Foto: Guliver/Getty Images
Mai avem oare voie să ne fie lene, să ne trăim lenea? Mai este legitim sau acceptabil social să fii din când în când leneș? În DEX lenea este descrisă ca o predispoziție pentru starea de inactivitate, caracterizată prin lipsa plăcerii, a dorinței sau a voinței de a munci, refuzul de a face un efort fizic sau psihic etc. Proverbele românești despre lene vorbesc toate despre neajunsurile unei astfel de trăsături de caracter: duce la sărăcie, la cerșetorie, cu un om leneș nu poți face casă etc. Știe toată lumea fabula greierului și furnicii, iar Păcală a fost dus la spânzurătoare pentru cât era de leneș și pentru că ar fi putut corupe și pe alții cu năravul acesta al său.
Religiile sunt și ele de părere că lenea e un păcat de moarte, iar etica protestantă, bază morală pentru începuturile modelului economic capitalist, ridică munca la rangul de practică izbăvitoare care ne poate cumpăra biletul către rai: o muncă austeră și asiduă, cu scop moral ascetic, nu cu scopul huzurului frivol în lumea aceasta. Comunismul a asociat lenea burgheziei și a făcut-o dușman de clasă. Toată lumea trebuie să muncească, iar munca intelectuală nu e muncă adevărată, ci sfidare și pretenție de superioritate. Contează sudoarea frunții și egalitatea.
Fără doar și poate lenea ca o lipsă a voinței sau dorinței de a depune orice fel de efort spre orice direcție, lenea ca stare de infantilizare și dependență de ceilalți, lenea cronicizată ca lipsă a energiei vitale și a dorinței de a trăi pe propriile picioare este o problemă caracterială și psihologică. Dar nu toate experiențele de stări de lene sunt la fel. A trăi din când în când momente de retragere și de inactivitate, a simți nevoia de a sta, de a nu face nimic, de a te relaxa, de a lua o pauză de la tot și toate este normal și sănătos.
Iarna este un anotimp al retragerii în propria matcă, al hibernării și al conservării de resurse, un timp în care ne putem angaja în autocontemplare, funcționând la ralanti în exterior dar dându-ne timp pentru interior.
Adesea răcelile sau bolile vin ca un mesaj din partea minții și a corpului care ne spune că e momentul să o luăm mai ușor, ca un avertisment, un semnal de alarmă care ne forțează să ne oprim și să ne îngrijim mai mult, să ne dăm voie să trăim retragerea necesară regenerării.
Când ne surprindem în aceste momente e util să reflectăm la starea noastră de dinainte de a ne îmbolnăvi și să învățăm din asemenea experiențe să ne permitem pauze fără a fi nevoie să ne îmbolnăvi. Siesta, un obicei mediteranean, dar și balcanic, e o altă formă de a trăi lenea câte puțin în fiecare zi: o mică fereastră de revigorare și de contemplare, la jumătatea zilei, în care te poți odihni, poți evalua prima jumătate a zilei și te poți pregăti pentru a doua, un moment în care să lași mintea liberă să reflecteze sau să creeze, un timp în care mintea și corpul își încarcă bateriile și se reconectează în armonie.
Avantajul cel mai mare al lenei periodice mi se pare acela că poate aduce seninătate, prin capacitatea sa de a ne deconecta atenția de la furnicarul cotidian, pentru a putea da proporția cuvenită lucrurilor din viața noastră: dorințe, planuri, împliniri sau dezamăgiri, speranțe.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.