Despre oameni

Dacă vreodată te vei trezi în situația de a fi singurul rămas în țară într-un grup de plecați, este foarte posibil ca după jumătate de noapte petrecută la gura focului să ajungi dimineața să te simți totalmente defect sau, în cel mai bun caz, cu șansele ratate, fredonând amarnic despre câte promiteai odată, lângă pușca și cureaua lată.

După doi ani în care am muncit-de-oriunde, oricând, în următoarele două săptămâni am decis să muncesc-de-nicăieri. Punct, stop joc. (Foto: Getty Images)

Nu a stat în firea noastră să mergem la vot. În firea noastră a stat să chiulim de la educație civică, să călcăm pe străzi în rahați și scuipat, să privim cum blocuri se îngrămădesc peste fostele parcuri și să admirăm arteziene noi în drumul spre mall. Foto Inquam Photos / Octav Ganea

De-a lungul timpului, am fost de ambele părți ale baricadei. (Foto: Guliver Getty Images)

În fața ecranului nu miroase a tămâie. Pereții nu sunt pictați în sfinți. Geamurile nu au culoare și chip. Cântările nu se revarsă cu ecou mistic direct în suflet. Vocile nu au profunzime. Trăirea poate nu are adâncime. Dar lumânarea pâlpâie la fel, avidă de speranță. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Pentru ei, timpul de a fi oameni nu a venit odată cu o tragedie globală, ci a fost dintotdeauna o mare certitudine. (Foto: Friedmann Vogel/ EPA-EFE/ Profimedia Images)

„Atunci sunt de acord‟, a întors-o șmecher vecinul meu de scaun, completând în ciocul lui cu trim perfect: „Cine-i fraier dacă pică avionul să stea să-i ajute pe alții?! Io sar primul și, după, vă strig de jos: curaj, săriți, totul e ok!”. (Foto: Guliver Getty Images)

Când era în liceu și a fost îndemnat să dea la IATC, a întrebat „ce-i aia?” - suna ca ITB, a crezut că e ceva cu mașini. Valentin Teodosiu, pe atunci „un elev tâmpit cu talent”, voia să dea la engleză. În ’73, a dat admitere la Institutul de artă teatrală și cinematografică din București – erau 300 pe un loc. A intrat din prima, fără pile – tatăl lui era milițian, iar mama casnică. (Foto: Wikipedia)

Ne creionăm rezoluții, ne imaginăm revoluții personale, avem elanul, siguranța şi aroganța unui nou început. „Voi slăbi”, „voi învăța germană", „voi petrece mai mult timp cu familia", „voi ieşi mai des în week-end" – câte proiecte pe cap de individ ducem cu adevărat mai departe?! (Foto Guliver/Getty Images)

Copleșită, dar mândră, timidă, dar bucuroasă, recit și cânt tot ce știu în fața unui domn cu plete și cu o barbă stufoasă adevărată, învăluit într-o șubă de cioban, cu o voce groasă, ca de tunet, sprijinit într-un toiag ce pare că l-a moștenit direct de la Burebista. (Foto: Guliver/ Getty Images)