Suzana Gras

Religiile sunt de părere că lenea e un păcat de moarte, iar etica protestantă, bază morală pentru începuturile modelului economic capitalist, ridică munca la rangul de practică izbăvitoare care ne poate cumpăra biletul către rai: o muncă austeră și asiduă, cu scop moral ascetic, nu cu scopul huzurului frivol în lumea aceasta. (Foto: Guliver/Getty Images)

Pe lângă el trece o doamnă în formă, la vreo 50 de ani, cu căştile în urechi. Se uită la el cam speriată, scoate o cască din ureche, scoate telefonul. Ajung şi eu în dreptul lui. Ea se întreabă cu voce tare dacă oare să sune undeva sau nu. Am zis că sun eu acum la 112. (Foto: Octav Ganea/Inquam Photos)

Acum câteva zile cineva mi-a spus că nu pricepe de ce proverbul „mens sana in corpore sano” este folosit mai ales cu privire la corp, când de fapt problema noastă e mai de grabă la cap. Într-adevăr, societatea noastră, atâta cât o pot observa eu, pare să se preocupe cu predilecţie de corp şi nu de minte, iar asta chiar şi într-un sens larg, de spirit şi de intelect, nu doar de psihic. (Foto: Guliver/Getty Images)

Revista presei o primesc pe mail, la șase dimineața. La opt ascult știrile la radio. De ceva vreme încoace mă uit la mesajul necitit din căsuța poștală și mă gândesc că dacă îl deschid o să mă ciocnesc din nou de sentimentul de neputință față de tot ce se întâmplă în societatea în care trăiesc și de sentimentul de rușine că sunt de același neam cu cei care mă conduc ori cu o bună parte din oamenii cu care mă intersectez în cursul zilei.

A funcționa permanent sau în majoritatea timpului pe bază de agresivitate și violență, manifestând și acceptând o atitudine totalitară și implicit abuzivă pentru tine, familia ta și societatea din care faci parte este dovada că pe de o parte te simți în permanent pericol și ai o stare de neputință, iar pe de altă parte este dovada că nu cunoști o formă mai bună de a ieși din situația de pericol decât agresivitatea. (Foto: Guliver/Getty Images)

Ședință cu părinții. Părinții își critică propriul copil de față cu toți ceilalți părinți și împreună cu profesorul. Cam cât de umilitor poate fi asta pentru copil? Pentru noi cum ar fi dacă am ști că cea mai dragă persoană ne bârfește și ne critică la colegii noștri și la șef? Am mai avea oare încredere în persoana dragă nouă? (Foto: Guliver/Getty Images)

Mecanismul de funcționare pentru comportamentul unui overachiever este că se susține psihic prin cursa spre un vârf aproape intangibil. Efortul acela este singurul care poate amuți neliniștea emoțională. Însă odată scopul bifat, devine limpede că lipsește sensul, iar acolo pândește prăbușirea. (Foto: Guliver/Getty Images)

Multe dintre așteptările oamenilor de la psihoterapie țin de un folclor urban și au devenit clasice deja, adesea temă de bancuri. Ești nebun dacă mergi la psiholog, terapia dă dependență, o să dea vina pe mama ta și o să ajungi să te cerți cu ai tăi, o să te repari în câteva ședințe și o să fii ca nou etc. (Foto: Guliver/Getty Images)

Ne plimbăm la mitinguri de nu mai știu când, dar mitingurile sunt doar un apendice al vieții cotidiene. Cu toată mediatizarea națională și internațională a reacțiilor împotriva unei puteri abuzive și mișelești, tot nu trece zi să nu aud oameni spunând că acțiunea lor nu contează, că nu se vor duce la vot, că nu ies în stradă, că nu putem face nimic.

Mă duc într-o zi la dermatoloaga mea, pentru un control de rutină. În drum spre ușă, o întreb într-o doară dacă aș putea să fac ceva pentru cearcăne – mă gândeam la vreo recomandare de cremă. Un minut mai târziu am aflat că pot să fac o mulțime de lucruri, că nu am doar cearcăne, ci și un rid de zâmbet foaaaaarte lung și că am putea să facem prevenție la el, înainte să devină pliu. (Foto: Guliver/Getty Images)