Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

„Dacă mai apar zece hoteluri în Călimănești va fi benefic pentru toată zona. Orice plus care convinge turistul e un câștig pentru toți”. Andrei Popescu, în Republica Antreprenorilor

River Hotel

Dana și Andrei Popescu administrează un hotel boutique cu spa, piscine și restaurant gourmet, deschis și plin tot timpul anului.

River este cartea de vizită a soților Popescu, primul lor proiect de amploare în turismul de lux; un corp de clădire în stil brâncovenesc, cu 35 de camere, care valorifică la superlativ resursa naturală locală: apa termală. „Cu excepția ochiurilor de aragaz din bucătăria restaurantului, la tot – dar la absolut tot – folosim apa termală. Inclusiv la încălzirea prin pardoseală”, spune Andrei Popescu.

Licențiat în Economie, la București, a ales - la fel ca partenera lui -, să se întoarcă în Vâlcea natală. Încrezători în potențialul zonei și pasionați de călătorii, soții Popescu au decis să intre în industria ospitalității „acasă” și să ofere celor din jur ceea ce și ei căutau în drumurile lor: „experiențe”.

Din călătorii se inspiră și adaptează ceea ce le place în afacerea pe care o administrează. După o ședere la un hotel din Barcelona au decis, de exemplu, să schimbe sistemul de închidere al ușilor de la băile River. Le-au făcut glisante și așa au valorificat spațiul existent. La fel s-a întâmplat și când au optat pentru soluția încălzirii prin pardoseală, prin alegerea furnizorului de geluri de duș sau prin preluarea unor elemente de design.

Amândoi au avut experiența antreprenoriatului, dar hotelul din Căciulata este prima afacere de proporții.

Cum se câștigă clienții unui hotel

Imaginat ca „un loc pentru experiență și bucurii de viață”, River - aflat la o sută de metri de aquapark-ul Cozia - a fost deschis în iunie 2021, cu o finanțare din familie. „Banii au venit de la socrul meu, care a deținut businessul cu vopsele Sarcom Vâlcea. El a investit”, povestește Andrei Popescu. Hotelul și-a cucerit clienții prin servicii, calitate și grija pentru detalii, inclusiv prin atitudinea personalului. Proprietarii însă își doreau mai mult, așa că - în ianuarie 2023 – au deschis zona de spa și piscine și un nou restaurant, la etaj. „Fiecare persoană are nevoi diferite și este important ca personalul să fie flexibil, deschis, să știe să vină în întâmpinarea acestor nevoi” e mantra proprietarilor. Iar piscină interioară pentru adulți și cea exterioară (cu apă geotermală cu sulf), o piscină pentru copii la interior, jacuzzi exterior, saunele - finlandeză și cea cu efect de salină - , ori terapia prin masaj au completat experiența oferită oaspeților. River Hotel&SPA a intrat în topul celor mai frumoase locuri de cazare din România, întocmit de Business Leaders. „Am câștigat cu spa-ul cu apă termală”, spune Andrei Popescu, iar asta s-a văzut în aprecierea constantă a oaspeților „tradusă” și în ratingul hotelului pe motoarele de căutare turistice. 

Iarna, apa din piscina exterioară are 37 de grade

„Nu facem rabat de la calitate”, povestește antreprenorul, „indiferent ce presupune asta”: de la ingredientele folosite în bucătăria restaurantului, la produsele de îngrijire aflate în baia fiecărei camere, totul trebuie să fie de top. De exemplu, la baie, gelurile de duș, balsamul de păr și loțiunea de corp sunt Molton Brown, un brand iconic în stilul clasic britanic. Produsele Molton Brown sunt executate doar pe teritoriul Angliei, iar aprovizionarea cu cele mai bune ingrediente, materii prime și concentrațiile de parfum i-au transformat în furnizori ai casei regale britanice, titlu acordat de către Regina Elisabeta a II-a. 

De altfel, blazonul casei apare și pe recipientele aflate în băile și în centrul spa al hotelului River. Un detaliu, veți spune, dar un detaliu care poate face diferența pentru un client care alege să vină și de opt ori într-un an la hotelul soților Popescu.

Un detaliu e și temperatura apei termale, care nu scade sub 33 de grade – vara, iar iarna – sub 37, niciodată. La fel, și Ph-ul; mereu la 7, ca apa să fie limpede, explică Andrei Popescu, vorbind despre sistemul automatizat de filtrare a apei: „Apa termală intră în hotel la 88 de grade Celsius. O răcim la 40 de grade și încălzim cu ea. Fluxul de apă e constant”. Recunoaște că noțiunile tehnice îi sunt familiare, parte a practicii pe care a făcut-o după facultate în firma tatălui său, inginer în domeniul mașinilor și utilajelor grele. Așa că înțelege cum funcționează mașinăriile și tehnologia în bunul mers al unei afaceri.

Un nou corp de clădire și o piscină infinity

Pentru că „lumea caută condiții”, soții Popescu și-au dorit în echipa hotelieră oameni cu care să le poată oferi - prin profesionalism, prezență și comunicare. Începând cu recepția, cu restaurantul și cu personalul care asigură mentenanță și curățenia. „Dacă faci rabat de la calitate, tot tu ai de tras”, rezumă aceștia filosofia de business.

Firma are 40 de angajați, din care trei sunt bucătari. Majoritatea sunt români, dar sunt și expați – din Nepal și Sri Lanka. Oamenii locuiesc în apropierea hotelului, într-o fostă pensiune aflată în proprietatea familiei Popescu. Au, pe lângă salariu și cazare, decontare transport, tichete de hrană și masa asigurată în restaurantul unității.

„Personalul e optimizat să facă față la un număr de trei ori mai mare de clienți”, afirmă Andrei Popescu. Și cum cerere există, iar afacerea se scalează, River se va extinde. Proprietarii au cumpărat un teren din vecinătate și au ridicat un nou corp de clădire, cu 27 de camere. Au construit și un ponton pe malul Oltului, de unde se pot face îmbarcări pentru turiștii care fac plimbări pe râu. Mai mult, întreaga zonă spa va fi extinsă și va aparea o nouă piscină – infinity. La fel ca acum, facilitățile vor fi incluse în tariful nopții de cazare. Odată cu extinderea va crește și valoarea investiției în River Spa: aprox. 7 milioane de euro.


„Dacă vrei calitate, trebuie să fii prezent”

Andrei Popescu susține investițiile și dezvoltarea turistică a zonei în care trăiește: „Dacă mai apar zece hoteluri în Călimănești va fi benefic pentru toată lumea. Nu o văd ca pe o concurență, ci ca pe un câștig”. Vorbește despre lanțul Marriott, care va deschide în Căciulata primul hotel de 4 stele. Mai multe locuri de cazare, centre spa și restaurante de top înseamnă turiști care își petrec concediile aici și un semn că potențialul Călimănești-Căciulata este departe de a fi atins, crede acesta.

Dana și Andrei Popescu sunt antreprenori discreți. Cu excepția perioadelor în care călătoresc cu copiii lor, cei doi sunt zilnic la hotel: „Îmi place să mă asigur că e totul în ordine. Dacă vrei să ai calitate, trebuie să fii aici”, spune Andrei. Pe ea o poți zări în recepție, iar pe el – în restaurant, ori în biroul de la mezanin-ul clădirii. Împreună au de păstrat o imagine de bonitate câștigată mai bine de 30 de ani de către Marinică Potop, tatăl Danei Popescu. Acesta e fondatorul producătorului de vopsele Sarcom, business preluat în 2021 de către ROCA Investments.

În 2024, cifra de afaceri a companiei care administrează River Spa&Hotel a fost de 9,7 milioane de lei, conform informațiilor publicate pe risco.ro.

Dacă IMM-urile merg bine, România merge bine. Mulțumim IMM-urilor pentru că generează 50% din cifra de afaceri a firmelor din România. Republica vă va purta în lunile următoare într-o călătorie în lumea celor care mișcă România prin inițiativă, curaj și multă muncă.

Republica antreprenorilor este un proiect susținut de Banca Transilvania.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Vegeterra

Etica muncii e sfântă pentru dl. Szocs Jozsef: „Degeaba ai pământ dacă nu îl muncești”. De altfel, în zonă puține suprafețe de teren zac necultivate. „Pe aici nu prea sunt pământuri lăsate pârloagă”.

Citește mai mult

Dieta fertilității.

În ultimii ani, interesul pentru alimentația care sprijină fertilitatea a crescut semnificativ. Cu toate acestea, ideea unei „diete minune” care să garanteze sarcina este un mit. Specialiștii în medicină reproductivă subliniază că succesul depinde de un cumul de factori: echilibrul hormonal, sănătatea generală și alegerile alimentare corecte, completate de tratamentele moderne. foto: Profimedia

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon tăxi - Profimedia

Poate că nu suntem suficient de nemulțumiți ca să vedem cu adevărat ce avem. Poate că, dincolo de nemulțumirile cotidiene și de criticile fără sfârșit, România pulsează cu o vitalitate discretă, cu umor și cu frumusețea unor lucruri care nu se văd imediat, dar care țin locul stabil al unei vieți adevărate. foto: Profimedia

Citește mai mult

Foto CTP

Scriu acest text în primul rând pentru credincioșii ortodocși din România. Pentru cei care cred sincer în cuvântul lui Dumnezeu. Eu sunt un om al științei – ceea ce nu înseamnă automat că sunt și ateu. Cred și eu, dar în altceva: în rațiune, în observație, în experiment, în logică, în dovezi, în demonstrație. Pe baza acestora am analizat la început zicerile lui Dumnezeilă Georgescu. Erau atât de aberante, încât devenea ridicol să raționezi asupra lor. Am renunțat.

Citește mai mult

Sorin Grindeanu și Liviu Dragnea

Zice cel mai detestat om politic român din aceste zile, că venirea în guvern a doamnei Oana Gheorghiu „nu e un lucru care să ne facă bine” și are maximă dreptate. Nu are cum să facă bine un asemenea om, PSD-ului. E un antidot la zboruri Nordis, la jafuri din banul public, la afaceri necurate și e clar că îi ia cu frisoane, cu grețuri. Țipă Olguța, țipă Manda, țipă Grindeanu că Oana Gheorghiu nu le face bine. E ca și cum ar fi venit o molimă peste ei.

Citește mai mult