Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Învierea de acasă

Învierea de acasă

Foto: Guliver/ Getty Images

În fața ecranului nu miroase a tămâie. Pereții nu sunt pictați în sfinți. Geamurile nu au culoare și chip. Cântările nu se revarsă cu ecou mistic direct în suflet. Vocile nu au profunzime. Trăirea poate nu are adâncime. Dar lumânarea pâlpâie la fel, avidă de speranță. Gândurile străbat istoria, urcă pe Golgota, mor răstignite în durere și renasc la o nouă viață într-o simplă sufragerie de acasă. 

Misterul capătă o aură domestică, lângă jucăriile uitate de copii prin casă, în miros de miel și de pască. Taina pusă pe „pauză“ pentru a răspunde la întrebarea „opresc friptura?“ decade în mult prea omenescul nostru. 

Nu e nimic sacru în încăpere, dincolo de o cruce de lemn așezată lângă ecran, pe „altarul“ simbolic al izolării și al singurătății noastre. Și totuși, misterul sacrificiului suprem, trăit în intimitatea căminelor noastre, are mai multă relevanță ca niciodată. Însingurați, înțelegem mai bine renunțarea. Înstrăinați, percepem mai autentic durerea. Nesiguri, ne iertăm mai ușor rătăcirile. 

Avem voie să fim oameni: speriați, fragili, vulnerabili. Ucenici în misterele vieții. Tâlhari de speranță. Avem voie să greșim, fără să ne spânzurăm ca Iuda, în grădină. Avem voie să ne îndoim ca fariseii, să șovăim ca Petru, până cântă de trei ori cocoșul. Nimeni nu ne-a cerut vreodată să fim perfecți, liniari, previzibili. Avem voie să ne confruntăm demonii și slăbiciunile, să ne lovim de obstacole și de nesiguranță, să ne pierdem și regăsim credințele pentru ca la final să devenim cea mai bună versiune a noastră. Din această traiectorie, din această evoluție, se nasc personaje autentice, credibile, vii nu doar în ficțiune, ci și în viață.

În umbra crucii, se ridică o singură condiție, cea mai simplă și mai umană: iubirea. Iubirea salvează lumea de inerție, indolență, egoism și răutate. Iubirea ne salvează de noi înșine, decăzuți în disperare. Gestul ultim al Iubirii, retrăit ritualic de Paște, transformă într-un bun universal „dreptul la speranță“, menționat în noaptea de Înviere de Papa Francisc.

Nimeni nu ne-a pregătit pentru neprevăzut, dar după 2000 de ani, liniștea și singurătatea acestui Paște sunt gestul nostru asumat de iubire și de speranță. Singuri, îngenuncheați în fața unui ecran, dragostea în vremea pandemiei are nevoie mai mult ca niciodată de imaginație. Imaginație că să rămâi alături de părinți și frați aflați la mii de kilometri depărtare. Imaginație ca să primești lumina dintr-un băț banal de chibrit aprins într-o bucătărie. Imaginație ca să strigi de la geam singur în noapte: „Cristos a înviat!“, fără frica de a fi judecat de ceilalți.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Alti formatori de opinie
    • Like 0


Îți recomandăm

Theodor Paleologu, diplomat și președinte al Fundației Paleologu. Foto: Inquam Photos / Bogdan Buda

Pe fondul ascensiunii extremismului la nivel mondial, mulți se întreabă acum ce s-a întâmplat cu societatea și de unde a ieșit la lumină ura aceasta aproape perceptibilă fizic între oameni care nici nu se cunosc personal. Căci trăim, iată, vremuri în care amenințarea și injuriile sunt elemente la ordinea zilei. Mulți aproape că le ignoră, pentru că, pe nesimțite, ele s-au normalizat. Drumul de aici la agresivitate fizică e scurt. Și asupra acestui pericol atrag atenția mulți oameni ai cărților, care știu din istorie ce se întâmplă cu societățile în astfel de perioade.

Citește mai mult

Ferma Cernat

În ciuda tuturor costurilor și dificultăților, am simțit la acești oameni o dragoste profundă pentru pământul care ne hrănește pe toți. „Banii au un singur dezavantaj: nu se pot mânca”, râde dl. Moldovan.

Citește mai mult

 Chris M

Pentru Chris Simion-Mercurian, scriitoarea și regizoarea de teatru care a pornit visul, și pentru partenerul ei, Tiberiu Simion-Mercurian, întreaga călătorie a însemnat nouă ani de eforturi, sacrificii și momente de criză, dar și întâlniri și emoții imposibil de trăit altfel. „Nouă ani a durat. A început în 2016. A fost foarte complicat. Și foarte impredictibil.

Citește mai mult

Radu Jude la Paris

Adevărul e că nu ieșim în lume cu prea multe. Cu excepția performanțelor câtorva sportivi, începând cu David Popovici, a câtorva companii private care au trecut granița și aspiră la statutul de unicorni și a filmelor din „noul val”, România nu iese prea mult în evidență. De aceea, orice „ieșire în lume” face foarte mult bine imaginii unei țări în deficit uriaș de imagine internațională.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Marina Axentii

La doar 27 de ani, Axentii Marina (foto) se află pe un parcurs academic remarcabil. Originară din România, ea este doctorandă în domeniul Ingineriei Produselor Alimentare la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, iar în prezent își desfășoară activitatea de cercetare peste ocean.

Citește mai mult