Mic îndrumar despre cum se vizionează meciurile de la un campionat mondial la care joacă echipa națională a României. De obicei la televizor, știu asta. În cazul de față destul de complicat. Campionatul Mondial de handbal feminin se transmite la o firmă de cablu, iar televizorul din dotare este cablat la o altă firmă. Cealaltă, cum ar veni.
Noroc că suntem în 2015 și oferta online nu intră sub incidența CNA sau a Consiliului Concurenței. Nici măcar legea nu o prea atinge. Nenumăratele meciuri ale Simonei Halep mi-au asigurat experiența necesară pentru a mă adapta la orice fus orar, dar și înțelepciunea de a renunța la alternative legale.
Am și mai plătit un pachet de sport al unui canal TV online, fără să beneficiez de semnal continuu la partidele importante, adică alea care fac trafic. Îmi spune cineva că e normal, se uită multă lume în același timp. Teoretic, oferta online de sport a canalului respectiv ar trebui să poarte denumirea Pachetul Hipster-Sport. Am și slogan: pentru cei pasionați de snooker, oină și hochei pe iarbă. Căci doar a lor e împărăția semnalului veșnic și neperturbat de consumatori în masă.
Nu sunt pasionat de handbal, dar îmi place sportul, în general, cu atât mai mult atunci când e cu sentiment național.
Aflasem de la Cătălin Striblea, care a și jucat handbal în tinerețe, că România este în optimi și că a picat cu Brazilia. Ușor, mi-am zis. Deloc, mă lămurește telefonic, în timpul meciului. Tot telefonic urma să petrecem și finalul ultimelor două meciuri ale României.
Totul a început în optimi. La meciul cu Brazilia, lui i-a picat transmisiunea online legală și i-am relatat via mobil ultimele două minute. Așa cum mă pricepeam. Aia dă la stângă, cealaltă la dreapta, aruncă, scapă, înscrie, ratează. Cătălin nu mă critică, doar ascultă. Eu strig gol, el și mai tare, eu și mai și. Așa „am câștigat” meciul cu Brazilia, campioana mondiala en titre.
Aseară, mai documentat, știam la ce să mă aștept. Meci foarte greu, echipă gazdă, sferturi de finală. În timpul partidei, ca atunci când cineva te întreabă filosofic ce e offside-ul și ce vrea el în viață, l-am tot apelat pe specialist cu diverse întrebări tehnice. De ce a dat șapte metri, de ce nu atacăm mai repede când suntem în superioritate etc. Simțeam fericirea în vocea lui când îmi explica diverse, în loc să urmărească atent meciul. Am stabilit, totuși, în timpul celor 10 convorbiri, să urmăm aceeași cale din meciul precedent, să îi comentez eu finalul la telefon. Nu a fost vorba despre superstiție, ci de un calcul rece: amândoi știm, de mult, că echipa câștigătoare nu se schimbă.
Oricum, eram cu 30 de secunde înaintea lui ca viteză a transmisiunii. Era păcat să nu audă mai devreme ce se întâmplă. Îl sun în ultimul minut al meciului. Egalitate. România primește penalty: gooooooool. Conducem cu un punct. Urmează atacul danezelor. Dacă nu înscriu, româncele sunt în semifinale. Se dictează penalty pentru ele: apără Paula, strig eu cât pot de tare. Din nou penalty, însă. Of, de ce… Îmi explică, după ce îi descriu faza, că nu trebuia acordat penalty. Jucătoarea adversă căreia îi revenise mingea apărată nu era totuși în poziția de a arunca din nou la poartă, ceea ce echivala cu o lovitură de la nouă metri.
Se reia penalty-ul. Gol. Egalitate. Mai erau 15 secunde. Mingea la fetele noastre. Time out, cerut de antrenorul României. Indicații, scheme și mobilizare. Începe treaba. Pase, pase și…penalty pentru România, fix în ultima secundă. Curaj imens din partea arbitrei, spun comentatorii britanici.
Se pregătește să arunce cea mai bună jucătoare a României: Cristina Neagu, un fel de Messi în handbal, așa cum tot auzisem. Înscrisese deja jumătate dintre golurile României, din orice poziție. Mă pregătesc să celebrez, telefonic, golul calificării printr-o strigătură a la Ilie Dobre, cu un gooooool lung cât o seară de vară, în plin decembrie. Ratare. Prelungiri și resemnare.
Ultimele 60 de secunde din a doua repriză de prelungiri, tot la telefon. De data asta din cauza mea. Streamingul nu prevăzuse extratime, eram la mâna onlineului legal al lui Cătălin. Soarta lovea din nou.
Egalitate. România, ultimul atac. Mai sunt 20 de secunde. 10 secunde. Cătălin face un comentariu de profesionist, emoțiile sunt la fel de mari ca inima fetelor care joacă. Se aude pe fundal, dar nu de la el: am câștigaaaaaaaaaaat. Soția lui, din camera cealaltă, ținea și ea legătura prin telefon cu fratele ei, care vedea mai repede desfășurarea meciului la tv.
PS Azi ne-am mobilizat, bilete de avion, hotel, bilete de meci. Duminică, suntem în Danemarca să vedem din arenă o echipă extraordinară.
PS 2 Fetele joacă semifinala vineri seara, în aceeași zi cu lansarea în România a Războiului stelelor. În film nu există cavalere Jedi. În Danemarca, da.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Așadar există varianta unei abonări sau (și mai ieftin, mamă soacră) a căutării unui cunoscut în cealaltă rețea de la care să obții varianta online. (posesorul de abonament de cablu vede acel meci care pe tine te interesează direct la televizor, așa că nu i se produce nici un deranj).
Din experiența proprie pot spune că Dolce au restricționat accesul dacă nu ești în țară, dar nu explicit, ci un text mare mov că e o problemă tehnică, bla bla... .
În rest, pentru ambele calitatea transmisiei este foarte bună, chiar pentru meciuri gen Simona-Serena.
Sau alta manevra intre seful sportului din TVR si sefii de la Dolce????!!!