurile” unora dintre edificiile economiei globale, punând în pericol piețele libere. Prin reînvierea protecționismului.

Ideea deglobalizării, deși încurajată din multe părți, a fost mai mult propagandă decât realitate. Pandemia însăși s-a manifestat ca fenomen global. Și a impus soluții globale. Inflația galopantă, ce și-a intrat în rol în 2021, de asemenea. Digitalizarea, cu munca de acasă si cu comerțul online, a intrat în istorie ca primul mare fenomen economic global. Nu atât din perspectiva spațiului cucerit - pentru că toate revoluțiile industriale si tehnologice au devenit cu timpul globale, unele în zeci , altele în sute de ani – cât sub aspectul vitezei cu care actuala revoluție tehnologică a cuprins întreaga planetă. Mai mult chiar, într-un singur an, digitalizarea a depășit tot atât de repede teritoriul economiei, cucerind învățământul, medicina, cultura si, mai cu seamă, diplomația. Aproape toate reuniunile diplomatice importante au devenit virtuale. Și redeschiderea dezbaterii despre soarta piețelor libere tot ca fenomen global a urcat pe scena prezentului.

Desigur, într-o cu totul altă conjunctură decât acum 245 de ani, când au deschis-o corifeii gândirii economice clasice. Adam Smith - descoperitorul rolului “mâinii invizibile” în ordonarea activității economice – fiind primul dintre ei. Postulatul clasicilor era fără nuanțe: “cu piețe libere spre creștere economică”! Statele neaflându-și vreun rol în acest proces, pentru că, intervenind, n-ar produce decât dezechilibre, fiindcă nu au cum să înfluențeze în bine prețurile, oferta, cererea si distribuția... Această temă se tot dezbate, întoarsă pe toate părțile, sub influența concepțiilor dominante ale diferitelor etape istorice.

AUTONOMIA PIEȚELOR LIBERE NU E INFAILIBILĂ

Keynes a pus tunurile pe concepțiile ce susțineau că, în toate împrejurările, piețele libere se pot…autoajusta. Eșecul dramatic al piețelor americane, din toamna lui 1929, l-a ajutat să înțeleagă că autonomia piețelor liberă nu este infailibilă. Și a rostit răspicat: “Pentru a supraviețui, și pentru a funcționa eficient, economia de piață trebuie să fie sprijinită de stat”.

În “Teoria generală a mâinii de lucru, a dobânzilor și a banilor”, s-a uitat și înapoi, la crizele de după războaiele napoleoniene, analizate de Malthus. Acesta concluziona că dacă, într-o anumită conjunctură, consumatorii reduc drastic consumul, producătorii nu mai au rațiune să producă. Și atunci se reduc locuri de muncă, se reduce producția, creșterea economică intră în contracții puternice și astfel lumea se trezește în criză.

Cu această teorie, Malthus - corifeu al economiei clasice - ieșise din rând. La contrat puternic Ricardo - tot un vârf al clasicismului economic - cu argumentele francezului Say, că oferta își crează…propria cerere. După un secol, în “Teoria Generală”, Keynes i-a dat dreptate lui Malthus. Afirmând că un astfel de automatism al piețelor nu există. Keynesianismul a înlocuit economia clasică și neoclasică cu o nouă paradigmă intelectuală. Subliniind rolul guvernelor în restabilirea echilibrelor economice…în conjuncturile în care piețele pierd partida.

PIAȚA: CA O “LUMINĂ SOLARĂ”?

Desigur, nu rămân în afara dezbaterii ideile americanului laureat Nobel Milton Friedman, în - probabil - cea mai tulburătoare lucrare de metodologie economică scrisă vreodată. El observa că, în natură, frunzele sunt mai dese și mai mari acolo unde e mai mult soare. Folosind metafora Soarelui pentru rolul stimulator al pieței în economie, vedea cum apar mai multe locuri de muncă, mai mult profit, mai multe salarii mari, mai multă bunăstare acolo unde piața e liberă și funcționează bine.

Câțiva ani mai târziu, în „Liber să alegi”- o carte scrisă împreună cu soția sa, Rose, tot despre rolul pieţei în economie - afirma că „schimbul liber nu este o condiţie suficientă pentru prosperitate şi libertate”. Amendând: „Aceasta este, pe cât se ştie cel puţin până acum, lecţia istoriei”. Argumentul forte fiind acela că multe societăţi bazate predominant pe schimbul liber nu au dobândit nici prosperitate, nici libertate. Ceea ce înseamnă că ar mai fi nevoie de ceva. Dar de ce anume?

Într-o carte care a făcut epocă, ideea de piaţă liberă n-ar avea nicio problemă să ne pară fascinantă. Iar ideea liberei iniţiative n-ar putea să fie decât atractivă. Numai că, în practica vieții economice, formula succesului are mai multe componente. Toate fiind mai puţin atrăgătoare, dar indispensabile: inițiativa, ordinea, munca grea, de fapt munca performantă și, nu în ultimul rând, maximizarea profitului, indicator pe care unii economiști îl “ascund” în noțiunea de eficiență.

*

Keynes și Friedman au amprentat pregnant istoria economiei. Trăind în epoci diferite și promovând idei diferite. Keynes și-a publicat opera fundamentală după numai doi ani de la sfârșitul crizei interbelice; era deci firesc să fie preocupat de eșecul piețelor în restabilirea echilibrului economic sfărâmat de turbulențele anilor 1929-1933 și de “politica de așteptare” a guvernului american. Scrierile lui au revoluționat gândirea economică ortodoxă prin aducerea în prim-plan a nevoii de politici dominate de intervenția statului în economia de piață. Paradigma keynesiană privind desfacerea cât mai largă a “umbrelei bugetare”, citată insistent de Krugman, și-a găsit aplicare în politica de stimulente fiscale practicată în toată lumea din 2008 până în prezent. Friedman, în schimb, care a murit în 2006, a plecat în eternitate lăsându-ne moștenire imaginea boom-ului economic favorizat de libertatea piețelor. El nu a mai apucat criza izbucnită în 2008. Savurase însă răspândirea largă a piețelor libere în toată lumea, ce începuse în 1990. Desigur, va fi citit cum mari economiști americani propovăduiau că noua realitate a pus capăt crizelor economice. Și că omenirea intră într-o nouă eră, fără turbulențe, o eră de prosperitate. Ce iluzie! Din 2008, crizele vin în valuri. Iar dezbaterea legată de paradigma stat-piețe, începută cu 245 de ani în urmă, continuă.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Crizele menționate în articol nu au avut nicio legătură cu funcționarea pieței libere. Mereu a fost altceva, malign, acceptat de autoritățile de reglementare financiară, la limita legalității, pentru favorizarea unor jonglerii ale marilor finanțiști, practici care nu puteau fi perpetuate la nesfârșit, exact ca jocurile piramidale. Și, cum era firesc, la un moment dat au plesnit.
    E interesant de urmărit filmul “Inside Job” din 2010, documentar despre cum a fost generată criza financiară din 2008. Totul pare foarte clar explicat. Cei care au avut rolul cel mai important în declanșarea crizei (prin coruperea celor care ar fi trebuit să reglementeze piața derivatelor bancare și a altor instrumente cu risc foarte mare pentru investitori, sau prin alte mijloace), nu doar că au ieșit bine din criză, fără vreo condamnare, dar și-au umflat și conturile bancare, pariind în toiul crizei exact împotriva acțiunilor pe care tot ei le declarau lipsite de risc. Un film care merită studiat pentru a ne aminti de ticăloșiile celor bogați, care devin și mai bogați pe spinarea celor care din săraci devin și mai săraci.
    Desigur, este interesant de studiat fiecare criză care a lovit omenirea, dar acest studiu nu ar trebui să se limiteze doar la piața liberă și la incapacitatea ei de ieșire din criză ci, mai degrabă, la identificarea adevăratelor cauze care au stat în spatele fiecărei crize.
    • Like 0
  • Mihai check icon
    Piata libera este o conditie pentru a asigura prosperitate dar dupa cum se mentiondeaza in articol mai este nevoie de ordine, libertatea initiativei, munca performanta si as aduga eu posibilitatea individului de a se bucura de roadele muncii sale. Daca in ceea ce priveste piata libera, statul nu trebuie sa faca mare lucru, cand vine vorba de celelate conditii, statul are un rol important. Paradoxal insa statul doreste mai degraba sa intervina direct in piata in loc sa se ocupe de celelalte componente, cel mai probabil din motive populiste.
    • Like 1
  • Vai ce înduioșător ne explică domnul Vasilescu cum e cu cerera/oferta , libera inițiativă și antreprenoriatul din postura de angajat toată viața la stat acolo unde chiar dacă nu e bugetar (BNR nu e privată) e bine și călduț și salariu mare. Evident că piețele nu mai sunt demult "libere" pentru că nu mai suntem demult în capitalismul liberei concurențe, am depășit demult această etapă. Statul deși intervine în piață pentru reglare și rezolvarea derapajelor ajută companiile mari sau chiar monopoliștii să-și păstreze avantajul de monopol în special în relația cu alte state. Am mai văzut și politicieni nu doar tehnicieni de la BNR care atunci când erau la butoane tunau și fulgerau contra capitalului de stat și propovăduiau principiile pieții , de exmplu Petre Roman fost prim ministru care acum se miorlăie la judecători să-i aprobe returnarea pensiei speciale de parlamentar că vezi doamne el a eșuat în capitalism și cere ajutorul de la bugetul de stat alimentat de foștii salariați concediați de el că deh multinaționalele alea performante nu vor să plăteasca impozite exagerate pentru tihna fostului prim. De-a lungul istoriei s-au impus diverse curente și doctrine economice și politice , unele au evidențiat anumite aspecte obiective ale economiei altele au fost invalidate de viață. Cert este că doar forțele pieții nu aduc un plus de bunăstare pentru toată lumea și asta îi sperie pe politicieni. Dacă în perioada liberei concurențe forțele pieții aduceau progres și dezvoltare odată cu concentrarea capitalului în mâinile a tot mai puțini jucători evident că marile corporații au încercat și încearcă să monopolizeze anumite sectoare pentru a trăi liniștiți din rente de monopol să nu mai fie nevoiți să muncească să inoveze și să devină doar extractori de rentă. Deși în SUA și UE există agenții de reglementare și implementare a concurenței e greu să spargi o companie multinațională doar ca să existe concurență atunci când o ajuți să rămână monopol în relația cu alte state. De eltfel se vede încercarea disperată a SUA de a bloca accesul la tehnologii de vârf în domeniul semiconductoarelor a Chinei doar pentru a salva Apple de competiția asiatică punând în același timp în pericol chiar producătorii de cipuri americani. De asemenea ieșirea companiilor americane și europene de pe piața rusă a redus veniturile acestora în timp ce golul lăsat a fost. repede umplut de firme locale și chineze cărora le-a crescut veniturile deci și fondurile alocate cercetării. E greu să te menții în frunte când se cer resurse tot mai mari dar veniturile scad. Salvarea băncilor și companiilor de asigurări de faliment în 2008-2009 cu bani de la buget a arătat că piața are limite și statul trebuie să aibă un cuvânt de spus nu doar în reglementare dar și în dirijarea jocului cerere/ofertă altfel la anumite servicii publice nu ar mai avea acces toată populația enormele deficite bugetare arată un lucru clar care trebuie spus răspicat capitalismul nu e pentru toată lumea , e doar pentru privilegiați și redistribuirea avuției prin buget are limitele ei. E adevărat că în lupta cu țările comuniste occidentalii au impus legi pentru creșterea nivelului de trai al populației a căror rezultate se văd acum în deficite bugetare cronice și datorii scăpate de sub control. Nu poți salva pe toată lumea , asta a încercat comunismul până când a implodat deși să fim sinceri nici atunci nu era pentru toată lumea pentru că gospodăria de partid , vilele și stațiunile cu regim special arătau clar că unii sunt mai egali decât alții ceea ce se moștenește și acum prin salarii, diurne, deplasări, cheltuieli cu utilități și pensii speciale pentru unii că e doar o moștenire a defunctei gospodării de partid unde o ciorbă de burtă costa 2,5 lei și o friptură de vânat 10 -15 lei iar un sejur la Neptun sau Poiana Brașov se deconta din fondul de protocol plătit de prostime. Odată cu dispariția gospodăriei de partid specialii doar au mutat povara de la gospodăria de partid la buget care a ajuns acum la limite acute. Politicienii nu vor în ruptul capului să rupă pisica pentru că unii s-au obișnuit cu lingura mai mare la cazanul comun iar de alții au nevoie când vor erupe mișcările de stradă. Problema nu mai poate fi rezolvată prin rostogolirea datoriei pentru că am ajuns la limita până la care va interveni FMI cu tăieri de cheltuieli și măriri de impozite și taxe. E suficient să vedem baletul guvernului cu pensiile speciale pentru a păcăli Bruxelles-ul contra unei tranșe de 2,7 mrd $ în timp ce judecătorii și procurorii au dat repede un ordin prin reprezentanții lor să li se crească veniturile retroactiv din 2018 cu majorările de rigoare ducând deficitul la sume amețitoare de peste 3,2 mrd $ anulând pur și simplu tranșa aia care de fapt încă nu a fost încasată. Spre deosebire de Grecia din 2010 noi nu mai avem ce vinde că nu mai avem nici firme de telecom nici flotă comercială nici insule pentru turism , mai avem doar ceva păduri și lacuri restul s-a vândut pentru bunăstarea unora. E greu să-l crezi pe Ciolacu când spune că prin aprobarea ordonanței de stopare a risipei și a creșterii impozitării s-a terminat cu smecheria când Dorneanu încasează 4 pensii speciale uriașe.
    • Like 2


Îți recomandăm

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult

BT Go

Într-o eră în care tehnologia avansează rapid, IMM-urile sunt nevoite să adopte rapid inovații digitale pentru a rămâne competitive și a profita de oportunitățile de pe piață. Serviciile care simplifică birocrația permit antreprenorilor să se concentreze pe inovație și dezvoltarea afacerilor lor.

Citește mai mult
sound-bars icon