Doru Valentin Căstăian

Simion a comunicat cu o inteligenţă mult peste media oamenilor politici din România, a mers prin ţară, a oferit lucruri concrete sau abstracte, de la controale stomatologice la promisiuni, a ascultat mii de oameni, deşi nu avea probabil nici cea mai mică intenţie să-i ajute, a spus fiecăruia exact ce a vrut să audă, le-a flatat convingerile şi le-a accentuat temerile, a operat chirurgical cu frustrările şi resentimentele oamenilor, a avut o răbdare inumană, a ȋndurat umilinţe şi chiar agresiuni fizice, a adunat ȋn jurul lui oameni de toate felurile, indiferent de convingeri, idei, trecut sau apucături. Foto: Vadim Ghirda / AP / Profimedia

Pe termen mediu și mai ales pe termen lung memoria individuală este ineficientă, ca să nu spun inutilă. Judecata elitelor, cultura onestității istorice și mai ales instituțiile care să asigure transmiterea generatională a acestor evaluări sunt singurele mijloace relativ eficiente de a lupta cu balaurul timpului.

Profesorii au descoperit că o clipă de îndrăzneală şi demnitate le poate aduce mai mult decȃt decenii de fatalism şi supunere. Foto - Octav Ganea/ Inquam Photos

E mai uzual şi mai intuitiv să descrii răul prin apel la monstruos şi la eternii lui aliaţi: minciuna, ipocrizia, cinismul, cruzimea, corupţia etc E mai rar şi mult mai dificil însă să vorbeşti despre socialitate, empatie şi generozitate ca instrumente ale răului. Pentru că e contraintuitiv şi paradoxal., pentru că avem tendinţa de a confunda sistematic repertoriul nostru prosocial cu moralitatea.

Nu atȃt violenţa şi nesimţirea elevilor m-au tulburat, sufletul meu, de om care trăieşte dintotdeauna în Romȃnia, e obişnuit cu ele şi se străduieşte zilnic să nu devină imun. Cruzimea lor profundă, atrocitatea lor insuportabilă, mi s-a părut că stau în primul rȃnd în conţinutul lor secund, simbolic, mai mult decȃt în ceea ce arătau explicit.

De nimic nu mă tem mai mult decât de lipsa spiritului. Iar lipsă de spirit este şi jocul gol cu ecuaţiile în faţa unor elevi care nu ştiu să se întrebe nimic despre realitate şi nu ştiu să se lase uimiţi de nimic, dar şi individul legat îngust şi prosteşte de ceea ce adulţii au decis cândva în baza unui chestionar că sunt nevoile lui.

Adesea, foarte adesea, profesorii predau prost, clişeizant, fără pic de patos sau plăcere, îndepărtând elevii de literatură, uneori pe viaţă.

Am scris în ultimii ani mai multe texte încruntate despre profesori aşa că m-am gândit ca măcar de Ziua Internaţională a Profesorului să îmi permit să fantazez puţin. Şi, cum e bine să existe metodă şi în visare, am zis să apelez la bibliografie clasică în domeniu. (Foto: Guliver/Getty Images)

Într-o astfel de lume, lectura ar putea aduce cu adevărat ceva copiilor. Un alt ritm al vieţii interioare şi o creştere în complexitate, o identitate mai coerentă şi mai solidă, un simţ mai pronunţat al comunităţii şi valori comune cu alţi cititori. (Foto: Guliver/Getty Images)