Întrebări și așteptări după „Afacerea Nordis”: dacă jefuitorii sunt protejați „de sus”, avem o problemă mare cât statul de drept!

Mărturisesc că sunt mai mult decât nelămurit în afacerea Nordis. Datele sunt publice, este vorba de peste 1000 persoane care au dat bani grei pentru nişte apartamente care mai mult nu există, paguba totală fiind de ordinul sutelor de milioane de euro; mecanismele de însuşire de către grupul infracţional organizat a sumelor primite de la păgubiți sunt şi ele cunoscute. 

Iar eu nu înţeleg chiar nimic. Întâi, toţi păgubiții sunt persoane fizice. Îşi poate imagina cineva că oamenii ar putea să piardă, fiecare, sume de ordinul sutelor de mii de euro fără să iasă un scandal monstru din asta? Bun, a existat protecţie foarte sus pusă. PSD o numise pe acuzată Laura Vicol şefă a comisiei juridice din parlament. Cu certitudine, protecţia ei trecea mult dincolo de păpuşile politice, ajungea la cei care chiar decid ce şi cum: statul ăla paralel, pe care îl invoca infractorul recidivist Dragnea, atunci când a descoperit că a furat mult prea mult şi va fi dat în gât; cel care i-a arătat pisica actualului prim-ministru, dând pe goarnă călătoriile lui cu avioane private – dar se pare că demersul nu a folosit prea mult. Iar motivul cred că este că păgubit nu este statul, adică nimeni (desigur, plătim cu toţii, dar asta este o chestie secundară); păgubiţi sunt oameni obişnuiţi, care nu vor sta cu braţele încrucișate să zică “ghinion”.

Îmi amintesc că, prin anii ’90, când economia de piaţă devenea tot mai viguroasă, CFR a cumpărat “produse de protocol”, cum ar fi ace de cravată din tabla, cu vreo 200 dolari bucata și altele asemenea. În înţelepciunea lui, judecătorul a zis ca a fost o “negociere” liberă între părți, aşa că preţul acesta trebuia să fie – şi cu asta, basta. Cine să se întoarcă împotriva conducerii CFR, care a băgat adânc mâna în banul public, dacă judecătorul a zis că e minunat așa? Remarc totuşi că atunci hoţia totală a fost de câteva sute de mii de dolari – cam cât sparge acuzata Vicol la o partidă de shopping la Dubai. Da, societatea a progresat mult de atunci. 

Firma Nordis a fost controlată de ANAF de mai multe ori, în perioada în care jaful era în toi. Încălcarea regulilor contabile s-ar fi văzut şi de pe lună, dacă cineva ar fi încercat să vadăcum merge treaba acolo. Doar funcţionarii ANAF nu au văzut nimic. Aici, ar exista două posibile explicaţii: fie funcţionarii în cauză erau analfabeţi şi nu pricepeau nimic; fie aveau ordin “de sus” să nu vadă nimic. Nu ştiu exact ce înseamnă “de sus”; dar existenţa unui astfel de “sus” este o problemă de securitate naţională (şi nu mă refer la Securitatea din alte vremuri!) Dacă ţara nu se poate apăra împotriva unor infractori care jefuiesc bani cu lopata, pentru că jefuitorii sunt protejaţi “de sus”, avem o problemă mare cât statul de drept!

Sunt în continuare mirat de îndrăzneala infractorilor. A jefui persoane cu sume foarte mari nu are cum să nu iasă la lumină. E mai rău decât în cazul spărgătorilor, care pot spera că polițeanu îi va prinde. Dar cei care au jefuit banii din firmă, unde oricum există o trasabilitate a operaţiunilor, nu pot evita la nesfârşit să dea socoteală. Mai devreme sau mai târziu, firma trebuie să livreze produsele plătite de client. Cât de “sus” ar putea fi protecţia pentru ca grupul infracţional să se aştepte să scape bazma curată, fără să livreze nimic? Cum o arată această protecţie?

O altă mirare mi-a produs inculpata Laura Vicol. Nu doar că ea ameninţă în stânga şi în dreapta, chiar după ce a ajuns în arestul poliţiei, dar continuă să susţină, cu aplomb, împotriva oricărei evidenţe, că livrarea apartamentelor ar fi început zilele astea, dacă răii de la procuratură nu ar fi ridicat computerele şi documentele firmei. Oare ce o aştepta? Ca păgubiţii să facă manifestaţii în faţa procurorilor, cerând eliberarea celor arestaţi preventiv, ca să înceapă predarea apartamentelor? Câte or exista cu adevărat? Zece la sută din cele plătite? 

Dincolo de detaliile picante care răzbat din acest caz, este limpede ca lumina zilei că avem o problemă teribilă de funcţionare a statului de drept. După slăbiciunea colosală dovedită la recentele alegeri, care arată cât este de vulnerabilă politic societatea românească, iată că şi în plan economic fraude de proporţii pot să fie puse la cale şi duse la îndeplinire, fără ca aparatul administrativ să mişte un deget. Chiar dacă refuzăm să luăm în considerare ipoteza unei forţe prin stratosferă, deasupra guvernului, a parlamentului şi a administraţiei publice, rămân fapte a căror gravitate nu este dată, neapărat, de dimensiunea fraudei Nordis, ci de convingerea făptuitorilor că sunt intangibili. Nu, nu au fost, până la urmă, sau cel puţin așa pare în acest moment. Să vedem ce urmează.

Autorităţile au foarte multe de făcut pentru a răscumpăra, fie şi parţial, vina pentru inacţiunea manifestă în acest caz. Aş începe cu ANAF. Aici, ar trebui destituită întreaga conducere, iar persoanele direct implicate în controalele la Nordis ar trebui judecate şi condamnate pentru favorizarea infractorului. Nu cred că cei care au controlat acolo au tăcut de capul lor. Or fi fost constrânşi de “cineva”, într-o formă sau alta. Nu simt vreo compasiune dacă chiar aşa au stat lucrurile. Dacă cumva ne dorim ca situaţii similare să nu se repete, vinovaţii direcție trebuie să plătească. Ar fi cazul ca, altă dată, cei mai mici în funcţie să nu accepte să închidă ochii la infracţiuni manifeste.

Nu îmi fac mari iluzii. Nu mă aştept să aibă loc destituirea conducerii ANAF. Sau, dacă cumva ea se va produce, va fi înlocuită cu alta, din acelaşi aluat, care răspunde tot la comenzi misterioase, pentru a proteja pe cine trebuie. Soluţia adevarată ar fi depolitizarea completă a conducerii ANAF, organizarea unui concurs transparent, posibil cu ajutorul unor head hunteri, iar conducerea să fie strict profesionistă. Doar această cale ar oferi speranţa de mai bine. Dar mă tem că vom rămâne doar cu speranţa. Într-o ţară unde, de zeci de ani, mai mult de o treime din TVA-ul datorat nu este încasat de stat şi nimeni nu mişcă un deget, de ce să aşteptăm vreo schimbare când s-a furat un mizilic de o sută de milioane de euro?

Aş mai aştepta indisponibilizarea extinsă a averilor celor implicaţi în conducerea Nordis. Nu mă gândesc să poată fi colectat prea mult pe această cale, dar câteva procente din cât au furat s-ar putea să îi despăgubească, fie şi foarte parţial, pe cei peste 1000 de clienţi ai firmei. Iar vinovaţii să nu rămână cu uzufructul furăciunii, că altfel jocul va continua, cu alţi actori, pe o altă scenă, dar cu acelaşi scenariu: furăm până crăpăm, stăm un an-doi la mititica, apoi ne bucurăm de pradă. Şi, dacă tot suntem la cazul Nordis, destul de limpede, după părerea mea, oare o fi posibil ca procesul inculpaţilor să se desfăşoare într-un ritm care să nu permită prescrierea faptelor? Cum o suna asta?

Cred că ar fi cazul să ridicăm capul şi să vedem dincolo de cazul Nordis. De fapt, acesta nu este decât o bucățică din vârful aisbergului. Fraudele colosale în privinţa colectării TVA, de ordinul miliardelor de euro anual, arată că stăm foarte, foarte rău. Ar fi, zic eu, cazul ca, după alegerile prezidenţiale, noul şef al statului să discute această problemă în CSAT, cu concursul larg al experţilor, apolitici şi fără epoleţi. Statul este capturat de infractori care jefuiesc în valori de multe miliarde de euro în fiecare an – sub oblăduirea părintească a puterii politice. Îmi amintesc ce spunea Radu Vasile, când era prim ministru: “nu a mai rămas nimic de furat”. Ce naiv a putut să fie!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp