foto: Profimedia
De câteva zile, reacția publică la numirile din marile parchete pare să se fi așezat într-un consens comod: deciziile sunt proaste, oamenii sunt nepotriviți, iar sistemul merge mai departe ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. E un tip de indignare ritualică, aproape liturgică, în care fiecare știe deja rolul pe care trebuie să-l joace.
Dar întrebarea incomodă și, tocmai de aceea, esențială este alta: chiar avea președintele de unde alege mai bine?
Istoria ne învață că marile decizii nu se iau, de cele mai multe ori, între bine și rău, ci între rău și mai puțin rău. În 1916, România nu a intrat în Primul Război Mondial pentru că avea o opțiune perfectă, ci pentru că alternativele erau limitate și fiecare purta în sine riscul dezastrului. Alegerea nu a fost între lumină și întuneric, ci între două umbre.
Așa și aici. Nu au stat la coadă procurori de talia Laurei Codruța Kövesi, așteptând să fie aleși. Sistemul judiciar românesc nu produce excelență în serie. Produce, cel mult, funcționari competenți, uneori mediocri, rareori remarcabili și, din când în când, problematici.
Absența opțiunilor nu este întotdeauna doar rezultatul unei selecții slabe, ci și al unei absențe asumate. Un sistem nu devine mediocru doar pentru că nu produce suficientă valoare, ci și pentru că valoarea existentă refuză, în momentele decisive, să se pună în joc. Fie că vorbim de prudență, de teamă sau, uneori, de o formă discretă de complicitate cu status quo-ul, această absență lasă spațiul liber pentru opțiuni mai slabe. Iar apoi, paradoxal, aceleași opțiuni sunt criticate ca fiind inevitabile.
În acest context, problema nu este că alegerea finală nu a fost strălucită. Problema este că ea nu pare să fi fost guvernată de un criteriu coerent. Pentru că, dacă ar fi fost, am fi văzut consecvență.
Un candidat este respins după un aviz negativ al Consiliului Superior al Magistraturii. În alt caz, același tip de aviz este ignorat. Nu există o explicație clară pentru această diferență de tratament. Nu există o linie de demarcație vizibilă între acceptabil și inacceptabil. Există doar decizia.
Iar decizia, în absența unui criteriu, devine arbitrară.
Mai grav însă decât această inconsecvență este altceva: alegerea de a apăra public cel mai vulnerabil punct al întregii construcții.
Există momente în istorie în care liderii nu doar iau decizii discutabile, ci aleg să le transforme în declarații de principiu. Este momentul în care o eroare punctuală riscă să devină o regulă implicită.
Apărarea unei conduite profesionale contestate nu în abstract, ci într-un caz concret, sensibil, care implică acuzații grave, transmite un semnal care depășește persoana în cauză. Transmite ideea că standardul nu este atât de sus pe cât ar trebui să fie. Că, uneori, îndoiala poate fi suficientă pentru a nu acționa. Că prudența birocratică poate înlocui responsabilitatea.
Or, exact aici se rupe firul.
Pentru că instituțiile nu se construiesc doar prin numiri, ci prin semnalele pe care aceste numiri le emit. În anii 50, regimurile comuniste nu s-au consolidat doar prin oameni, ci prin logica pe care acei oameni o reprezentau: obediență în loc de discernământ, conformism în loc de responsabilitate. Nu comparația este importantă aici, ci mecanismul.
Când standardul scade, nu o face spectaculos. O face tăcut, prin justificări rezonabile, prin explicații aparent logice, prin excepții care devin, în timp, regulă.
De aceea, întrebarea nu este dacă existau opțiuni mai bune. Poate că nu existau. Întrebarea este de ce, dintre opțiuni imperfecte, a fost aleasă tocmai aceea care ridică cele mai multe semne de întrebare. Și, mai ales, de ce a fost apărată cu atâta hotărâre.
Pentru că, în cele din urmă, nu lipsa excelenței este ceea ce subminează încrederea publică.
România a funcționat și fără excelență. A supraviețuit și mediocrității. Dar nu a funcționat niciodată bine în absența criteriilor. Iar atunci când criteriile devin neclare, totul devine negociabil.
Inclusiv încrederea.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.