sursa foto: Profimedia
Fac ce fac și, n-am nici cea mai vagă idee cum, mă trezesc cu ceva de meșterit prin casă. Slavă Domnului, rețeaua electrică n-a mai făcut bum de vreo câteva luni, sunt optimist, pare că nu trebuie să mai chem electricianul. Acuma însă alt necaz, trebuie să dau o mână de glet pe pereții de la intrare, niscaiva glafuri, un pospai de var, în sfârșit, nu vă mai plictisesc cu detalii dintr-astea, din respect pentru timpul dumneavoastră liber.
Băi, zic, aici e nevoie de-un profesionist, nu mai merge altfel, am mai dat eu cu niște glet pe pereții din dormitor și-a ieșit un soi de Sagrada Familia, varianta „mai încearcă o dată”, și nu mă mai risc.
Zis și făcut, pun mâna pe telefon, sun primul zugrav pe care-l aveam în agendă, îi explic care-i treaba și, după ce mi-a zis că oricum e foarte ocupat și nu știe dacă are timp, îmi zice scurt: da, dar vă costă opt mii de lei. Mă scuzați, îndrăznesc eu, ar fi vorba numa' despre doi, trei pereți, nu-mi trebuie niciun Versailles. Îmi pare rău, atâta face, aia e. Nu-i bai, mai dau un telefon, două, prețuri nu chiar de Versailles, da' de-un palat Schonbrunn tot mă apropiam.
Nu știu cum am reușit, da' am găsit în cele din urmă un zugrav mai prietenos cu clasa muncitoare și așteptări financiare ceva mai pământene. Vorbesc cu el, îi zic ce și cum, batem palma telefonic, azi m-am dus cu mașina să-l aduc la mine acasă să vadă proiectul la fața locului.
Îl iau pe cetățean cu mașina și, din una în alta, începe omul să-mi mai povestească despre viața lui, familie, greutăți, știți cum e, cum mai fac românii când se văd pentru prima dată. Că are lucrări prin tot județul Ilfov, că pleacă dimineața și vine seara, în sfârșit, viață de zugrav. Revenea însă constant la un subiect. Fiica lui. Că a terminat liceul cu 9,60. A intrat la universitate printre primii. Că a muncit jumătate de an să o ajute să-și ia o mașină. La mâna a doua, normal, dar „e superbă, domnu' Bartic, are decât șaizeci de mii de kilometri, merge brici!”
Nu știu de ce, pentru câteva secunde, am rămas efectiv impresionat. Omul ăsta vorbea cu atâta încântare de mașina pe care i-o cumpărase fiicei lui, de ziceai că a cumpărat-o pentru el! Făcea ce făcea, iar aducea vorba despre fiica lui, că a muncit mult, că e la facultate, că din sat de la el puțini au ajuns acolo și că a văzut și el cât de mult trebuie să înveți. Într-a douăsprezecea, a fost fata lui și a dat și „examenul ăla, cum îi zice, Chembrigi sau cam așa ceva, ca să arate că știe engleză. Da' a luat domnu' Bartic, am dat-o și la niște meditații câteva luni, m-a costat niște bani, da' am renovat o casă în Popești-Leordeni și i-am dat, că trebuia!”
Extraordinar cât de încântat era omul ăsta că fiica lui face facultate, vă jur, parcă o făcea el! Ajunsese până în punctul în care povestea că fata lui nici măcar n-ascultă manele, cum face toată lumea în sat - ei îi plac stiluri dintr-astea mai serioase, deh, ca toți oamenii care fac facultate!
Deși îmi stătea gândul numa' la câți saci de glet și var trebuia să iau eu de la Dedeman, n-am putut să mă abțin să nu-l observ un pic cu atenție pe nea zugravu'. Era sincer, era fericit, era extraordinar de mândru că fata lui merge la facultate. Pronunța cuvântul Universitate cu un respect fantastic, ca și cum ar fi fost vorba despre biserică sau alte locuri foarte importante.
N-aș ști să vă spun de ce, dar m-au emoționat poveștile lui. Tot ce spunea, tot ce făcea avea legătură cu ceva ce i-ar fi trebuit fetei la facultate. Ba pentru cărți, ba pentru nu știu ce stagiu de practică, totul avea un sens pentru el.
Să-și susțină copilul să facă școală.
„Și nu orice școală, domnu' Bartic! Universitate, domnu', acolo chiar e școală zdravănă!”
Pentru o secundă m-am gândit cum ar fi, pe bune, dacă toți părinții din România ar privi școala cum o privea nea zugravu', care-mi face mie ăia doi, trei pereți cu glet. Serios. Cum ar fi?
Am ajuns într-un sfârșit la mine acasă și, din una în alta, mă întreabă: „Auziți, da' dumneavoastră ce meserie aveți la bază?” Profesor, zic. Profesor? Profesor. „Vai de mine, stați liniștit, nu vă iau mult și vă recomand niște materiale ieftine, știu că dumneavoastră n-o duceți bine cu banii.”
N-am mai apucat să-i zic că n-am să dau totuși faliment de la zugrăveala asta, da' s-a pus deja pe măsurat și pe calculat sacii de glet și nu l-am mai deranjat. M-oi revanșa eu la sfârșit, până la urmă nu-mi fac vreun Pentagon, da' niște pereți albi oi putea plăti.
Nu l-am mai bătut la cap și cu asta.
Între timp, îi povestea și nevesti-mii că are o fată, care a terminat liceul cu 9,60 și acum e la facultate și i-a luat și o mașină.
La mâna a doua, dar e superbă.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.