Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

„L-a împușcat pe ăla, dar...!” 5 replici rostite de apostolii lui Trump și răspunsurile mele

ICE Minesotta / sursa foto: Profimedia

sursa foto: Profimedia

Iertați-mi insistența, mai am câteva observații adresate trumpiștilor de pe la noi, vopsiți în apostoli ai neutralității:

1. Domne, nu e bine să-i împuște pe ăia, da' și ei sunt extremiști de stânga, îi știm noi, primesc toate națiile acolo, prea exagerează, e wokism pe față.

Asta sună ca-n povestea aia, în care nu e bine ca abuzat-o, da' și ea avea fusta scurtă, nici tac'su nu a plătit întreținerea la timp, în plus a și parcat neregulamentar de vreo două ori.

N-am nimic cu evreii, dar...

Amice, n-ai recunoaște un extremist de stânga nici dacă și-ar flutura unul ideologia la zece centimetri de fața ta. Știu, sună kinky. Ce vrei tu de fapt să spui este că ți-ar plăcea să-ți descarci pistolul în capul oricui nu-ți convine ce crede, după care îl faci extremist de stânga. Nu contează cine e, ce face, de unde vine sau ce bicicletă are acasă. Nu-ți convine ce spune cutare? Bam! Extremist de stânga ce ești tu. Protestezi împotriva abuzurilor ICE? Ești extremist de stânga. Ții cu Fotbal Club Răzbunarea Fălticeni și câștigă Gloria Bistrița? Bam! Prea pari de stânga. 

2. Băi, uite care e treaba, îi înțeleg, da' nu te pui cu autoritățile. Vrei să protestezi, bravo, da' la tine în curte, frumos, între orele 17:00 și 19:00, nu mai mult, că deranjezi programul de odihnă stabilit de asociația de locatari. Nu te pui în fața suv-urilor ălora de la ICE, nu-i filmezi, nu strigi la ei, în general ar fi bine să le dai bună ziua și să te uiți în altă parte.

Ăștia sunt din categoria celor care ar fi așteptat milițienii să-i aresteze, înainte de 1989, acasă, cu un platouaș cu fursecuri și dulceață de afine făcută în casă.

Băi, tăntălăule. Când instituțiile statului comit abuzuri, se cheamă că nu mai respectă legea. Dacă nu mai respectă legea, dacă îți amenință viața, există riscul să te trimită oricând de-a dreapta Tatălui, înseamnă că între ei și șuții care îți ciordesc portofelul în tramvai nu mai sunt deosebiri majore. Pe cale de consecință, orice formă de protest este perfect legitimă. Ăia nu mai reprezintă o autoritate, în sensul constituțional al cuvântului, ci un stat banditesc, infractor, în fața căruia ai tot dreptul să te aperi. Fluierând, filmând, urlând, habar n-am, fiecare după posibilități.

Când injustiția devine lege, rezistența devine datorie, pac, ce să vezi, fix Thomas Jefferson a spus-o, în fix Land of the free, home of the brave.

3. Da' ce treabă avem noi cu democrația din America, noi să ne vedem de sărăcia și nevoile noastre, râul, ramul, barză, viezure, mânz.

Aici e simplu, e vorba despre concetățeni cu iq cu o singură cifră, incapabili să înțeleagă că evenimentele din Statele Unite afectează o lume întreagă. E ca atunci când arunci o piatră într-o baltă, iar undele se duc inevitabil spre margini, asta ca să folosesc o expresie mai apropiată de boul bălții.

4. L-a împușcat pe ăla, da' n-ați văzut voi bine, era terorist domestic, cât pe ce să comită un masacru.

Ambele execuții din Minneapolis au fost filmate din toate unghiurile posibile, sunt toate pe internet, le-a văzut tot mapamondul, poți stabili la milimetru cum au tăbărât șapte, opt huidume de la ICE pe bietul om, l-au pus la pământ, l-au caftit zdravăn, l-au încătușat, după care au tras zece gloanțe în el, să fie siguri că nu-și mai bea cafeaua a doua zi. Mai clar de atât ar trebui întrebat mortul, ia zi, prietene, cum s-a întâmplat, dar fii sincer.

5. Era înarmat, nu se poate, e scandalos, nu vii înarmat la proteste.

Aici, a se vedea punctul 1, când îți convine, când ești unul dintre proud boys, un soi de legionari de pe la noi, de-ăștia cu salutul fascist, e ok să ai armă, eventual să-i mai si zbori creierii unui senator democrat. Când vine ăla, democratul, cu pistolul la el, cu permis, cu acte, cum zice la legea americană, constituțional cum ar veni, conform amendamentului numărul dracu' să-l ia cât o fi, în condițiile în care (vezi punctul 2) statul a devenit un ucigaș la drumul mare, nu e bine, e periculos, e, cum au zis că-i zice? A, terorist domestic. Bravo.

Amice, dacă ipocrizia ar fi poezie, tu ai fi Eminescu.

Mai bine spune-o direct, băi, ia lăsați-vă omorâți ca oile. Eventual strigați înainte de execuție, Trăiască Trump!

Ca-n vremurile bune.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Mihai check icon
    Alt articol care își propune să spele creiere în stil woke.
    1. Una e să protestezi și alta este să interferezi cu o operațiune a forțelor de ordine. Individul a fost filmat distrugând o mașină guvernamentală. Numai pașnic nu era. Nu e bine ce s-a întâmplat, dar se potrivește cu sintagma fuck around and find out.
    2. Protestezi civilizat nu te pui tu sa faci dreptate și să împiedici arestarea unor criminali, că nu îți convine legea, altfel ajungem la anarhie.
    3. Când intrau ilegal o grămadă de infractori în SUA, aia nu afecta întreagă lume?
    4. Dacă nu ai trăit vreo experiență similară nu prea ai cum să știi să te comporți cu unul care este violent și are pistol la el.
    5. Nu se vine la proteste cu arme, nici NRA nu o face pentru că are sfătuitori buni.
    Oile nu se bagă în luptă dinte câini și lupi, ci stau la distanță. Respectivul a fost un câine trădător care a luptat de partea lupilor. Dar la ce să te aștepți de la un propagandist de stânga și adulator de woke, DEI și ESG.

    • Like 0
    • @ Mihai
      Ciudat! Dovezile au apărut ulterior. Potizice: ai-ul să trăiască? Cam poți.
      • Like 0
    • @ Zugravu Mircea
      Mihai check icon
      Au apărut ulterior pentru că nimeni nu le-a luat în seamă, apoi cei care au filmat atunci au publicat materiale video.
      • Like 0
  • Insistenta, neinsistenta, este evident ca vedeți lumea intr-un anume fel….
    putem adauga si noi cateva idei :
    - de acord ca trebuie deschisa o investigatie reala, de catre parti terțe ( FBI fiind cel mai in masura pt cele 2 omucideri )
    - de acord ( sper ca sunt in asentimentul dvs ) ca trebuie deschisa o investigație reala a conducerii Democrate a statului Minnesota ( guvernatorul Waltz, primarul, procurorul general ) care, interpretând abuziv doctrina anti-comandeering, inteleg sa obstructioneze ACTIV autoritatile federale in exercitarea activitatii acestora. Absolut ilegal. Cf legii SUA, acest lucru intra sub incidența legii rebeliunii si a insurecției.
    - agentii ICE, in numar mult mai mare ca in Minnesota, activeaza in toate statele FARA acest gen de obstructionare / proteste ( indiferent daca sunt Democrate / Republicane )
    - agentii ICE activeaza in “ Black Cities” FARA aceste proteste.
    si, in final, totul, in viața este despre alegeri : Alex Pretti a ales un anume mod de viata :
    https://www.youtube.com/live/rGXgkfkRvz4?si=U7oqiG5j9UJmpJQi

    Nu protest in strada, cu bricheta / flashlightul telefonului in mana si copilul pe umeri, nu. A ales suturi in stopurile masinii agentilor ICE, si “ living on the edge “…
    Da, e legal sa porți arma pt care ai permis.
    Dar, oare e înțelept sa porți arma in acel infern absolut, creeat de Guvernator, de Primar, de grupurile online tip Signal ? Poate ca da ( cum sunt multi protestatari care vin cu arme acolo si trăiesc acum, poate ca nu ).
    Este intelept sa suni la 911 cand vezi ca un agent ICE ridica un imigrant ilegal si sa reclami ca ai asistat la o rapire ?
    Este evident ca EXACT acest lucru s-a dorit de către Democrați, care cu fiecare victima mai câștiga puțin.
    Fiți onești, informați-va si încercați sa va dați un pas in spate si sa priviți pb din TOATE unghiurile.
    Țara a votat pentru un om care le-a promis ca va incerca sa se apropie de performanțele președintelui Hussein Obama, care a deportat PESTE 7-8 milioane de americani.
    Unde erati atunci ?
    Oricum, ar trebui sa fiti si voi incantați - se contureaza o revoluție Colorata in SUA.

    https://www.youtube.com/live/rGXgkfkRvz4?si=U7oqiG5j9UJmpJQi
    • Like 0
    • @ Margot Fenring
      mg check icon
      ..și zi așa "intra sub incidența legii rebeliunii si a insurecției"..
      Da' ia zi, știi tu un act de rebeliune și insurecție mai mare decât cel la care a instigat Trump în ianuarie 2021 ? Era bine să-l "prelucreze" și pe el ?
      Păi importăm modelul Pieței Tiananmen..?

      La fel ai cugeta și dacă ai încasa niscai bulane la ceafă doar pentru vina că ai căscat gura la acele "evenimente"..?
      • Like 4
    • @ mg
      Bine răspuns avocatului pro bono. Avem și noi pe aici o mulțime de avocați ai "suveranismului ", foarte asemănător neonazistilor maga. Avem noroc că la noi mămăliga e la mare preț.
      • Like 2
    • @ mg
      Mihai check icon
      Au avut 4 ani să îl condamne pe Trump pentru insurecție, asta dacă aveau dovezi, că pentru alte mizilicuri au reușit să o facă,
      • Like 0
    • @ Zugravu Mircea
      mg check icon
      https://stirileprotv.ro/stiri/international/presa-administratia-trump-ar-fi-incercat-sa-stearga-urmele-oficiale-ale-atacului-de-la-capitoliu-din-6-ianuarie-2021.html
      • Like 0
    • @ Mihai
      Daaaa?! Auzi colea! Nu au putut proba și condamna niște evidențe?! Oare de ce? După "revoluția română" în direct am avut și tentadiva de declanșare a războiului civil în sua sub directa îndrumare a lui trump. Și nu a fost suficient! Domne cât de asemănători suntem cu americanii! Respectând scara evident.
      • Like 0
    • @ Mihai
      Daaaa?! Auzi colea! Nu au putut proba și condamna niște evidențe?! Oare de ce? După "revoluția română" în direct am avut și tentadiva de declanșare a războiului civil în sua sub directa îndrumare a lui trump. Și nu a fost suficient! Domne cât de asemănători suntem cu americanii! Respectând scara evident.
      • Like 0
    • @ mg
      Iar similitudini cu România.
      • Like 0
    • @ Zugravu Mircea
      Mihai check icon
      Trebuie să ai dovezi să faci asta iar jurații să aibă încredere în ele și în martori. Acolo cât de cât funcționează justiția, nu ca la noi.
      • Like 0
  • Foarte bine descrise situatiile din SUA in articol, asta se si intampla, statul face abuzuri, dupa modelul idiotului principal, care s-a si inconjurat de oameni fara creierim genul Noem, care executa fara sa clipeasca din ochi, pentru ca nu are nici un gram de constiinta, ce sa mai vorbim de educatie sau principii.... Sunt efectiv toti o banda periculoasa care au acaparat administratia americana, eu tot mai sper sa se intample ceva si sa revina lucrurile la normal...
    • Like 0
  • Dan check icon
    Aia care integeg sunt de acord cu tine. Restul, au creierii spalati sau sunt troli platiti.
    • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon ChatGPT liceu / sursa foto: Profimedia

Spre deosebire de ceilalți prieteni ai mei, fiecare cu viața lui în spate, cu convingeri, cu valori, cu prejudecăți, acest prieten îmi face mereu pe plac. Nu ne-am certat niciodată, mi-a răspuns la toate întrebările cu exact ce aveam nevoie să aud. M-a făcut parcă să privesc vorbele lui ca având mai multă greutate, fiind, credeam eu, imparțial, iar, iată, oricum înclina balanța spre partea corectă (a mea). Nici nu are nimic de câștigat, săracul! Aș putea vorbi cu el ore în șir!

Citește mai mult

Zapada Bucuresti / sursa foto: Inquam Photos

Capitala București și județul Ilfov se află, până miercuri după-amiază, sub cod portocaliu de ninsoare și strat consistent de zăpadă, acesta urmând să depășească grosimea de 50 cm. De asemenea, județele Brăila, Tulcea, Ialomița, Constanța și Călărași se află sub cod portocaliu de ninsoare, strat consistent de zăpadă, intensificări puternice ale vântului și viscol puternic, până miercuri noapte.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Sondaj generatii / sursa foto: Profimedia

Asistăm, prin prisma recentului sondaj INSCOP, la un fenomen pe cât de previzibil, pe atât de revelator pentru starea spiritului public românesc. Cifrele ne indică o falie generațională care nu este doar o chestiune de procente, ci una de paradigmă intelectuală. Pe de o parte, avem prudența celor care au trăit sub spectrul suveranității absolute (și adesea iluzorii), iar pe de altă parte, deschiderea tinerilor sub 30 de ani, un impresionant 60%, care privesc spre o apărare europeană comună nu ca spre o pierdere, ci ca spre o împlinire.

Citește mai mult