Sari la continut

De patru ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Republica împlinește patru ani de existență. Vă mulțumim că ne sunteți alături în această călătorie prin care ne poartă bunul simț, nevoia unei dezbateri de calitate și dorința pentru un loc mai bun în care să ne spunem ideile.

„Stați acasă, dar cu ședințe neanunțate!” Adevărata politică de HR a unor companii se vede acum: pe vreme de criză se aleg managerii mari de șefii mici

Corporatiști COVID-19

Foto: Guliver Getty Images

La final de februarie, când m-am întors de la Madrid, în avion am nimerit un loc pe scaunele de lângă ieșirea de urgență. Înainte de a decola, am fost întrebați dacă suntem de acord să ajutăm echipajul la evacuarea pasagerilor în cazul unei situații de urgență.

„NU!‟, a strigat prompt un june îmbibat excesiv în parfum, cu brandurile la vedere și un cot expandat cu nonșalanță în spațiul meu personal.

„În regulă, dar va trebui să vă mutăm pe un alt loc‟, a spus zâmbind încurcat stewardesa.

„Atunci sunt de acord‟, a întors-o șmecher vecinul meu de scaun, completând în ciocul lui cu trim perfect: „Cine-i fraier dacă pică avionul să stea să-i ajute pe alții?! Io sar primul și, după, vă strig de jos: curaj, săriți, totul e ok!”.

A fost un zbor lung, dar și o șansă de a studia, ca într-un documentar difuzat de National Geographic, comportamentul de zbor și de infatuare al unui tip de individ cu care, din fericire, nu am șansa de a interacționa prea des.

Supraviețuirea cu orice preț poate fi o filosofie de viață – se aplică cu obstinație și fără remușcare în multe companii de top. Cu siguranță, pandemia va lansa sezone intense din corporate-show-ul Supraviețuitorul, în care unii angajați vor lupta cu toate armele să nu prindă un bilet lângă evacuarea de urgență. Vor fi probe dure de negociere și diplomație, de amenințări suave și promisiuni scrâșnite printre dinți, vor fi liste formale și topuri informale în care angajații, cea mai valoroasă resursă în vremuri prospere, vor fi primii devalorizați și evacuați în lipsa unui plan de risc asumat. În multe cazuri, „a scăzut profitul‟ va însemna „de unde mai tăiem din costuri‟, deci „pe cine mai dăm afară‟, ca și cum un business ar fi o ruletă măsluită în care trebuie să câștige mereu investitorii. Într-o lume cu o conștiință elementară, niște campanii de CSR inovatoare ar suna cam așa: „îmi asum x milioane din scăderea profitului pentru păstrarea angajaților mei‟.

Odată cu răspândirea coronavirusului în România, instincul de supraviețuire al unor companii a adus și deschiderea stagiunii de primăvară a unor spectacole de un cinism asurzitor: „e doar o răceală‟, „paranoia, panică, exagerare, nu e cazul să munciți de acasă!”, „sigur, părinții pot munci de acasă”, „toată lumea muncește de acasă, noi punem siguranța angajatului pe primul loc‟. Retorica a evoluat odată cu insinuarea stării de urgență: „NU e cazul‟ s-a transformat în „DA, sigur, e pandemie, #stămacasă‟. Lucrurile au evoluat în cascadă și au deconspirat adevărata politică de HR a unor companii, dincolo de valorile sterpe înșirate cu mândrie în file de filosofie de brand: pentru unii, a munci de acasă a devenit o opțiune doar în momentul în care s-a promulgat legea „zile libere pentru părinți‟ când școlile se închid în situații de urgență. Câteodată, o zi fatidică a făcut diferența între predici insinuante despre o epidemie care nu există și speech-uri înălțătoare despre un management orientat spre binele și siguranța angajatului. Dintr-o clipire de urgență, de la „veniți la muncă, totul va bine!‟ s-a trecut la „stați acasă, totul va fi bine cu ședințe neașteptate‟.

În vremuri de criză, mai ales o criză de sănătate globală, totul devine personal și foarte limpede – situațiile extreme ne ajută să identificăm resursele cu adevărat umane, să discernem oamenii de angajatori și liderii mari de șefii cei mici.

Când s-a decretat starea de urgență, am ieșit câteva nopți la plimbare prin Cișmigiu, să ne facem plinul de primăvară pentru cenzura ce intuiam că va urma. În timp ce ieșeam din parcul pustiu, pe bulevardul Kogălniceanu zburda singuratic și gol un troleibus din care Gloria Gaynor urla I Will Survive.

Cum vom supraviețui? - aceasta este întrebarea.

Calitatea supraviețuirii va rămâne în conștiințe ca un verdict al unei lumi care a stat acasă cu sens sau degeaba. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Da, articolul este la obiect dar mult prea bland. Pentru unii angajatori este o oportunitate de a taia costurile....cu salariile. Caz concret: astazi, am fost anuntati toti ca ne vor fi reduse salariile la minimum brut pe economie. ca nu se pune problema somajului tehnic datorita lipsei normelor si a neaincrederii ca angajatorul isi va primi banii de la stat. Lucrul de acasa...pentru unul, doi...atat. ca ne expunem zilnic, ca ne aducem dezinfectanti de acasa , ca ne acoperim de hartii pentru eventualele controale...nu mai conteaza. Firma are lucrari dar, cum se intampla des este decapitalizata...deci, rezerve ioc! este momentul unor angajatori de a forta mana anagajatilor...paroxistic! Unde e solidaritatea?
    • Like 0
  • Leo check icon
    „din scăderea profitului"
    Scăderea profitului nu înseamnă pierdere, înseamnă tot câștig dar mai mic.
    • Like 3


Îți recomandăm

Telemunca

Odată cu răspândirea noului coronavirus de la o țară la alta, companiile din toată lumea și-au schimbat politica de resurse umane și și-au încurajat angajații să lucreze la distanță pentru a preveni extinderea epidemiei. O decizie care ține de supraviețuirea biologică, dar și de supraviețuirea ca business. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Citește mai mult

Recul

Povestea Recul începe în 2015, când regizorul Vlad Dragomirescu și actorul Bogdan Untilă și-au propus să creeze un incubator pentru proiecte culturale independente, care să cuprindă două direcții: teatrul de improvizație și teatrul clasic.

Citește mai mult

Alphahead

Vishal Narender și Georgeta Brehoi, soția sa, au venit în România în urmă cu 4 ani, după ce au lucrat în mai multe multinaționale din India, Franța și Irlanda, și au decis să-și investească toate economiile pentru a produce echipamente moto.

Citește mai mult