Marcel Bartic

Pentru învățământul particular, spre exemplu, este o lovitură foarte serioasă. Vor fi școli care vor da faliment și oameni care își vor pierde joburile. Cum, de altfel, se întâmplă în mai tot sectorul privat al economiei românești. Unii dintre dumneavoastră vă veți declara solidari cu ei și veți spune ăia au bani, descurcă-se. Aș putea cumva înțelege asta dacă aș vedea că e la fel și zona instituțiilor publice. (Foto: DPA Picture Alliance / Alamy/ Profimedia)

În podul unei case, printre cutii și vechituri, într-un colț prăfuit și întunecos, stăteau cuminți două păpuși. Una mai mare și una mai mică. Privindu-le, te-ai fi întrebat de ce Dumnezeu le-ar fi uitat cineva acolo. Erau tare frumoase! (Foto: Guliver/ Getty Images)

Această măsură adîncește clivajele existente deja în învățământul românesc. Este nevoie, mai degrabă, de lucruri care să ne apropie. Să ne învețe cum să colaboram mai bine intre noi. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Eu locuiesc în sectorul patru, undeva prin Berceni. Era mai pe dimineață, cred. Pe la 9. Nu mai știu ce trebuia să fac, trebuia parcă să merg până la Mega Image să iau lapte și cereale pentru piticii mei. Na, ne trezim mai târziu acum că e vacanță. Nu dau să ies bine din scară și observ un pic de agitație la blocul vecin. Cineva sunase la 112 și a chemat pompierii. (Foto: Guliver/Getty Images)

Orice dictatură de pe lumea asta s-a sprijinit pe un aparat funcționăresc servil. Obedient. Slugile de serviciu ale statului, recompensate pentru susținerea necondiționată a regimului cu mici favoruri sau privilegii. (Foto: Inquam Photos / George Călin)

Pe ăia “bogații” cu adevărat nu-i veți găsi neapărat la particular. Ci la școlile cu faimă. Cu prestigiu. Etichetate drept școli “bune”. Încercați să ghiciți, vă rog, cam câte mașini ultraluxoase parchează în fața unor licee bucureștene. De stat. Și câți politicieni cu greutate sau personalități de tot felul se perindă pe holurile unor școli “bune” din oraș. Vă spun eu. Mulți. (Foto: Guliver Getty Images)

Societatea românească are o fascinație pentru geniu. Pentru apartenența la elite. O obsesie de-a dreptul. Indiferent de cât de adâncă e prăpastia istorică în care ne aflăm, vom clipi vesel ori de câte ori vom auzi de olimpici, Hagi și Nadia Comăneci. Ne hrănim cu iluzii și refuzăm să ne acceptăm mediocritatea. Poate pentru că ne-a însoțit mereu de-a lungul istoriei. (Foto: Guliver/Getty Images)

Un profesor de la o școală din Ploiești a pus în practică, mai zilele trecute, o inedită metodă pedagogică. I-a aruncat unui elev de-al lui, probabil în scopul transmiterii de cunoștințe, un scaun în cap. (Foto: Observatorul prahovean)

Spectacolul acesta grotesc cu tricolorul strivit de cruci din aur, ziduri de beton, bodyguarzi, limuzine, politicieni corupți și un popor stând letargic în genunchi, așteptând mântuirea? (Foto: Inquam Photos / Raul Stef)