„Noi, partenerii internaționali și aliații României, ne exprimăm profunda îngrijorare cu privire la acțiunile din noaptea de 31 ianuarie ale Guvernului României, care au subminat progresele înregistrate de România în ceea ce privește statul de drept și lupta anticorupție în mai bine de 10 ani”, se arată în comunicatul comun transmis de ambasadele Statelor Unite, Canadei, Belgiei, Franței, Germaniei și Olandei.
Măsurile luate de Guvernul Grindeanu contravin înţelepciunii colective a întregii comunităţi judiciare şi a statului de drept, a elementelor credibile din societatea civilă şi a îngrijorărilor demonstrate de către cetăţenii români din ultimele două săptămâni și „nu pot decât să submineze poziţia României în cadrul comunităţii internaţionale şi riscă să lezeze parteneriatele care stau la baza valorilor comune, inerente în principiile călăuzitoare ale UE și NATO”, se arată în luarea de poziție fără precedent la adresa României.
„Sperăm că Guvernul României va inversa acest curs care nu este de ajutor. În timp ce amendamentele la legile și procedurile existente sunt necesare în anumite ocazii, schimbările ar trebui făcute doar în cadrul unui proces amplu și credibil de consultare cu toate părțile interesate”, au transmis cele șase state Guvernului Grindeanu.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Deseori in ultimii 10 ani, Ambasadele Statelor Unite, Canadei, Belgiei, Franței, Germaniei și Olandei ne-au dascalit si ne-au indrumat in ale economiei si ale politicii.
Ultima lor declaratie porneste de la prezumptia de "credibilitate" acordata societatii civile care protesteaza zilele acestea in strada ( adica cei aproximativ 3% dintre alegatori, cat reprezinta statistic numarul protestatarilor ); in schimb, PSD-ul este prezumat ca fiind "suspectul de serviciu".
Cat despre oficialii SUA, desigur ca protestele masive anti-Trump, aparute imediat dupa rezultatul alegerilor, nu i-au determinat sa-l sfatuiasca pe noul Presedinte american sa tina cont de vocea poporului,( adica vreo cateva milioane de protestatari ), voce care ii cerea sa plece din functia in care tocmai se instalase.
Probabil ca in viziunea oficialilor SUA, propria lor societate civila aflata in strada nu este tot atat de "credibila" precum a noastra.
Cat despre prietena noastra traditionala, Olanda, nu-mi amintesc ca oficialii frumoasei tari a lalelelor sa fi facut vreo declaratie favorabila la adresa Romaniei, in ultimii 10 ani.
Aceleasi tari, la aflarea rezultatului referendumului anti-Basescu, au vorbit de "lovitura de Stat", de furtul a milioane de voturi si alte asemenea. Cand Justitia de la noi a confirmat ca milioanele de voturi "furate" erau in realitate doar vreo cateva zeci, adica in marja de eroare, domnii de la Ambasadele occidentale au tacut cu diplomatie, ca doar d-aia sunt domniile lor diplomati de cariera.
Nici vorba de scuze. Astfel ca Basescu et co au putut sa fure in continuare linistiti milioane de euro din bugetul national, spre mai binele clanului Basescu si al acolitilor acestuia ( cazul ANRP si Microsoft sunt doar doua exemple ).
In realitate, reactiile liderilor occidentali fatza de Romania au o explicatie pe cat de simpla, pe cat de pragmatica: satui de aerele de independenta si de demnitate nationala afisate de unele tari precum Polonia, Ungaria sau Cehia, liderii lumii occidentale nu vor ca si Romania sa aiba personalitate si, Doamne Fereste, idei proprii.
Vestului ii convine de minune o Romanie conformista, docila si ne-revenficativa.
Iata de ce Vestul sprijina in mod deschis Institutiile de forta ale Statului roman, pentru ca doar aceste Institutii pot controla, in numele nobilei lupte anti-coruptie, atat populatia, cat si pe politicieni. Iar Johannis, data fiind atitudinea sa de trompeta docila a acestor Institutii de forta, va beneficia de sprijin politic occidental total.
Nenumaratele condamnari ale Romaniei la CEDO pentru abuzurile comise de DNA, nu i-au impiedicat pe oficialii occidentali sa o copleseasca cu laude si decoratii pe D-na Kovesi. Astfel ca incurajata de ambasadele occidentale, D-na Kovesi se ratoieste cand la Parlament, cand la Guvern, dandu-le acestora pretioasele sale indicatii despre cum sa se faca politica judiciara a Statului.
Intrucat, conform viziunii fortelor represive ale Statului, scopul scuza mijloacele, compromiterea destinului unor oameni ca urmare a unor anchete abuzive sau condamnari nedrepte sunt considerate doar "efecte colaterale".
Iar o buna parte a cetatenilor aplauda cu entuziasm aceste lucruri, clamand in strada "Sus DNA" si "Jos coruptii".
PNL, un partid istoric al carui blazon istoric era pe vremuri tocmai apararea drepturilor si libertatilor omului, astazi face constiincios si consonant cu Presedintele si cu strada, apologia catusei si a arestului, opunandu-se cu ferocitate oricarei gratieri sau amnistii.
In tot acest timp, Germania isi deruleaza in liniste reletiile privilegiate cu Rusia, iar Franta isi continua exportul de tehnica militarea catre tarile ne-democratice care incurajeaza terorismul ( Iranul printre altele).
Dupa cum vedem, natiuni precum Germania sau Franta, care sunt foarte severe si exigente cu Romania, atunci cand este vorba de interesele lor economice, adopta fara nicio ezitare o politica de "duplicitate pragmatica profitabila".
Este irelevant ca Rusia sau Iranul sunt natiuni anti-democratice si anti-europene, atata timp cat petrolul si gazele lor ajung si pentru germani si pentru francezi.
In schimb, Romania trebuie sa ramana cuminte, linistita si docila, sub controlul patriotic al fortelor represive ale Statului. Insa daca Romania si-ar spori relatiile cu rusii sau cu iranienii, Germania si Franta s-ar simti cu siguranta scandalizate.