Foto: Guliver/Getty Images
Motto: Nu de moarte trebuie omul să se teamă, ci de a nu fi început să trăiască. Marcus Aurelius, Meditații
Printre multele feluri în care oamenii pot fi în suferință psihică, de ceva timp se vorbește despre overachievement disorder – nevoia, compulsia de a face mereu super-performanță. Să fie asta ceva nou? Aș zice că nu. Ceea ce mi se pare însă nou este viteza cu care circulă informația și diluarea până la ștergere a granițelor dintre personal și public. Social media ajută la cultivarea exhibiționismului și a vanității fiecăruia, astfel încât să ne putem flutura cu ușurință unii altora pe sub nas micile trofee și succese – copiii, diploma, mașina, vacanța, km alergați etc. - ca să putem apoi să ne comparăm mai bine fericirile și succesele. Mall, săli de sport, panouri publicitare în oraș, reclame TV, rafturi de self help, discursuri motivaționale, toate insistă că putem și trebuie să fim și să facem mai mult iar asta ne va face fericiți.
Pare să fie un vârtej în care ni se cere sistematic să fim mai buni și ni se cere să o facem chiar acum! Dar cum știm că ceva e de ajuns? Cum știm că suntem suficient de buni ca să putem fi fericiți?
Mecanismul de funcționare pentru comportamentul unui overachiever este că se susține psihic prin cursa spre un vârf aproape intangibil. Efortul acela este singurul care poate amuți neliniștea emoțională. Însă odată scopul bifat, devine limpede că lipsește sensul, iar acolo pândește prăbușirea. Așa că overachiever-ul își va găsi un nou scop de atins către care să alerge, fără a avea însă un sens sănătos și conștient.
Sunt trei verbe pe care le întâlnesc foarte des în filosofie (occidentală, dar mai ales orientală) și în psihologie: a fi, a face și a sta. Aceste trei acțiuni mi se pare că sunt esența funcționării omenești. A face este una din metodele cele mai accesibile de apărare și de evitare a suferinței de orice fel. O persoană care face tot timpul este o persoană care se descurcă foarte bine în societatea contemporană și adesea va fi probabil un/o overachiever. Însă a face nu prea se înțelege cu a sta. Capacitatea de a te opri în loc, de a sta fără să faci nimic și fără a fi cu nimeni altcineva în afară de tine este marca unei maturități psihice, dar este și o virtute. Când facem știm sigur că trupul nostru este viu. Însă a fi viu doar cu trupul nu înseamnă a fi viu pe de-a-ntregul. A fi pentru oameni mai are un nivel: acela psihic. Când stăm putem vedea dacă și sufletul nostru este viu.
A face e mai simplu și mai accesibil decât a fi sau a sta. A face aduce gratificare instantă, așa că a face a cucerit lumea modernă. Societatea noastră adoră soluțiile rapide, rețetele în trei pași și câștigurile rapide. Dar ca să putem da o măsură justă lui a face și pentru a-l putea pune în slujba lui a fi este nevoie de cultivarea capacității de a sta și de a reflecta, de a ne observa pe noi înșine și lumea din jur. A sta pentru a vedea dacă ești, a sta pentru a învăța să fii, pentru ca apoi să fii în timp ce faci. Fericit este cel care este viu în exterior, dar și în exterior.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cred ca cea mai mare motivatie pentru a-si depasi limitele o au persoanele cu handicap fizic, in special major, si cei cu handicap psihic minor spre mediu(ma refer aici in special la cei cu sindrom Down care reusesc sa se integreze in societate, in limitele posibilului).Dar intrebarea este:cine impune standardele, si ce altceva urmaresc aceste standarde in afara de satisfactia materiala a unora care poate nu se ridica la standardele pe care ei le impun celorlalti.
Lucrurile simple care pot aduce bucurie sint deseori ignorate si deseori devin un "impediment" in lupta pentru overachievement.Prin overachievers societatea progreseaza dar spre ce anume?Ma refer acum la societatea vestica si cea estica din Europa si in general tarile dezvoltate.
Dar restul? Ma gindesc ca idealul tarilor la est de Cortina de Fier a fost sa ajunga la fel ca cele de la vestul Cortinei.
Nu mai vreau sa ma gindesc la ce vor de fapt oamenii din Africa,samd.....Poate ca ei sint multumiti asa cum exista la ora actuala.Poate ca indexul fericirii care ii da pe danezi drept cei mai fericiti din lume n-are nici o legatura cu standardele fericirii impuse in alte parti ale lumii.
Romania deja si-a exprimat(cu greu si cu piedici) intentia de a respecta standardele vestului pentru a ajunge la un anumit grad de multumire/fericire in general materiala.Deci, ori respecti cerintele standardelor, ori.....votezi cu Dragnea(a picat ca nuca-n perete aceasta ultima fraza dar sper sa nu fiu inteleasa gresit).
Din punctul meu fericirea nu vine nici din carieră, nici din avuție ci vine din lucrurile simple la îndemâna noastră, pe care din păcate nu le mai vedem de prea multă tehnologie.
Poate că această comparație nu este cea mai bună, dar o enunț: Fiind fascinat de stele, am privit mereu cerul cu bucurie, începusem parcă să-l învăț în nopțile întunecate din Clujul comunist. Astăzi miracolul stelar trebuie să-l caut în alte părți, pentru că e prea multă multă lumină. Generalizând, poate că e prea multă lumină în viața noastră pentru a atinge fericirea.