Noul val de dezordine a prețurilor ar putea lovi peste două luni

Foto Facebook/Adrian Vasilescu

Inflația agresivă a cucerit cel mai înalt vârf în noiembrie 2022. Prețurile au continuat să crească si după acest moment…dar ceva mai încet. Vom încheia anul, așa cum sună prognoza BNR, cu o rată în descreștere de la 8,07 procente în octombrie la 7,50 în decembrie.

Și mai departe? Banca Națională se așteaptă la un nou val de dezordine a prețurilor în primul trimestru al lui 2024. Acum costurile în creștere ale firmelor încă nu răscolesc prețurile de consum. Dar le vor răscoli în ianuarie. Și tot în ianuarie vom resimți și efectul inflaționist al taxărilor menite să contribuie la consolidarea bugetară. Peste care ar putea interveni și impactul crizei geopolitice din Orientul Mijlociu.

În acest context, va fi posibil să vedem rata anualizată a inflației urcând peste 7,50 la sută, urmată de scăderea consumului gospodăriilor populației. Un episod ce nu are cum să dureze mai mult de câteva luni. După care dezinflația își va relua cursa.      

 LUMEA ȘI-A PIERDUT RĂBDAREA

Faza întâi a actualului ciclu inflaționist a debutat acum trei ani. Cu o rată modică de creștere. Abia în mai 2021 avea să fie depășită limita de sus a coridorului de țintire. Până în februarie 2022 însă, inclusiv, prețurile nu s-au ambalat în creșteri excesive. Această primă fază, ce a durat un an și două luni, a avut drept cauză principală criza energetică globală, căreia i s-a adăugat în plan intern un proces confuz de trecere la liberalizarea prețurilor gazelor naturale și electricității.

Faza a doua: în martie 2022. Într-o nouă conjunctură, de această dată crizei energetice adăugându-i-se criza geopolitică indusă de războiul din Ucraina. Salturile au fost explozive. În numai patru luni inflația a crescut cu șapte puncte procentuale. În iulie însă, în împrejurarea în care prețurile gazelor, electricității și combustibililor și-au încetinit semnificativ creșterea, grupa mărfurilor nealimentare a cedat “comanda” mărfurilor alimentare. Rocada a provocat o schimbare de ritm. Până în noiembrie 2022 inflația a crescut cu mai puțin de două puncte procentuale. A fost deznodământul firesc al efectelor de runda a doua: criza energetică și-a slăbit presiunea ca factor direct producător de inflație, dar a contribuit la urcarea altor prețuri, cu deosebire a celor alimentare.

A treia fază: dezinflația. Cu debut în decembrie 2022. Prețurile au continuat să crească, dar într-un ritm mai lent, rata anualizată pierzând altitudine de la o lună la alta. Urmând să ajungă în decembrie anul acesta la cota prognozată de 7,50 la sută. În această fază - cu deosebire începând din septembrie 2023 - scumpirile s-au produs cu preponderență în grupa serviciilor. A majorității serviciilor, inclusiv a celor de… înfrumusețare.

Au trecut doi ani și aproape 11 luni de când dezordinea prețurilor - chiar dacă din decembrie 2022 a intrat în zona de dezinflație - mușcă zdravăn din puterea de cumpărare a leului. Reducând, totodată, substanțial veniturile reale ale gospodăriilor populației și ale firmelor. Răstimp în care societatea românească, deși obișnuită cu valurile inflației încă din 1990, și-a pierdut răbdarea. Iar Banca Națională a primit reproșuri că după aproape trei ani n-a pus încă punct scumpirilor.

Sunt îndreptățite reproșurile? Să analizăm! Liberalizarea prețurilor la gaze a fost decisă în vara anului 2020. Timp de 12 luni, până în iunie 2021 inclusiv, gazele s-au ieftinit. Au explodat însă, dintr-o dată, în iulie: 20 de procente în plus într-o singură lună. De atunci au tot urcat în salturi, cu rate lunare și mai mari, până la recordul de 89 la sută, din iunie 2022. Încetinindu-și apoi creșterea, au tot pierdut din înălțime până la cota de…0,03 la sută, în octombrie 2023. Schimbarea de ritm a contribuit substanțial la procesul de dezinflație.

Tarifele la electricitate se confruntaseră cu șocul liberalizării în ianuarie 2021. Scumpirea curentului electric a intervenit imediat. Mai departe, rata anualizată a continuat să tot urce, până la vârful din decembrie 2022. De plus 45 la sută. De aici a tot cedat din înălțime până a ajuns la…minus 10,46 la sută în octombrie 2023. Contribuind, ca și gazele, la procesul dezinflației.

Cum a acționat BNR? În 2020, am fost singura țară din Uniunea Europeană cu inflația situată la nivel optim: 2,06 la sută. În schimb ne adâncisem în recesiune. Ca să sprijine ieșirea din recesiune Banca Națională avea nevoie de o dobândă de politică monetară scăzută. Inflația, de pe cea mai bună poziție, i-a permis să reducă dobânda la 1,25 la sută. Cea mai de jos din întreaga istorie a băncii noastre centrale. Rezultatul? Două trimestre cu PIB-ul la niveluri record, de 15,3 și 6,9 la sută, au asigurat nu doar ieșirea din recesiune, ci și o creștere economică anuală de plus 5,9 la sută. Iar în octombrie 2021, când inflația își luase avânt, a avut marja necesară pentru a urca dobânda cu 25 de puncte de bază. Cu cinci luni înainte de Fed! Și cu nouă luni înainte de Banca Centrală Europeană! În alte zece ședințe de politică monetară, până în ianuarie anul curent, dobânda a fost ridicată până la 7 la sută. Continuând să fie, pe întregul parcurs, sub rata inflației. Și asigurând transformarea inflației în dezinflație.

Din 2021 și până azi, în toată lumea, sondajele de opinie au identificat povara dezordinii prețurilor între cele mai grave probleme. A inflației, deci! Flagel despre care șefa BCE a spus cândva că “întunecă orizontul” iar șeful Fed că “afectează dramatic gospodăriile populației și companiile din toate sectoarele”. Tot din 2021, cu firească îndreptățire, lumea așteaptă ca băncile centrale să calmeze prețurile în creștere. Și cum, pretutindeni, atât oamenii din toate categoriile sociale cât și instituțiile și-au pierdut răbdarea, reproșurile la adresa băncilor centrale au făcut carieră .

Când bunăoară, în martie 2022 față de februarie, rata anualizată a inflației din zona euro a făcut un salt semnificativ, de la 5,9 la 7,4 la sută și BCE își amâna încă intervențiile, nu s-au auzit critici. Exista încă răbdare. Mai târziu însă, când prețurile deja se calmau, au început reproșurile. Răbdarea fusese pierdută. Ca și în SUA. Cât timp inflația creștea semnificativ, de la o lună la alta, nu s-au făcut auzite critici la adresa Fed. După ce însă, in iunie 2022, au început să aibă efect intervențiile în forță ale băncii centrale americane și inflația a scăzut de la 9,1 la 8,5 în iulie și la 8,3 în august, Fed a fost atacată pentru că rata din august nu a scăzut până …la 8,1 la sută, cât anticipaseră piețele financiare că o să scadă.

Adevărul este că și Fed, și BCE și, în general, băncile centrale de pretutindeni au tras tare să calmeze inflația. Pentru ca, în perspectivă, să asigure stabilitatea prețurilor. Cel mai bun activ social pe care o bancă centrală îl poate obține. 

URGENȚA ÎNTÂI: SPARGEREA CERCULUI VICIOS

Inflația actuală, eminamente globală, a provocat pe întreaga planetă imense nedreptăți economice și sociale. Între care - constituind un grav pericol - se înscrie formarea unui cerc vicios. Concret: încetinirea creșterii economice și amenințările cu recesiunea reflectă în mare măsură inflația…în timp ce inflația, în aceeași măsură, reflectă declinul creșterii economice.

Nu întâmplător, în aceste împrejurări, ochii lumii se îndreaptă către băncile centrale de pretutindeni, de la care așteaptă o rezistență puternică - dar rațională - în fața prețurilor în creștere. O cerință născută din memoria istoriei. Căci nu au fost uitate șocurile petroliere din 1973 și 1979, urmate de explozia inflaționistă de la începutul anilor 1980. Și nici deciziile lui Paul Volcker, președintele de atunci al Fed, care a intervenit dur cu o rată a dobânzii de politică monetară de peste 20 la sută, provocând o recesiune devastatoare ale cărei efecte nocive au fost resimțite și în România.

Încrederea câștigată de băncile centrale, în confruntarea cu inflația în creștere, am găsit-o semnificativ redată într-un editorial din “The Economist”. Ideea centrală fiind aceea că, deși inevitabil conjunctura economică influențează în mare măsură dinamica prețurilor, determinante sunt deciziile băncilor centrale. Așa că: “Indiferent cine ești! Patron sau manager! Salariat sau pensionar! Rentier sau șomer! Te-ai împrumutat la o bancă sau ai deschis un depozit bancar! Viața ta depinde de băncile centrale!

Pentru că tot ce faci și tot ce ai…are legătură directă sau indirectă cu politica monetară a băncilor centrale!”

Iar principala armă din arsenalul băncilor centrale este dobânda de politică monetară. Sau, cum mai este definită pe scurt, dobânda directoare, dobânda de referință ori dobânda cheie. Și pentru că este atât de importantă această dobândă - chiar dacă realitatea din piețele de bani o influențează în bună măsură - tot ce se află în sfera ei de cuprindere, inclusiv când si de ce urcă, când și de ce coboară, în ce scopuri, toate aceste obiective depind de votul consiliilor de conducere ale băncilor centrale. Iar proiectele departamentelor de specialitate, în baza cărora consiliile adoptă deciziile, cuprind evaluări multidisciplinare: calcule ale probabilităților, modelări macroeconomice, analize statistice, sociologice, psihologice. În general, este analizată realitatea din sistemul bancar în raport cu tabloul economic, social si politic al unei țări si al lumii. Urgența întâi fiind spargerea cercului vicios ce amenință să lege între ele recesiunea, șomajul și inflația. Stagflația, deci! Și chiar dacă, în Uniunea Europeană, nu sunt puține vocile ce se alătură convingerii doamnei Lagarde, că “stagflația nu e paradigma noastră”, intensificarea eforturilor pentru evitarea acestui pericol nu lipsește din scenariile băncilor centrale. Mai presus de toate, însă, toate aceste analize și calcule caută linia de echilibru. O linie roșie, pe care trebuie să se înscrie dobânda de politică monetară a oricărei bănci centrale, pentru că dacă ar fi trasată mai jos ar crește inflația, iar dacă ar fi trasată mai sus ar provoca recesiune.

Anii care au trecut au adus Băncii Naționale o zestre importantă: experiența acumulată în condițiile concrete ale României, cu cinci cicluri inflaționiste înaintea celui actual. Și asta, într-o lume în care mari bănci centrale au socotit că fac bine “ieșind din normalitate”, alunecând cu dobânzile de politică monetară spre zero; pentru ca apoi, să se vadă obligate - când realitatea s-a schimbat în țările lor - să parcurgă un drum mult prea lung până la un nivel înalt de dobândă cu care să facă față împrejurărilor noi. Banca noastră centrală, menținându-se în normalitate, a realizat un “arbitraj riguros”. Fără să se distanțeze periculos de ceea ce fac alte bănci centrale, a practicat și practică o politică monetară în acord cu realitățile concrete ale României. Și fără să-și ia ochii de la linia roșie!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp