foto: Profimedia
Moartea unui copil nu se termină niciodată.
Nu după înmormântare.
Nu după anchetă.
Nu după ani.
Ea rămâne în corpul părintelui ca o absență care nu se vindecă. Iar când, la ani distanță, statul îți spune că dosarul care ar fi trebuit să explice de ce a murit fiica ta nu mai există, moartea capătă o a doua formă. Mai rece. Mai solitară. Mai crudă.
În 2021, o femeie de 36 de ani moare într-un spital public din București, Spitalul Bagdasar-Arseni. O viață tânără, cu planuri, cu oameni care o așteptau acasă. Există un dosar penal pentru ucidere din culpă. Sau, mai corect spus, a existat. Patru ani mai târziu, mama ei află că dosarul a dispărut (Sursa: Snoop)
Într-o țară normală, asta ar declanșa un cutremur instituțional. În România, produce o frază scurtă, fără emoție: „nu se mai regăsește în arhivă”. Ca și cum vorbim despre o factură veche, nu despre o viață pierdută.
Pentru mamă, dispariția dosarului nu este un detaliu tehnic. Este confirmarea unei singurătăți absolute. Este momentul în care înțelegi că, dincolo de durerea ta, nu mai există nimeni care să caute adevărul. Că statul, în care ai avut încredere, a obosit înaintea ta.
Acesta este punctul în care justiția încetează să mai fie un concept abstract. Devine ceva intim, fragil, dureros. Nu mai e despre legi, ci despre memorie. Despre cine rămâne să spună povestea celor care nu mai pot.
Dispariția unui dosar penal nu este o întâmplare. Este rezultatul unui sistem care știe să aștepte până când timpul devine aliat. Care transformă oboseala în politică publică și tăcerea în strategie. Un sistem în care victimele sunt invitate, subtil, să renunțe.
Dar există ceva profund neliniștitor în această poveste. Pentru că nu este doar despre ea. Este despre noi toți. Despre cât valorează viața într-o societate care preferă liniștea în locul adevărului. Despre ce se întâmplă când instituțiile uită, iar oamenii nu pot.
O justiție care pierde dosare despre moarte nu pierde doar documente. Pierde contactul cu umanitatea. Pierde încrederea celor pe care ar trebui să îi apere. Pierde sensul pentru care a fost creată.
Fiica ei a murit într-un spital.
A doua oară, a murit într-un sistem care a ales să uite.
Iar noi trăim într-o țară în care această uitare a devenit posibilă.
Poate că adevărata întrebare nu este cine a pierdut dosarul.
Ci câți dintre noi suntem dispuși să acceptăm că, într-o zi, ar putea fi rândul nostru.
Notă: La câteva ore după apariția investigației pe Snoop, reprezentanții parchetului superior, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, au anunțat că dosarul penal a fost găsit: era „lipit” de alte dosare.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.