Foto: Guliver/ Getty Images
Copleșită, dar mândră, timidă, dar bucuroasă, recit și cânt tot ce știu în fața unui domn cu plete și cu o barbă stufoasă adevărată, învăluit într-o șubă de cioban, cu o voce groasă, ca de tunet, sprijinit într-un toiag ce pare că l-a moștenit direct de la Burebista. Nu este întruchiparea tradițională a Moșului, dar este un personaj atât de prezent și de autentic încât singura opțiune este să crezi cu adevărat că el este Moș Crăciun. Din apartamentul nostru de la etajul șapte, duduie pereții de colinde, chiar dacă trăim în vremuri întunecate, în care pereții au ochi și urechi. Cu siguranță, ne aude securistul de la etajul doi, plus cei de la etajul șase și de la etajul nouă, mă gândesc în sinea mea, dar Moș Crăciun există, e la noi în sufragerie, oricât au încercat ei să-l alunge din istorie și din calendar. Să vină la ei Moș Gerilă și să-i recite ei poezii cu tovarășu’ și tovărașa - lui Moș Crăciun al nostru i se fâlfâie de tovarăși!
Când ai copilărit cu astfel de trăiri, ți-e imposibil să spui vreodată că Moș Crăciun nu există, oricâți ani vor fi trecut de atunci. Înainte de ‘89, Moș Crăciun a existat în toți vecinii, colegii de serviciu și prietenii părinților care-și răpeau din seara lor de sărbătoare ca să vină să te surpindă cu daruri puține, dar atât de prețioase, și să ducă magia mai departe, împotriva unui întreg sistem. Răsplătiți cu o sticlă de pălincă sau de vin, cu un cozonac și cu o vorbă bună, toți acești Moși Crăciuni ilegali făceau parte dintr-o mișcare unică de rezistență: mișcarea de apărare a dreptului fundamental de a visa. Într-o lume dezbrăcată de culoare, de aromă, de lumină, căldură și de har, Moșii copilăriilor noastre forțau magia prin holuri de bloc mucegăite și prin apartamente cu lambriuri care ascundeau șiroaie de gândaci.
Se costumau cum puteau, din ce aveau, și în timp ce le smulgeam bucăți de vată din barbă, îi priveam în ochii blânzi și credeam: în bine, în frumos, în oameni. După ce mâncam ciocolata „străină” pe care mi-o aduceau în dar, două pătrățele pe zi, ca să țină cât mai mult magia Crăciunului, nivelam încet cu unghia staniolul auriu sau argintiu, cu maximă grijă și atenție, până când devenea o folie perfectă. Colecționam aceste folii de staniol pentru că erau singurele lucruri strălucitoare din universul nostru tern, dominat de gri și de maro. Erau comoara mea de aur și argint, venind dintr-o altă lume, total inaccesibilă.
După ce pleca Moșul, porneam la colindat cu tata, mai întâi la prietenii din bloc, apoi la cei din cartier. La fiecare etaj, se crăpau uși mirate, uneori înfricoșate, și oamenii ne invitau în șoaptă să-i colindăm și pe ei. „Nu pot să ne fure Crăciunul”, spunea tata, când la început de lună decembrie începeam să repetăm repertoriul nostru de colinde. Înfulecam în fiecare casă ișlere și sărățele, ne potoleam setea cu sirop de zmeură, de căpșuni și cu spuma de la o bere, eram „rebelii” care duceau mai departe vestea minunată că nu poți interzice să fie Crăciun. Puteai interzice mâncarea și lumina, căldura și călătoriile, religia și liberul arbitru, dar era imposibil să-l interzici pe Moș Crăciun. Dragostea de părinte și firul acela invizibil de umanitate care ne-a ajutat să supraviețuim fără să ne pierdem complet sufletul și identitatea au reușit să lupte în momente-cheie cu Încuiații absoluți ai comunismului pentru a ne garanta dreptul la copilărie și la vis.
După 30 de ani, aș vrea să-i mulțumesc fiecăriu Moș care ne-a trecut pragul, cu sacul lui de rafie sau de sfoară groasă, cu perne din puf de gâscă înfundate pe sub haine croșetate, cu barba de vată și cușma groasă trasă peste frunte. Fiecare dintre acești Moși m-a convins iremediabil că Moș Crăciun există, multiplicat în toate versiunile și expresiile noastre de bunătate, dăruire și asumare a unor acte de curaj. Nu am simțit nici cea mai mică dezamăgire când colegii mi-au spus la școală în clasa a patra că „Moș Crăciun nu există” – dimpotrivă, m-a inundat un val de dragoste, duioșie și recunoștință pentru toți cei care îmi creaseră această poveste frumoasă, plină de speranță, în miezul pustiului sinistru răspândit de fantoma lui Moș Gerilă.
În anul următor, când am ajuns în clasa a cincea, niciun vecin nu s-a mai deghizat în Moș Crăciun pentru că Moș Crăciun s-a deghizat în sutele de mii de vecini, colegi de serviciu și prieteni care au năvălit în stradă să scrie sfârșitul unei istorii de groază și începutul unei povești eliberatoare de sărbători.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
La fiecare 31 decembrie, Ceaușescu, în fata CC, primea colindătorii. Iar autoarea, canta colinde prin bloc, cu teama ca vecinii ei securiști ar putea sa o audă și, vaaai!, ce ar fi pățit ea....!
Ce articol manipulator și model de dezinformare!
Ce de minciuni prostești!
In casa noastra Craciunul se tinea normal, cu brad impodobit, cu parinti deghizati in Mos, care cumparasera acesoriile de la magazin (da, se gaseau putine si proaste, dar asa erau toate marfurile atunci). Erau festivitati cu Mos si cadouri chiar si la serviciile parintilor, organziate de sindicatele comuniste.
E adevarat, personajul se numea Mos Gerila, nu Mos Craciun, dar stiti ce? Mos Craciun nu e cine stie ce traditie veche romaneasca, e o traditie noua si importata, asa ca e firesc ca numele sa fie unul volatil. Traditional romaneste si traditional european copii primeau cadouri de la Mos Nicolae, in dimineata de Sfantul Nicolae si, surpriza, primeam cadouri si de la Mos Nicolae. Mos Craciun e o inventie americana, o transformare comerciala a Sfantului Nicolae si chiar denumirea sa originala din limba engleza, Santa Klaus, nu are vreo legatura cu Craciunul.
Si mai e ceva despre traditiile romanesti de Craciun: pomii de Craciun NU sunt o traditie romaneasca si au ajus la noi relativ recent (istoric vorbind). Mos Craciun NU a existat in traditiile romanesti: nu il pomeneste nici Creanga, nici alt scriitor. Exista Mos Nicolae, nu Mos Craciun.
In curand vor aparea articole despre cum familiile sarbatoreau in timpul comunismului, "in ilegalitate", Halloween-ul si Valentine's Day.