Viață de antreprenor cultural în România: „E ca și cum te-ai arunca într-o gaură neagră. Nu știi ce te așteaptă, dar sigur o să fie surprinzător și unic”

De la „bă, ești idealist” la „ești prost de-a dreptul” și chiar la „lasă că are el combinațiile lui ascunse și nu știi tu ce profit sau beneficii învârte”, Vlad Ilicevici le-a auzit pe toate. Săptămânal, în douăzeci de ani, de când organizează proiecte în cinematografie și muzică.

Face mai mult decât management cultural și asta pentru că traiectoria sa profesională – bazată pe o ideologie clară, constantă și coerentă – poate fi o satisfacție în sine. Una mult mai mare și mai particulară decât poate fi exprimată într-un dialog, sau scenariu ori piesă muzicală, spune Vlad Ilicevici. Scrie, regizează, compune și e unul dintre motoarele festivalurilor de animație și muzică de la noi. Cântă în trupa Orkid și – împreună cu Radu C. Pop – administrează un studio de animație și Worksheep, o platforma dedicată recrutării, formării și promovării tinerilor animatori din România și Republica Moldova. Iar din 2021 este co-organizator al festivalul Holzstock și, din 2023, are mână liberă în curatorierea lineup-ului. De altfel, pentru satul în care se cântă indie (n.r. Hosman), Vlad Ilicevici a alergat la propriu, la Maratonul de la Sibiu, alături de Paul Dărășteanu și Ira Buian. Așa au strâns bani pentru un sistem de sunet care să rămână în șura satului, acolo unde trupe mici să poată cânta în timpul anului. „Cred că binele meu personal și al apropiaților mei este direct dependent de binele comunității din care fac parte”, afirmă Ilicevici. „Drept care este esențial să contribui la binele cetății”.

Într-un interviu acordat Republica, el vorbește despre ce înseamnă să fii antreprenor cultural în România, despre Holzstock Indie – singurul festival de muzică alternativă, care se desfășoară între zidurile unei biserici medievale fortificate -, dar și despre banii de care e nevoie când organizezi un eveniment care să reprezinte „o alternativă solidă și cu sens” la festivalurile de muzică comercială din România. 

Republica: Ce se întâmplă în satul Hosman în fiecare vară, ce se întâmplă anul acesta între 22 și 24 august?

Vlad Ilicevici: Holzstock Indie festival (hyperlink https://holzstock.ro/) este un festival de trei zile, care se desfășoară între zidurile unei biserici medievale fortificate. Holzstock este în primul rând un festival de muzică alternativă, dar include foarte multe activități culturale și recreaționale pentru întreaga familie. Mă bucur să pot spune că la Hosman se întâmplă și alte evenimente culturale în afară de festival, care ajunge anul acesta la ediția a 11-a. Moara Veche, de exemplu, este un spațiu superb, deschis aproape tot timpul, cu evenimente recurente.

Care e motorul acestui festival? Cum ți-l setezi: e un festival pentru oameni, e unul comercial, e unul pentru portofoliu?

Vlad Ilicevici: Scopul original al festivalului, stabilit și postulat cu mulți ani înainte de a mă alătura eu proiectului, a fost și este acela de a ajuta la conservarea și promovarea patrimoniului cultural din Hosman.

De câțiva ani însă, scopul principal este de a crea o alternativă solidă și cu sens la festivalurile de muzică comercială din România, de a aduce mereu pe scenă formații tinere și valoroase, care sunt ignorate de festivalurile din România, din cauză că "nu au potențial de public". Ceea ce se traduce prin faptul că nu sunt imediat profitabile.

Din păcate, în România, scena muzicală este una cât se poate de monocromă, în care se perpetuează tacit ideea că singurele formații care merită susținute sunt cele care strâng imediat un public numeros. Fapt ce pare la prima vedere natural și sănătos. Însă, într-o țară în care educația și tradiția muzicală este aproape inexistentă (da, știu, nu e place să recunoaștem, însă așa stau lucrurile), este de fapt cât se poate de nociv și neproductiv. Este rețeta perfectă pentru ca muzica să devină din ce în ce mai omogenă și lipsită de conținut conceptual solid. Un lucru care se întâmplă deja de prea mult timp, într-un cerc vicios hrănit din plin de festivalurile și evenimentele care aduc aceleași eterne 5-10 nume de rock și rock alternativ. Pentru care am tot respectul, dacă tot veni vorba. Însă lipsa diversității nu ajută pe nimeni.

Iar eu unul sunt cât se poate de convins că - faptul că ducem lipsă de evenimente, asociații și întreprinderi care au la bază un curatoriat solid, cu principii clare și ideologic argumentate -, este complet nesănătos, neproductiv și poate duce curând la o moarte clinică a acestei manifestări creative.

Apoi, o problemă imensă în România este că muzica alternativă (și de fapt orice de de muzică în afară de cea academică și jazz) nu este considerată cultură, ci entertainment.

Noi suntem mici, probabil infinit de mici în această gaură neagră. Dar deocamdată facem tot ce ține de noi să acoperim cât mai mult din această lipsă. După cum tot zic pentru toată lumea care mă ascultă, este esențial să punem cu toții umărul la consolidarea unei scene diverse și sănătoase de muzică alternativă. Și când zic noi mă refer la: reprezentanți ai instituțiilor publice, promoteri, bookeri, proprietari de cluburi, organizatori de festivaluri, formații, muzicieni, personal tehnic și mai ales și în primul rând, categoria din care facem toți parte: PUBLICUL. Până nu vom conștientiza că e nevoie să contribuim individual activ ,constant și consistent la supraviețuirea - și de ce nu evoluția - formelor de manifestare creativă pe care le apreciem și consumăm, nimic din toate astea nu se va schimba.

Cât și cum ajută gândirea antreprenorială în artă, în cultură?

Vlad Ilicevici: Pentru a evolua în orice domeniu creativ ai nevoie de cât mai mult timp dedicat respectivei manifestări. Și pentru asta ai nevoie de resurse atât pentru propria persoană cât și de cele necesare pentru producția sau manifestarea actului creativ.

Drept care, într-o lume în care există - în opinia mea - din ce în ce mai puțini finanțatori publici și privați care investesc cu discernământ în artă și cultură, trebuie cumva să înveți să te organizezi singur sau în asociații și comunități.

Și, desigur, pentru a continua să faci ceea ce faci, din ce în ce mai bine, trebuie să obții cumva resursele necesare pentru asta.

Așadar îți trebuie măcar un minim discernământ antreprenorial pentru a îți crea propria sustenabilitate financiară sau a te asocia unei instituții/ întreprinderi care are valori identice sau similare cu valorile tale.

De ce anume e nevoie ca să ajungi la noi categorii de public și să le dezvolți interesul pentru produse muzicale de calitate?

Vlad Ilicevici: Cred că e nevoie de susținere constantă și consistentă, atât de la instituțiile publice, cât și de la eventuali sponsori privați. Evenimentele de tipul Holzstock nu pot fi mai mult decât bulgări, care, o dată cu conștientizarea importanței lor de către finanțatori reali, pot deveni adevărate avalanșe doar cu ajutorul lor. Noi facem tot ce ne stă în putință să ajungem la cât mai mulți oameni și să ne creștem publicul în fiecare an, dar fără un buget real suntem totuși limitați la un public restrâns, nișat, care e deja interesat de genul acesta de muzică.

Am reușit în sfârșit să construim o echipă de profesioniști cu experiență reală în domeniul organizării de evenimente culturale, echipă care înțelege importanța unui astfel de eveniment și e dispusă să lucreze foarte mult pro-bono. Însă fără o susținere financiară reală există o limită clară în ce putem noi să facem.

Și după mai bine de 20 de ani de organizat evenimente culturale știu că orice capital de entuziasm se diminuează cu timpul și de la un anumit moment încolo îți trebuie resurse reale pentru a continua un proiect, oricât de relevant și benefic ar fi el pentru contextul cultural.

Cât ajută experiența de artist și de organizator de festival de animație (Animest, Festivalul Internațional de Film de Animație) în organizarea acestui festival indie?

Vlad Ilicevici: În mod cert m-a format profesional și e poarte cea mai consistentă latură a activității mele profesionale. Oricât de mult mi-ar plăcea să mă ocup doar de partea creativă - scris, regizat, compus - e imposibil măcar deocamdată - să renunț la activitatea de management.

Mai mult decât atât, relevanța și până la urmă succesul real al Animest-ului (n.r. a cărei echipă Vlad Ilicevici a condus-o între 2008 și 2018) m-a făcut să sper că se poate face ceva similar și în muzică.

Pentru că succesul Animest-ului a însemnat mult mult mai mult decât un succes de public (peste 20.000 de spectatori la câteva ediții). A pus bazele unei industrii. În 2005, când apărea doar ca idee festivalul pentru foștii mei parteneri Laurențiu Brătan și Mihai Mitrică, animația românească era în moarte clinică. Nu se mai producea nimic cinematografic, animația comercială de televiziune fiind produsă aproape exclusiv în afara țării. Lucrurile s-au schimbat treptat, fapt la care au contribuit și festivalul și platforma educațională Animation Worksheep, care a apărut în 2008 ca parte a festivalului și s-a dezvoltat într-un proiect de sine stător, cu o entitate proprie începând din 2011.

Au reușit să contribuie activ și la revigorarea acestui domeniu creativ, care între timp a crescut atât din punct de vedere al calității (producții cinematografice românești sunt prezente în festivaluri reputate din toată lumea, ba chiar se regăsesc din ce în ce mai des și în palmaresul acestora), cât și al cantității. Deja de mulți ani sunt din ce în ce mai multe produse comerciale de animație și CGI în media.

O continuare organică a acestui proiect este Worksheep Studio, care s-a format în 2014, având ca parteneri, angajați și colaboratori exclusiv absolvenți ai platformei și între timp a devenit unul din cele mai prolifice studiouri în producția de animație comercială, dar și cinematografică (lungmetraje și scurtmetraje produse în România și Franța). În plus, de anul acesta, Worksheep Studio produce animația pentru primul serial de animație pentru copii, Țup, produs de ProTV și regizat de prietenul nostru Vasi Alboiu, director de creație la Pro.

Contextul e diferit și nu sunt convins că am aceeași energie ca acum 20 de ani, când am început să activez în domeniul animației, dar pot măcar să sper și totodată să depun tot efortul de care sunt capabil pentru a face același lucru pentru muzica alternativă independentă din România.

În ce termeni se desfășoară proiectul Holzstock? Să aducă bucurie, să crească un gen muzical în România, să creeze o comunitate în jurul său, să ajute la propriu localnicii și zona?

Vlad Ilicevici: În fiecare an ne străduim să aducem la festival unul sau mai multe proiecte muzicale chiar din Hosman sau din împrejurimi. Anul acesta o să aducem două astfel de proiecte pe care le vom anunța curând. Comunitatea locală este implicată direct în activitățile de organizare, mulți dintre tinerii din sat fiind voluntari ai festivalului. Mâncarea (absolut minunata) și cazarea de la festival sunt asigurate de oamenii din sat. Comunitatea din jurul Bisericii Evanghelice Fortificate Hosman este implicată direct în organizarea și producția festivalului.

Ce înseamnă succesul unui festival pentru tine, atât ca artist participant, cât și ca organizator. În ce și cum se măsoară?

Vlad Ilicevici: Pentru mine scopul primordial al oricărui eveniment cultural este acela de a descoperi, susține, promova și ajuta la evoluția domeniului cultural căruia i se adresează.

Sunt convins că principalul scop (și totodată principala problemă) a diverselor instituții care se ocupă de organizarea de evenimente muzicale, de booking și producție muzicală este exclusiv aceea de a produce bani.

Asta nu are cum să nu fie contra-productiv long-term. Dacă nu te ocupi în niciun fel de educarea publicului și de susținerea muzicii care nu e instantaneu digerabilă de publicul larg, nu faci altceva decât să te condamni o întreagă scenă și industrie la dispariție. Pentru că ce nu evoluează dispare, cred că ne e clar tuturor. Iar în muzică (la fel ca și în celelalte domenii creative), experimentul, inovația și diversitatea sunt principalele motoare ale evoluției.

Pe de altă parte, succesul unui eveniment este întotdeauna legat de amploare - buget, număr de participanți, perioadă, scene, perfomance-uri. Este vital pentru Holzstock, ca pentru orice alt festival, să crească și să devină curând sustenabil și apoi, de ce nu chiar profitabil. E absolut imposibil ca un festival care se întâmplă doar cu o cantitate enormă de muncă să continue o perioadă lungă cu echipa care muncește pe brânci pro-bono, ba chiar o parte din noi fiind principalii finanțatori ai festivalului.

Un festival ca Hozlstock are nevoie de un minim de 150.000-200.000 euro. Noi pornim la drum în fiecare cu o finanțare de aproximativ 17-18.000 euro, la care se mai aduna încă vreo câteva mii din bilete și alte încasări. Apoi încă vreo 15-20.000 euro trebuie pur și simplu să îi scoatem de niciunde. Din buzunarele proprii și de la prieteni. Anul trecut de exemplu, prietenul nostru Florin Oșlobanu, unul dintre puținii susținători reali și constanți ai muzicii alternative/ indie de la noi, a contribuit cu 10.000 euro. Și asta în condițiile în care clubul Control, unde e acționar și principalul responsabil de organizarea de concerte, pierde bani cu nemiluita aducând trupe din zona asta post-punk/ indie/ alternative/ experimental etc. care în alte țări strâng mii de oameni pe concert, iar la noi abia dacă adună câteva sute. Am făcut aceasta paranteză largă pentru că asta e un exemplu de bune practici în această zonă antreprenorială. Nu singurul, dar unul dintre foarte puținele și, măcar pentru mine unul, cel mai relevant pentru menținerea pe linia de plutire a interesului pentru muzica cu adevărat alternativă de la noi.

Oricum ar fi, fără o susținere instituțională constantă și consistentă, această zonă muzicală e în real pericol de extincție. Și asta fix în momentul ăsta minunat în care apar din ce în ce mai multe trupe de tineri, cu adevărat valoroase, ne-anacronice și consistente. Care însă au o speranță de viață de maxim 2 ani. Și nici o perspectivă de a deveni sustenabile. Și cu atât mai puțin profitabile.

Cât e perseverență și cât e reziliență pentru a lăsa o practică valoroasă în România?

Vlad Ilicevici: Felul în care găndesc și încerc să fac lucrurile e un dat, nu cred că pot schimba ceva în asta. Eu cred că binele meu personal și al apropiaților mei este direct dependent de binele comunității din care fac parte. Drept care este esențial să contribui la binele comunității. Sau al cetății cum zicea Platon că zicea Socrate. Nu cred că felul în care am făcut eu și echipele din care am făcut parte treaba este absolut impecabil, pentru că am învățat cu toții din mers.

Mi se pare că la noi nu există în mod real o cultură/ educație/ linie de formare a managementului pe bune. Cu atât mai puțin a managementului cultural sau oricare alt tip de management particular. Suntem țara cu șefulici și șefuloi, care nu știu să conducă, să organizeze și creeze un mediu confortabil și productiv de lucru. Drept care mulți oameni detestă companiile pentru care lucrează, câteodată pe bună dreptate. Da știu, e o generalizare brutală, există excepții minunate, însă eu unul sper să mai luăm și în piept, măcar din când în când adevărurile inconfortabile.

În cealaltă ordine de idei, nu știu cât o să pot continui să mă dau cu capul de pereți în toate direcțiile astea, dar mă bucur că măcar una a devenit (încet, încet) sustenabilă și apoo (și mai încet) profitabilă. Și anume animația. Dar nu știu pentru cât timp. E nevoie de resurse atât de energie, cât și de înțelegere/ cercetare, cât poate mai ales financiare să fii mereu up-to-date cu noile tehnologii și tendințe. E responsabilitatea noastră de actanți și - sper eu și - formatori în domeniile astea creative să ne adaptăm unei lumi într-o accelerată schimbare. dar asta nu înseamnă nicicum că e ușor. Și că nu poți să pierzi oricând pasul.

Ce înseamnă să fii antreprenor în România într-un domeniu artistic / cultural?

Vlad Ilicevici: E ca și cum te-ai arunca într-o gaura neagră sau a călători cu viteze superluminice în colțuri distante de univers. Nu știi ce te așteaptă, dar sigur o sa fie surprinzător și unic.

Și mai puțin metaforic: e foarte greu și foarte frumos. Și imposibil, și absolut esențial și vital, pentru unii din noi și pentru viitorul nostru, al tuturor.

Sunt momente de „Gata, nu mai fac, nu mai organizez, nu mai ..”?

Vlad Ilicevici: Cred ca minim unul pe săptămână, de 20 de ani încoace. Principalul motiv de ieșit din minți este lipsa de înțelegere (aproape generalizată) a motivului pentru care fac ce fac. De la, "bă ești idealist" la "ești prost de-a dreptul" și chiar la "lasă că are el combinațiile lui ascunse și nu știi tu ce profit sau beneficii învârte". Mai simplu spus, o mare parte din oameni se proiectează pe ei și interesele pe care le ar putea avea în ceea ce fac eu.

Ceea ce e complet greșit. Nu gândim și nici nu simțim toți la fel. Câteodată, ce să vezi, o traiectorie profesională care are la bază o ideologie clară, constantă și coerentă poate fi o satisfacție în sine. Una mult mai mare și mai particulară decât poate fi exprimată într-un dialog sau interviu, sau scenariu sau piesă muzicală.

Care e programul unui antreprenor care trage? Care e programul șefului Vlad Ilicevici?

Vlad Ilicevici: Acum 20 de ani munceam zi-lumină. Orice fel de muncă de festival, de la scris proiecte și prezentări la cărat și montat aparatură, făcut strategie de comunicare, organizat echipă. Absolut orice.

Și noaptea petreceam cu mult alcool și interminabile discuții cu colegi și posibili colaboratori/ parteneri/ finanțatori/ sponsori/ susținători/ viitori colegi etc. Așa credeam eu că se construiesc lucrurile. Cred că cel mai mare plus de la asta este că am mulți prieteni. Foarte mișto și foarte diferiți între ei.

Apoi dimineața o luam de la capăt. Cred că am continuat mult prea mult stilul ăsta de viață, probabil până de curând. Acum nici nu mai vreau, nici nu mai pot și mă bucur enorm că îmi permit luxul de a lăsa complet o parte (mare) parte din responsabilități echipei mele minunate construită în mulți mulți ani. E practic un Dream Team absolut. Și aici aș vrea să îl menționez pe omul care e alături de mine în toate cele și cel care ține studioul și toate lucrurile importante în mână, Radu Pop.

Nu știu dacă pot încă să plec un an din festival, din trupă (avem și o formație care se numește Orkid), dar sunt convins că studioul ar fi pe mâini bune. Și aici mă refer la Radu, Andrei, Laura, Mihnea, Dan, Popoviciu, Doru, Alexică, Ana, Matei și la încă vreo 15-20 de supereroi care sunt în momentul ăsta our-super-awesome-dream-team.

Dacă IMM-urile merg bine, România merge bine. Mulțumim IMM-urilor pentru că generează 50% din cifra de afaceri a firmelor din România. Republica vă va purta în lunile următoare într-o călătorie în lumea celor care mișcă România prin inițiativă, curaj și multă muncă.

Republica antreprenorilor este un proiect susținut de Banca Transilvania.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp