E mai uzual şi mai intuitiv să descrii răul prin apel la monstruos şi la eternii lui aliaţi: minciuna, ipocrizia, cinismul, cruzimea, corupţia etc E mai rar şi mult mai dificil însă să vorbeşti despre socialitate, empatie şi generozitate ca instrumente ale răului. Pentru că e contraintuitiv şi paradoxal., pentru că avem tendinţa de a confunda sistematic repertoriul nostru prosocial cu moralitatea. „Oameni de treabă”, filmul lui Paul Negoescu, cu un scenariu de Radu Romaniuc şi Oana Tudor, ne aşază dinainte cu multă forţă această problemă fundamentală, cea a incongruenţei de principiu între prosocialitatea de care suntem capabili şi viaţa morală, mai degrabă imposibilă în absenţa unor structuri care să o informeze şi a unor valori sau principii care să o ghideze.
A fi „bun la suflet”, empatic şi chiar generos (evit cuvȃntul „bun” pentru că aşez termenul mai degrabă în spectrul eticii) nu garantează în vreun fel că eşti şi competent din punct de vedere moral. De fapt, aşa cum se întȃmplă în filmul acesta, care ne duce într-o Romȃnie mică şi marginală tocmai pentru a ne ajuta să pricepem intuitiv situaţia întregii Romȃnii, toate aceste forţe tectonice ale sufletului pot fi folosite cu artă, princepere şi fără ezitare în slujba răului.
Coruptul şi criminalul fac apel la empatia ta, la sentimentele tale familiale, te învăluie în fumul tămȃietor al intimităţii, te poftesc la masă, îţi adorm simţurile în aburii unei mămăligi calde cu sarmale, mȃncare simplă de oameni simpli, oameni buni, oameni de treabă. Desigur, ei fac trafic (de alimente, de arme sau de carne vie), muşamalizează crime, şantajează şi tȃlhăresc, dar întreţin totodată cantine sociale, ajută sărmani şi ţin la un loc oamenii diferiţi care se întȃmplă să trăiască în acelaşi loc. Servesc umili comunităţii pe care o devalizează şi o abuzează în acelaşi timp. Sunt oameni ai locului, de fapt mici satrapi cu vorbă blajină şi dragoste evlavioasă pentru cele sfinte. Îi găseşti la pescuit, oameni ai micilor bucurii şi, pentru Dumnezeu, cine nu simpatizează arhetipalul pescar? Nu se ţin cu nasul pe sus şi nici nu ezită să stea oricȃnd de vorbă cu oricine dinaintea unui pahar cu ţuică. Totodată, au grijă, discret, dar ferm, să întȃrească tuturor celor din jur, tuturor celor pe care-i spoiliază şi îi mint, sentimentul că la noi nu s-ar putea niciodată altfel, sentimentul neputinţei care se mulţumeşte şi cu arşice, sentimentul indepasabil al lui „măcar a făcut ceva”.
Nu cred că vom înţelege pȃnă la căpăt mecanismele care rod pȃnȃ la măduvă societatea romȃnească pȃnă cȃnd nu vom deveni receptivi la acest aspect fundamental şi la acest infinit de subtil instrument al manipulării şi răului care este arhitectura noastră prosocială. Nu vom înţelege în totalitate pȃnă cȃnd nu vom pricepe că toate aceste forţe ale binelui pot fi deturnate tăcut şi transformate în mecanisme ale producerii şi întreţinerii viciilor structurale. În Romȃnia, aproape întotdeauna viciul moral la vȃrf, viciul moral interesat şi cinic a luat masca omeniei, a pornit şi a întreţinut în sufletele victimelor acea căldură domoală şi irezistibilă care leagă fiinţele umane. Va trebui să înţelegem că insul care ar schimba toate legile unei ţări sau ar disipa violent orice manifestaţie împotriva sistemului pe care-l apără şi reprezintă poate oricȃnd să ţină o emisiune despre gătit şi sta cu tine la masă în jurul unei farfurii cu mămăliguţă şi sarmale. E o formă a banalităţii răului. Şi una dintre căile noastre tradiţionale. Filmul poate fi văzut pe Netflix.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Felicitări pentru articol, d-le Doru Valentin Căstăian!!!!