Abrişcoala

Foto: Guliver/Getty Images

Am scris în ultimii ani mai multe texte încruntate despre profesori, aşa că m-am gândit ca măcar de Ziua Internaţională a Profesorului să îmi permit să fantazez puţin. Şi, cum e bine să existe metodă şi în visare, am zis să apelez la bibliografie clasică în domeniu.

În Gramatica fanteziei  (o carte cât un almanah de bune practici şi două rafturi de dezvoltare personală), Gianni Rodari arată cum, prin ataşarea unui prefix arbitrar unui cuvânt obişnuit, se va face cu uşurinţă saltul de la prăfuitul cotidian direct în utopie (sau, după caz, distopie). Astfel, o umbrelă poate deveni o antiumbrelă şi un gândac poate deveni un zăgândac. Toţi ştim cum se poartă o vrabie, însă o mavrabie ar putea să aibă apucături cu totul suprinzătoare. Un câine se poate transforma într-o creatură fantastică, care trece printr-o grămadă de aventuri în ţara mizcâinilor. Desigur, Hollywood-ul ştie asta de mult (hello, Superman!), iar băiatul meu de 8 ani a inventat cu uşurinţă gigantocăpuşe şi dinoeroi.

Aşadar, cu voia dumneavoastră, azi am să vă propun să vorbim despre abrişcoală. Abrişcoala există deja într-o abrilume, dar, din nefericire pentru noi, ea se află şi într-un abritimp. Aşadar, dacă nu sunteţi abrioameni, nu puteţi spera să daţi de ea în România. Dar, cine ştie, poate că într-un hiperviitor, există loc pentru megasperanţă.

Într-o abrişcoală, învaţă abrielevi şi lucrează abriprofesori.

Abriprofesorii nu-şi pot imagina o ocupaţie mai frumoasă decât predarea şi lucrul cu abrielevii. Abriprofesorii sunt mereu curioşi, citesc tot timpul, iar în abricancelarii discuţiile se poartă numai asupra noutăţilor din ştiinţă (tocmai a fost descoperit abribosonul lui Higgs la CERN), din literatură (a făcut senzaţie proaspăt publicatul roman Abrisolenoid) sau din pedagogie (se stă luni de zile pe listele de aşteptare pentru abricursuri de formare). Abriinspectorii aproape că nu mai au ce lucra şi se pune serios problema închiderii abriinspectoratelor. Abriinspectorii au în primul rând rolul de a-şi ajuta şi îndruma abricolegii debutanţi şi nu de a controla doar abridocumentele, aşa cum nu se întâmplase de fapt decât foarte demult, în vechime şi, parcă, într-o altă lume. Dar, cum mai toată lumea este impecabil pregătită, rolul lor aproape că nu se mai justifică. Oricum, nimeni nu-şi mai doreşte să devină abriinspector pentru că asta ar însemna mult mai puţină muncă la abricatedră. Abrişcolile au devenit locuri primitoare şi călduroase, mai ales iarna, aşa că unii abriprofesori pot lucra suplimentar la şcoală şi nu mai sunt nevoiţi să cheme abrielevii rămaşi în urmă la propriile domicilii. Abriprofesorii nu mai au aproape nimic în comun cu strămoşii lor, în afară de pasiunea de a lupta fără oboseală şi fără vreo speranţă împotriva fumatului la abrielevi şi de a semna orele în abricondici. Deşi unii confundă încă abriprogramele cu abrimanualele, cum se întâmpla şi în vechime.

Abrielevii nu cunosc o dorinţă mai puternică decât aceea de a învăţa şi de a se informa în permanenţă. Cu zece ani în urmă, s-au închis deja toate abricluburile de noapte, din lipsă de clienţi. Ei urăsc abritelefoanele şi abritabletele şi nu le folosesc decât după lungi rugăminţi şi numai pe perioade foarte scurte. Cu cinci ani în urmă, s-au baricadat în abribibliotecă, ca să scape de abripărinţii îngrijoraţi, veniţi după ei, şi să poată citi în linişte. Abrielevii preferă apa plată, fructele şi hrana organică şi resping cu dezgust abrişaormele, abriMc-urile şi abrienergizantele. Iubesc sportul şi mişcarea şi sunt deja cinsprezece ani de când nu a mai fost raportat niciun caz de obezitate. Fac în continuare eforturi pentru a se lăsa de fumat.

Nici abriprofesorii, nici abrielevii nu ar fi atât de admirabili dacă nu ar exista abripărinţii. Lucrurile au început să se schimbe în bine cu câteva decenii în urmă când, după un aprig studiu de teren, au fost descoperite câteva cazuri de părinţi care nu cunoaşteau la perfecţiune toate lucrurile legate de şcoală. Aceşti mici purtători ai îndoielii faţă de sine şi ai respectului pentru meseria altuia au fost clonaţi şi astfel a luat naştere prima generaţie de abripărinţi, aşa cum se spune că prima generaţie de abriprofesori provine din profesorii serioşi, muncitori şi iubitori de copii, care nu erau totuşi chiar atât de puţini cum se spune pe vremea României Educate. Abripărinţii întreabă când nu ştiu şi nu bârfesc abriprofesorii în faţa abricopiilor. Ei, spre deosebire de părinţii din vechime, nu mai sunt obsedaţi, mai ales la abriclasele mici, de concursuri, canguri şi comperi. Abripărinţii au citit studiile cu privire la temele de acasă şi ştiu că acestea sunt ineficiente la clasele foarte mici, aşa că nu mai bat la cap abriînvăţătorii să facă cât mai mult, insistând şi pe ideea dubioasă că la abrişcoală venim să învăţăm, nu să ne jucăm. Desigur, temele sunt eficiente tocmai la abriclasele mai mari, care primesc acum destul de lucru, spre deosebire de ceea ce se întâmpla în vechime. Abripărinţii nu mai aduc flori abriprofesorilor decât când simt cu adevărat că vor s-o facă şi nici prin cap nu le trece să încerce să schimbe formula de calcul a mediei mai cu un cărduleţ de cumpărături, mai cu câte o brăţărică. Abripărinţii, la fel ca abriprofesorii, înţeleg că şi abricopiii cu dizabilităţi au dreptul să înveţe şi nu mai fac presiuni asupra abridirectorilor să scape de ei cumva. Oricum, abridirectorii nu ar face niciodată aşa ceva, pentru că binele abrişcolii lor ar fi principala lor preocupare. Iar abriminiştrii s-ar asigura că, în fiecare abrişcoală, există abripsihologi, abriconsilieri şi alte forme de abriajutor.

Dar cum, citându-l pe Radu Paraschivescu, vom spune că gluma bună e gluma scurtă, vă propun să ne oprim. Cum ar veni, să ne mai lăsăm de glume, să facem o abrilume!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp