Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

„Stați acasă, dar cu ședințe neanunțate!” Adevărata politică de HR a unor companii se vede acum: pe vreme de criză se aleg managerii mari de șefii mici

Corporatiști COVID-19

Foto: Guliver Getty Images

La final de februarie, când m-am întors de la Madrid, în avion am nimerit un loc pe scaunele de lângă ieșirea de urgență. Înainte de a decola, am fost întrebați dacă suntem de acord să ajutăm echipajul la evacuarea pasagerilor în cazul unei situații de urgență.

„NU!‟, a strigat prompt un june îmbibat excesiv în parfum, cu brandurile la vedere și un cot expandat cu nonșalanță în spațiul meu personal.

„În regulă, dar va trebui să vă mutăm pe un alt loc‟, a spus zâmbind încurcat stewardesa.

„Atunci sunt de acord‟, a întors-o șmecher vecinul meu de scaun, completând în ciocul lui cu trim perfect: „Cine-i fraier dacă pică avionul să stea să-i ajute pe alții?! Io sar primul și, după, vă strig de jos: curaj, săriți, totul e ok!”.

A fost un zbor lung, dar și o șansă de a studia, ca într-un documentar difuzat de National Geographic, comportamentul de zbor și de infatuare al unui tip de individ cu care, din fericire, nu am șansa de a interacționa prea des.

Supraviețuirea cu orice preț poate fi o filosofie de viață – se aplică cu obstinație și fără remușcare în multe companii de top. Cu siguranță, pandemia va lansa sezone intense din corporate-show-ul Supraviețuitorul, în care unii angajați vor lupta cu toate armele să nu prindă un bilet lângă evacuarea de urgență. Vor fi probe dure de negociere și diplomație, de amenințări suave și promisiuni scrâșnite printre dinți, vor fi liste formale și topuri informale în care angajații, cea mai valoroasă resursă în vremuri prospere, vor fi primii devalorizați și evacuați în lipsa unui plan de risc asumat. În multe cazuri, „a scăzut profitul‟ va însemna „de unde mai tăiem din costuri‟, deci „pe cine mai dăm afară‟, ca și cum un business ar fi o ruletă măsluită în care trebuie să câștige mereu investitorii. Într-o lume cu o conștiință elementară, niște campanii de CSR inovatoare ar suna cam așa: „îmi asum x milioane din scăderea profitului pentru păstrarea angajaților mei‟.

Odată cu răspândirea coronavirusului în România, instincul de supraviețuire al unor companii a adus și deschiderea stagiunii de primăvară a unor spectacole de un cinism asurzitor: „e doar o răceală‟, „paranoia, panică, exagerare, nu e cazul să munciți de acasă!”, „sigur, părinții pot munci de acasă”, „toată lumea muncește de acasă, noi punem siguranța angajatului pe primul loc‟. Retorica a evoluat odată cu insinuarea stării de urgență: „NU e cazul‟ s-a transformat în „DA, sigur, e pandemie, #stămacasă‟. Lucrurile au evoluat în cascadă și au deconspirat adevărata politică de HR a unor companii, dincolo de valorile sterpe înșirate cu mândrie în file de filosofie de brand: pentru unii, a munci de acasă a devenit o opțiune doar în momentul în care s-a promulgat legea „zile libere pentru părinți‟ când școlile se închid în situații de urgență. Câteodată, o zi fatidică a făcut diferența între predici insinuante despre o epidemie care nu există și speech-uri înălțătoare despre un management orientat spre binele și siguranța angajatului. Dintr-o clipire de urgență, de la „veniți la muncă, totul va bine!‟ s-a trecut la „stați acasă, totul va fi bine cu ședințe neașteptate‟.

În vremuri de criză, mai ales o criză de sănătate globală, totul devine personal și foarte limpede – situațiile extreme ne ajută să identificăm resursele cu adevărat umane, să discernem oamenii de angajatori și liderii mari de șefii cei mici.

Când s-a decretat starea de urgență, am ieșit câteva nopți la plimbare prin Cișmigiu, să ne facem plinul de primăvară pentru cenzura ce intuiam că va urma. În timp ce ieșeam din parcul pustiu, pe bulevardul Kogălniceanu zburda singuratic și gol un troleibus din care Gloria Gaynor urla I Will Survive.

Cum vom supraviețui? - aceasta este întrebarea.

Calitatea supraviețuirii va rămâne în conștiințe ca un verdict al unei lumi care a stat acasă cu sens sau degeaba. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Da, articolul este la obiect dar mult prea bland. Pentru unii angajatori este o oportunitate de a taia costurile....cu salariile. Caz concret: astazi, am fost anuntati toti ca ne vor fi reduse salariile la minimum brut pe economie. ca nu se pune problema somajului tehnic datorita lipsei normelor si a neaincrederii ca angajatorul isi va primi banii de la stat. Lucrul de acasa...pentru unul, doi...atat. ca ne expunem zilnic, ca ne aducem dezinfectanti de acasa , ca ne acoperim de hartii pentru eventualele controale...nu mai conteaza. Firma are lucrari dar, cum se intampla des este decapitalizata...deci, rezerve ioc! este momentul unor angajatori de a forta mana anagajatilor...paroxistic! Unde e solidaritatea?
    • Like 0
  • Leo check icon
    „din scăderea profitului"
    Scăderea profitului nu înseamnă pierdere, înseamnă tot câștig dar mai mic.
    • Like 3


Îți recomandăm

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult

RetuRO

Sunt pline rețelele sociale cu postări ale oamenilor care descriu că simt furie, frustrare, neputință, când văd deșeuri în Lacul Roșu sau lacul cu nuferi din Ipoteștii lui Eminescu, în stațiuni montane sau pe litoral. Le vedem peste tot - pe stradă, pe marginea drumurilor naționale, în tren, din tren, pe lângă calea ferată, în grădinile blocurilor, în gropile de gunoi de la marginea satelor, pe albiile pârâurilor și râurilor, în păduri.

Citește mai mult