Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Învierea de acasă

Învierea de acasă

Foto: Guliver/ Getty Images

În fața ecranului nu miroase a tămâie. Pereții nu sunt pictați în sfinți. Geamurile nu au culoare și chip. Cântările nu se revarsă cu ecou mistic direct în suflet. Vocile nu au profunzime. Trăirea poate nu are adâncime. Dar lumânarea pâlpâie la fel, avidă de speranță. Gândurile străbat istoria, urcă pe Golgota, mor răstignite în durere și renasc la o nouă viață într-o simplă sufragerie de acasă. 

Misterul capătă o aură domestică, lângă jucăriile uitate de copii prin casă, în miros de miel și de pască. Taina pusă pe „pauză“ pentru a răspunde la întrebarea „opresc friptura?“ decade în mult prea omenescul nostru. 

Nu e nimic sacru în încăpere, dincolo de o cruce de lemn așezată lângă ecran, pe „altarul“ simbolic al izolării și al singurătății noastre. Și totuși, misterul sacrificiului suprem, trăit în intimitatea căminelor noastre, are mai multă relevanță ca niciodată. Însingurați, înțelegem mai bine renunțarea. Înstrăinați, percepem mai autentic durerea. Nesiguri, ne iertăm mai ușor rătăcirile. 

Avem voie să fim oameni: speriați, fragili, vulnerabili. Ucenici în misterele vieții. Tâlhari de speranță. Avem voie să greșim, fără să ne spânzurăm ca Iuda, în grădină. Avem voie să ne îndoim ca fariseii, să șovăim ca Petru, până cântă de trei ori cocoșul. Nimeni nu ne-a cerut vreodată să fim perfecți, liniari, previzibili. Avem voie să ne confruntăm demonii și slăbiciunile, să ne lovim de obstacole și de nesiguranță, să ne pierdem și regăsim credințele pentru ca la final să devenim cea mai bună versiune a noastră. Din această traiectorie, din această evoluție, se nasc personaje autentice, credibile, vii nu doar în ficțiune, ci și în viață.

În umbra crucii, se ridică o singură condiție, cea mai simplă și mai umană: iubirea. Iubirea salvează lumea de inerție, indolență, egoism și răutate. Iubirea ne salvează de noi înșine, decăzuți în disperare. Gestul ultim al Iubirii, retrăit ritualic de Paște, transformă într-un bun universal „dreptul la speranță“, menționat în noaptea de Înviere de Papa Francisc.

Nimeni nu ne-a pregătit pentru neprevăzut, dar după 2000 de ani, liniștea și singurătatea acestui Paște sunt gestul nostru asumat de iubire și de speranță. Singuri, îngenuncheați în fața unui ecran, dragostea în vremea pandemiei are nevoie mai mult ca niciodată de imaginație. Imaginație că să rămâi alături de părinți și frați aflați la mii de kilometri depărtare. Imaginație ca să primești lumina dintr-un băț banal de chibrit aprins într-o bucătărie. Imaginație ca să strigi de la geam singur în noapte: „Cristos a înviat!“, fără frica de a fi judecat de ceilalți.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Alti formatori de opinie
    • Like 0


Îți recomandăm

CT Popescu

Vă simțiți bine, da? Friptura de miel, stufatul, drobul v-au mers la casa sufletului. Deși, aici, înainte de desfătarea gurii pline, e vorba de păstrarea unui statut social și ontologic: și pentru un creștin sărac, a nu avea de Paști o masă bogată, cu bucate „tradiționale”, înseamnă nu numai sărăcie, dar și că încetează să mai fie om, devine un paria. Aceeași idee ca în cazul celor două „fete” care discută despre o a treia: „Auzi, dragă, aia a ajuns să bea apă de la ghivetă!...”.

Citește mai mult

Madeira / sursa foto: arhiva personala

După ce timp de 5 ani am venit în Madeira de 4-5 ori pe an, dar practic tot turiști, doar că nu trebuia să plătim cazarea, abia la începutul lui martie 2026 ne-am luat bilet doar dus și, când am coborât din avion pe aeroportul Cristiano Ronaldo, mi-am simțit împlinit visul de a deveni emigrant. În sfârșit am emigrat - și nu oriunde, ci în insula care, pe bună dreptate, este numită și Paradisul Atlantic și în care foarte multe străzi și locuri au în denumirea lor și cuvântul Paraiso.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Mircea Lucescu poate fi considerat cel mai mare antrenor român, dar, vorbind strict de cifre și performanțe, unii spun că nu se ridică la nivelul marilor antrenori ai lumii. Într-adevăr, și pe mine m-a surprins anvergura imaginii europene a lui Lucescu la moartea sa.

Citește mai mult

Trump și iepurașul / sursa foto: Profimedia

Invitați în emisiunea „În fața ta” de la Digi24, Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, și Francisc Doboș, fostul purtător de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, au vorbit despre soarta omenirii, în contextul liderilor mondiali actuali.

Citește mai mult