Revista presei o primesc pe mail, la șase dimineața. La opt ascult știrile la radio. De ceva vreme încoace mă uit la mesajul necitit din căsuța poștală și mă gândesc că dacă îl deschid o să mă ciocnesc din nou de sentimentul de neputință față de tot ce se întâmplă în societatea în care trăiesc și de sentimentul de rușine că sunt de același neam cu cei care mă conduc ori cu o bună parte din oamenii cu care mă intersectez în cursul zilei. La fel pățesc și cu butonul de pornire de la radio. Aș vrea să știu ce se întâmplă, dar uneori, când ascult declarațiile câte unui politician, simt că îmi bubuie creierul auzindu-le aberațiile și nonsensurile și simt că mă sufoc de furie. Ultima oară când am pățit asta am ascultat declarațiile dlui Dragnea referitoare la situația Colectiv. Așa că apoi am luat o pauză de la radio și revista presei.
Mă surprind de ceva vreme pendulând între încredere în puterea de schimbare și dezamăgire totală, de care mă apăr prin izolare și retragere. Din postura mea profesională, știu că retragerea este o apărare primitivă și dăunătoare și că implică negarea realității sau chiar a existenței realității. Adică știu că mecanismul ăsta cu „eu trăiesc în bula mea” este nesănătos, fiindcă înseamnă să trăiești într-un fals. Mai știu de asemenea că nu îmi pot pune viața și viitorul în nădejdea unui ideal general de salvare, fiindcă asta e o iluzie, un miraj aflat în afara puterii mele de influență, o fantezie infantilă. Nu voi putea salva lumea cu activismul, după cum nu îmi pot salva nici pacienții dacă ei nu vor să facă ceva pentru ei înșiși. Și atunci? Care să fie calea de mijloc?
Citeam zilele astea „Nevroza balcanică”, a lui Vasile Dem. Zamfirescu. E o culegere de articole și prelegeri în care vorbește despre trăsăturile psihice ale poporului român, o temă care mă preocupă, atât la nivel personal, cât și profesional. Experiența istorică și socială românească ne-a lăsat neterminați ca maturitate psihică. O spune și Zamfirescu, o spun și alți istorici și psihanaliști, o simt și eu în cabinet. Suntem niște copii dezamăgiți, singuri, convinși de propria neputință, care își maschează stima de sine scăzută în bravadă, fațadă, măști și scindări ale sinelui. În fața unor canalii abuzatoare, arhetipuri istorice pentru noi românii, suntem în cele din urmă niște marionete masochiste, cu mintea anesteziată și sufletul suferind. Jinduim după siguranță de la un Tată, un Partid, un Conducător și plătim pentru asta cu prețul demnității, al visurilor, al independenței, al libertății și al nedesăvârșirii noastre, îngropându-ne de vii sub piciorul unor abuzatori psihopați. Vorba lui Bolintineanu: „Capul ce se pleacă paloşul nu-l taie,/Dar cu umilinţă lanţu-l înconvoaie!”
Speranța mea rămâne agățată de refularea și compensarea prin educație și intelect. Atunci când realitatea e frustrantă, te poți retrage, poți nega, te poți face frate cu dracul, poți fi un etern revoltat ori un resentimentar ranchiunos. Dar mai poți și să îți întorci furia în ceva constructiv: în cultură și educație! Omul cult, omul care știe logică, filosofie, literatură, matematică, fizică, care ascultă muzică (da, da, și rock, și simfonică, și operă, și balet) e un om a cărui minte nu poate fi prostită și al cărui curaj greu de dărâmat. Omul cu valori solide e un om puternic. Binele, Frumosul, Dreptatea, Adevărul, nu mai sunt valorile aproape nimănui azi în societatea românească. Totul e relativizat și redus la pulsiune și la utilitatea de moment.
Câtă vreme ne lăsăm și noi, și copiii noștri din ce în ce mai furați de confuzia între accesul la informație și a avea într-adevăr multă informație și de bună calitate în propriul nostru cap, viitorul ne e pecetluit. Copilul (și adultul copil) slab la suflet și la minte va rămâne veșnic la fusta mamei și în umbra tatălui, mereu dependent, mereu infatuat dar în esență lipsit de puterea de a-și lua soarta în propriile mâini. Curajul și luciditatea de a ne vedea imperfecțiunile și neputințele este primul pas spre maturitate! Următorul este să începem să lucrăm la schimbarea noastră în bine.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Si ca incheiere, cand ne plangem de politicieni, sa ne aducem aminte ca ei tot romani sunt, si tot pe aceleasi principii au ajuns acolo unde au ajuns: eu pe primul loc, da-i naibii pe restul. Asa ca sa nu ne mire ca nu vor sa faca nimic pentru tara.
Pe acesti penali nu-i intereseaza daca Romania iese din UE, deoarece ca oligarh penal roman nu trebuie sa fii cetatean european pentru a -ti cumpara vile si a-ti deschide conturi in banci in state membre UE (Monaco, Austria, Luxembourg, Franta, etc).