Foto: Profimedia Images
Despre misoginia masculină știm, sau credem că știm, suficient cât să o recunoaștem în spațiul public. O vedem în declarații politice, în comentarii online, în felul în care unii bărbați reacționează la autonomia, vocea și vizibilitatea femeilor. Este, până la urmă, o expresie a unei istorii lungi în care puterea a aparținut aproape exclusiv bărbaților.
Mult mai puțin discutată, însă poate la fel de dureroasă, este misoginia feminină. O formă de ostilitate între femei, adesea subtilă, greu de numit și încă și mai greu de admis. Nu pentru că femeile ar fi mai „rele” între ele, ci pentru că au fost crescute într-o cultură în care relația cu propria feminitate și cu celelalte femei a fost distorsionată în mod sistematic.
De fapt, misoginia feminină este fața invizibilă a aceluiași sistem.
Pentru generații întregi, femeilor li s-a transmis că valoarea lor depinde de felul în care sunt percepute: cuminți, îngrijite, discrete, „potrivite”. De partea cealaltă, orice femeie care se abătea de la tipar devenea o amenințare. Nu doar pentru bărbați, ci și pentru celelalte femei, prin contrastul pe care îl crea.
Astfel s-au născut două dinamici:
- comparația permanentă, care nu are nimic de-a face cu realitatea, ci cu nesiguranța;
- rușinea, transmisă aproape ereditar, care le învață pe femei să-și ascundă dorințele, vocea, chiar și succesul, ca să nu „deranjeze”.
Când aceste emoții se adună, ele nu dispar. Se transformă. În critică. În judecată. În etichetare. În respingerea altor femei care, prin simpla existență, ating un punct sensibil din interior.
Misoginia feminină nu este ura față de femei.
Este durerea lor neprocesată.
În societățile tradiționale, femeile nu aveau acces la resurse: educație, independență financiară, siguranță socială. Singurul „spațiu“ în care puteau exista era cel domestic. Acolo, rolurile erau limitate, iar sprijinul bărbaților, esențial. Într-un asemenea cadru, femeile au învățat că resursele sunt puține, iar competiția, inevitabilă.
Această competiție nu a dispărut odată cu modernizarea. S-a rafinat.
Astăzi, ea poartă alte nume: „perfecționism“, „standard înalt“, „profesionalism“. Dar în esență, funcționează la fel: dacă o femeie reușește, celelalte se simt, instinctiv, mai mici. Nu pentru că sunt invidioase, ci pentru că sunt crescute într-un mediu în care feminitatea este un examen continuu, iar „nota“ depinde de privirea celorlalți.
Misoginia feminină este un fenomen psihologic de interiorizare. Un mecanism de apărare învățat timpuriu, prin care femeile adoptă și reproduc reguli care, inițial, au fost create împotriva lor.
Este exact paradoxul unei societăți care le cere femeilor să fie solide, dar le privează de instrumentele pentru a-și construi soliditatea; să fie performante, dar le pedepsește atunci când performanța lor iese din tipar; să fie „împreună“, dar le învață subtil să concureze.
Când rescrii aceste reguli în interior, ele devin reflexe:
Critică. Gelozie. Minimizare. Tăcere. Evitare.
Un arsenal întreg de micro-agresiuni emoționale, distructive, dar invizibile.
De ce vorbim atât de puțin despre misoginia feminină?
Pentru că doare.
Pentru că pune femeile față în față cu propriile vulnerabilități.
Pentru că obligă la o întrebare incomodă: câte dintre reacțiile mele sunt ale mele și câte sunt rezultatul unui sistem pe care nu l-am ales, dar l-am învățat?
Recunoașterea misoginiei feminine nu înseamnă aruncarea vinei pe femei. Înseamnă, dimpotrivă, începerea vindecării. A unei relații cu sine și cu celelalte femei care, pentru mult timp, a fost construită pe frică, rușine și nevoia de a aparține.
Transformarea nu începe cu discursuri grandioase, ci cu momente mici: o clipă de ezitare înainte de a critica, un „de ce simt asta?“ în loc de un verdict rapid, o deschidere în fața vulnerabilității proprii.
Educația emoțională este antidotul.
Curiozitatea, în locul comparației.
Cooperarea, în locul competiției.
Conștientizarea, în locul automatismelor melancolice ale perfecționismului.
Atunci misoginia feminină începe să se dizolve.
Nu pentru că sistemul s-a schimbat, ci pentru că femeile însele încep să nu mai joace rolurile pe care sistemul le-a scris pentru ele.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Era una d'asta p-aci care se dadea de ceasul mortii ca are un copil mic care e baiat care cand va deveni adult va ajunge un pericol pt femeile din jurul lui
Imi pare rau de voi ....
Astăzi femeile au libertatea și nenumărate opțiuni de a deveni independente financiar, emoțional, artistic etc. Ce fac cu libertatea asta? În loc să și-o exprime bucuroase, se plâng de istorie sau de ce nu este lumea perfectă. Cred că nu ai cum să mulțumești o femeie!