foto: Ina FASSBENDER / AFP / Profimedia
Eram în prima jumătate a anilor ’90, când am fost invitat să iau parte la un schimb de experiență la Banca Rezervelor Federale din Kansas City. Timp de câteva săptămâni am luat parte la dialogurile deosebit de consistente pe teme de politică monetară care se desfășurau acolo și am avut șansa extraordinară să asist la o întâlnire denumită „pre-FOMC” care reprezenta un dialog aprofundat între unitatea teritorială a băncii centrale și personalități ale vieții economice și academice, în pregătirea reuniunii „Federal Open Market Committee”, care decidea asupra politicii monetare urmate de banca centrală americană. În această călătorie am avut ocazia să mă familiarizez nu doar cu unele dintre subtilitățile mecanismului de conducere a politicii monetare americane, ci și să cunosc oameni obișnuiți, din America profundă, la întâlnirile lor de week-end.
Programul pregătit de gazdele mele a prevăzut și o vizită de câteva zile la Banca Rezervelor Federale din New York, care a inclus și câteva ore la Bursa de pe Wall Street. Am fost profund marcat de această vizită. Prima mare frământare am avut-o când am socotit cât de mult costase ea: mai mult de o mie de dolari biletul de avion, câteva sute de dolari o noapte de hotel în inima Manhattan-ului, plus celelalte cheltuieli ale acestei vizite. La vremea aceea salariul meu lunar de director al politicii monetare din BNR abia ar fi acoperit o noapte de hotel în New York, ceea ce mărea presiunea pe care o resimțeam ca urmare a acestei oportunități. Mă tot întrebam dacă nu mă voi trezi într-o bună zi cu cine știe ce solicitare din partea gazdelor mele, în schimbul cheltuielilor pe care le-au făcut cu mine. Mult mai târziu am înțeles ce au câștigat ei din investiția făcută în călătoria mea acolo.
Al doilea moment important a fost vizita la Bursa din New York. Aceasta începea cu prezentarea unui film de câteva minute, în care un producător de porumb din mid-west negocia vânzarea producției sale cu 4-5 luni înainte de recoltare. Dealer-ul cumpăra porumbul după ce mergea la o bursă, unde vedea prețul pentru tranzacții la termen, închizând astfel operațiunea. Producătorul știa din timp câți bani avea să obțină, iar intersecția dintre cerere și ofertă la bursă conducea la obținerea unui preț corect, avantajos și pentru producător, și pentru intermediar. Era un exemplu legat de cele mai elementare operațiuni economice, care se închid prin tranzacţii bursiere.
Tranzacțiile de la Bursa din New York erau atât de mari, încât practic întreaga economie a lumii dezvoltate era pusă în mișcare prin mecanismul subtil al cererii și ofertei de pe această piață. Văzând cum merg lucrurile, am ajuns la o concluzie, care s-a dovedit în final cu mult prea optimistă și a fost contrazisă de realitate: lumea este într-atât de interdependentă, încât de aici înainte nu ar mai putea să existe încă un război devastator, pentru că pur și simplu toate părțile ar avea prea mult de pierdut. În acest punct, din păcate, m-am înșelat. Ultimul imperiu, care a supraviețuit zeci de ani de la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial, și-a propus să recucerească prin forță militară teritorii pierdute. Până în urmă cu câteva zile eram convins că imperiul nu va reuși în demersul său. Acum am început să mă tem că democrația cea mai puternică a planetei decide să schimbe tabăra și să înlocuiască la rândul său forța dreptului cu dreptul forței. Nu-i o veste bună.
După părerea mea, asistăm la cel mai teribil test al forței democrației și piețelor libere în fața agresiunii fără precedent a unor forțe tenebroase, care încearcă să răstoarne scara valorilor în cea mai puternică democrație a lumii. Deocamdată, un aparat de propagandă formidabil, care pare să încerce să rivalizeze cu cel al lui Goebbels, este pus în mișcare de câțiva miliardari cu obsesii totalitare. Preluarea de către aceștia a discursului propagandei Kremlinului este completată de rapacitatea cu care, la cel mai înalt nivel al conducerii țării, se vorbește deschis despre înrobirea economică a Ucrainei. Ceva ce îmi amintește de împărțirea Poloniei între Germania nazistă și Uniunea Sovietică, care a dus la declanșarea celui de-al doilea Război Mondial.
Asistăm la cel mai teribil test al forței democrației și piețelor libere în fața agresiunii fără precedent a unor forțe tenebroase, care încearcă să răstoarne scara valorilor în cea mai puternică democrație a lumii. Deocamdată, un aparat de propagandă formidabil, care pare să încerce să rivalizeze cu cel al lui Goebbels, este pus în mișcare de câțiva miliardari cu obsesii totalitare.
Eu unul îmi păstrez totuşi o doză de optimism. Iar aici voi reveni la istorisirea mea de la New York, mai exact la ce a avut de câştigat partea americană din vizita mea acolo: a câştigat un aliat statornic, un om care înţelege de ce democraţia autentică şi piaţa liberă sunt superioare oricărei alte forme de conducere a societăţii. Experienţa mea americană m-a convins că orice încercare de a deturna libertatea individuală, de a înlocui forţa dreptului cu dreptul forţei nu are cum să funcţioneze. Chiar cred că piața liberă și concurența sunt cu mult mai eficiente decât ar putea fi vreodată o conducere oligarhică, fie ea numită NKVD sau MAGA.
Nu aştept ca ideologia pe care se bazează administraţia americană să îşi piardă suflul de azi pe mâine. Probabil, vor mai fi minţi lucide, precum Oprah Winfrey sau Robert de Niro, care vor lua poziții publice contra încălcărilor principiilor democratice. Faptul că New York Post a scris un articol foarte critic la adresa raportării preşedintelui Trump la invazia Rusiei în Ucraina a înmuiat puţin tonul acestuia. Sigur, un vot în Adunarea Generală a ONU împotriva ţărilor dezvoltate, dar alături de Rusia, Iran, Coreea de Nord, aduce incalculabile prejudicii de imagine şi de credibilitate Statelor Unite.
Dar până la urmă toate acestea nu vor conta foarte mult pentru americanul de rând. Cu totul altfel vor sta însă lucrurile când acesta va fi lovit unde îl doare mai tare: la buzunar. Or, inflaţia nu pare să se domolească, ba chiar pare să aibă un nou suflu; foarte multele miliarde de dolari economii din reducerea aparatului bugetar promise de Elon Musk, rămân mai mult texte pe X decât realitate; închiderea USAID ar putea să lase în aer destule produse agricole americane, care erau cumpărate de agenția guvernamentală şi donate unor ţări sărace; expulzarea imigranților ilegali fie bate pasul pe loc, fie se întoarce ca un bumerang, pentru că dispare o forță de muncă mai ieftină, ceea ce va duce, în final, la creșterea presiunilor inflaționiste. Taxele vamale, promise cu avânt de președintele Trump, nu au cum să dea rezultate bune, nici pentru economia americană, nici pentru economiile ţărilor partenere. Una peste alta, americanul de rând va avea de suferit ca urmare a virajului brusc şi prea puţin raţional al administraţiei. Ucraina e departe, iar americanul de rând nu va resimţi probabila intensificare a luptelor (în locul păcii în 24 de ore, cum promisese Trump). Dar înrăutățirea condiţiilor lui de viaţă va deveni foarte aparentă. Iar următoarele alegeri sunt la mai puţin de doi ani distanţă.
Şi mai apare un detaliu: economia capitalistă este una a belşugului şi a libertăţii de a alege. Iar această libertate include mai mulţi factori. De exemplu, automobilele foarte scumpe produse de dl. Musk ar putea să aibă mult mai puţină căutare pe piaţa de 500 milioane de consumatori ai Europei. Oare Rusia, partenerul regăsit de administrația Trump, va putea să suplinească scăderea vânzărilor în Europa? Investitorii europeni în acțiuni Tesla nu s-ar putea reorienta, că oricum dividende nu au de ce să aştepte? Grea dilemă pentru cel care s-a situat făţiş şi neechivoc de partea partidului de extremă dreaptă din Germania (AfD); făţiş şi neechivoc, dar chiar degeaba, pentru că germanii nu au căzut în plasa media sociale, dar în schimb nu mai cumpără maşini Tesla. Ce să-i faci, cine se pricepe la rachete nu este neapărat şi un geniu politic...
„Drill, baby, drill” este noul îndemn „ecologist” al administraţiei americane. Era de așteptat. Chiar mă gândisem că administrația Trump va presa pentru o scădere semnificativă a prețului mondial al hidrocarburilor – o cale de a reduce inflația internă şi de a exercita presiuni mari asupra Iranului şi Rusiei. Doar că, între timp, prieteşugul regăsit cu ocupantul Kremlinului îi aduce o dilemă: se luptă cu inflația internă sau îşi apără noul prieten? Oare cel mai fabulos negociator al istoriei, cum singur a observat cu modestie, le va rezolva pe ambele, concomitent?
Democraţia capitalistă este cu mult, mult mai puternică decât orice autocraţie. Am învăţat asta chiar de la americani, în vizita mea la Kansas City. Sper din tot sufletul ca Ucraina să reziste până ce virajul autoritarist al administraţiei actuale va pierde, iar SUA vor reveni pe calea firească.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.