Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Cine tace și cine vorbește? Relația noastră cu autoritatea

Copii Sibiu

Foto: Imagine din timpul unei lecții de istorie de la Liceul Bruckenthal din Sibiu, în care copiii au învățat despre felul în care țși pot exprima în mod pașnic dezaprobarea față de decizii ale autorităților

Ne plimbăm la mitinguri de nu mai știu când, dar mitingurile sunt doar un apendice al vieții cotidiene. Cu toată mediatizarea națională și internațională a reacțiilor împotriva unei puteri abuzive, tot nu trece zi să nu aud oameni spunând că acțiunea lor nu contează, că nu se vor duce la vot, că nu ies în stradă, că nu putem face nimic. Așa că am să încerc azi să dau perspectiva logică pe cea psihologică, cu gândul că poate voi obține un grăunte de înțelegere în plus.

Relația noastră cu autoritatea se formează de foarte timpuriu și arareori se schimbă pe parcursul vieții. De fiecare dată când aud această litanie a neputinței civice realizez că în esență argumentele seamănă izbitor de mult cu cele ale victimei dintr-o relație abuzivă soț – soție, relație care are la bază un model abuziv părinte - copil. Inclusiv regula tăcerii este respectată.  

Am auzit odată o mamă spunând că nu i-ar reproșa nimic vreodată mamei ei fiindcă nu ar vrea ca propriii ei copii să îi facă asta vreodată. Serios? Adică dacă greșim ceva (și e inevitabil să o facem), mai bine să ne conservăm egoul intact? Chiar și cu prețul relației cu propriii copii? Asta e un fel de legământ al tăcerii care consfințește perpetuarea suferinței pe generații de acum încolo. Iar dacă extrapolăm argumentul la restul relațiilor sociale ale unui om, unde ajungem? La lumea asta în care trăim noi acum. Mai bine să nu aflăm că am greșit, mai bine să nu spunem că suferim. Să tăcem și să ne facem noi o bulă în care să trăim mai departe într-o aparentă siguranță.

Societatea noastră a funcționat zeci de ani după argumentul autorității și al bâtei. Și, desigur să nu uităm și argumentul terorii: de bătaie, de pedepse, de securitate, de pușcărie, de hărțuire, de sărăcie ș.a.m.d. Așa au trăit adulții, așa și-au crescut copiii, așa i-au educat învățătorii și profesori, așa reacționează acum în fața abuzurilor și nedreptăților.

Dar până când să funcționăm după asemenea modele? Câtă tăcere și umilință să îndure un om de dragul liniștii aparente ori al siguranței? Este asta cu adevărat o viață bună și mulțumitoare? Când vom ajunge să ne purtăm ca niște adulți curajoși și pe picioarele noastre, nu ca niște bieți copii speriați și neputincioși? 

Nu putem schimba trecutul (nici pe al nostru, nici pe cel politic), dar putem schimba felul în care ne raportăm la acest trecut și la autoritate. Avem nevoie să ne putem lua la trântă cu propriile experiențe de viață și să ne găsim vocea cu care să rostim revolta față de ce am trăit când ne-am format, ca să putem avea o voce în societatea din care facem parte. 

Avem nevoie să putem spune că ni s-a făcut o nedreptate și să cerem reparație sau să refuzăm continuarea unei relații abuzive. Avem nevoie să fim vii și prezenți în propriile noastre vieți!

Drumul acesta de a ne face auziți e o cale cu dublu sens, atât în realitatea exterioară, cât și în realitatea interioară. Așa că, dincolo de venitul la miting pe 10 august, deschideți gura, oameni buni! A nu te lăsa călcat în picioare e un exercițiu zilnic. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • "...sa refuzam continuarea unei relatii abuzive." In afara de plecatul din Romania ce alta cale propuneti?
    • Like 0


Îți recomandăm

Jamal Khashoggi

Uciderea lui Jamal Khashoggi, cel puţin modul ȋn care aceasta a fost relatată de mass-media turce, înfierbântată ṣi de declaraţiile preşedintelui Erdogan pe aceasta temă, a stȃrnit nemulţumirea cancelariilor occidentale, dar şi interesul internauţilor, şocaţi de aspectele macabre ale relatărilor venite dinspre Ankara.

Citește mai mult

Irina și Tudor Panait

„Câmpul deschis miroase a lavandă permanent atunci când adie vântul. Îmi amintesc mai ales senzația din primii ani: mergeam pe tractor, eram cu câinele și copiii și mai lucram puțin la teren. Era foarte relaxant”, spune Tudor Panait.

Citește mai mult

Oameni in biserica

De ce toți oamenii religioși pe care i-am întâlnit sunt răi? Atenție, am adăugat „întâlnit” pentru că sunt convinsă că există și oameni care merg la biserică de bună credință. Doar că nu i-am văzut eu încă. ( Foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu)

Citește mai mult