Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Învierea de acasă

Învierea de acasă

Foto: Guliver/ Getty Images

În fața ecranului nu miroase a tămâie. Pereții nu sunt pictați în sfinți. Geamurile nu au culoare și chip. Cântările nu se revarsă cu ecou mistic direct în suflet. Vocile nu au profunzime. Trăirea poate nu are adâncime. Dar lumânarea pâlpâie la fel, avidă de speranță. Gândurile străbat istoria, urcă pe Golgota, mor răstignite în durere și renasc la o nouă viață într-o simplă sufragerie de acasă. 

Misterul capătă o aură domestică, lângă jucăriile uitate de copii prin casă, în miros de miel și de pască. Taina pusă pe „pauză“ pentru a răspunde la întrebarea „opresc friptura?“ decade în mult prea omenescul nostru. 

Nu e nimic sacru în încăpere, dincolo de o cruce de lemn așezată lângă ecran, pe „altarul“ simbolic al izolării și al singurătății noastre. Și totuși, misterul sacrificiului suprem, trăit în intimitatea căminelor noastre, are mai multă relevanță ca niciodată. Însingurați, înțelegem mai bine renunțarea. Înstrăinați, percepem mai autentic durerea. Nesiguri, ne iertăm mai ușor rătăcirile. 

Avem voie să fim oameni: speriați, fragili, vulnerabili. Ucenici în misterele vieții. Tâlhari de speranță. Avem voie să greșim, fără să ne spânzurăm ca Iuda, în grădină. Avem voie să ne îndoim ca fariseii, să șovăim ca Petru, până cântă de trei ori cocoșul. Nimeni nu ne-a cerut vreodată să fim perfecți, liniari, previzibili. Avem voie să ne confruntăm demonii și slăbiciunile, să ne lovim de obstacole și de nesiguranță, să ne pierdem și regăsim credințele pentru ca la final să devenim cea mai bună versiune a noastră. Din această traiectorie, din această evoluție, se nasc personaje autentice, credibile, vii nu doar în ficțiune, ci și în viață.

În umbra crucii, se ridică o singură condiție, cea mai simplă și mai umană: iubirea. Iubirea salvează lumea de inerție, indolență, egoism și răutate. Iubirea ne salvează de noi înșine, decăzuți în disperare. Gestul ultim al Iubirii, retrăit ritualic de Paște, transformă într-un bun universal „dreptul la speranță“, menționat în noaptea de Înviere de Papa Francisc.

Nimeni nu ne-a pregătit pentru neprevăzut, dar după 2000 de ani, liniștea și singurătatea acestui Paște sunt gestul nostru asumat de iubire și de speranță. Singuri, îngenuncheați în fața unui ecran, dragostea în vremea pandemiei are nevoie mai mult ca niciodată de imaginație. Imaginație că să rămâi alături de părinți și frați aflați la mii de kilometri depărtare. Imaginație ca să primești lumina dintr-un băț banal de chibrit aprins într-o bucătărie. Imaginație ca să strigi de la geam singur în noapte: „Cristos a înviat!“, fără frica de a fi judecat de ceilalți.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Alti formatori de opinie
    • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult