Foto: Octav Ganea/Inquam Photos
Azi mergeam spre cabinet. Pe străduţa din spatele blocului văd de departe un bărbat căzut pe jos. Eram sigură că e un boschetar. M-am corectat rapid în minte şi am spus om al străzii, n-am putut să-l umilesc mai mult decât era umilit deja. Primul om trece pe lângă el şi nu face nimic. Scot telefonul şi mă pregătesc să sun la 112. Pe lângă el trece o doamnă în formă, la vreo 50 de ani, cu căştile în urechi. Se uită la el cam speriată, scoate o cască din ureche, scoate telefonul. Ajung şi eu în dreptul lui. Ea se întreabă cu voce tare dacă oare să sune undeva sau nu. Am zis că sun eu acum la 112.
Prima persoană, o dispeceră calmă şi blândă căreia îi descriu situaţia şi îi dau adresa: un bărbat, cam 40 de ani, pare om al străzii, căzut pe jos, nu simt dacă miroase a alcool, dar mă tem să mă apropii prea mult, nu pare conştient. Bine, vă fac legătura la SMURD. Răspunde dispecerul, repet descrierea. Bine, vă fac legătura la Salvare. Repet descrierea, de data asta unei doamne cu chef de taclale, care voia ceva mai mult decât puteam eu să îi spun, căci nu ştia unde să îl încadreze. Îmi sare ţandăra.
Între timp se opreşte o doamnă blondă, silfidă, cu privire aprigă. Se apleacă şi îi ia pulsul. Îmi spune că sforăie şi miroase înţepător a urină. Strigă la el să se scoale, că acum a plecat de la spital şi nu are chef să se întoarcă. Eu între timp îi spun femeii din telefon că are puls. Ea o ţine langa că nu ştie unde să îl încadreze. Ridic tonul şi îi spun că dacă o sunam şi îi spuneam că e mama acasă căzută şi nu ştiu dacă e sau nu conştientă, îmi trimiteau rapid un echipaj. Îi spun şi că am dat de o femeie mai curajoasă ca mine, care i-a luat pulsul, probabil o asistentă. Sunt corectată rapid. Doamna aprigă îmi spune pe un ton ferm şi poate sastisit în acelaşi timp, că e doctor. Mă scuz cum pot mai bine. Am avut senzaţia că am mai degradat-o şi eu, pe lângă sistemul în care lucrează. Îmi spune să cer o ambulanţă socială. Aşa da, zice vocea din telefon. Dar vedeţi dvs., pleacă şi de la adăpost, zice vocea. Şi mă roagă să o înţeleg şi pe ea că trebuie să prioritizeze bine cazurile, că dacă are trei cazuri şi doar atâtea maşini... O înţeleg.
Ştiu cum e, că nu e prima oară când trebuie să fac rost de o ambulanţă şi să lămuresc medicul din triaj că am nevoie de una cu oxigen. Între timp, dna doctor îl ţine puţin de vorbă pe omul nostru, îl trezeşte, îi spune că e Moş Niculae (sic!) şi el a căzut în mijlocul străzii. Să se ducă acasă. N-are casă, dă el din umeri. Barem să se dea mai încolo, că încurcă lumea.
Doamna doctor pleacă. Eu îi strig în grabă un mulţumesc mult şi seară bună. Vocea din telefon îmi spune că va veni o ambulanţă şi să stea acolo, să nu plece. Îi zic omului să se tragă mai spre gard, să se sprijine. Se ridică cu greu în picioare. Mă îngrijoram că se porneşte să plece de bine ce am sunat, dar de fapt s-a spijinit de gard. Îl rog frumos să nu plece, să aştepte ambulanţa, ca măcar să facă noapte asta la adăpost, să nu stea în frig. Cu o voce sfâşietor de obedientă şi de beată îmi spune că dacă zic io, el nu pleacă. Stă acolo şi aşteaptă. Am simţit cum mi se rupe sufletul în două şi cum toată tristeţea lui mi se aşează pe piept ca o lespede.
Mi-a încovoiat spatele durerea. Nu am putut sta să văd dacă vine salvarea. Nu pentru că nu aveam timp, ci pentru că mă durea gândul că pentru unii oameni e posibil ca salvarea să nu vină, nici acum, nici altădată. E frig, e un trafic sinistru în oraşul ăsta sufocat, de nu ai şanse să ajungi nicăieri, iar el e un amărât de om al străzii, beat şi puţind a urină. Nu e prioritatea nimănui. Am vrut să îi las nişte bani, dar m-am oprit. Nu pentru că îi bea, ci pentru că ar fi plecat de acolo ca să îşi ia băutură. Mâncare nu aveam la mine să îi fi lăsat, deşi alcoolicii în stadiul ăla nu prea pot mânca. Cum trebuie să fi fost cursul vieţii tale şi cum trebuie să fi fost familia şi comunitatea în care ai trăit ca să ajungi într-un asemenea hal de degradare? Beat, fără dinţi, duhnind a urină, în stradă chiar şi pe zero grade.
Azi e Moş Nicolae. Vine Crăciunul. Lumea aleargă după cadouri. Cumpărături peste cumpărături, obiecte peste obiecte. E o povestioară a lui Tolstoi, pentru copii, în care un moşneag singur visează că va veni Hristos la el a doua zi, în ziua de Crăciun, aşa că dimineaţă pune samovarul şi îl aşteaptă toată ziulica. Dar pe rând, pe rând i se perindă prin faţa casei un măturător înfrigurat căruia îi dă ceaiul, o femeie cu un prunc, căreia îi dă nişte papucei mici şi o cheamă înăuntru să se încălzească şi tot aşa. Pe seară omul se întristează că la el nu a venit Hristos, dar acesta îl întreabă cum oare de nu l-a recunoscut toată ziua? Mare lucru nu cred că putem recunoaşte în noianele de obiecte pe care le cumpărăm, dar poate recunoaştem ceva în oamenii din jurul nostru, dacă ne dăm voie să îi vedem şi să îi ajutăm. Spor la pregătirile de Crăciun!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Este inumam sa lasi un om cazut in strada, dar este inutil sa il ajuti doar pana la primul colt. Acesti oameni au nevoie de mai mult decat de o ambulanta si un calciu sa se puna pe picioare.... Au nevoie de o cura de dezalcoolizare, de un camin, de o ocupatie...sa se simta din nou utili cuiva, cumva...
Cu o floare nu se face primavara, nici macar intro zi calduroasa de iarna
Nu este usor sa nu ai unde locui. Sa nu ai o casa unde sa mergi. Personal, daca as ajunge sa nu am o casa, probabil si eu m-as apuca de baut. Pentru ca macar pentru 5 min as uita cum este sa nu ai nimic. Cati oameni se gandesc ca cei care locuiesc pe strada sunt poate zilnic batuti, violati, stigmatizati. Ca toti ii arata cu degetul.
Si referitor la topic, in Bucuresti e tot timpul asa. Am gasit un domn cazut pe strada, am sunat la 112 si ei au venit in vreo 5-10 min cu o motocicleta (nici nu stiam ca exista asa ceva). Dar in alea 5-10 min cat am asteptat au trecut cativa oameni care mergeau la biserica de langa. Nimeni nu s-a oprit sa verifice daca persoana respectiva traia. Din nefericire, nu mai traia. Poate daca ar fi sunat cineva mai devreme cu 10 min inaintea mea, ar mai fi trait. Dar e doar o intrebare cu care eu am ramas dupa asta ...