Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Dragi părinți, rolul vostru e să vă apărați copiii. Inclusiv de umilințele la care îi supun profesorii

Copil rusinat

Foto: Guliver/Getty Images

A început școala. S-au umplut conturile de social media de poze emoționante cu buchete de flori, copii și părinți aranjați și serbări. A trecut și valul de comentarii despre manuale și performanța sistemului românesc de învățământ iar acum lucrurile par să fi intrat în ritm. Dar ce rămâne după această mică furtună? Practicile constante ale prea multor părinți și profesori sau învățători: critica, cearta, făcutul de rușine, expunerea și umilirea publică, șantajul și multe altele. 

Scena I: o mică sală de așteptare, la o școală de muzică. Câteva mămici și bunici așteptându-și copiii. Din fiecare sală se aude fie un instrument, fie o voce. Dintr-una din săli, cu geam sablat, iese o profesoară și începe să critice vârtos realizările copilului la pian: se grăbește, nu e atent, apasă prea tare sau prea ușor etc. Toate astea cu voce tare, de față cu toată lumea. 

Copilul se ascunde după ușa cu geam și îl văd cum se pitește la auzul vorbelor profesoarei. Mama are poziția ghiocel, încuviințează și o asigură pe profesoară că va întări mesajul acasă. Copilul alege să iasă pe furiș, pe o altă ușă, pe unde nu-l poate vedea nimeni. Mi s-a rupt sufletul trăind și eu cât de mic și de neputincios s-a putut simți copilul acela, cât de rușinat și de lipsit de apărare. Dragi părinți, primul vostru rol și scop pe lumea asta este să vă apărați copiii! Cu înțelepciune, dar să îi apărați. În acest caz, de umilința la care îl supune profesoara. Feedbackul se dă între patru ochi, nu de față cu alții și de o manieră constructivă, luând în calcul și ce va simți copilul când ne va auzi vorbele. 

Cu ce drag va mai cânta copilul dacă se simte neputincios și umilit? Nu tolrați acest comportament din partea niciunui profesor. Are ceva de spus, să v-o spună în privat, fie că e de bine, fie că e de rău. E nevoie să facă ceva diferit copilul dvs? Sigur, discutați împreună ce schimbări e nevoie să faceți și în cât timp puteți ajunge la rezultate mai bune, dar cu respect față de copil. 

Scena II: ședință cu părinții. Părinții își critică propriul copil de față cu toți ceilalți părinți și împreună cu profesorul. Cam cât de umilitor poate fi asta pentru copil? Pentru noi cum ar fi dacă am ști că cea mai dragă persoană ne bârfește și ne critică la colegii noștri și la șef? Am mai avea oare încredere în persoana dragă nouă?

Aceeași ședință cu părinții. O mămică cere cadrului didactic să îi spună ce face copilul său, căci copilul nu îi spune nimic acasă, fiindcă copilul știe că ea – mama – e cea mai rea, îl ceartă cel mai tare! Păi dacă mama e cea mai dură și mai critică, în cine poate avea copilul încredere? 

La cine simte că se poate duce dacă îi e greu și are nevoie de ajutor? Nu e oare dezirabil pentru părinte ca el să fie baza de siguranță a copilului său? Când va da copilul cu adevărat de greu ce va face? Pe cine se va baza să iasă dintr-o încurcătură serioasă? Se va descurca de unul singur, pentru că nu are pe nimeni în care să poată crede că îl va ajuta chiar dacă a dat-o în bară?

Scena III: Îi iau pisică. Eu nu vreau, dar știu că și-o dorește și o voi putea șantaja. Serios? Să manipulezi relația cu copilul prin șantaj? Păi și încrederea? Păi și modelul sănătos de relaționare? Păi și învățarea negocierii și a compromisului de ambele părți și atenția la nevoile celuilalt de unde le învață copilul? Și când va fi adolescent și va fi prins în capcana unui șantaj emoțional din partea grupului (cu implicații de promiscuitate și consum de droguri) sau adult într-o relație disfuncțională acasă și/sau la serviciu? Unde va fi atunci modelul de relație sănătoasă, stima de sine și încrederea în propriile puteri? Șantajul mic duce la șantaj mare, la manipulare și la relații disfuncționale pe termen lung.

Copiii sunt carne din carnea noastră. Faptul că îi iubim înseamnă și că îi apărăm, nu îi bârfim, nu îi criticăm, nu îi șantajăm, nu îi expunem când sunt vulnerabili și nu lăsăm pe nimeni să le facă ceva din cele de mai sus. Înseamnă de asemenea că îi susținem să facă performanță, că le punem limite, că îi învățăm să respecte regulile etc. Iubirea de copii se traduce în comportamente, nu doar în declarații și cadouri iar combinația cea mai sănătoasă de comportamente parentale este un cadru ferm, stabil și protector – ca niște brațe puternice și iubitoare, mama și tata la un loc.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Am avut si eu o faza cu un prof. de muzica. Fiului meu ii placea sa cinte la fluier (recorder), iar in anul urmator urma sa cinte la clarinet. I-am luat clarinet si am cautat in profesor. Am gasit unul care incepuse cu “copilul trebuie sa stie muzica”, “el cauta sa faca performanta cu copiii”, d-astea. Eu tot incercam sa ii explic ca tot ce vreau e sa invete un pic sa cinte la clarinet ca sa nunia chiar de la zero la scoala. Ala ii dadea inainte cu performanta. Ca trebuie sa “studieze” nu stiu cite ore pe zi; ca astia nu repeta, ei studiaza muzica. Pina la urma i-am zic clar “uite cum sta treaba si de ce vreau ca fiu-meu sa invete sa cinte la un instrument: gagicile nu cad pe spate la unul care rezolva nu stiu ce probleme complicate de mate, fizica, face nu stiu ce programe, sau circuite electronice compleze. Ele se dau in vjnt dupa astia cu zdringhi-zdringhi. Il inveti zdrunghi-zdringhi sau nu ? Da sau nu. Fara performanta, fara repetitii”. Muzicanu’ mi-a zis Buna ziua si a inchis telefonul. Fiu-meu nuu face clarinet, doar mai cinta la fluier si orga electronica, din cind in cind.
    • Like 0
  • Copii, referendumul, mersul la biserica, si umblatul ce necuratul in gura. Asta fara scena I, II sau III.
    Cu multi ani in urma prin Mila Domnului observ o femeie insarcinata prezenta constant la Sfanta Liturghie, Duminica de Duminica. Asta se intampla prin 2011. Ulterior i-am vazut prezenta in biserica si familia, sotul si o fetita marisoara. Parintii, oameni cam pe la jumatatea a treizeci de ani, zic eu Pana in ultimul stadiu al sarcinii aceasta mamica a fost prezenta la slujbe. Lipseste o perioada pentru ca mai apoi sa revina cu un copilas in brate, pentru impartasanie la sfarsitul litutghiei. Un baietel, Matei. Si uite asa ma trezesc rugandu-ma cu bucurie pentru sanatatea intregii familii, asta inseamna familie, gandesc eu. Pentru pacatele mele si lipsa de cuvant a unora, eu nu am avut parte de asa ceva. Trece ceva vreme baietelul creste este prezent si el impreuna cu sora lui mai mare, cu mama si cu tatal lui, la biserica, Duminica de duminica fara sa scanceasca, sa se zbata ori sa planga, cu fata linistita si luminoasa. Sora lui(Ioana, parca), la fel ca el, Se intampla cu ceva ani in urma. Dupa un an jumatate, poate doi, surprind o scena de tandrete intre Matei si mama lui, ceva ca rupt din Rai, icoana pictata si totusi vie aratata si mie pacatosului prin Gratia Domnului. Incep sa cuantific cele vazute si initiez mental un case study. Ma uit la copii prezenti in biserica, la felul lor de a fi si a se comporta, la parintii si de ce nu, la bunicii lor. Ma uit la chipurile oamenilor cei prezenti constant in biserica cat si la chipurile pasagere. Si observ, copii mici ce plang la momentul impartasaniei, parintii lor, frecventa prezentei lor la slujba, so on. La fel, comportamentul in afara bisericii, ori pe drum, pe strada, etc.
    Dragi parinti, rolul vostru este sa va educati copii, meserie grea si cam fara timp liber. Ori asta este deja o arta iar fara ajutor de la Dumnezeu nu prea ne iese, noua oamenilor. Intre a pedepsi, umili sau rasfata copilul diferenta o face un parinte realist educat si responsabil. Intre baietelul de vreo 6ani care urla ca vrea el sa tie banii lui maica-sa in mana si un tatic cu o fetita de vreo 4 anisori urcand zglobie si bucuroasa pe munte, spre Manastirea Patrunsa,este mare diferenta. Unde mai pui ca nu se vaita de nimc, oboseala, frig sau caldura.
    Parinti si copii, felul in care arata societatea: referendumul, politicienii, drumurile, painea cea de toate zilele,"exodul"romanesc in masa, injuraturile, dracuielile, animalele spulberate pe sosele, soferii bezmetici, sanatatea, mortalitatea,ori valatucii de fum negru care picteaza peisajele bucolice ale patriei, ceva gresim noi, ceva fundamental sau mai rau, omitem ceva. Educatia se face de parinti prin puterea exemplului, in frica de Dumnezeu si de Lege. Ce le transmitem urmasilor iese la vedere si adevarul supara.
    • Like 1
    • @ Victorin Borsciov
      Alien check icon
      Pe mine m-ai pierdut.... Dumnezeu e cel cu frica, sau cu dragostea??
      • Like 1
  • Iata o multime de situatii in care parintii ar avea nevoie de un psiholog in scoala. Repet: parintii. Ei nu au in marea lor majoritate decat scoala vietii( sau nici pe aceea). Doar o mica parte din ei au cunostinte de psihologie care sa le permita sa procedeze in asa fel incat sa nu raneasca pe cel mic. Mult gresim si nu ne dam seama decat prea tarziu sau nici atunci. Dar ce sa faci: nu sunt bani pentru a plati psihologi,nu?
    • Like 0
  • de fapt e un targ, o intelegere - noi ii platim scoala ca sa invete sa profeseze si el , mai tarziu, sa ne plateasca pensia - dar de regula noi ii platim scoala dar el,( ei )....
    • Like 1
  • Scena I : receptia de la o scoala de muzica...langa e un "club" unde cei care asteapta - parinti sau copii pot sa isi cumpere o limonada...sau o cafea, sau o prajitura...sau unul dintre caietele de lucru...Legea in republica Ceha e foarte stricta, in ceea ce priveste diversifitatea, si calitatea produselor vandute in incinta institutiilor de invatamant). In fine...scena este aproape identica, cu o singura exceptie - aceea de baza. Cateodata imi spunea copilul (in prezent.. copiii) ca, profesoara doreste sa vorbeasca cu mine. Intre 4 (PATRU) ochi. Atat. Ce am discutat de fiecare data...progresul, pasii in plus de urmat...etc...Repet...intre patru ochi.

    Scena II: Am la activ deja 12 sedinte cu parintii, la 2 scoli diferite. La ani diferiti. La educatoare diferite. Exceptia: NU se discuta notele in public. NU se discuta performanata individuala in public. O sa va intrebati...ce discutam atunci? Pai aflam exact ce au invatat, ce au facut, ce au in plan sa faca. Si cand e vorba de criticat....se vorbeste la general...citez... "unii copii"..ar trebui sa....Iar fiecare parinte stie exact ce si cum. Sedinta dureaza exact 20 de minute, iar mai apoi, se rezolva INDIVIDUAL, probleme delicate. A..si inca un detaliu....daca sunt de predat rezultate la "lucrari"...acestea se fac nominal si individual. Nu se discuta performanta nimanui in public. NICIODATA !!!! Nu pentru ca e ilegal (GDPR)...ci pentru ca este NEeetic. De aia !!!

    Scena III : noi am adoptat o pisica de pe strada....era flamanda, uda, si zgribulita. Si am avut norocul sa avem ceva bun de mancare pentru ea. Si ea a avut noroc....si este un membru al familiei. Fara nici un fel de santaj. Si...stici ceva,,,copiii sunt cei care au grija de ea....mancare, apa, un pic de iaurt din cand in cand....Iar ea...pisica...ii iubeste, la randul ei.

    Concluzie. ORICE, se poate face altfel...mai rau sa mai bine. Depinde de optica fiecaruia. Sa aveti un sfarsit de saptamana la fel de fericit.

    • Like 3
  • după spusele autoarei nu este permis să iti exprimi o părere critică despre comportamentul sau evoluția unui copil nici ca părinte, nici ca profesor decat asa la ureche si ponderat ....păi și atunci hai să ii mângaiem pe crestet si indiferent de ceea ce fac, că fac bine sau rău să le cantam in strună... probabil că nici laude nu ar trebui să aducem public pentru performanțele unui copil să nu cumva să se simtă ceilalți discriminați... pai hai să se renunțe la toate concursurile scolare, olimpiade, chiar si cele sportive să nu cumva să se simtă restul lezați.
    • Like 3
    • @ Adona Luiza Papadima
      Imi pare ca nu faceti diferenta intre critica constructiva si cea destructiva.
      • Like 0
  • ioana check icon
    Umilirea copiilor la noi in tara este sport national.
    Va scrie acum mama unui copil care a avut "norocul" sa invete un an la Colegiul National Mihai Viteazul din Bucuresti. Imi e greu sa redau pe scurt umilintele si batjocura cu care sunt tratati elevii in acest liceu de elita: modul in care li se spune zilnic, mai mult sau mai putin voalat, cat sunt de prosti, cum au intrat ei acolo doar printr-un noroc (recte, un concurs fericit de imprejurari), in mod nemeritat, desigur...
    Dupa doar un an de zile, la varsta cand psihicul unui adolescent este extrem de vulnerabil, bietii copii chiar credeau ca sunt nedemni sa fie acolo si ca locul lor e .... in agricultura... Cred ca e o ticalosie fara margini sa sadesti in mintile unor copii care sunt cei mai performanti din Bucuresti ca sunt niste neputinciosi si nepregatiti (ca sa nu zic altfel). Si toate aceste cuplate cu un grad incredibil de dezinteres fata de procesul didactic,, despre care chiar ma jenez sa relatez. Copii intrati cu medii de peste 9.60 si 10 la admitere la matematica se zbat apoi sa promoveze.... Oare atat de mult creste gradul de dificultate al programei??? Sincer, ma indoiesc...
    Limbaj de profesoara de limba romana catre elev: (adica chiar copilul meu) "Marsh la biblioteca sa pui mana sa mai citesti si tu o carte...". Cum "marsh"??? Ca esti femeie, profesoara si intr-un liceu de prim rang???
    Si credeti-ma ca e putin ce am relatat aici... Cel mai bun lucru care i s-a putut intampla baiatului meu a fost transferul la un liceu obisnuit unde profesorii nu practica acest sport national si anume batjocura si umilirea elevilor.... Dar nici acum eu nu am reusit sa-i recladesc increderea in propria-i valoare si nu stiu cat timp si dc - voi mai reusi asta vreodata...
    Intrebarea fireasca e CUI PRODEST ????
    si de ce tolereaza parintii asa ceva? oare nu realizeaza cat sunt copiii de fragili emotionali la 15 ani sau bietii elevi nu spun acasa de frica unor ulterioare repercusiuni???
    • Like 2
    • @ ioana
      doamnă notele alea pe care le clamați dvs sunt un fals...subiectele examenului de admitere sunt foarte simple si asta vă face pe dvs să credeți că aveti acasă un geniu în fața căruia toată lumea tre să cadă în admirație...in fapt nu este așa ...nota aia de 10 e cel mult de 7-8 la un examen serios și obiectiv.
      • Like 3
    • @ Adona Luiza Papadima
      ioana check icon
      regret sincer ca atat ati inteles din ce am scris eu....
      • Like 0
    • @ ioana
      Păi şi atunci?
      Oare de ce se înghesuie elevii la liceul Mihai Viteazul?
      De ce luptă părinţii ca să ajungă acolo copilul lor?
      Ei nu ştiu că la colegiile naţionale de elită se face anti educaţie?
      De ce nu se duc cu toţii la licee obişnuite?
      • Like 3
    • @ Constantin Lupaescu
      ioana check icon
      Nu stiu cum e la celelalte licee de elita, deci nu ma pot pronunta... Copilul meu si-a dorit Mihai Viteazul din clasa a V-a, si ce a gasit acolo a fost o uriasa dezamagire... Si da, cred ca e firesc ca parintii sa-si doreasca un liceu bun pentru copii lor...
      • Like 0
    • @ ioana
      Păi ce înseamnă "liceu bun"?
      Mihai Viteazul e bun sau nu e bun?
      • Like 2
    • @ Constantin Lupaescu
      ioana check icon
      Fiind nr 3 pe capitala, eu zic ca e un liceu bun... Elevii se inghesuie pentru ca din pacate nu stiu ce ii asteapta... apoi se refugiaza in Iulia Hasdeu, un alt liceu foarte bun, dar care isi pretuieste copiii...
      • Like 0
    • @ ioana
      Ana check icon
      Din pacate, ceea ce se intampla in gimnaziu influențează enorm percepția ulterioara: in goana lor după o medie generala mare, părinții acceptă note umflate care nu au nicio justificare in cunoștințele reale ale copiilor, prin clasele a 7 a si ă 8 a nu mai doresc decât romana si matematica, dar note mari la celelalte materii, pun presiune enormă pe profesori ptr.a obține acest lucru. Sunt scoli in Bucuresti care au 15-20 sefi de promotie care termina cu 10.Evaluarea națională a ajuns o rusine de examen , de aceea, apar atâtea note mari.
      Si, apoi, aleg in necunoștință de cauză un liceu precum Mihai Viteazul, renumit pentru ca , aici, notele nu se dau pe ochi frumoși, ci trebuie să înveți pentru ele. Un copil poate lua note între 2 și 10, iar media generală 10 este o utopie asa cum este si normal. Un copil exceptional, si sunt desigur, ca avea media între 9.85 si 9.96. Este imposibil sa nu iei intr-un an școlar o medie de 9 daca notele sunt cele reale. Si uite asa se face praf iluzia de copii de 10 cu care se vine din generala.
      In clasa copilului meu, au tulit-o după primul semestru, adică după câteva note reale de 4 la materii precum matematica, fizica, chimie, ei având în generala 10 la acele materii. Si, da, au tulit-o la Iulia Hașdeu sa se distreze in liceu. Nu știau nici principiile de bază ale mecanicii la fizica, nu noțiuni complexe.
      Testele se dau din materia făcută la clasa, numai ca trebuie sa înveți. In Viteazu sunt mai exista corigenți spre deosebire de alte licee unde notele de 9 și 10 sunt la fel ca in generala.
      Pentru un adolescent, sa fii apreciat corect la notare reprezintă o lecție importanta. Corectitudinea si sinceritatea din liceu reprezintă cărămizi importante la viitorul acelui copil.
      Minciună ca esti de 10 cand tu esti de 7, aprecierea incorectă, venitul părinților toată ziua la scoala sa iti salte notă la o materie,oare sunt benefice pentru dezvoltarea ulterioară a unui copil?
      • Like 1
  • Ca mai mereu, adevarul este undeva la mijloc. Ca unul ce a stat la colt, in genunchi, care a luat bataie la palma sau chiar la fund cu indicatorul, care a fost paruit si palmuit de invatatoare si profesori, nu pot fi de acord cu aceste metode de tratament. Sigur, asta se intampla cu niste ani buni in urma. Daca este sa fiu sincer, si eu eram cam pramatie, nu invatam, nu eram atent la ore, fugeam de la ore...poate daca dragul meu profesor de matematica Dumitrascu, fie-i tarana usoara, nu abuza de un pic de constrangere, lucru pentru care atunci l-am urat, nu as fi invatat nimic, m-as fi strecurat ca si atatia altii pe langa materie. Dar nu pot fi de acord nici cu democratia absoluta in scoli, cu faptul ca elevii la adapostul "drepturilor" isi permit orice. La scoala mergi pentru a invata. Eu platesc taxe si impozite pentru a asigura fondurile necesare sistemului de invatamant iar elevii trebuie sa invete pentru a putea intra mai apoi cat mai calificati in campul muncii. Si ca din contributiile lor viitoare sa imi fie asigurata pensia. Dar daca ii facem sa creada ca orice ar face noi ii sustinem si ca este corect sa se manifeste asa cum isi doresc, atunci la ce mai este buna scoala?
    • Like 3
  • Alien check icon
    Din articol pare ca profesorii sunt niste idioti. Daca e real e nasol.
    • Like 0
  • Și totul pleacă de la educația părinților ... Ne plăngem că ai noștri copii nu mai invață carte deoarece lipsesc modelele dar părintele este primul model de urmat pentru cel mic .
    Eu consider că cei 7 ani de acasă sunt mai mult despre părinți decăt despre copii.
    • Like 2


Îți recomandăm

Nicolle Birta

- Maman, c'est du vrai chocolat? (mami, este ciocolată adevărată?). Întocmai ca în povești, băiețelul își lipise nasul roșu, înghețat de frig, de geamul vitrinei frumos decorate, cu prilejul Sărbătorilor de iarnă. - Mais bien sûr c'est du vrai chocolat, (desigur că este ciocolată adevărată), îi răspunsese mama.

Citește mai mult

Povestile Cristinei autografe

„Pe cerul albastru, într-o casă de nori mare și albă, trăiau șase norișori frați. Cinci dintre ei erau gri, iar unul era roz. Cei gri făceau mereu glume pe seama celui roz, pentru că era altfel. Nu numai că era roz, dar atunci când norișorii făceau ploaie, el nu putea să stoarcă nici măcar o picătură. Oricât de tare se străduia. Și toți norișorii râdeau de el...”

Citește mai mult

Eataly

„Am lucrat mulți ani pentru a alege mici furnizori excelenți din Sicilia, Sardinia, Calabria, din toate regiunile din Italia. Am reușit să conving furnizorii să producă mai mult, dar la același standard de calitate. Și să le scriu și spun povestea, să le creez noi ambalaje și tot programul tehnic pentru a face față birocrației. Acum avem 2.000 de furnizori, foarte, foarte mici”, spune Oscar Farinetti.

Citește mai mult